Se vor­bește mult des­pre ca­pa­ci­ta­tea noas­tră de a face mai multe lu­cruri con­co­mi­tent. Am îm­pru­mu­tat ter­me­nul en­glez: mul­ti­ta­s­king. Dar este acest mul­ti­ta­s­king cu ade­vă­rat de fo­los? Ori­unde, ori­când? Mi-am pus aceste în­tre­bări după ce am ci­tit un ar­ti­col in­te­re­sant des­pre ex­pli­ca­ția pen­tru care ger­ma­nii mun­cesc mai pu­ține ore, dar pro­duc mai mult1. Ideea ar­ti­co­lu­lui este că du­cem acest mod de a privi re­la­ția noas­tră cu tim­pul — su­pra­pu­ne­rea ac­ti­vi­tă­ți­lor în­ghe­su­indu-le în ace­eași uni­tate de timp — în viața per­so­nală. E cu ade­vă­rat de fo­los acest mod de a gândi?

Dacă pri­vim în jur ve­dem peste tot sem­nele unei per­ma­nente grabe — vi­teza pare să fie cea mai pre­țu­ită ca­li­tate a tot ceea ce vrem să re­a­li­zăm. Să faci ceva re­pede este sim­bo­lul re­u­și­tei și, de vreme ce există un timp li­mi­tat pe care‑l poți aloca zil­nic, pare cât se poate de lo­gic să su­pra­pui sar­ci­nile pe care le ai. Trep­tat nu doar sar­ci­nile sunt fă­cute în pa­ra­lel, ci chiar și plă­ce­rile vie­ții: mân­căm, ne ui­tăm la un film și ve­ri­fi­căm email-ul, toate dintr‑o dată. Câști­găm timp, obiș­nuim să spunem.

Dar, ori­cât de mult ne-ar place să cre­dem că avem abi­li­tă­țile ne­ce­sare pen­tru mul­ti­ta­s­king, ade­vă­rul gol-go­luț e că doar ru­ti­nele zil­nice pot fi fă­cute în pa­ra­lel. Câ­teo­dată nici ele, pen­tru că sunt prea com­plexe. La fi­nele zi­lei, mul­ti­ta­s­king-ul poate da niște re­zul­tate, pro­ba­bil can­ti­ta­tive, dar nici­o­dată su­fi­cient de bune ca­li­ta­tiv. Mân­cată în grabă, cina ne pică prost, din film n‑am în­țe­les mare lu­cru, iar prin­tre ma­i­lu­rile pri­mite l‑am pier­dut din ve­dere exact pe cel mai im­por­tant. Sfâr­șim prin a con­stata că am fă­cut mai mult, dar mai prost de­cât am fi pu­tut face acele lu­cruri. Așa că ade­vă­rata în­tre­bare care se as­cunde sub te­o­ria mul­ti­ta­s­king-ului este alta: e vi­teza mai im­por­tantă de­cât calitatea?

Une­ori, da. Al­te­ori, nu. Ori­cât de mult mi-ar dis­place ge­nul ăsta de răs­pun­suri care te tri­mit îna­poi la punc­tul de unde ai ple­cat, acesta e sin­gu­rul dis­po­ni­bil pen­tru în­tre­ba­rea mea. E foarte ten­tant să crezi că doar con­cen­trându-te pe fi­e­care ac­ti­vi­tate și ob­ținând ma­xi­mum de ca­li­tate a ei este cheia pen­tru suc­ces în viața pro­fe­sio­nală, dar lu­mea din jur se mișcă într‑o vi­teză tot mai mare și există me­reu pe­ri­co­lul ca, ti­că­ind lu­cru­rile, să pierzi rit­mul și să de­vii com­plet de­co­nec­tat de re­a­li­tate. Așa că ai ne­voie de vi­teză. Dar dacă di­fe­ren­ți­a­to­rul tău — ca firmă sau in­di­vid — este ca­li­ta­tea, poate nu e cea mai in­te­li­gentă stra­te­gie să abu­zezi de mul­ti­ta­s­king. Poate con­cen­trându-te pe fi­e­care ac­ti­vi­tate, fă­când doar câte un lu­cru o dată, vei ob­ține acea mult râv­nită pre­ci­zie ger­mană care face pro­du­sele și ser­vi­ci­ile lor atât de apreciate.

Dar cum e cu mul­ti­ta­s­king-ul în viața per­so­nală? E oare bine să apli­căm ace­eași lo­gică a lui re­pede, mai re­pede, cel mai re­pede? Eu unul spun un ho­tă­rât nu. A te bu­cura de viață nu e o ches­tiune de can­ti­tate, ci de ca­li­tate. În­țe­leg ten­ta­ția de a im­porta în viața pri­vată lo­gica me­diu­lui pro­fe­sio­nal, dar ade­vă­rul e că nu pu­tem ob­ține nici o sa­tis­fac­ție per­so­nală dacă vom alerga con­ti­nuu după alt­ceva de­cât ceea ce avem sau fa­cem într-un anume mo­ment. Nu pu­tem trăi sub an­goasa per­ma­nentă că ra­tăm ceea ce am pu­tea face dacă nu ter­mi­năm cât mai iute ceea ce fa­cem acum.

Și poate că asta e pro­vo­ca­rea pe care toți tre­buie s‑o ac­cep­tăm: să apli­căm cu mo­de­ra­ție mul­ti­ta­s­king-ul în viața pro­fe­sio­nală și să ne abor­dăm viața per­so­nală într-un ritm mai re­la­xat. Știu, nu e sim­plu. Și n‑avem un co­mu­ta­tor în cre­ier care să ne ajute s‑o fa­cem. Dar exer­ci­țiul de a co­muta în­tre cele două lo­gici s‑ar pu­tea să ne de­ter­mine să ne pu­nem mai multe în­tre­bări des­pre ac­ti­vi­tă­țile noas­tre unde fo­lo­sim mul­ti­ta­s­king-ul și să ne gân­dim că poate la unele din­tre ele am pu­tea re­nunța, pen­tru că nu sunt chiar așa de im­por­tante pen­tru noi.

Și acela va fi mo­men­tul în care vom re­a­liza că ten­ta­ția noas­tră pen­tru mul­ti­ta­s­king ar pu­tea fi sem­nul unei in­ca­pa­ci­tăți de a ne sta­bili prioritățile.


Note:


  1. Why Ger­mans work less ho­urs but pro­duce more: a study in cul­ture []

Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.