Este de la sine în­țe­les în brea­sla pă­du­ra­ri­lor că un in­gi­ner sil­vic tre­buie să fie și mare ama­tor de vâ­nă­toare. Ba mai mult, se cu­vine oa­re­cum să fii și un is­cu­sit tră­gă­tor, să ni­me­rești musca în zbor de la un ki­lo­me­tru și să ai mă­car vreo du­zină de po­vești vâ­nă­to­rești în tolbă, care mai de care mai pal­pi­tantă și mai in­cre­di­bilă. Alt­min­teri se cheamă că nu prea ai în sânge che­ma­rea an­ces­trală a pă­du­rii și ești pri­vit nițel cam chi­orâș de că­tre cei­lalți silvicultori.

O fi și ăsta un mo­tiv, cu si­gu­ranță nu cel mai im­por­tant, pen­tru care am aban­do­nat lu­mea sil­vi­cul­tu­rii acum mulți ani. Nici­o­dată n‑am sim­țit vreo atrac­ție spe­cială față de în­de­le­t­ni­ci­rea vâ­nă­to­rii și de cele mai multe ori am mi­mat un soi de en­tu­zi­asm în pri­vința su­biec­tu­lui, mai de­grabă din ca­uza pre­siu­nii so­ci­ale. Îmi amin­tesc că am și par­ti­ci­pat de vreo două-trei ori la niște par­tide de iarnă, oca­zii cu care am îm­puș­cat o vulpe și un ie­pure. Am fă­cut glu­mițele obiș­nu­ite în ast­fel de si­tu­a­ții, m‑am lă­sat ad­mi­rat pen­tru pre­ci­zia ti­ru­lui — deși cre­deți-mă că a fost mai mult no­roc de­cât pri­ce­pere — dar din­colo de toate as­tea nu mi‑a ră­mas de­cât sen­ti­men­tul de gol pe care l‑am în­cer­cat în față unui trup de ani­mal mort în care cu două clipe îna­inte zvâc­nea viața.

Mi-am ima­gi­nat frica pe care a simțit‑o pe când eu îl fi­xam cu pușca, du­re­rea lo­vi­tu­rii ali­ce­lor și sen­za­ția aceea de sfâr­șit, de pu­teri care îl pă­ră­seau până când a mu­rit. Și n‑am mai pu­tut scăpa de atunci de sen­ti­men­tul de cru­zime inu­tilă a fap­te­lor mele, căci nici car­nea ie­pu­re­lui, nici blana vul­pii nu-mi tre­bu­iau cu ade­vă­rat. Am omorât inu­til două fi­ințe care nu-mi greși­seră nici­o­dată, doar pen­tru o așa-zisă plă­cere de a prac­tica un sport. M‑am ju­rat atunci că nu voi mai merge nici­o­dată la vânătoare.

Moar­tea e parte a na­tu­rii. Ani­ma­lele mor pen­tru că sunt bă­trâne, pen­tru că se vâ­nează unele pe al­tele. E un ci­clu fi­resc al vie­ții — nu cad în ex­trema ce­lor care ar vrea să sal­veze fi­e­care ani­mal al fi­e­că­rei spe­cii, pen­tru că nu e po­si­bil. Lu­pul are să vâ­neze că­pri­oare, vul­pea o să în­cerce să omoare ie­puri. Dar vâ­nă­toa­rea prac­ti­cată de oa­meni nu e o luptă egală pur­tată de fi­e­care parte cu for­țele pro­prii. Adu­cem de par­tea noas­tră teh­no­lo­gie și cu­noaș­tere pen­tru a în­vinge niște ani­male care ne sunt vic­time si­gure, deși ade­sea nu ne ca­u­zează vreun rău.

Sunt și si­tu­a­ții când ajun­gem să ne con­frun­tăm cu ele — de cele mai multe ori pen­tru că nu con­te­nim să ne ex­tin­dem te­ri­to­ri­ile și le în­ghe­suim în spa­ții tot mai mici, in­su­fi­ciente pen­tru a‑și pu­tea duce viața săl­ba­tică. Co­bo­ară ur­șii în orașe la tom­be­roane, lu­pii mai vin pe la stâni, câte un di­hor mai fură câte o gă­ină prin vreo gos­po­dă­rie — e fi­resc să în­cer­căm să‑i ți­nem la dis­tanță prin mij­loace cât mai pu­țin le­tale, dar une­ori nu există altă cale de­cât glon­țul. Însă de la ne­voia de a ne apăra la plă­ce­rea de a ucide e drum lung.

Une­ori, când se în­tâm­plă să țin în mâini un ani­mal mic, un că­țel sau vreun pi­soi, re­a­li­zez poate mai acut ca ori­când cât de fra­gilă e viața. Mă uit la bo­țul ăla cu ochi și știu că nici nu e ne­voie de cru­zime, ci doar de ne­pă­sare că să stingi pâl­pâi­rea aceea ma­gică care‑l face să se miște și să tră­i­ască. N‑avem pu­te­rea de a crea viață alta de­cât pe cea a ur­ma­și­lor noș­tri. Ce ne face să cre­dem că, fără a fi în le­gi­timă apă­rare sau în ne­voia de a ne asi­gura su­pra­vie­țu­i­rea, avem drep­tul de a curma vieți pe care nu noi le-am dăruit?

Trăim o viață care e clă­dită pe sa­cri­fi­ca­rea unor ani­male do­mes­tice, anume cro­ite ca să ne fie hrană. N‑am să fac apo­lo­gia ve­ge­ta­ri­a­nis­mu­lui aici, cu atât mai mult cu cât nici eu nu sunt un adept. Dar nu mă pot îm­pie­dica să nu mă gân­desc une­ori la moar­tea pro­gra­mată a fi­in­țe­lor ce ne ajung apoi în far­fu­rie. Pu­tem con­ti­nua să trăim cu sen­ti­men­tul ăsta. Și știți de ce? Pen­tru că în frip­tură sau în șni­țel nu mai re­cu­noaș­tem vițe­lul, por­cul sau mie­lul care a mu­rit pen­tru a ne hrăni.

Se vor­bește mult în ul­tima vreme des­pre cru­zi­mea inu­tilă a vâ­nă­to­rii. Legi sunt scrise în așa fel în­cât să pu­tem con­ti­nua un stu­pid mă­cel, care nu ser­vește nici unui scop. Aud că în vamă sunt des­co­pe­riți bra­co­ni­eri cu mii de pă­sări îm­puș­cate, pe care pro­ba­bil le co­mer­ci­a­li­zează pe bani mulți în alte țări unde vâ­nă­toa­rea nu e per­misă, ori nu mai au ce îm­pușca. E chiar atât de greu să fie opriți acești indivizi?

Vâ­nă­toa­rea ar tre­bui să se oprească. A ucide din plă­cere nu e un sen­ti­ment uman fi­resc. Iar dacă băr­bă­ție e ceea ce adep­ții vâ­nă­to­rii cred că do­ve­desc îm­puș­când ani­male sal­ba­tice, îi in­vit să ia un cuțit în mână și să de­mon­streze că au pu­te­rea și cu­ra­jul să se bată de la egal la egal cu ani­ma­lul. Cu o di­ta­mai pușca în mână orice pi­șăcios în­drăz­nește să se pre­tindă erou.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. dan pavaloiu

    Un foarte mare ade­var, cu mici ex­cep­tii in ceea ce ma pri­veste. Sun­teti de de­parte cel mai apro­piat de pa­re­rea mea. Am cre­zut ca sunt singurul…

  2. Timi Secoban

    Pai daca tot vreti ega­li­tate de forte cu ani­ma­lele, mi­li­tati pen­tru le­ga­li­za­rea va­na­to­rii cu ar­cul si cu pa­sari de prada !

  3. Mihaela

    Fara cu­tit, doar asa e de la egal la egal. Doar ur­sul nu vine cu cu­ti­tul la el.

    • Sorin Sfirlogea

      Să zi­cem că el are avan­ta­jul ghea­re­lor și col­ți­lor. Îi dăm și pră­pă­di­tu­lui de vâ­nă­tor un cuțit. Nu de alta, dar are ne­voie de ceva ca să cu­rețe ra­ha­tul de pe pantaloni. 🙂

      • Robert

        Ve­deti exem­plul de buna prac­tica, de la egal la egal: Le­o­nardo di Ca­prio si Ur­sul, din “The revenant” 🙂


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.