Când spu­nem pă­dure fi­e­care din­tre noi avem o re­pre­zen­tare per­so­nală a în­țe­le­su­lui aces­tui cu­vânt. Și fi­e­că­ruia din­tre noi ni se pare că a noas­tră e cea mai exactă, că des­crie com­plet toate un­ghiu­rile din care poți privi pă­du­rea, că e cea pe care ar tre­bui s‑o îm­bră­ți­șeze toți cei­lalți. Însă nu e de­loc așa. Ori­unde ne-am afla din punct de ve­dere so­cial și pro­fe­sio­nal, ne este greu să pri­vim acest su­biect din toate per­spec­ti­vele po­si­bile — une­ori pen­tru că nu ac­cep­tăm punc­tele al­tora de ve­dere, al­te­ori pen­tru că nu le cu­noaș­tem. M‑am gân­dit să vă in­vit la o scurtă plim­bare prin pă­du­rea ro­mâ­nească, pri­vită prin ochii tu­tu­ror ce­lor care au un in­te­res le­gat de ea, in­di­fe­rent care ar fi acela. Veți în­țe­lege mai bine poate de ce există anu­mite con­flicte și de ce une­ori ni se pare că vor­bim unii al­tora ca la pe­reți.

Dar îna­inte de a porni la acest drum, vă fac această pro­vo­care: în­cer­cați să păs­trați o minte des­chisă și să lă­sați pen­tru mo­ment de­o­parte pro­pri­ile voas­tre con­vin­geri. Pri­viți fi­e­care punct de ve­dere cu ră­ceala lo­gi­cii și nu cu fi­er­bin­țe­ala tem­pe­ra­men­tu­lui vos­tru — gân­diți-vă că sun­teți în pos­tura ce­lui care apar­ține ace­lei ca­te­go­rii pro­fe­sio­nale sau so­ci­ale și în­tre­bați-vă: cum aș gândi dacă aș fi în si­tu­a­ția aceea? Apoi răs­pun­deți cu sin­ce­ri­tate. Cu foarte multă sin­ce­ri­tate. Cu toată sin­ce­ri­ta­tea.

Sil­vi­cul­to­rii din sis­te­mul de stat
Am să în­cep cu cei care și-au ales pă­du­rea ca pro­fe­sie. Sil­vi­cii pri­vesc pă­du­rea ca pe o ga­ran­ție a vi­i­to­ru­lui lor, căci știu că brea­sla lor va în­ceta să existe atunci când nu vor mai fi pă­duri. Cu toate pă­ca­tele lor, veți con­stata în­tot­dea­una că nu-și do­resc dis­pa­ri­ția pă­du­ri­lor, mă­car pen­tru mo­ti­vul că și-ar pierde lo­cul de muncă și sur­sele de ve­nit. Cu to­tul alt­fel pri­vesc lem­nul ca pro­dus al pă­du­rii: ten­ta­ția unui pro­fit per­so­nal de pe urma pă­du­rii există și va exista me­reu. Și pro­ba­bil că mulți din­tre ei nu se gân­desc că, epu­i­zând ra­pid lem­nul ex­ploa­ta­bil, nu va mai fi din ce să se fi­nan­țeze ul­te­rior mul­ți­mea de chel­tu­ieli pe care o pă­dure le ne­ce­sită până a de­veni ex­ploa­ta­bilă, mai ales în pă­du­rile pri­vate: îm­pă­du­riri, de­ga­jări, cu­ră­țiri, ră­ri­turi și igienă, plus sa­la­ri­ile ce­lor care se ocupă de toate as­tea.

Sil­vi­cii din sis­te­mul de stat sunt cap­tivi într-un sis­tem co­rupt. Nu au unde să se ducă să se an­ga­jeze, dacă mâine ar fi dați afară — lo­cu­rile la ocoa­lele pri­vate sunt pu­ține și deja ocu­pate. Această de­pen­dență naște un soi de obe­diență față de cei ce orches­trează ho­ți­ile cu lemn, până acolo în­cât de­vin com­plici. Trep­tat, cei ce nu su­portă această com­pli­ci­tate pleacă spre alte me­se­rii, iar cei ră­mași de­vin tot mai adap­tați sis­te­mu­lui, obiș­nu­iți cu im­pli­ca­rea po­li­ti­cu­lui până la nivel de pă­du­rar, îm­pă­cați cu ideea că tre­buie să se afle de par­tea unei anu­mite forțe po­li­tice ceea ce îi va ri­dica și co­borî în func­ții după cum pa­tro­nii lor po­li­tici sunt la pu­tere sau în opo­zi­ție.

Și în­tre­ba­rea la care nici unul din­tre ei nu în­drăz­nește să răs­pundă este: dacă sis­te­mul co­rup­ției va fi în­de­păr­tat, dacă po­li­ti­cul va dis­pare din sil­vi­cul­tură, vor mai fi ca­pa­bili să re­vină la de­on­to­lo­gia pro­fe­siei pe care spun că o iu­besc? Vor re­veni la sta­tu­tul lor de apă­ră­tori ai pă­du­rii?

Sil­vi­cul­to­rii din ocoa­lele pri­vate
Pe sil­vi­cii ce lu­crează pen­tru pro­pri­e­tari pri­vați i‑am pus într‑o ca­te­go­rie se­pa­rată. În pri­mul rând pen­tru că po­li­ti­cul și in­flu­en­țele sale nu îi in­flu­en­țează sem­ni­fi­ca­tiv. Se poate spune că ei sunt în si­tu­a­ția fe­ri­cită de a‑și pu­tea face me­se­ria cu con­ști­in­cio­zi­tate. Exis­tența pă­du­rii este esen­ți­ală pen­tru ei, ca să aibă și mâine și po­imâine un loc de muncă. Dar, pen­tru că în­tot­dea­una există un dar, de­pind to­tuși de an­ga­ja­to­rul lor: pri­mă­ria, obș­tea, co­mu­ni­ta­tea, mi­tro­po­lia sau chiar per­soana fi­zică ce de­ține pă­du­rea pe care o ad­mi­nis­trează. Pe cât de la­com este pro­pri­e­ta­rul pe atât de greu îi este unui sil­vi­cul­tor din zona pri­vată să-și facă me­se­ria cu pro­fe­sio­na­lism. Și, pa­ra­do­xal, cu cât mai tâ­nără este pă­du­rea ad­mi­nis­trată, cu atât mai mici sa­la­ri­ile. Pen­tru că dacă lemn nu e, nici sa­la­riu nu prea e.

Spun mulți că si­tu­a­ția în ocoa­lele pri­vate este mult mai bună de­cât la stat, că acolo se face me­se­rie cu ade­vă­rat. Nu sunt con­vins că pu­tem ge­ne­ra­liza. De­fri­șările ma­sive din ul­tima vreme s‑au pro­dus în spe­cial în pă­du­rile pri­vate, deci ori sil­vi­cii sunt slabi și obe­dienți, ori sunt com­pli­cii unor pro­pri­e­tari in­con­ști­enți și la­comi. Ori am­bele.

Fir­mele de ex­ploa­tare a lem­nu­lui
Ma­jo­ri­ta­tea fir­me­lor care ex­ploa­tează lem­nul din pă­dure sunt con­duse sau de­ți­nute de per­soane cu ca­li­fi­care fo­res­ti­eră1. Ei știu bine care sunt ri­go­rile stricte ale re­col­tă­rii lem­nu­lui pen­tru că le-au în­vă­țat la școală la fel ca și cei ce lu­crează în sil­vi­cul­tură, dar di­fi­cul­tă­țile pe care aceste ri­gori le ge­ne­rează zi de zi — care se tra­duc în chel­tu­ieli mai mari pen­tru firma lor — îi de­ter­mină să-și schimbe trep­tat punc­tul de ve­dere. Nu se în­tâm­plă peste noapte, dar la un mo­ment dat de­vin des­tul de con­vinși că re­gu­lile as­tea de ex­ploa­tare sunt cam exa­ge­rate, că ar pu­tea fi îm­blân­zite ca să fie mai ieftină ex­ploa­ta­rea. Pri­vită din per­spec­tiva lor, pă­du­rea e mai în­tâi o sursă de lemn și de ve­ni­turi.

Ade­sea aceste firme for­mează niște mici sau mai mari cla­nuri care fac în­țe­le­geri one­roase pen­tru a se ajuta re­ci­proc în scă­de­rea pre­țu­lui plătit la li­ci­ta­ți­ile de masă lem­noasă. Li­ci­ta­ți­ile sunt mă­slu­ite, în sen­sul că cei ce li­ci­tează se în­tâl­nesc în pre­a­la­bil și se în­țe­leg cine ce va cum­păra, iar la pro­ce­dura pro­priu-zisă prima ofertă se face fic­tiv, foarte pu­țin peste pre­țul de por­nire, iar cel care e câști­gă­to­rul pres­ta­bi­lit mai plu­sează pu­țin. Apoi ni­meni nu mai li­ci­tează și vân­za­rea e re­zol­vată.

Pro­iec­tul de vân­zare a lem­nu­lui din rampe2 îi lo­vește foarte pu­ter­nic, pen­tru că azi ei sunt in­ter­me­di­ari în lan­țul de vân­zare a lem­nu­lui. Ei nu pres­tează doar un ser­vi­ciu con­tra cost — așa cum pro­pune pro­iec­tul de care vă spun — ci cum­pără lem­nul din pă­dure, chel­tuie cu ex­ploa­ta­rea lui și câștigă vânzându‑l mai de­parte. Lesne de în­țe­les că a‑i trans­forma în fur­ni­zori de ser­vi­cii de ex­ploa­tare va fi greu de ac­cep­tat pen­tru ei — ar fi puși în si­tu­a­ția de a es­tima cos­tu­rile lu­cră­ri­lor, ceea ce e di­fi­cil și ris­cant: dacă nu te în­ca­drezi în cos­tu­rile pen­tru care ai sem­nat con­trac­tul, ieși în pier­dere și nu ai de unde să-ți re­cu­pe­rezi pa­guba. E o cu to­tul altă lo­gică a afa­ce­rii și pu­țini din­tre ei ar face față unei ast­fel de schim­bări.

Pro­pri­e­ta­rii pri­vați de pă­dure
Există mai multe ca­te­go­rii de pro­pri­e­tari de pă­dure. Există pro­pri­e­tari per­soane fi­zice care de­țin su­pra­fețe mici, pen­tru care în­gri­ji­rea pă­du­rii e mai de­grabă o po­vară pen­tru că n‑au bani de in­ves­tit. Dacă pă­du­rea e mai bă­trână, de­vine o grijă, pen­tru că se tem că vor fi fu­rați. Unii au tăiat‑o ile­gal și au pre­tins că au fost fu­rați. Al­ții au tăiat‑o, tot ile­gal, și au plătit o amendă mo­dică. Cum s‑ar zice, au adop­tat prin­ci­piul că, de­cât să‑i duci grija, mai bine îi duci do­rul.

Al­ții, foarte pu­țini, s‑au aso­ciat cu cei­lalți pro­pri­e­tari din jur și au sem­nat un con­tract cu Rom­silva pen­tru pază și ad­mi­nis­trare. Multe ast­fel de aso­ci­a­ții sunt mă­ci­nate de con­flicte in­terne, de ne­mul­țu­miri și sus­pi­ciuni di­verse, căci e greu să îm­paci câ­teva zeci sau sute de oa­meni atunci când vine vorba de pro­pri­e­tăți mici care nu ge­ne­rează pro­fit su­fi­cient pen­tru a mul­țumi pe toți. Sil­vi­cul­tura nu se poate face pe câ­țiva me­tri pă­trați. Dacă tra­tezi în­treaga aso­ci­a­ție ca pe un tot, atunci anul ăsta se va ex­ploata dintr-un loc, la anul din al­tul, iar lem­nul ex­ploa­tat (sau va­loa­rea lui) ar tre­bui îm­păr­țit în­tre toți — aici apar ade­sea cer­tu­rile, pen­tru că cel care de­ține bu­că­țica de pe care s‑a tă­iat în anul cu­rent vrea să ia el tot, iar cei­lalți de­vin ne­mul­țu­miți pen­tru că nu li se pare fi­resc să îm­partă chel­tu­ie­lile la toată lu­mea și câști­gu­rile să le în­ca­seze doar unii.

Există apoi pro­pri­e­ta­rii de su­pra­fețe mai mari: pri­mă­rii, obști, co­mu­ni­tăți, mâ­năs­tiri, mi­tro­po­lii sau chiar per­soane fi­zice. Ei s‑au or­ga­ni­zat cu ocoale sil­vice, au an­ga­jat per­so­nal sil­vic și fac o sil­vi­cul­tură or­ga­ni­zată. Mi‑e greu să spun cât de mult pri­vesc pă­du­rea ca pe un or­ga­nism viu și cât ca pe o sursă de ve­ni­turi — există cu si­gu­ranță exem­ple din am­bele si­tu­a­ții — pot doar să con­stat că cele mai multe de­fri­șări ma­sive s‑au în­tâm­plat în pă­du­rile pri­vate. Nu‑i chiar sim­plu să ig­nori ba­nii pe care îi poți scoate din vân­za­rea de lemn de dra­gul pă­du­rii. Așa că pen­tru acești pro­pri­e­tari pă­du­rea e mai în­tâi de toate o sursă de câști­guri.

In­dus­tria de se­mi­fa­bri­cate și mo­bilă
Deși nu ajung nici­o­dată în pă­dure, fa­bri­cile de che­res­tea și de mo­bilă joacă un rol foarte im­por­tant în în­tre­gul ta­blou. Fe­lul în care ei in­flu­en­țează piața lem­nu­lui an­tre­nează în­tre­gul do­me­niu fo­res­tier în com­por­ta­mente mai mult sau mai pu­țin fa­vo­ra­bile pă­du­rii. Un lu­cru e lim­pede: pen­tru ei pă­du­rea în­seamnă lemn. Toate lu­cră­rile de în­fi­in­țare și în­gri­jire a pă­du­rii sunt mai pu­țin im­por­tante, pen­tru că ori­zon­tul lor de pla­ni­fi­care este de or­di­nul a 5–10 ani, iar ceea ce se plan­tează azi se va ex­ploata peste 100 de ani. Ni­meni nu-și face pla­nuri atât de în­de­păr­tate.

Teh­no­lo­gi­ile pe care le dezvoltă in­flu­en­țează ma­jor dezvol­ta­rea pă­du­rii. Fap­tul că în ul­tima vreme există po­si­bi­li­ta­tea de a îm­bina che­res­teaua în piese late sau foarte lungi prin me­tode in­dus­tri­ale eli­mină ne­voia de buș­teni groși din care să se de­bi­teze che­res­tea lată. La fel, uti­li­za­rea pe scară largă a plă­ci­lor aglo­me­rate din lemn, bi­ne­cu­nos­cu­tul PAL fă­cut din aș­chii și cle­iuri, re­duce ne­voia de lemn de di­men­siuni mari. Și ast­fel se naște în­tre­ba­rea: de ce să gos­po­dă­rim pă­du­rea în ci­cluri lungi de 100–120 de ani dacă nu ne tre­buie lemn de di­men­siuni mari? De ce să nu re­du­cem ci­clul de ex­ploa­tare la 50–60 de ani? În­tre­ba­rea e va­lidă din punct de ve­dere in­dus­trial. Este oare va­lidă și din punct de ve­dere bi­o­lo­gic?

Ima­gi­nați-vă ce s‑ar în­tâm­pla dacă mâine Ro­mâ­nia ar ac­cepta să schimbe ci­clul de ex­ploa­tare, scurtându‑l la 60 de ani de pildă. Brusc vreo 40% din pă­du­rile noas­tre ar de­veni ex­ploa­ta­bile. Lem­nul ar in­vada piața, s‑ar ieftini ex­tra­or­di­nar de mult. Cine câștigă din asta? In­dus­tria, cu si­gu­ranță, pen­tru că pri­mește ma­te­rie primă multă și ieftină. Pro­pri­e­ta­rii? Apa­rent da, dar de fapt vor vinde pe ni­mic lem­nul. Sil­vi­cii? Le-ar fi egal, dacă pă­du­rea ar con­ti­nua să existe. Fir­mele de ex­ploa­tare? Nu prea, ar fi su­pra­so­li­ci­tate iar va­loa­rea scoasă din vân­za­rea lem­nu­lui ar fi mult mai mică în timp ce efor­tul de ex­ploa­tare ar costa la fel.

De­si­gur, in­dus­tri­a­șii lem­nu­lui și-ar dori să aibă ac­ces di­rect la lem­nul din rampe, să nu mai existe in­ter­me­di­ari în­tre ei și pă­dure. Ei spun că lem­nul este foarte scump  — IKEA și‑a de­lo­ca­li­zat toată pro­duc­ția din Ro­mâ­nia ba­zată pe lemn de ră­și­noase din acest mo­tiv și, dacă pre­țul la fag va con­ti­nua să cre­ască, va face ace­lași lu­cru și cu ca­pa­ci­tă­țile afe­rente aces­tui lemn. Acuza prin­ci­pală merge că­tre Rom­silva, des­pre care spun că își as­cunde ine­fi­ciența în pre­țu­rile cu care se vinde lem­nul.

Sta­tul ro­mân
Pri­vită din per­spec­tiva pu­te­rii cen­trale și lo­cale — gu­vern, par­la­ment, pri­mă­rii și pre­fec­turi — pă­du­rea este în pri­mul rând o re­sursă va­lo­roasă care an­tre­nează afa­ceri și ge­ne­rează taxe. Abia apoi, în mult mai mică mă­sură și doar de cu­rând pă­du­rea este ofi­cial pri­vită ca un eco­sis­tem de care de­pinde ca­li­ta­tea vie­ții ce­tă­țe­ni­lor, pen­tru care me­rită și tre­buie să chel­tu­iești bani ca să‑i asi­guri con­ti­nu­i­ta­tea. Gu­ver­nul vede pă­du­rea ca pe o sursă de ve­nit la bu­get, par­la­men­ta­rii, pre­fec­ții și pri­ma­rii ca pe un in­stru­ment de mo­ti­vare a vo­tu­ri­lor din zo­nele ru­rale, unde lem­nul joacă un rol im­por­tant în exis­tența oa­me­ni­lor. Deși rit­mul în care a pă­truns ga­zul me­tan în multe lo­ca­li­tăți di­mi­nu­ează tot mai mult ne­voia de lemn pen­tru în­că­l­zire.

Nici una din­tre au­to­ri­tăți nu pri­vește cu ade­vă­rat pă­du­rea ca pe o sursă de să­nă­tate, ca pe o ne­pre­țu­ită di­ver­si­tate bi­o­lo­gică ce aduce ser­vi­cii so­ci­e­tă­ții din­colo de ceea ce per­ce­pem cu ochiul li­ber. No­roc că am sem­nat tot fe­lul de tra­tate in­ter­națio­nale și sun­tem obli­gați — mă­car de ochii lu­mii — să res­pec­tăm niște norme eco­lo­gice. Alt­min­teri nu se știe ce se în­tâm­pla până acum.

În res­pon­sa­bi­li­ta­tea sta­tu­lui stă cam 54% din tot fon­dul fo­res­tier. Cât de efi­cient îl ad­mi­nis­trează? Mulți — prin­tre care mă nu­măr și eu — spun că foarte ine­fi­cient, că își mas­chează lipsa de or­ga­ni­zare și efi­ciență prin cos­tu­rile mari pe care le pune în seama pă­du­rii, vân­zând lem­nul scump. În apă­ra­rea sa sta­tul, adică Rom­silva, arată cu de­ge­tul spre fir­mele de ex­ploa­tare care mă­slu­iesc li­ci­ta­ți­ile, obligându‑i ast­fel să ri­dice pre­țul de por­nire pen­tru a ob­ține ve­ni­tu­rile ne­ce­sare în­gri­ji­rii pă­du­rii.

Iar pă­du­rea de stat e în ace­lași timp su­bex­ploa­tată și su­pra­ex­ploa­tată — pen­tru că se exa­ge­rează cu ex­ploa­tă­rile în zo­nele ac­ce­si­bile și nu se fac lu­cră­rile ne­ce­sare acolo unde nu există dru­muri de ac­ces pen­tru trans­por­tul lem­nu­lui ex­ploa­tat. Sta­tul nu e în stare să facă autos­trăzi, ce pre­ten­ții să mai avem la dru­muri fo­res­ti­ere…

Ro­mâ­nii
Dacă vrem să fim cin­stiți cu noi în­șine tre­buie să re­cu­noaș­tem că sin­tagma “codru‑i frate cu ro­mâ­nul” nu mai are aco­pe­rire prac­tică. Au tre­cut vre­mu­rile când de­pin­deam eco­no­mic de pă­dure. Azi, ro­mâ­nul me­diu pri­vește pă­du­rea ca pe un loc unde e în­drep­tă­țit să aibă ac­ces ne­li­mi­tat — chiar și în cele pri­vate — pen­tru a face orice își do­rește: să cu­leagă fructe, să rupă flori, să facă pic­nic, să aprindă un foc sau un gră­tar, să se dea cu mo­to­rul. Se re­voltă tea­tral la veș­tile des­pre abu­zu­rile în pă­dure, dar n‑ar zice nu dacă i s‑ar oferi niște lemn ieftin, pro­ve­nit din tă­ieri ile­gale. Nu există o cul­tură a com­por­ta­men­tu­lui ci­vi­li­zat — în pă­dure to­tul e per­mis, după bu­nul plac.

Sunt câ­teva gru­puri mici, for­mate mai ales din iu­bi­tori de dru­me­ții montane, care pri­vesc pă­du­rea ca pe o sursă de aer cu­rat, de li­niște și na­tură. Lem­nul, ca re­sursă in­dus­tri­ală, nu e atât de im­por­tant pen­tru ei. De­si­gur, asta e o vi­ziune idi­lică și ușor co­pi­lă­roasă. Aju­nși acasă după ce co­bo­ară de pe munte, mun­țo­ma­ni­lor le face și lor tre­bu­ință du­la­pul din lemn, sca­u­nul din lemn, masa din lemn, ușa din lemn, bi­roul din lemn…

Și mai există o ca­te­go­rie mică for­mată din eco­na­ziști. Sunt di­verse per­soane, ge­nul tree hu­ggers, care au îm­bră­ți­șat o fi­lo­zo­fie ex­tre­mistă în care pă­du­rea e mai im­por­tantă de­cât so­ci­e­ta­tea umană și vor să scoată com­plet oa­me­nii din mi­nu­na­tul, de­li­ca­tul și prea-fru­mo­sul eco­sis­tem fo­res­tier. Dacă îi pri­vești cu mai multă aten­ție re­a­li­zezi că, de fapt, nu e vorba de iu­bi­rea de pă­dure, cât e vorba de dis­pre­țul față de se­me­nii lor.

* * *

Cam ăsta‑i ta­bloul ge­ne­ral. Fi­e­care din­tre aceste ca­te­go­rii so­ci­ale și pro­fe­sio­nale sunt cumva le­gate de pă­dure. Fi­e­care din­tre ele luptă cu pro­pri­ile mij­loace pen­tru a‑i în­vinge pe cei­lalți și a le dicta re­gu­lile sale — unii nu vor ajunge nici­o­dată în vâr­ful pi­ra­mi­dei pen­tru a‑și ve­dea obiec­ti­vele îm­pli­nite. E lim­pede că pe acest drum al dez­bi­nă­rii și scan­da­lu­lui nu se va ajunge ni­că­ieri, nici­o­dată, că va fi doar un ca­ru­sel ne­con­te­nit de mă­suri, pro­teste, pe­ti­ții și or­do­nanțe de gu­vern care vor în­clina ba­lanța într‑o parte sau alta, dar nici­o­dată în fa­voa­rea pă­du­rii. Până când toate aceste gru­puri nu se vor așeza îm­pre­ună la masa tra­ta­ti­ve­lor pen­tru a găsi un com­pro­mis re­zo­na­bil și mai ales du­ra­bil, vom asista la un nesfâr­șit tă­ră­boi.

Pă­du­rea are însă ne­voie de pace și în­țe­lep­ciune.


Note:


  1. Ex­ploa­ta­rea pă­du­ri­lor este o sec­ție a ace­leași fa­cul­tăți. De fapt fa­cul­ta­tea se nu­mește de sil­vi­cul­tură și ex­ploa­tări fo­res­ti­ere. []
  2. S‑a avan­sat la un mo­ment dat ideea de a nu se mai vinde ar­bo­rii din pă­dure, ci lem­nul ex­ploa­tat și adus în rampe, la mar­gi­nea dru­mu­lui fo­res­tier. Fir­mele de ex­ploa­tare de­ve­neau ast­fel doar pres­ta­tori ai ser­vi­ci­u­lui de re­col­tare, fără să mai cum­pere lem­nul. []

Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Geo

    “Ma­slu­i­rea li­ci­ta­ti­i­lor” sau car­te­lul, este o mo­da­li­tate foarte buna pen­tru a ob­tine pre­tul con­ve­na­bil la o li­ci­ta­tie. Ast­fel am­bele parti, atat agen­tii eco­no­mici cat si Rom­silva sunt mul­tu­miti de­o­a­rece pre­tu­rile ini­ti­ale pro­puse au la baza un cal­cul care cu­prinde toate chel­tu­ie­lile ne­ce­sare pro­ce­su­lui teh­no­lo­goc de ex­ploa­tare fo­res­ti­era. Daca prin pre­tul de aju­de­care agen­tul eco­no­mic nu va re­usi sa faca pro­fit, ba mai mult iese in pier­dere, cine poate fi mul­tu­mit? Rom­silva nu, pen­tru ca pierde un po­si­bil cum­pa­ra­tor, noi nu, pen­tru ca din mo­ti­vele aces­tea este po­si­bil sa ur­meze in­cal­ca­rea co­du­lui silvic(taieri ile­gale) pen­tru re­cu­pe­ra­rea ba­ni­lor in­ves­titi gre­sit, iar com­pa­nia cu si­gu­ranta nu!

  2. Alex
  3. Camelia Voicu

    Ex­tra­or­di­nar! Si ar­ti­co­lul si impresia/amprenta la­sata.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu