Dubla măsură a domnului Isărescu

Dom­nul Isărescu e un om deștept, fără doar și poate. Am un sen­ti­ment de respect pen­tru el, cauzat mai ales de fap­tul că longevi­tatea sa în funcția de guver­na­tor al Băncii Naționale este expli­cată mai întâi de com­pe­tențele sale și abia apoi de relați­ile sale în lumea băn­cilor. Nu mă îndoi­esc că sunt oameni impor­tanți din finanțele mon­di­ale care ar ridica recep­torul și ar suna pre­mierul României sau chiar pe președ­inte dacă în Banca Națion­ală s‑ar încerca impunerea unor măsuri care n‑au primit binecu­vântarea guver­na­toru­lui. Căci insti­tuția asta e una din puținele din Româ­nia care a reușit să-și impună majori­tatea punctelor de vedere în fața cla­sei politice, rezistând cu com­pro­misurile de rigoare tuturor val­urilor de incom­pe­tență pe care onor par­la­men­tul și guver­nul le-au gen­erat de‑a lun­gul tim­pu­lui.

Din­colo de toate astea, pen­tru care toți avem a‑i mulțumi, Mugur Isărescu este totuși un bancher. Din punc­tul lui de vedere sis­temul mon­e­tar actual este cel mai bun pe care omenirea l‑a putut inventa, demn de aprecierea și încred­erea gen­er­ală. Pro­fe­sional e obligat să‑l înțe­leagă și să‑l spri­jine, moral e obligat să‑l pro­moveze. Până într-acolo încât devine parte a lui, o rotiță cu un rol bine sta­bilit în mecan­is­mul com­pli­cat prin care banii sunt creați, dis­tribuiți și colec­tați apoi în folo­sul unui grup restrâns de oameni. E inutil deci să încerci să‑l atragi în dis­cuții despre corec­ti­tudinea sis­temu­lui ban­car într-un sens mai larg. Con­form fișei pos­tu­lui, Isărescu va con­tracara orice argu­ment ce atacă băn­cile, va muta dis­cuția în altă zonă, va inval­ida prezumți­ile de la care se con­stru­iește retor­ica anti-sistem, va ascunde infor­mați­ile care nu tre­buie dezvăluite pub­lic.

Între toate aceste taine, unele nici nu‑s chiar mari secrete. Doar noi ne imag­inăm cu încăpățânare altceva, ne agățăm inex­plic­a­bil de argu­mente inex­is­tente. De pildă banii sunt priv­iți de cei mai mulți din­tre oameni ca niște mor­mane de banc­note care stau în sei­fu­rile băn­cilor. Cel mai bun exem­plu e sis­temul de pen­sii — când pen­si­ile sunt prea mici oamenii strigă că ei au depus bani timp de patruzeci de ani și acum li se pare firesc să fie plătiți pe măsură. Imag­inea lor con­cretă este aceea a unui seif mai miti­tel cu numele fiecăruia din­tre ei, în care statul a pus în fiecare lună banii pe care i‑au plătit drept con­tribuție la pen­sie. Aseme­nea, când cineva ia împru­mut de la bancă își închipuie că un bancher se duce în sub­solul cu sei­furi bine păzite și mai numără o dată banii depuși de tanti Aglaie și de unchiu' Vasile ca să vadă cu cât îl poate împru­muta. Nu există lim­ite pen­tru cât de naivi pot fi oamenii când vine vorba de bani.

Dar ade­vărul e că băn­cile creează banii din nimic. Vrei 100.000 de euro? Nici o prob­lemă, deschi­dem într-un cal­cu­la­tor un cont pe numele tău și scriem în el suma asta. De acum vei putea plăti orice îți poftește inima ca și cum ai avea în portofel suma asta. Pare fru­mos, aproape prea fru­mos ca să fie ade­vărat, dar chiar așa se întâm­plă. Doar că apar câteva semne de între­bare pe care cei mai mulți din­tre noi nu ni le punem.

Primul ar fi dacă nu cumva băn­cile, prin condiți­ile de cred­itare pe care le definesc, nu cumva au un rol mai impor­tant și mai put­er­nic în ges­tionarea unei economii naționale decât chiar guver­nul țării respec­tive. Un exem­plu: există teo­retic posi­bil­i­tatea ca cred­itele pen­tru pro­ducție să aibă niște condiții imposi­bil de îndeplinit sau de accep­tat, iar cele pen­tru con­sum să fie foarte con­ven­abile? Desigur, există această posi­bil­i­tate — băn­cile sunt libere să acorde cred­ite cui doresc ele. Am putea spune că ast­fel băn­cile încu­ra­jează con­sumul măr­furilor impor­tate și des­cu­ra­jează pro­ducția pro­prie? Am putea, dar dom­nul Isărescu ne-ar argu­menta ime­diat că piața cred­itelor este reglată de jocul cererii și ofer­tei, că la nivel macro pro­ce­sele de finanțare se echili­brează rec­i­proc, că… bla, bla, bla. Banii, pre­cum sân­gele într-un organ­ism viu, se duc unde îi pom­pează inima sis­temu­lui mon­e­tar, banca.

A doua între­bare ar fi despre cum se finanțează creșterea eco­nom­ică a unei țări. Nu cumva prin crearea unor datorii la bănci? Și că atunci orice creștere eco­nom­ică înseamnă o dato­rie mai mare în sis­temul ban­car? Există cineva care se îngri­jore­ază dacă volu­mul cred­itelor acor­date depășește creșterea reală a economiei unei țări? Veg­hează cineva la aceste core­lații foarte log­ice alt­minteri? Răspun­sul e da, dar nu în Româ­nia, ci în țări pre­cum Coreea de Sud, Japonia.

Ar mai fi între­bări de acest tip. Răspun­surile lor sunt cunos­cute dom­nu­lui Isărescu, dar nu le va face nicio­dată pub­lice. Pen­tru că dom­nia sa are o dublă măsură — una cu care ne măsoară nouă datori­ile la bănci și alta cu care se tocmește cu mar­ile grupuri finan­ciare asupra părții lor din caș­cav­alul economiei românești. Și dacă vă închipuiți că bat câmpii, urmăriți doc­u­men­tarul de mai jos. E lung, dar vă asigur că mer­ită dacă vreți să înțelegeți cum funcționează locul acela magic de unde pare că izvorăște feri­cirea. Sau puteți ignora subiec­tul pen­tru că sun­teți prea ocu­pați să învâr­tiți pro­pria rotiță pen­tru ham­steri.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Anonymous

    Cu orice risc, voi spune ca dom­nul Isarescu nu este „vreun inteligent”, asa cum spui tu, poate doar ca sa poti con­strui arti­colul, ci un evreu ales, poate si mason si atat. Isarescu nu este bancher. Este un inalt func­tionar in sis­temul ban­car. Este foarte ade­varat ca banii (ban­cile) ne hotarasc prezen­tul si viitorul. Nu doresc sa dez­volt. Fa‑o tu, daca esti sigur ca stii despre ce vorbesti.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu