Românii vorbesc despre homosexualitate ca și cum ea n‑ar exista, ca și cum doar niște legi permisive ar face‑o să se nască de undeva din niște resorturi păcătoase ale societății. Atâta timp cât se opun acestor legi, homosexualitatea va fi țintuită undeva, nu se știe precis unde, probabil sub talpa iadului, iar noi — preacurați, creștini și heterosexuali — vom putea trăi liniștiți.
Cineva, un bărbat, declara ritos într-un comentariu la un articol mai vechi că proprii săi copii nu sunt pregătiți să vadă doi bărbați sărutându-se. Fraza asta încapsulează în doar câteva cuvinte patru dintre cele mai importante prejudecăți ale bărbatului heterosexual român.
În primul rând copiii — ei sunt un imbatabil argument împotriva homosexualității. Expunerea publică a relațiilor homo este indezirabilă pentru că e contagioasă — dacă, feri Doamne, le vin și altora idei? Dar a sugera că e contagios pentru un adult e oarecum periculos: nu cumva s‑ar înțelege că și el s‑ar putea simți tentat? Ooo, nu! Deci, ca să se evite orice confuzie, heterosexualul român se referă la copii. Ei sunt neprihăniți, sensibili și neștiutori, sunt ușor de influențat și nu vrem să‑i transformăm în asemenea monștri. Căci orientarea sexuală este — nu‑i așa? — o chestiune de educație.
A argumenta că nu ești pregătit pentru ceva este, în fapt, o formă de amânare sine die. Nu este o negare vehementă a acelui ceva, ci o expediere imprecisă a evenimentului într-un nedefinit viitor. Este un mod de a spune indirect că recunoști existența a ceea ce amâni, că nu negi o evidență, dar că îți e incomodă și ai prefera să nu te confrunți cu acel subiect. A nu fi pregătit te scutește de a asculta argumentele despre validitatea a ceea ce amâni, anulează efortul celor care ar vrea să justifice necesitatea. E o declarație de dezinteres definitiv. În lipsa unei limite de timp până la care se amână, evenimentul în sine este — de fapt — anulat. Copiii nu sunt pregătiți pentru acceptarea homosexualității — dar nici nu intenționăm să‑i pregătim vreodată.
A vedea ceva este complet diferit de a afla ceva. Dacă afli, dar nu vezi, ești absolvit de orice responsabilitate de a reacționa în vreun fel. A afla fără a vedea îți dă confortul de a avea o părere fără să ai vreo obligație comportamentală. E ca atunci când afli că un huligan a bătut o femeie pe stradă — poți fi indignat fără ca cineva să-ți poată contesta atitudinea, dar dacă ai fost de față și ai văzut, indignarea presupune reacția ta, altminteri e ipocrită. Deci e important să nu vedem, chiar dacă știm. Copiii nu sunt pregătiți să vadă manifestarea homosexualității. Desigur, cândva vor afla de ea, dar până atunci vor fi echipați de proprii părinți cu doza potrivită de ipocrizie pentru a se putea indigna la rândul lor, refuzând să vadă.
Doi bărbați sărutându-se este imaginea pe care bărbatul heterosexual român o respinge cu cea mai mare vehemență. În intimitatea momentelor sale de slăbiciune personală, când deschide în browser un site pentru adulți, îi plac totuși scenele cu două femei care se sărută. Asta nu e homosexualitate, asta e excitant. În sinea sa, orice bărbat heterosexual are o fantezie cu el și două femei și nu crede că asta e ceva greșit, nici că subminează “familia ca celulă de bază a societății”. E oare homosexualitatea cea pe care o respinge sau e doar teama de disconfortul schimbării căreia ar trebui să se adapteze? Complicată întrebare.
Și atunci hai să simplificăm: copiii nu sunt pregătiți să vadă doi bărbați sărutându-se. Punct.
21:05
Pam pam!!
19:05
Pe cand si un articol despre zoofilie sau pedofilie? Ca si aia se simt marginalizati si neindreptatiti…
20:05
Dacă nu faci diferența între o relație bazată pe consensualitate și sentimente (homosexualitate) și una bazată pe viol (zoofilie, pedofilie) mi‑e milă de femeile care au ajuns în pat cu tine, dragul meu heterosexual.
21:05
Te credeam mai modern in opinii, dar esti la fel de invechit ca si mine. Mi se pare interesant, pe de o parte consideri copiii suficient de maturi pentru a nu fi influentabili, pe de alta parte insuficient de maturi pentru a lua o decizie. Depre sentimente si inteligenta in lumea animala nici nu mai vorbim. Nu o sa polemizez cu tine pentru ca totusi putem avea opinii diferite…si asta e o forma a diversitatii, pe care o aperi cu jumatati de masura. Cat despre mila, pot sa te asigur ca nu mi‑e mila nici de tine nici de cei/cele cu care ai poposit in pat, pentru ca inteleg ca pentru tine asta e finalitatea suprema a sentimentelor. O seara buna.
8:05
Bine, hai să convenim că nu suntem de acord. Dar, pentru înțelegerea corectă a opiniei tale, permite-mi să refrazez conform cu ceea ce am înțeles eu: copiii au destulă maturitate pentru a accepta o relație sexuală (deci pedofilia e iubire consimțită), iar animalele au sentimente și inteligență, motive pentru care zoofilia nu e un viol. Recunosc, sunt perplex.