Există multe fe­luri de a‑ți găsi pe­re­chea, sunt chiar și o gră­madă de cărți care te în­vață cum să faci asta. Nu‑i vorbă ma­jo­ri­ta­tea în­vârt doar cu­vin­tele în altă or­dine, dar spun în esență ace­leași lu­cruri pe care le știm de sute, ori poate chiar mii de ani. Există o al­chi­mie a re­la­ției în­tre un el și o ea, care trans­formă o ba­nală in­ter­sec­ție a pri­vi­ri­lor într-un spec­ta­cu­los coup de fo­u­dre. E greu de spus care e scân­teia care por­nește fla­căra iu­bi­rii, dar desfid pe ori­cine în­cearcă să aplice te­o­rii ști­in­ți­fice aces­tui mo­ment. In­gi­ne­ria vor­be­lor și ges­tu­ri­lor nu face nici cât o ceapă de­ge­rată și nu ține lo­cul sen­ti­men­te­lor adevărate.

Asta‑i iu­bi­rea la prima ve­dere. Ad­mit că ade­sea e doar chi­mia hor­mo­nală care lu­crează și, chiar dacă sin­cere la în­ce­put, cu­plu­rile ajung la o li­mită a re­la­ției lor. N‑a fost iu­bire, a fost doar atrac­ție se­xu­ală. Asta e, ar tre­bui să pri­vim cu mai multă de­ga­jare această frec­ventă și par­do­na­bilă gre­șe­ală. Com­pli­ca­ți­ile mai grave apar atunci când unul din­tre cei doi vrea mai mult de­cât ce­lă­lalt — să re­nunțe de­vine mult mai du­re­ros și mai greu de ac­cep­tat, așa că se agață dis­pe­rat de apa­rențe și false le­gă­turi sen­ti­men­tale spe­rând să re­sus­cite aproape de­functa re­la­ție. Lu­mea e plină de po­vești de acest gen, iar cele mai triste sunt cele care se în­cheie cu o plic­ti­coasă și su­per­fi­ci­ală căsnicie.

Dar viața e tot mai agi­tată și tre­pi­dantă în ul­tima vreme. Să-ți gă­sești pe­re­chea într‑o lume care so­ci­a­li­zează mai mult vir­tual, iar an­tu­ra­jul ți se li­mi­tează la co­le­gii de muncă și câ­țiva pri­e­teni, me­reu ace­eași, nu‑i toc­mai ușor. Așa că am ob­ser­vat un fe­no­men nou: dra­gos­tea la a n’șpea ve­dere. Să vă zic cam cum se întâmplă.

El și ea sunt co­legi de muncă. Și el, și ea tră­iesc ne­miș­cați în an­tu­ra­jul lor fix, com­pus din co­le­gii de ser­vi­ciu, aș­tep­tând ca mi­ra­co­lul în­tâl­ni­rii pe­re­chii ide­ale să se pro­ducă de la sine. Cumva, nici ei nu știu să ex­plice cum, Făt Fru­mos sau Ileana Co­sân­zeana tre­buie să apară de un­deva, di­a­fani și su­avi, în­tru­chi­pa­rea vi­se­lor lor de iu­bire. Aceste per­fec­țiuni ipo­te­tice sunt în­zes­trate ima­gi­nar cu toate în­su­și­rile plă­cute ochiu­lui și su­fle­tu­lui lor: fru­mu­sețe, in­te­li­gență, șarm, ele­ganță. Și, de bună seamă, ni­meni dim­pre­jur nu se ri­dică nici mă­car la nive­lul ge­nun­chiu­lui aces­tor idealuri.

Tim­pul trece, fi­e­care zi curge iute că­tre ur­mă­toa­rea, săp­tămâ­nile și lu­nile alu­necă ușor peste ei și nici Făt Fru­mos, nici Ileana Co­sân­zeana nu se prea ză­resc apă­rând. Dacă tot n‑au parte de iu­bi­rea vie­ții lor, n‑or să stea po­pân­dău să aș­tepte cu ochii la ușă, așa că mai fac câte o ie­șire cu co­le­gii de ser­vi­ciu. Că doar pe ăș­tia îi văd zi de zi, cu ei îm­part mi­cile bu­cu­rii și ne­ca­zuri ale fi­e­că­rei zile. La un club, într-un res­ta­u­rant, unde al­co­o­lul ne­te­zește con­ver­sa­ți­ile și face pri­vi­rile mai mă­tă­soase, ea des­co­peră că el e ca­pa­bil să fie și alt­fel de­cât miș­to­car ieftin, iar el des­co­peră că ea nu e chiar așa cu na­sul pe sus cum i s‑a pă­rut. Dar la proba com­pa­ra­ției cu ide­a­lu­rile lor per­so­nale re­zul­ta­tul e încă ne­ga­tiv: el e prea nu-știu-cum, ea e prea așa-și-pe-dincolo.

Apoi, după a n’șpea ie­șire cu co­le­gii, la vreo pe­tre­cere unde și-au pier­dut un pic mă­sura, el și ea cad în pă­cat, des­co­pe­rind că n‑a fost chiar așa de rău. Ba chiar ar pu­tea să mai re­pete ex­pe­riența, pen­tru că și Făt Fru­mos și Ileana Co­sân­zeana par să fie re­ți­nuți cu tre­buri mai im­por­tante prin căr­țile de po­vești, deci nu‑i mare nă­dejde că vor apare vreo­dată. Și apoi, își zic ei, el/ea e chiar des­tul de aproape de ideal. Dintr‑o dată ca­li­tă­țile ce­lui­lalt, pe care l‑au vă­zut ani de zile în fi­e­care zi, de­vin evi­dente și dezi­ra­bile. Dintr‑o dată ba­nala pia­tră de ieri de­vine ne­ste­mata de azi.

Ur­mează nunta, po­zele pe Fa­ce­book și ură­rile de casă de pia­tră ale co­le­gi­lor. Încă doi și-au gă­sit iu­bi­rea vie­ții. Ur­mează tipa aia mai pli­nuță de la conta cu blon­dul ăla de la IT.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.