Există multe feluri de a‑ți găsi perechea, sunt chiar și o grămadă de cărți care te învață cum să faci asta. Nu‑i vorbă majoritatea învârt doar cuvintele în altă ordine, dar spun în esență aceleași lucruri pe care le știm de sute, ori poate chiar mii de ani. Există o alchimie a relației între un el și o ea, care transformă o banală intersecție a privirilor într-un spectaculos coup de foudre. E greu de spus care e scânteia care pornește flacăra iubirii, dar desfid pe oricine încearcă să aplice teorii științifice acestui moment. Ingineria vorbelor și gesturilor nu face nici cât o ceapă degerată și nu ține locul sentimentelor adevărate.
Asta‑i iubirea la prima vedere. Admit că adesea e doar chimia hormonală care lucrează și, chiar dacă sincere la început, cuplurile ajung la o limită a relației lor. N‑a fost iubire, a fost doar atracție sexuală. Asta e, ar trebui să privim cu mai multă degajare această frecventă și pardonabilă greșeală. Complicațiile mai grave apar atunci când unul dintre cei doi vrea mai mult decât celălalt — să renunțe devine mult mai dureros și mai greu de acceptat, așa că se agață disperat de aparențe și false legături sentimentale sperând să resuscite aproape defuncta relație. Lumea e plină de povești de acest gen, iar cele mai triste sunt cele care se încheie cu o plicticoasă și superficială căsnicie.
Dar viața e tot mai agitată și trepidantă în ultima vreme. Să-ți găsești perechea într‑o lume care socializează mai mult virtual, iar anturajul ți se limitează la colegii de muncă și câțiva prieteni, mereu aceeași, nu‑i tocmai ușor. Așa că am observat un fenomen nou: dragostea la a n’șpea vedere. Să vă zic cam cum se întâmplă.
El și ea sunt colegi de muncă. Și el, și ea trăiesc nemișcați în anturajul lor fix, compus din colegii de serviciu, așteptând ca miracolul întâlnirii perechii ideale să se producă de la sine. Cumva, nici ei nu știu să explice cum, Făt Frumos sau Ileana Cosânzeana trebuie să apară de undeva, diafani și suavi, întruchiparea viselor lor de iubire. Aceste perfecțiuni ipotetice sunt înzestrate imaginar cu toate însușirile plăcute ochiului și sufletului lor: frumusețe, inteligență, șarm, eleganță. Și, de bună seamă, nimeni dimprejur nu se ridică nici măcar la nivelul genunchiului acestor idealuri.
Timpul trece, fiecare zi curge iute către următoarea, săptămânile și lunile alunecă ușor peste ei și nici Făt Frumos, nici Ileana Cosânzeana nu se prea zăresc apărând. Dacă tot n‑au parte de iubirea vieții lor, n‑or să stea popândău să aștepte cu ochii la ușă, așa că mai fac câte o ieșire cu colegii de serviciu. Că doar pe ăștia îi văd zi de zi, cu ei împart micile bucurii și necazuri ale fiecărei zile. La un club, într-un restaurant, unde alcoolul netezește conversațiile și face privirile mai mătăsoase, ea descoperă că el e capabil să fie și altfel decât miștocar ieftin, iar el descoperă că ea nu e chiar așa cu nasul pe sus cum i s‑a părut. Dar la proba comparației cu idealurile lor personale rezultatul e încă negativ: el e prea nu-știu-cum, ea e prea așa-și-pe-dincolo.
Apoi, după a n’șpea ieșire cu colegii, la vreo petrecere unde și-au pierdut un pic măsura, el și ea cad în păcat, descoperind că n‑a fost chiar așa de rău. Ba chiar ar putea să mai repete experiența, pentru că și Făt Frumos și Ileana Cosânzeana par să fie reținuți cu treburi mai importante prin cărțile de povești, deci nu‑i mare nădejde că vor apare vreodată. Și apoi, își zic ei, el/ea e chiar destul de aproape de ideal. Dintr‑o dată calitățile celuilalt, pe care l‑au văzut ani de zile în fiecare zi, devin evidente și dezirabile. Dintr‑o dată banala piatră de ieri devine nestemata de azi.
Urmează nunta, pozele pe Facebook și urările de casă de piatră ale colegilor. Încă doi și-au găsit iubirea vieții. Urmează tipa aia mai plinuță de la conta cu blondul ăla de la IT.
Lasă un comentariu