7 perspective asupra pădurii

Când spunem pădure fiecare din­tre noi avem o reprezentare per­son­ală a înțe­le­su­lui aces­tui cuvânt. Și fiecăruia din­tre noi ni se pare că a noas­tră e cea mai exactă, că descrie com­plet toate unghi­urile din care poți privi pădurea, că e cea pe care ar tre­bui s‑o îmbrățișeze toți ceilalți. Însă nu e deloc așa. Ori­unde ne-am afla din punct de vedere social și pro­fe­sional, ne este greu să privim acest subiect din toate per­spec­tivele posi­bile — une­ori pen­tru că nu accep­tăm punctele altora de vedere, alte­ori pen­tru că nu le cunoaștem. M‑am gân­dit să vă invit la o scurtă plim­bare prin pădurea românească, priv­ită prin ochii tuturor celor care au un interes legat de ea, indifer­ent care ar fi acela. Veți înțelege mai bine poate de ce există anu­mite con­flicte și de ce une­ori ni se pare că vor­bim unii altora ca la pereți.

Dar înainte de a porni la acest drum, vă fac această provo­care: încer­cați să păs­trați o minte deschisă și să lăsați pen­tru moment deop­arte pro­pri­ile voas­tre convin­geri. Priv­iți fiecare punct de vedere cu răceala logicii și nu cu fierbințeala tem­pera­men­tu­lui vostru — gândiți-vă că sun­teți în pos­tura celui care aparține acelei cat­e­gorii pro­fe­sion­ale sau sociale și întrebați-vă: cum aș gândi dacă aș fi în situ­ația aceea? Apoi răspun­deți cu sin­cer­i­tate. Cu foarte multă sin­cer­i­tate. Cu toată sin­cer­i­tatea.

Sil­vicul­torii din sis­temul de stat
Am să încep cu cei care și-au ales pădurea ca pro­fe­sie. Sil­vicii privesc pădurea ca pe o garanție a viitoru­lui lor, căci știu că breasla lor va înc­eta să existe atunci când nu vor mai fi păduri. Cu toate păcatele lor, veți con­stata întot­deauna că nu-și doresc dis­par­iția pădurilor, măcar pen­tru motivul că și-ar pierde locul de muncă și sursele de venit. Cu totul alt­fel privesc lem­nul ca pro­dus al pădurii: ten­tația unui profit per­sonal de pe urma pădurii există și va exista mereu. Și prob­a­bil că mulți din­tre ei nu se gân­desc că, epuizând rapid lem­nul exploata­bil, nu va mai fi din ce să se finanțeze ulte­rior mulțimea de chel­tu­ieli pe care o pădure le nece­sită până a deveni exploata­bilă, mai ales în pădurile pri­vate: împă­duriri, dega­jări, curățiri, rări­t­uri și igienă, plus salari­ile celor care se ocupă de toate astea.

Sil­vicii din sis­temul de stat sunt cap­tivi într-un sis­tem corupt. Nu au unde să se ducă să se anga­jeze, dacă mâine ar fi dați afară — locurile la ocoalele pri­vate sunt puține și deja ocu­pate. Această depen­dență naște un soi de obe­di­ență față de cei ce orchestrează hoți­ile cu lemn, până acolo încât devin com­plici. Trep­tat, cei ce nu suportă această com­plic­i­tate pleacă spre alte meserii, iar cei rămași devin tot mai adap­tați sis­temu­lui, obișnuiți cu impli­carea politic­u­lui până la nivel de pădu­rar, împă­cați cu ideea că tre­buie să se afle de partea unei anu­mite forțe politice ceea ce îi va ridica și coborî în funcții după cum patronii lor politici sunt la put­ere sau în opoz­iție.

Și între­barea la care nici unul din­tre ei nu îndrăznește să răspundă este: dacă sis­temul corupției va fi înde­păr­tat, dacă politicul va dis­pare din sil­vi­cul­tură, vor mai fi capa­bili să revină la deon­tolo­gia pro­fe­siei pe care spun că o iubesc? Vor reveni la statu­tul lor de apără­tori ai pădurii?

Sil­vicul­torii din ocoalele pri­vate
Pe sil­vicii ce lucrează pen­tru pro­pri­etari pri­vați i‑am pus într‑o cat­e­gorie sep­a­rată. În primul rând pen­tru că politicul și influ­ențele sale nu îi influ­ențează sem­ni­fica­tiv. Se poate spune că ei sunt în situ­ația feric­ită de a‑și putea face mese­ria cu conști­in­cioz­i­tate. Exis­tența pădurii este esențială pen­tru ei, ca să aibă și mâine și poimâine un loc de muncă. Dar, pen­tru că întot­deauna există un dar, depind totuși de anga­ja­torul lor: primăria, obștea, comu­ni­tatea, mitropo­lia sau chiar per­soana fiz­ică ce deține pădurea pe care o admin­istrează. Pe cât de lacom este pro­pri­etarul pe atât de greu îi este unui sil­vicul­tor din zona pri­vată să-și facă mese­ria cu pro­fe­sion­al­ism. Și, para­doxal, cu cât mai tânără este pădurea admin­is­trată, cu atât mai mici salari­ile. Pen­tru că dacă lemn nu e, nici salariu nu prea e.

Spun mulți că situ­ația în ocoalele pri­vate este mult mai bună decât la stat, că acolo se face meserie cu ade­vărat. Nu sunt con­vins că putem gen­er­al­iza. Defrișările masive din ultima vreme s‑au pro­dus în spe­cial în pădurile pri­vate, deci ori sil­vicii sunt slabi și obe­di­enți, ori sunt com­plicii unor pro­pri­etari inconș­tienți și lacomi. Ori ambele.

Firmele de exploatare a lem­nu­lui
Majori­tatea firmelor care exploatează lem­nul din pădure sunt con­duse sau deținute de per­soane cu cal­i­fi­care forestieră1. Ei știu bine care sunt rig­o­rile stricte ale recoltării lem­nu­lui pen­tru că le-au învățat la școală la fel ca și cei ce lucrează în sil­vi­cul­tură, dar difi­cultățile pe care aceste rig­ori le generează zi de zi — care se tra­duc în chel­tu­ieli mai mari pen­tru firma lor — îi deter­mină să-și schimbe trep­tat punc­tul de vedere. Nu se întâm­plă peste noapte, dar la un moment dat devin destul de con­vinși că reg­ulile astea de exploatare sunt cam exager­ate, că ar putea fi îmblânzite ca să fie mai ieft­ină exploatarea. Priv­ită din per­spec­tiva lor, pădurea e mai întâi o sursă de lemn și de ven­i­turi.

Ade­sea aceste firme formează niște mici sau mai mari cla­nuri care fac înțelegeri oneroase pen­tru a se ajuta rec­i­proc în scăderea prețu­lui plătit la lic­i­tați­ile de masă lem­noasă. Lic­i­tați­ile sunt măs­luite, în sen­sul că cei ce licitează se întâl­nesc în pre­al­a­bil și se înțe­leg cine ce va cumpăra, iar la pro­ce­dura propriu-zisă prima ofertă se face fic­tiv, foarte puțin peste prețul de pornire, iar cel care e câștigă­torul presta­bilit mai pluse­ază puțin. Apoi nimeni nu mai licitează și vân­zarea e rezol­vată.

Proiec­tul de vân­zare a lem­nu­lui din rampe2 îi lovește foarte put­er­nic, pen­tru că azi ei sunt inter­me­di­ari în lanțul de vân­zare a lem­nu­lui. Ei nu prestează doar un ser­vi­ciu con­tra cost — așa cum prop­une proiec­tul de care vă spun — ci cumpără lem­nul din pădure, chel­tuie cu exploatarea lui și câștigă vânzându‑l mai departe. Lesne de înțe­les că a‑i trans­forma în furni­zori de ser­vicii de exploatare va fi greu de accep­tat pen­tru ei — ar fi puși în situ­ația de a estima cos­turile lucrărilor, ceea ce e difi­cil și riscant: dacă nu te încadrezi în cos­turile pen­tru care ai sem­nat con­trac­tul, ieși în pierdere și nu ai de unde să-ți recu­perezi paguba. E o cu totul altă log­ică a afac­erii și puțini din­tre ei ar face față unei ast­fel de schim­bări.

Pro­pri­etarii pri­vați de pădure
Există mai multe cat­e­gorii de pro­pri­etari de pădure. Există pro­pri­etari per­soane fiz­ice care dețin suprafețe mici, pen­tru care îngri­jirea pădurii e mai degrabă o povară pen­tru că n‑au bani de investit. Dacă pădurea e mai bătrână, devine o grijă, pen­tru că se tem că vor fi furați. Unii au tăiat‑o ile­gal și au pretins că au fost furați. Alții au tăiat‑o, tot ile­gal, și au plătit o amendă mod­ică. Cum s‑ar zice, au adop­tat prin­cip­iul că, decât să‑i duci grija, mai bine îi duci dorul.

Alții, foarte puțini, s‑au aso­ciat cu ceilalți pro­pri­etari din jur și au sem­nat un con­tract cu Rom­silva pen­tru pază și admin­is­trare. Multe ast­fel de aso­ci­ații sunt măci­nate de con­flicte interne, de nemulțu­miri și sus­pi­ci­uni diverse, căci e greu să împaci câteva zeci sau sute de oameni atunci când vine vorba de pro­pri­etăți mici care nu generează profit sufi­cient pen­tru a mulțumi pe toți. Sil­vi­cul­tura nu se poate face pe câțiva metri pătrați. Dacă tratezi întreaga aso­ci­ație ca pe un tot, atunci anul ăsta se va exploata dintr-un loc, la anul din altul, iar lem­nul exploatat (sau val­oarea lui) ar tre­bui împărțit între toți — aici apar ade­sea cer­turile, pen­tru că cel care deține bucățica de pe care s‑a tăiat în anul curent vrea să ia el tot, iar ceilalți devin nemulțu­miți pen­tru că nu li se pare firesc să împartă chel­tu­ielile la toată lumea și câș­tig­urile să le încaseze doar unii.

Există apoi pro­pri­etarii de suprafețe mai mari: primării, obști, comu­nități, mână­stiri, mitropolii sau chiar per­soane fiz­ice. Ei s‑au orga­ni­zat cu ocoale sil­vice, au anga­jat per­sonal sil­vic și fac o sil­vi­cul­tură orga­ni­zată. Mi‑e greu să spun cât de mult privesc pădurea ca pe un organ­ism viu și cât ca pe o sursă de ven­i­turi — există cu sig­u­ranță exem­ple din ambele situ­ații — pot doar să con­stat că cele mai multe defrișări masive s‑au întâm­plat în pădurile pri­vate. Nu‑i chiar sim­plu să ignori banii pe care îi poți scoate din vân­zarea de lemn de dragul pădurii. Așa că pen­tru acești pro­pri­etari pădurea e mai întâi de toate o sursă de câș­tig­uri.

Indus­tria de semi­fab­ri­cate și mobilă
Deși nu ajung nicio­dată în pădure, fabri­cile de cher­estea și de mobilă joacă un rol foarte impor­tant în întregul tablou. Felul în care ei influ­ențează piața lem­nu­lui antre­nează întregul dome­niu forestier în com­por­ta­mente mai mult sau mai puțin favor­a­bile pădurii. Un lucru e limpede: pen­tru ei pădurea înseamnă lemn. Toate lucrările de înfi­ințare și îngri­jire a pădurii sunt mai puțin impor­tante, pen­tru că ori­zon­tul lor de plan­i­fi­care este de ordinul a 5–10 ani, iar ceea ce se plantează azi se va exploata peste 100 de ani. Nimeni nu-și face pla­nuri atât de înde­păr­tate.

Tehnologi­ile pe care le dez­voltă influ­ențează major dez­voltarea pădurii. Fap­tul că în ultima vreme există posi­bil­i­tatea de a îmbina cher­esteaua în piese late sau foarte lungi prin metode indus­tri­ale elim­ină nevoia de bușteni groși din care să se deb­iteze cher­estea lată. La fel, uti­lizarea pe scară largă a plă­cilor aglom­er­ate din lemn, bine­cunos­cu­tul PAL făcut din așchii și cleiuri, reduce nevoia de lemn de dimen­si­uni mari. Și ast­fel se naște între­barea: de ce să gospodărim pădurea în cicluri lungi de 100–120 de ani dacă nu ne tre­buie lemn de dimen­si­uni mari? De ce să nu reducem ciclul de exploatare la 50–60 de ani? Între­barea e validă din punct de vedere indus­trial. Este oare validă și din punct de vedere bio­logic?

Imaginați-vă ce s‑ar întâm­pla dacă mâine Româ­nia ar accepta să schimbe ciclul de exploatare, scurtându‑l la 60 de ani de pildă. Brusc vreo 40% din pădurile noas­tre ar deveni exploata­bile. Lem­nul ar invada piața, s‑ar ief­tini extra­or­di­nar de mult. Cine câștigă din asta? Indus­tria, cu sig­u­ranță, pen­tru că primește materie primă multă și ieft­ină. Pro­pri­etarii? Aparent da, dar de fapt vor vinde pe nimic lem­nul. Sil­vicii? Le-ar fi egal, dacă pădurea ar con­tinua să existe. Firmele de exploatare? Nu prea, ar fi supra­so­lic­i­tate iar val­oarea scoasă din vân­zarea lem­nu­lui ar fi mult mai mică în timp ce efor­tul de exploatare ar costa la fel.

Desigur, indus­tri­așii lem­nu­lui și-ar dori să aibă acces direct la lem­nul din rampe, să nu mai existe inter­me­di­ari între ei și pădure. Ei spun că lem­nul este foarte scump  — IKEA și‑a delo­cal­izat toată pro­ducția din Româ­nia bazată pe lemn de răși­noase din acest motiv și, dacă prețul la fag va con­tinua să crească, va face ace­lași lucru și cu capac­itățile afer­ente aces­tui lemn. Acuza prin­ci­pală merge către Rom­silva, despre care spun că își ascunde ine­fi­ciența în prețurile cu care se vinde lem­nul.

Statul român
Priv­ită din per­spec­tiva put­erii cen­trale și locale — guvern, par­la­ment, primării și pre­fec­turi — pădurea este în primul rând o resursă val­oroasă care antre­nează afac­eri și generează taxe. Abia apoi, în mult mai mică măsură și doar de curând pădurea este ofi­cial priv­ită ca un eco­sis­tem de care depinde cal­i­tatea vieții cetățe­nilor, pen­tru care mer­ită și tre­buie să chel­tu­iești bani ca să‑i asig­uri con­ti­nu­i­tatea. Guver­nul vede pădurea ca pe o sursă de venit la buget, par­la­men­tarii, prefecții și pri­marii ca pe un instru­ment de moti­vare a voturilor din zonele rurale, unde lem­nul joacă un rol impor­tant în exis­tența oame­nilor. Deși rit­mul în care a pătruns gazul metan în multe local­ități dimin­uează tot mai mult nevoia de lemn pen­tru încălzire.

Nici una din­tre autorități nu privește cu ade­vărat pădurea ca pe o sursă de sănă­tate, ca pe o neprețuită diver­si­tate bio­log­ică ce aduce ser­vicii soci­etății din­colo de ceea ce per­cepem cu ochiul liber. Noroc că am sem­nat tot felul de tratate inter­naționale și sun­tem oblig­ați — măcar de ochii lumii — să respec­tăm niște norme eco­log­ice. Alt­minteri nu se știe ce se întâm­pla până acum.

În respon­s­abil­i­tatea stat­u­lui stă cam 54% din tot fon­dul forestier. Cât de efi­cient îl admin­istrează? Mulți — printre care mă număr și eu — spun că foarte ine­fi­cient, că își maschează lipsa de orga­ni­zare și efi­ciență prin cos­turile mari pe care le pune în seama pădurii, vânzând lem­nul scump. În apărarea sa statul, adică Rom­silva, arată cu dege­tul spre firmele de exploatare care măs­lui­esc lic­i­tați­ile, obligându‑i ast­fel să ridice prețul de pornire pen­tru a obține ven­i­turile nece­sare îngri­jirii pădurii.

Iar pădurea de stat e în ace­lași timp subex­ploatată și supra­ex­ploatată — pen­tru că se exagerează cu exploatările în zonele acce­si­bile și nu se fac lucrările nece­sare acolo unde nu există dru­muri de acces pen­tru trans­portul lem­nu­lui exploatat. Statul nu e în stare să facă autostrăzi, ce pre­tenții să mai avem la dru­muri forestiere…

Românii
Dacă vrem să fim cin­stiți cu noi înșine tre­buie să recunoaștem că sin­tagma "codru‑i frate cu românul" nu mai are acoperire prac­tică. Au tre­cut vre­murile când depin­deam eco­nomic de pădure. Azi, românul mediu privește pădurea ca pe un loc unde e îndrep­tățit să aibă acces nelim­i­tat — chiar și în cele pri­vate — pen­tru a face orice își dorește: să culeagă fructe, să rupă flori, să facă pic­nic, să aprindă un foc sau un gră­tar, să se dea cu motorul. Se revoltă teatral la veștile despre abuzurile în pădure, dar n‑ar zice nu dacă i s‑ar oferi niște lemn ieftin, provenit din tăieri ile­gale. Nu există o cul­tură a com­por­ta­men­tu­lui civ­i­lizat — în pădure totul e per­mis, după bunul plac.

Sunt câteva grupuri mici, for­mate mai ales din iubitori de drumeții mon­tane, care privesc pădurea ca pe o sursă de aer curat, de lin­iște și natură. Lem­nul, ca resursă indus­tri­ală, nu e atât de impor­tant pen­tru ei. Desigur, asta e o viz­iune idil­ică și ușor copilăroasă. Ajunși acasă după ce coboară de pe munte, munțo­manilor le face și lor tre­buință dula­pul din lemn, scaunul din lemn, masa din lemn, ușa din lemn, biroul din lemn…

Și mai există o cat­e­gorie mică for­mată din econaz­iști. Sunt diverse per­soane, genul tree hug­gers, care au îmbrățișat o filo­zofie extrem­istă în care pădurea e mai impor­tantă decât soci­etatea umană și vor să scoată com­plet oamenii din min­unatul, del­i­catul și prea-frumosul eco­sis­tem forestier. Dacă îi privești cu mai multă atenție real­izezi că, de fapt, nu e vorba de iubirea de pădure, cât e vorba de dis­prețul față de semenii lor.

* * *

Cam ăsta‑i tabloul gen­eral. Fiecare din­tre aceste cat­e­gorii sociale și pro­fe­sion­ale sunt cumva legate de pădure. Fiecare din­tre ele luptă cu pro­pri­ile mijloace pen­tru a‑i învinge pe ceilalți și a le dicta reg­ulile sale — unii nu vor ajunge nicio­dată în vâr­ful piramidei pen­tru a‑și vedea obiec­tivele împli­n­ite. E limpede că pe acest drum al dezbinării și scan­dalu­lui nu se va ajunge nicăieri, nicio­dată, că va fi doar un carusel necon­tenit de măsuri, proteste, petiții și ordo­nanțe de guvern care vor înclina bal­anța într‑o parte sau alta, dar nicio­dată în favoarea pădurii. Până când toate aceste grupuri nu se vor așeza împre­ună la masa trata­tivelor pen­tru a găsi un com­pro­mis rezon­abil și mai ales dura­bil, vom asista la un nes­fârșit tărăboi.

Pădurea are însă nevoie de pace și înțelep­ci­une.

  1. Exploatarea pădurilor este o secție a ace­leași fac­ultăți. De fapt fac­ul­tatea se numește de sil­vi­cul­tură și exploatări forestiere. []
  2. S‑a avansat la un moment dat ideea de a nu se mai vinde arborii din pădure, ci lem­nul exploatat și adus în rampe, la mar­ginea dru­mu­lui forestier. Firmele de exploatare deve­neau ast­fel doar presta­tori ai ser­vi­ci­u­lui de recoltare, fără să mai cumpere lem­nul. []

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Geo

    "Masluirea lic­i­tati­ilor" sau cartelul, este o modal­i­tate foarte buna pen­tru a obtine pre­tul con­ven­abil la o lic­i­tatie. Ast­fel ambele parti, atat agen­tii eco­nomici cat si Rom­silva sunt mul­tumiti deoarece pre­turile ini­tiale pro­puse au la baza un cal­cul care cuprinde toate chel­tu­ielile nece­sare pro­ce­su­lui tehnol­o­goc de exploatare forestiera. Daca prin pre­tul de ajude­care agen­tul eco­nomic nu va reusi sa faca profit, ba mai mult iese in pierdere, cine poate fi mul­tumit? Rom­silva nu, pen­tru ca pierde un posi­bil cumpara­tor, noi nu, pen­tru ca din motivele aces­tea este posi­bil sa urmeze incal­carea codu­lui silvic(taieri ile­gale) pen­tru recu­per­area ban­ilor investiti gre­sit, iar com­pa­nia cu sig­u­ranta nu!

  2. Alex
  3. Camelia Voicu

    Extra­or­di­nar! Si arti­colul si impresia/amprenta lasata.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu