Cum devii evazionist pe bună dreptate

Zic unii că e incorect să tăbărâm pe capul bietu­lui mic între­prinză­tor, înglo­dat în tax­ele și impozitele stat­u­lui român, care abia supraviețuiește de pe o zi pe alta. Că un ast­fel de om de afac­eri nu are nici o șansă să scoată vreun câștig dacă nu face și un pic de evaz­i­une fis­cală, căci cos­turile afac­erii plus dările către stat sunt prea mari pen­tru a fi acoperite din prof­i­tul său. Priv­ită din per­spec­tiva asta, a îngri­jorării față de prea împov­ăra­torul stat român, evaz­i­unea fis­cală se trans­formă dintr‐o ruși­noasă infracți­une într‐o bravă luptă pen­tru supraviețuire. Și, desigur, mer­ită toată com­pa­si­unea noas­tră.

Dis­cuția îi are azi în prim‐plan mai ales pe cei care fac ali­men­tație pub­lică și mici ser­vicii de tur­ism și a fost stâr­nită de mult‐dezbătuta descindere a ANAF pe litoral, cu prile­jul zilei de 1 mai. Dar subiec­tul nu e nou. Ceea ce vă propun eu este să ne uităm la el dintr‐o altă per­spec­tivă, poate mai puțin abor­dată.

Să luăm cazul cuiva care are o terasă într‐un oraș oare­care, unde vinde mici, câr­nați și bere. Ca să își deruleze activ­i­tatea de între­prinză­tor se suie fru­mușel în Loganul său înscris pe firmă, pune niște ben­z­ină și purcede către cel mai apropiat mag­a­zin cash & carry, even­tual ăla care are pro­moții mai mari. Umple port­ba­ga­jul cu bere, mici și câr­nați trași în folie de plas­tic, vreo două bax­uri de muș­tar, pâine să ajungă și se întoarce iute la terasa sa. Încinge gratarul, pune carnea la sfârâit, berea la rece și așteaptă muș­terii.

Veți fi poate de acord că ter­menul de între­prinză­tor e un pic cam pre­tențios pen­tru activ­i­tatea asta com­er­cială. Omul nos­tru n‐a între­prins nimic în sen­sul pe care îl dă ter­menul eco­nomic1, ci pur și sim­plu a mutat niște mici de la Metro pe gră­tarul său. În vecină­tatea lui mai sunt încă douăzeci de alți așa‐ziși între­prinză­tori care fac ace­lași lucru — con­curența e mare pen­tru că n‐ai nevoie de prea multă minte și nici de foarte mulți bani ca să frigi niște mici și să des­faci niște sti­cle de bere. Din ce se face difer­ențierea între toate aceste afac­eri? Din nimic. Unii pretind că au mici de Ded­ulești, alții că sunt cei mai proaspeți, alții că sunt cei mai gus­toși, alții că gratargiul lor e cel mai cel. Cât de mult poți să scoți profit din business‐ul ăsta? Nu cine știe ce, firește. Nu îndea­juns ca să plătești bine gratargiul, femeia care face curățe­nie, con­tabila care‐ți ține actele, chiria pe spațiu, ben­z­ina și reparațile troa­cei de Logan, căr­bunii de gră­tar, curen­tul elec­tric, frigiderele, tax­ele și impozitele la stat și să‐ți rămână și ție ceva. Pen­tru că pur și sim­plu nu e cum.

O, dar aștep­tările sale sunt mari! Omul nos­tru de afac­eri crede că a pus coada la prună cu ideea lui genială de a face o terasă și se con­sid­eră îndrep­tățit să câștige mulți bani. O să vă între­bați câți. Păi câți și‐ar dori el, firește, căci visul oricărui mic între­prinză­tor este să dev­ină un mare între­prinză­tor. Nici unul din­tre ei nu se gân­dește cât val­ore­ază de fapt ser­vi­ciul pe care îl face. Și ade­vărul e că val­oarea afac­erii sale este foarte mică. Căci pseudoîn­tre­prinză­torul nos­tru nu‐si asumă nici un risc, nu adaugă nici o val­oare — micii și berea lui și‐o poate cumpăra oricine de la orice pră­va­lie, sin­gura difer­ență e că — în loc să mănânci și să bei acasă — molfăi haleala pe stradă, stând la niște mese de plas­tic, even­tual cu umbre­luță bran­duită prim­ită gra­tuit de la vreun pro­ducă­tor de bere. Câți bani mer­ită acest rudi­men­tar mise‐en‐place?

După păr­erea patronu­lui, mulți. Cât mai mulți. Și pen­tru că nu reușește să‐i pro­ducă legal, căci nu sun­tem dis­puși să dăm 10 lei pe mic și 20 de lei pe bere, omul nos­tru de afac­eri își rotun­jește ven­i­turile din evaz­i­une. Pe care el o con­sid­eră jus­ti­fi­cată, căci alt­fel n‐ar rezista — zice el.

Puteți lua exem­plul ăsta pen­tru a‐l aplica prăvăli­ilor cu ali­mente care se aprovizionează din Metro, mag­a­zinelor cu haine second‐hand, șaormeri­ilor și în gen­eral oricârei afac­eri de genul "cumpăr de colo și vând din­colo". Româ­nia e plină de ast­fel de pseudo‐afaceri, iar sin­gu­rul merit al investi­toru­lui este flerul de a ghici ce fel de marfă are "vad" în zona aceea.

Prea puțini din­tre acești așa‐ziși patroni se gân­desc cum se pot difer­enția față de com­peti­tori, cum pot să‐și reducă cos­turile pen­tru a deveni mai prof­itabili. Nici unul nu se ali­ază cu pro­ducă­tori locali de carne sau de vin (ca să luăm exem­plul tera­sei), nu se gân­dește să pro­moveze o rețetă tradițion­ală sau orig­i­nală de mici și câr­nați, nu investește într‐o linie de bere arti­zanală, ast­fel încât să dea cal­i­tate pro­duselor și să antreneze și pe alții în lanțul acesta de creare a unei ver­i­tabile val­ori.

Căci ade­sea în Româ­nia, de la cea cor­po­ratistă până la cea antre­preno­ri­ală, nu este vorba despre cum să câștigi în mod cin­stit promovându‐ți val­oarea per­son­ală și aliindu‐te cu cei care te pot com­pleta, ci despre cum parvii, căl­când peste ceilalți: colegi, șefi, sub­al­terni, furni­zori, con­curenți sau chiar clienți. Statul și impozitele sale sunt doar un alt inamic pe care tre­buie să‐l fen­tezi. Și uite așa devii evazion­ist și ești con­vins că ai toată îndrep­tățirea să fii.

  1. Per­soană fiz­ică autor­izată sau per­soană juridică având sarcina înfi­ințării, ges­tionării, orga­nizării și con­duc­erii unei afac­eri, la care par­ticipă cu cap­i­talul său și (sau) cu cap­i­tal atras. []

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu