Când Iohan­nis a anun­țat că el va fi un alt fel de pre­șe­dinte, ni­meni nu a avut foarte multe de co­men­tat, iar ex­pli­ca­ția e una foarte sim­plă: fi­e­care din­tre noi ne-am ima­gi­nat că alt­fel în­seamnă ai­doma cu pro­pri­ile noas­tre aș­tep­tări. Eram deci nu doar plini de spe­ranța schim­bă­ri­lor pe care le an­ti­ci­pam, dar și mul­țu­miți că, în sfâr­șit, vom avea un pre­șe­dinte așa cum ne do­ream. Pu­țini au fost cei ce au an­ti­ci­pat ceea ce urma. Cu mo­des­tie, îmi place să cred că eu am fost unul din­tre aceștia.

Tim­pul a tre­cut și ima­gi­nea pe care unii au avut‑o des­pre por­tre­tul no­u­lui pre­șe­dinte, a pre­șe­din­te­lui alt­fel, s‑a su­pra­pus din ce în pu­țin peste pro­fi­lul pre­șe­din­te­lui Iohan­nis. S‑au au­zit în­dată voci care au acu­zat că își în­calcă pro­mi­siu­nile, că nu face ceea ce a pro­mis, res­pec­tiv să dea de pământ cu gu­ver­nul Ponta și să ares­teze toți po­li­ti­cie­nii co­rupți. Ba chiar, ca să nu mai pier­dem tim­pul prea mult, cel mai bine ar fi să ares­tăm toți po­li­ti­cie­nii, por­nind de la pre­zump­ția de vi­no­vă­ție. Au luat în de­râ­dere con­ce­diul pe care și l‑a luat spu­nând că și‑a schim­bat slo­ga­nul în Ro­mâ­nia con­ce­diu­lui bine fă­cut. Unii au mers chiar mai de­parte și au afir­mat că a in­trat într‑o câr­dă­șie cu Ponta și Bă­sescu și că fi­e­care își joacă ro­lul sta­bi­lit, dar Ro­mâ­nia nu pro­gre­sează.

Iohan­nis tra­tează cu toată se­ri­o­zi­ta­tea ro­lul de pre­șe­dinte așa cum e de­fi­nit de con­sti­tu­ție. Ceea ce, să re­cu­noaș­tem, e o pre­mieră pen­tru noi. E alt­fel. Nu sun­tem obiș­nu­iți cu ati­tu­di­nea asta, deși ea este ab­so­lut con­formă cu spi­ri­tul con­sti­tu­țio­nal: stă de­parte de opo­zi­ție, nu în­cearcă să schimbe echi­li­brul pu­te­rii po­li­tice prin ne­go­ci­eri și sfo­ră­rii, tra­tează co­rect gu­ver­nul și co­la­bo­rează in­sti­tu­țio­nal, sus­ține jus­ti­ția prin de­cla­ra­ții po­li­tice, dar fără a in­ter­veni în vreun fel în mer­sul ei.

Con­sti­tu­țio­nal vor­bind, ne­mul­țu­mi­ri­lor noas­tre nu el tre­buie să le gă­sească un răs­puns. Dacă nu ne con­vine gu­ver­nul ori dacă ne in­dig­nează pro­te­ja­rea par­la­men­ta­ri­lor co­rupți, ar tre­bui să ie­șim în stradă, să pro­tes­tăm. Ar tre­bui să fo­lo­sim mij­loa­cele de pre­siune pe care le avem pen­tru a de­ter­mina schim­bă­rile pe care le vrem. Însă nouă ne e lene, am vrea mai de­grabă ca alt­ci­neva, un pre­șe­dinte alt­fel, să ne facă el treaba și să pună or­dine prin tre­bu­rile ță­rii. Și nu în­țe­le­gem că, ce­rând asta, ne-am în­toarce la cir­cul ste­ril pe care l‑am avut până nu de­mult.

Căci exact asta este schim­ba­rea pe care o pro­pune Iohan­nis și pe care noi ar tre­bui s‑o sus­ți­nem: o po­li­tică fă­cută cu bun simț și ci­vi­li­tate. Iar fap­tul că în par­ti­dele po­li­tice nu există acum nici una, nici alta, e doar o si­tu­a­ție tem­po­rară. Per­se­ve­rând în ati­tu­di­nea sa, Iohan­nis îi for­țează și pe al­ții — cel pu­țin cei ce in­tră în con­tact di­rect cu pre­șe­din­ția — să-și ajus­teze com­por­ta­men­tul. Ui­tați-vă la Ponta cât de dez­ar­mat este față de pe­ri­oada lui Bă­sescu. În eter­nul schimb de re­plici din­tre ei date prin in­ter­me­diul pre­sei aveam fi­e­care pre­fe­ra­tul pro­priu — dar n‑a exis­tat nici un fel de pro­gres, nici un fel de schim­bare, pen­tru că fi­e­care din­tre ei sus­ți­nea că ce­lă­lalt re­pre­zintă răul ab­so­lut. Pus în fața unui pon­de­rat și po­li­ti­cos Iohan­nis, Ponta nu poate să-și des­fă­șoare ar­se­na­lul de ță­țisme și ră­u­tăți, e for­țat să răs­pundă pe un ton ase­mă­nă­tor, ceea ce‑l in­co­mo­dează vi­zi­bil.

Nici mă­car în­cer­că­rile sale de a pune într-un con­text ero­nat dis­cu­ți­ile cu Iohan­nis nu pri­mesc o re­plică ne­po­li­ti­coasă. De­u­năzi Ponta spu­nea că “am avut oca­zia să dis­cu­tăm [cu Iohan­nis] mai pu­țin for­mal des­pre fap­tul că avem trei pu­teri în stat, nu una sin­gura”, re­fe­rindu-se de­si­gur la ofen­siva jus­ti­ției în fața par­la­men­tu­lui — în re­a­li­tate dis­cu­ția a fost doar des­pre echi­li­brul pu­te­ri­lor în stat, nici­de­cum des­pre pre­va­lența pu­te­rii ju­de­că­to­rești. Însă ăsta e “ta­len­tul” lui Ponta, să fal­si­fice con­tex­tul unei dis­cu­ții pen­tru a se trage altă con­clu­zie. Cum ar fi răs­puns Bă­sescu la o ast­fel de ma­ne­vră? Porcăindu‑l pe Ponta, afir­mând că pa­tro­nează co­rup­ția, că su­b­mi­nează jus­ti­ția. Ceea ce ar fi de­ter­mi­nat o altă re­plică a lui Ponta, apoi alta a lui Bă­sescu șamd. Cum a pro­ce­dat Iohan­nis? A de­cla­rat doar atât: “Eu sunt con­vins că dom­nul pre­mier a spus sub formă de glumă, în Ro­ma­nia se­pa­ra­ția pu­te­ri­lor în stat func­țio­nează și nu este nicio su­per­pu­tere, dar toate tre­buie să lu­creze îm­pre­ună ca să meargă mai bine”. Sim­plu, ne­jig­ni­tor, ferm, con­clu­ziv. Alt­fel. A re­pus dis­cu­ția din­tre el și Ponta în pa­ra­me­trii co­recți și a îm­pie­di­cat ge­ne­ra­rea unui zgo­mot al de­cla­ra­ți­i­lor, care ar fi as­cuns de fapt esența pro­ble­mei și ar fi mu­tat aten­ția pe con­flict, nu pe miza lui.

Ame­ri­ca­nii spun că efi­ciența în­seamnă to do the things ri­ght, iar efi­ca­ci­ta­tea este to do the ri­ght things. Din per­spec­tiva asta Iohan­nis este efi­cient, dar nu este efi­cace. Însă într‑o re­pu­blică semi-pre­zi­den­ți­ală nici nu i se cere să fie efi­cace. Iar dacă noi avem alte pre­ten­ții sau aș­tep­tări de la această func­ție în stat, lo­cul po­tri­vit pen­tru a face mo­di­fi­cări este con­sti­tu­ția, nu ar­ti­co­lele de presă care re­pro­șează pre­șe­din­te­lui că nu ne îm­pli­nește de unul sin­gur vi­sele.

Pen­tru că alt­fel nu în­seamnă așa cum vrea fi­e­care din­tre noi. Alt­fel în­seamnă con­form con­sti­tu­ției.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.