A fost o vreme când îmi alegeam un portofel în funcție de versatilitatea lui de a acomoda bancnote și monede. Vroiam să aibă buzunărelul acela pentru bănuți metalici, dar mi-ar fi plăcut să fie construit în așa fel încât să nu-mi transforme buzunarul într‑o gâlmă zornăitoare. Greu de găsit. Pe urmă au apărut cardurile și am fost un entuziast utilizator și promotor al lor. Am hotărât ca acolo unde sunt forțat să plătesc cu numerar să renunț la restul în monede — era desigur o generozitate cam costisitoare la început, dar răspândirea plății cu cardul și dispariția monedelor cu valoare mare au corectat problema.
Atunci îmi doream un portofel care să acomodeze bancnote și cele două carduri pe care le aveam. Compartimentul de monede devenise un incovenient. Vestea bună era că buzunarele mele erau mult mai relaxate. Asta până a început să se răspândească ideea cardurilor de loialitate și acces. Brusc portofelul a fost asediat de o inflație de plastice care l‑au umflat iarăși ca pe vremea monedelor. Ai vrea să te dispensezi de ele, dar n‑ai cum să cumperi în anumite magazine fără cardul de client. În alte situații reducerile sunt notabile și merită să ai cardul de loialitate. Ai vrea să ai cardurile mereu la îndemână, dar n‑ai vrea să-ți umfle portofelul. Iar atunci când îți cumperi un portofel te uiți la câte compartimente de carduri are. Cu cât mai multe, cu atât mai bine.
Soluția unei aplicații pe telefon părea salvatoare. Imaginile cardurilor ar fi trebuit să fie la fel de bune precum plasticul însuși, dar ghinion! Pe destul de multe terminale scanerul de cod de bare nu poate citi ecranul unui telefon. Iar aplicația de POS nu are uneori opțiunea introducerii manuale a codului de bare. Sau cardul nu are afișată combinația echivalentă de cifre. Back to square one.
Problema mea nu e, firește, doar a mea. Apple și Microsoft au sesizat oportunitatea și au început să propună soluții de mobile payment. Foarte practic, dar — dacă mă întrebați pe mine — nu foarte sigur. Telefonul se pierde, se uită, se fură. Să am toate informațiile financiare într-un mic computer care poate fi spart destul de rapid nu mi se pare o idee foarte interesantă. Plus că Apple Pay pare să fi dezamăgit de la chiar debutul său. Doi din trei utilizatori au reclamat probleme: terminalul nu funcționează sau durează foarte mult o tranzacție, greșeli de decontare și completa nepricepere a vânzătorilor din magazine în a da explicații despre acest sistem de plată.
Mult mai interesante mi se par soluțiile Coin, Stratos sau Plastc. Aparent nu trebuie modificat mare lucru în sistemul actual de terminale POS, pentru că se comportă exact ca un card obișnuit. Informația e în telefon, dar nu poate fi utilizată fără accesoriul tip card, deci dacă cineva îți fură telefonul trebuie să-ți fure și cardul. Poate doar fiabilitatea ar fi pusă sub semnul îndoielii, pentru că nu-mi dau seama ce s‑ar putea întâmpla cu un card dotat cu un display relativ fragil care e băgat într-un ATM. Ori poate că nu știu eu ce tehnologii șmechere or exista azi!
Și poate că așa am să-mi văd și eu în sfârșit împlinit visul de a avea un portofel care n‑arată ca o cărămidă.
11:05
Nu l‑am folosit dar ar trebui sa-ti rezolve, cel putin partial, problema cardurilor de fidelitate: http://www.virtualcards.ro/. Asta daca nu cumva e chiar aplicatia cu probleme la “citire” descrisa in articol.
14:05
Eu am umblat cativa ani cu un portofel barbatesc si nici macar nu mi-am dat seama pana cand mi‑a atras cineva atentia. Sunt persoane care isi umplu portofelul cu tot felul de lucruri pe care de abia le folosesc si altele care au nevoie de foarte putin spatiu, dar inteligent compartimentat. Cred ca poti sa gasesti portofele pentru toate nevoile.