Fi­e­care ale­gere pe care o fa­cem în viață are păr­țile sale bune și unele mai pu­țin bune sau chiar rele. Nu există so­lu­ții per­fecte la nici o pro­blemă, după cum nu există nici sce­na­rii per­fecte în care toată lu­mea câștigă. Fi­lo­zo­fia chi­neză are un con­cept foarte pu­ter­nic, acela al echi­li­bru­lui yin-yang, al du­a­li­tă­ți­lor com­ple­men­tare — cred că el mo­de­lează în bună mă­sură spi­ri­tul și ra­țio­na­men­tul chi­ne­zi­lor. Ca să câștige ci­neva, alt­ci­neva tre­buie să pi­ardă. Ca să existe bine, tre­buie să existe rău. Pare sim­plu și ba­nal, dar atunci când în­cor­po­răm acest con­cept în viața noas­tră tre­buie să ad­mi­tem că nu vom avea parte doar de lu­mină, căl­dură, iu­bire și bu­năs­tare, ci și de opu­sul lor.

Ro­mâ­nul pare a avea o pro­blemă ma­joră cu ac­cep­ta­rea aces­tui fapt. Poate că și alte po­poare eu­ro­pene au această me­teahnă, dar mie îmi pare că e mai ac­cen­tu­ată în ca­zul lui. Ca­ută cu în­că­pă­țâ­nare me­tode de a eluda dez­a­van­ta­jele ale­ge­ri­lor sale, de a păs­tra din viață doar ce e bun. Fi­rește, eșu­ează, une­ori atât de la­men­ta­bil în­cât pierde și păr­țile bune ale de­ci­zi­i­lor sale. Dar de se­cole în­tregi nu se des­cu­ra­jează și con­ti­nuă să per­se­ve­reze în fe­lul său de a gândi, con­vins fi­ind că n‑a gă­sit încă șme­che­ria po­tri­vită, n‑a gă­sit abor­da­rea priel­nică, dar există cu si­gu­ranță o cale de a lua din viață doar ce e bun.

De­cla­ra­tiv, e or­to­dox con­vins. Vrea mân­tu­i­rea creș­tină, ca să fie asi­gu­rat că — dacă există vreo lume de apoi — nu va arde în fo­cul Ghe­e­nei. Atâta doar că mân­tu­i­rea pro­misă vine la pa­chet cu niște norme de con­du­ită nițe­luș cam stricte. În lo­gica ro­mâ­nească, pe as­tea le fen­tează și ia din re­li­gie doar ce‑i mai bun: mân­tu­i­rea. Pur­ta­rea cu­vi­in­cioasă și mo­rala creș­tină sunt pen­tru fra­ieri, el a gă­sit — cu en­tu­zi­asta co­la­bo­rare a po­pi­lor — scur­tă­tura care‑l scoate di­rect că­tre fe­ri­cire. Mân­tu­ire la preț de pă­cat.

Este de pă­rere că toți cei din jur ar tre­bui să se su­pună unor re­guli de con­du­ită. Vrea o lume în care oa­me­nii să se poarte ci­vi­li­zat și să nu îl de­ran­jeze prin com­por­ta­men­tul lor. Dar când re­gu­lile as­tea îi res­tric­țio­nează li­ber­ta­tea de miș­care, le-ar vrea sus­pen­date tem­po­rar, doar pen­tru el. Doar el să poată parca pe tro­tuar, doar el să poată fuma unde are chef, să‑i în­jure pe ăia care îl ener­vează, doar el să arunce gu­no­iul unde îi e mai co­mod, să se bage în față. Doar ce e bun și doar pen­tru el.

Îi place să spună că e eu­ro­pean. Vrea să cir­cule li­ber, să fie to­tul ieftin ca‑n Oc­ci­dent, să aibă sa­la­rii ca nem­ții și fran­ce­zii. Dar atunci când vine vorba des­pre cum își face treaba, n‑ar vrea să transpire prea tare. Așa, mai ușu­rel, mai le­jer dacă se poate, că obo­sește re­pede. Îi place doar ce‑i mai bun din viață, doar fruc­tele mun­cii, nu și ca­noa­nele ei.

Când vrea să-și cum­pere o ma­șină, îl în­cântă ca­li­ta­tea ger­mană. Când vrea s‑o vândă, nu uită să men­tio­neze că e fa­bri­cată de nemți. Dar când aude că ger­ma­nii le cam cer se­ri­o­zi­tate și aus­te­ri­tate pri­e­te­ni­lor săi greci, strâmbă din nas și bo­do­gă­nește că cine s‑or crede nem­ții ăș­tia care vor să im­pună re­gu­lile lor prin Eu­ropa. Ca­li­ta­tea e bună, dar dis­ci­plina de care e ne­voie pen­tru a o pro­duce nu prea.

Este de acord să era­di­căm co­rup­ția. Se plânge de ea me­reu, mai cu seamă când vine vorba de po­li­ti­cieni. Dar când vine vorba să um­blăm și la co­rup­ția mică, la eva­ziu­nea lui fis­cală, la ve­ni­tu­rile fă­cute la ne­gru de el, la cum­pă­ră­tu­rile lui fără bon fis­cal, nu îi mai place chiar așa tare. Ar vrea drep­tate apli­cată tu­tu­ror, dar lui să i se dea doar ce‑i mai bun, adică ex­cep­ția, in­dul­gența. Pen­tru că el are mo­tive, el e spe­cial, lui i se cu­vine.

Vrea să fim parte a NATO ca să aibă și el un frate mai mare pe care să‑l cheme în caz că ci­neva sare la bă­taie. Vezi Ru­sia în ul­tima vreme. Dar dacă fra­tele mai mare aduce ar­ma­ment și‑l pune la el în ogradă, iar ru­sul în­cepe să ame­nințe că îl ia la țintă, în­cepe să se gân­dească dacă n‑ar pu­tea avea pro­tec­ția asta mi­li­tară fără nici un risc. Ame­ri­ca­nii să se care la ei acasă, dar să stea pre­gă­tiți cu arma la pi­cior și să vină fu­guța doar când i‑o chema el. Și să îi dea de la ei doar ce e bun, fără nici o obli­ga­ție din par­tea lui.

Poate că o să spu­neți că e în fi­rea ome­nească să gân­dești așa. S‑ar pu­tea. Ci­vi­li­za­ția și pro­gre­sul pre­su­pun însă că în­vă­țăm ceva din is­to­rie. Așa că nu cred că exa­ge­rez când spun că, dacă am ac­cepta că ale­ge­rile noas­tre au și dez­a­van­taje, am pu­tea fi mai pre­gă­tiți pen­tru con­se­cin­țele mai pu­țin plă­cute. Pen­tru că din ca­uza aces­tui op­ti­mism ne­jus­ti­fi­cat sun­tem de fi­e­care dată prinși cu pan­ta­lo­nii în vine când lu­mea din ju­rul nos­tru de­vine mai com­pli­cată. Și, mai în­tot­dea­una, din pos­tura asta je­nantă nu pu­tem fugi în­de­a­juns de re­pede ca să ne sal­văm fun­dul.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.