Acuzațiile care i se aduc lui Victor Ponta sunt cât se poate de clare și de simplu de înțeles, n‑ar trebui să comporte nici un fel de dezbateri asupra interpretării lor. Cu toate astea, de la momentul punerii sub acuzare și până acum, toată lumea nu contenește să discute despre cu totul altceva decât esența acestui caz. Așa cum ne‑a obișnuit, Ponta e neîntrecut în a învălui realitățile într‑o țesătură complicată de generalizări, omisiuni, insinuări și confuzii, toate menite să creeze o diversiune mediatică pe care s‑o poată exploata în folosul său.
A vorbit imediat după vizita sa la DNA despre simultaneitatea acestei puneri sub acuzare și depunerea moțiunii de cenzură împotriva guvernului în parlament, spunând că e o stranie coincidență a producerii celor două evenimente. Sugestia e evidentă: DNA lucrează în favoarea opoziției. Firește, nu poate demonstra așa ceva. Este o supoziție proprie, cu un oarecare parfum de credibilitate, mai ales în rândurile celor care sunt convinși că tot ce ni se întâmplă zi de zi este rezultatul unor conspirații oculte și neapărat mondiale. Acuzațiile aduse lui Ponta nu sunt zvonuri sau interpretări, ci au fost formulate oficial, negru pe alb. Faptul că are calitatea de învinuit este cert, faptul că învinuirea a fost intenționat făcută într-un moment politic delicat este discutabil. Să presupunem că ambele se dovedesc adevărate: ar fi justificate infracțiunile lui Ponta, ar trebui uitate, amnistiate? Desigur, nu. Ar însemna că eludăm justiția. Așadar sunt două subiecte separate, fiecare cu propria sa investigație. Ponta știe asta, dar încearcă să distragă atenția de pe capetele de acuzare către teoriile conspiraționiste.
Altă tehnică: se apără publicând pe Facebook documente emise de complexul energetic Turceni prin care se afirmă că el nu a prestat nici un fel de servicii către această instituție, răstălmăcind realitățile pentru a crea confuzie. Dosarul Șova a început într-adevăr de la relațiile contractuale ale firmei de avocatură a acestuia cu complexul energetic Turceni, dar acuzațiile aduse lui Ponta nu au nici o legătură cu această speță. Lui i se impută faptul că a avut o relație contractuală frauduloasă cu firma lui Șova, respectiv a primit bani fără să presteze servicii și a încercat să ascundă asta întocmind documente false care atestau că a muncit pentru banii primiți — puțin importă unde ar fi fost prestate pretinsele servicii. În egală măsură, dacă documentele se dovedesc false, înseamnă că Șova a diminuat profitul firmei sale prin cheltuieli fictive (onorariul lui Ponta), ceea ce e evaziune fiscală, la care Ponta a fost astfel complice. Ce au a face toate astea cu Turceni? Nimic. Poate doar faptul că, a naibii coincidență, Șova făcea contracte bănoase fix în fieful lui Ponta, la Gorj.
Afirmația lui Iohannis, că nu este posibil ca primul ministru să fie o persoană acuzată de fapte penale, este validă politic și imposibil de negat. Nu poți să pretinzi că o astfel de situație este o normalitate. Ce face Ponta? Contraatacă, generalizând acuzele ca să demonstreze că nu doar el e în situația asta. Atanasiu a semnat nu știu ce documente pentru Șova și Gorghiu, Predoiu e cercetat în dosarul “Gala Bute”. Subtil, adaugă că Iohannis era în stare de judecată pe când candida la președinție. Deci toți suntem mânjiți, toți suntem în rahat, de ce aș fi eu ăla onorabil când nici voi nu sunteți? Să‑l lăsăm pe Iohannis deoparte pentru moment. Nici unul dintre ceilalți menționați nu ocupă o funcție de reprezentare a statului român — Ponta face o generalizare subtilă, lăsând să se înțeleagă că a fi învinuit și om politic e ceva ce e de domeniul firescului în România, așadar nici el nu ar trebui să fie considerat într‑o situație specială. Ceea ce Iohannis a spus — foarte clar, de altfel — e că nu poți fi prim-ministru și învinuit de fapte penale. Calitatea de prim-ministru e cea incompatibilă cu condiția de acuzat într-un proces penal exact pentru că ai calitatea oficială de reprezentant al statului român. Un parlamentar obișnuit se reprezintă pe sine și pe cei care l‑au ales, dar nu pe întreg statul român.
Să revenim la Iohannis. Ponta spune că acesta avea un proces pe rol în momentul în care candida — era deci învinuit. Afirmația e corectă, însă doar parțial. Dosarul lui Iohannis nu era de natură penală, ci de contencios administrativ. Însă ceea ce e și mai important, Ponta uită însă să menționeze un aspect foarte important: această calitate era anunțată public și asumată. Ba, mai mult, o primă sentință îi fusese favorabilă. Atunci când românii l‑au ales președinte au știut ce acuzații i se aduc și au mizat pe nevinovăția sa, creditându‑l cu încrederea că va avea argumentele necesare pentru a câștiga în instanță. Ceea ce s‑a și întâmplat. În cazul lui Ponta infracțiunile nu ne erau cunoscute la momentul alegerilor parlamentare — nimeni nu poate ști cum ar fi votat alegătorii dacă ar fi știut că favoritul lor a făcut niscai falsuri în documente. Poate n‑ar fi ajuns deputat. Poate nu ar fi fost nominalizat ca prim-ministru.
Mereu am afirmat că nu-mi place Ponta, exact din cauza acestei continue imposturi pe care o practică, pretinzându-se ceea ce nu este și falsificând adevărul pentru a‑și deghiza identitatea reală. Am acum un argument în plus să spun că am avut dreptate: un om care procedează așa la fiecare pas, în fiecare aspect al vieții sale, nu poate fi decât un rebut social și moral.
Lasă un comentariu