Mărturisesc că până să aflu de incidentele recente nu-mi închipuiam că îi trece cuiva prin minte să fumeze în mijloacele de transport în comun. Într‑o lume care scoate fumatul din spațiile publice și trimite fumătorii pe stradă, tramvaiul, troleibuzul și autobuzul mi se păreau ultimele locuri care ar putea părea cuiva potrivite pentru așa ceva. Uite că m‑am înșelat. O doamnă și‑a încasat o mamă de bătaie pentru o țigară electronică — care, fie vorba între noi, nici nu intră în categoria fumatului propriu-zis — iar o alta a fost filmată cum fuma pe bune o țigară reală în tramvai. Ne-am țăcănit cu toții?
Povestea țigării electronice este plină de tâlc. Moise Guran remarca faptul că întreaga scenă emană o monstruoasă durere în cur, o nepăsare a unora față de ceilalți, nici unii nefiind dispuși să-și joace rolul social așa cum s‑ar fi cuvenit. Eu cred că nu‑i așa. Sau mai bine zis cred că Moise are dreptate doar în parte. Scena începe cu o durere în cur, dar continuă altfel.
Să fumezi o țigară electronică într-un troleibuz nu e o crimă în sine. E la fel de non-intruziv cu a folosi un inhalator medical dacă ai avea astm. Doar că țigara electronică nu reprezintă o necesitate, ci un viciu personal. Și dacă știi că în jurul tău sunt oameni care s‑ar putea să nu priceapă diferența dintre țigara clasică și cea electronică, e mai bine să te abții că n‑ai să mori dacă nu bagi nicotină în plămâni timp de zece minute cât mergi cu troleul. Doamnei din povestea asta nu i‑a păsat de ce cred sau simt cei din jur. Totul a început printr‑o superioară durere în cur.
Pensionarul care o interpelează vrea să corecteze lucrurile. O face în felul său propriu, nițel cam abrupt și nu tocmai politicos, însă intenția lui este să corecteze o abatere de la niște norme comportamentale pe care el le consideră corecte și mult prea des încălcate. În mintea sa este îndreptățit să ceară fumătoarei să “stingă țigara”. Înțeleg raționamentul lui, chiar dacă nu‑l împărtășesc. În jurul nostru e revoltător de multă nesimțire, e plin de indivizi care nu țin cont de ceilalți și se comportă ca și cum ar fi singuri pe pământ. Protestele verbale ale celor afectați sunt de obicei întâmpinate cu violență verbală sau chiar fizică. La un moment dat simți o frustrare crescândă față de lumea din jur și devii foarte dispus să admonestezi orice abatere de la regulile care ție îți par firești. Politețea este abrogată, dacă vreodată vei fi știut s‑o practici.
În mod normal, într‑o țară normală, într-un oraș normal cu mijloace de transport normale, un cetățean nemulțumit de comportamentul altuia s‑ar adresa șoferului. Autoritatea publică îl face pe acest angajat responsabil de tot ce se întâmplă în autovehiculul pe care îl conduce. Doar că în București mulți dintre șoferii RATB sunt și ei campioni ai durerii în cur. Nu‑i interesează ce se întâmplă în spatele lor decât dacă există pericolul de a se distruge ceva din gestiunea lor. Altminteri lumea n‑are decât să se înjure, să se scuipe și să se bată — ei nu prea simt vreo responsabilitate față de așa ceva. Dovadă chiar scena despre care vorbim: șoferul n‑a intervenit nici o clipă în scandalul iscat, deși el ar fi trebuit să fie cel care arbitrează disputa și decide care e comportamentul corect conform regulamentelor transportului în comun.
Bomba este astfel amorsată. Niște frustrați prinși în cleștele nesimțirii: pe de o parte cucoana căreia nu‑i pasă ce cred alții, pe de alta șoferul căruia nu‑i pasă că regulile trebuie aplicate. Stimulați nițel de invectivele ce le sunt adresate (comunist, boșorog, pedofil), pensionarii din poveste nu ezită să împartă justiția de unii singuri, prin unica metodă pe care o pot imagina: pumnii. Exasperarea lor găsește calea de a refula. Nu îi aprob, dar înțeleg cum au ajuns la soluția asta: ei nu se așteaptă ca șoferul să reacționeze, deci singura variantă viabilă rămâne aceea a justiției ad-hoc. Sentința este pronunțată sumar și se trece la aplicarea pedepsei.
Pe stradă, în autobuz sau în tramvai, autoritatea statului român e complet absentă. Dacă cineva încalcă regulile comportamentale nu va veni nimeni să‑l sancționeze în mod oficial. Poate să scuipe, să arunce hârtii, să ocupe trotuarul abuziv, să urineze, să își lase câinele să se ușureze în mijlocul drumului, să blocheze accesul parcând mașina, să hărțuiască trecătorii, să-și spele covoarele, să urle ca un descreierat, să vorbească porcos în gura mare, să-și facă loc îmbrâncindu‑i pe ceilalți, să amenințe cu bătaia, să călătorească fără bilet, să fumeze oriunde vrea — nici o autoritate nu va veni să‑i ceară socoteală. Deci, după ce asiști la nenumărate scene în care tupeul, nesimțirea și aroganța au câștig de cauză în detrimentul celorlalți, poți trage două concluzii: fie devii ca ei, fie îți faci dreptate singur. Dar în nici un caz nu te bazezi pe stat ca autoritate care să vegheze că așa-zisele libertăți individuale ale unora nu sunt îndreptate împotriva drepturilor celorlalți.
Asta e povestea țigării din autobuz: o banalitate cotidiană. Este ciocnirea dintre aceste două categorii de oameni, cei care cred că nu există nici o regulă în afară de aceea bunului lor plac și cei care ar vrea ca niște norme morale — de preferință alea pe care le consideră ei înșiși corecte — să prevaleze. Cu cât suntem mai mulți într-un același spațiu urban, cu atât fricțiunile reciproce și ocaziile de a ne contra sunt mai multe. Nesimțirea unora crește, la fel și frustrarea altora. Paradoxal sau nu, mulți oscilează între aceste două categorii în funcție de context, după cum le convine.
Însă, în afară de nesimțiți și exasperați, în ultima vreme a mai apărut o categorie nouă. Sunt cei care consideră că toate astea sunt normalitatea. E firesc să fii nesimțit, dar e firesc și să-ți faci singur dreptate, e firesc să ignori normele celorlalți, dar și să ți le impui pe ale tale. E firesc ca statul să fie absent. Disputele fizice nu sunt de dorit, dar atunci când apar sunt un minunat prilej de amuzament. Ați recunoscut personajul? Nu suferă nici de o durere în cur, nici nu e frustrat, ci pur și simplu se bucură de spectacolul oferit gratis și se gândește să împartă distracția cu alții. E cel care filmează.
23:04
Si cand vad hoti de buzunare se ascund ca sobolanii, ca le e frica. Dar la o femeie pot sa isi arate muschii zbarciti.
13:04
cei cu tigari electronice nu se pot astepta ca o societate care crede ca pupatul oaselor si mersul la biserica reprezinta o virtute, sa inteleaga rapid ca a inhala niste abur nu este echivalentul fumatului, asa ca trebuie tot voi sa intelegeti si sa fiti mai precauti in spatiile de genul asta
13:04
corectia nu se face cu pumnul, atragi atentia, ai dreptul sa ceri socoteala dar daca nu simti miros de tigara si se observa clar ca nu e vorba de fumat propriu zis, aburul se evapora in cateva secunde, aici e vorba de orgoliu, dorinta melteanului nu a fost satisfacuta si iti da in cap ptr asta, parerea mea toti sunt niste melteni cu un iq format din doua cifre si cei care au lovit si varza care s a incapatanat sa inhaleze abur observand clar ca provoaca si incinge spiritele pe acolo
13:04
nu e nici o sfidare a legii, trebuia sa respecte oamenii din jur avand in vedere ca nu era pe tarlaua lu ma sa, atata tot, in rest legea a fost incalcata de niste melteni cu apucaturi comuniste care te face sa te intrebi, cine dracu a inventat vorba aia ca la batranete devii mai intelept si demonstreaza clar ca pe vremea comunistilor oamenii nu erau mai civilizati
12:04
De fapt nu tigara electronica a fost problema. ATITUDINEA GENERATA DIN MENTALITATE SI EDUCATIE.
18:04
Intamplarea s‑a petrecut dupa interzicerea fumatului in spatiile inchise,unde exista si alte persoane,deci gestul cocoanei a fost ca o sfidare a legii,a fost ceva intentionat,ca sa vada cum reactioneaza ceilalti.Ea ar trebui luata la intrebari pentru incalcarea legii.
20:04
Da și nu, Rodica. Țigara electronică este un dispozitiv care nu produce fum, deci nu se califică la încălcarea legii. Pe de altă parte doar fumătorii înțeleg diferența dintre o țigară electronică și una clasică, deci nu e de mirare că unii se revoltă nejustificat. Doamna în cauză ar fi trebuit să aibă înțelepciunea de a nu‑i provoca pe cei care nu sunt informați ce e o țigară electronică.
18:04
Citez chiar din articolul pe care l‑am citit” Scena incepe printr‑o superioara durere in cur” Cred ca asta spune totul despre acea femeie(foarte buna observatia)
0:04
Sorine informează-te tu mai bine înainte sa vorbesti. Țigara electronică are în componență pe lânga nicotină și alte substanțe, aceleași care se gasesc în țigara normală, dar și alte substanțe, unele nespecificate de către companiile producătoare. În al doilea rând corpul uman nu reține toate substanțele din aburul rezultat acestea fiind expirate. Aburul de care vorbiți are un miros specific, depinde de aromele adăugate, substanțe; cine a fumat așa ceva stie, iar un nefumator simte acel iz.
Foarte bine putem spune că fumul produs de la narghilea (folosind doar fructe uscate fara amestec cu tutun) nu este nociv, dar ce ai zice daca ar fuma 10 persoane narghilea (folosind doar fructe uscate fara amestec cu tutun)in autobuz?
7:04
Ceea ce vroiam să spun e că nu e fum, produs prin ardere. Prin urmare nu conține gudroanele specifice arderii hârtiei și tutunului, deci afirmația ta că țigara electronică are în componentă ca substanțe “aceleași care se găsesc în țigara normală” e nițeluș inexactă. 🙂 După câte țin eu minte fumatul e dăunător mai ales pentru că gudroanele din ardere se depun pe plămâni, în timp ce nicotina e mai mult responsabilă de dependență.
Neexistând fumul și gudroanele, mirosurile incluse în abur reprezintă o chestiune de gusturi. Mie, de pildă, nu-mi place “aroma” intensă de transpirație emanată de anumiți concetățeni ai noștri, dar nu sar la bătaie pentru asta. Am constatat și cazuri dese de doamne și domnișoare care toarnă pe ele parfumuri ieftine, de simți că leșini când stai lângă ele — toate au scăpat nebătute de mine. 🙂
Iar narghileaua nu e un argument. Îți reamintesc că ea, ca și țigara, produce fum prin ardere. Deci gudroane.
Nu țin partea pensionarilor. Dar îmi place ca argumentația să fie corectă. Din punctul meu de vedere în acest caz nu există nevinovați. Toți au greșit comportamental. Și cel mai grav mi se pare că nu există perspectiva îndreptării, nici o autoritate de stat sau civică nu pare a‑și instala regulile în societatea urbană. Riscăm să ne batem între noi ca chiorii încercând să ne impunem punctele de vedere.
11:04
🙂
10:04
Povestea ta se incheie cu o concluzie dar, doua degete mai jos, vine si “finis coronat opus” 🙂 Ia priveste aici: