În 1990, când ro­mâ­nii încă nu se dezme­ti­ci­seră din eu­fo­ria ne­aș­tep­ta­tei li­ber­tăți, exis­tau un grup de oa­meni — nu foarte nu­me­ros — care gân­dea is­to­ria cu câ­teva mu­tări îna­inte. Bine, bine, avem li­ber­tate, avem per­spec­tiva de­mo­cra­ției, dar cu pri­vi­le­gi­ile cum fa­cem? Pen­tru că dis­tin­șii domni și doamne des­pre care vor­bim nu erau niște mun­ci­tori de la uzi­nele 23 Au­gust, ci di­ta­mai co­lo­neii de se­cu­ri­tate și co­gea­mite foști se­cre­tari de par­tid.

În prin­ci­piu aveau de ce să fie mul­țu­miți. În frun­tea ță­rii se afla omul lor, Nelu Ili­escu, co­mu­nist de în­cre­dere care știa să tem­pe­reze avân­tul ne­con­tro­lat al mul­ți­mii că­tre ex­ce­sele ca­pi­ta­liste. Mai în­tâi tre­bu­iau așe­zate frâiele eco­no­miei în mâi­nile cui tre­buie și abia apoi să se vor­bească des­pre li­bera ini­ția­tivă. Așa că au în­ce­put să se gân­dească, in­di­vi­dual sau îm­pre­ună, cum să bri­co­leze noua ide­o­lo­gie po­li­tică cu care să con­tro­leze pros­ti­mea. Care pros­time, în sen­sul ma­tu­ri­tă­ții ci­vice de a prac­tica de­mo­cra­ția, se afla din bel­șug în Ro­mâ­nia post-de­cem­bristă.

Ide­ile de dreapta nu erau prea con­ve­na­bile. Aveau dez­a­van­ta­jul că lă­sau com­pe­ti­ția prea li­beră, iar re­sur­sele prea la în­demâna tu­tu­ror și ei ar fi pier­dut avan­ta­jele pe care și le do­reau. Era din cale afară de pe­ri­cu­los să în­ceapă un soi de trans­pa­rență eco­no­mică, să de­vină vi­zi­bil cine con­tro­lează fos­tele în­tre­prin­deri de stat și cum le de­tur­nează spre pro­pri­e­ta­tea pri­vată a ce­lor aleși. Așa­dar li­be­ra­lis­mul și con­ser­va­to­ris­mul creș­tin-de­mo­crat nu erau de­loc bi­ne­ve­nite.

Nici co­mu­nis­mul nu mai mer­gea prac­ti­cat. Oa­me­nii dezvol­ta­seră brusc și com­plet ne­aș­tep­tat o aver­siune te­ri­bilă față de această ide­o­lo­gie, chiar dacă as­pi­ra­ți­ile lor so­ci­ale și eco­no­mice erau în con­ti­nu­are de na­tură co­mu­nistă: să aibă loc de muncă si­gur, să se dea sa­la­rii mai mari, să se dea casă și bu­te­lie. Însă de în­dată ce mer­geai mai de­parte de asta și în­ce­peai să vor­bești de pla­ni­fi­care și muncă, un cor de pro­teste se au­zea fără în­târ­zi­ere, eti­che­tând ase­me­nea idei drept “prac­tici de tristă amin­tire”.

Din­tre toate is­mele dis­po­ni­bile la mo­men­tul acela, sin­gu­rul care pă­rea con­ve­na­bil ne­vo­i­lor ce­lor ce vro­iau să ia pu­te­rea pă­rea să fie so­cial-de­mo­cra­ția. Fi­rește, cu niște ajus­tări sem­ni­fi­ca­tive, pen­tru că ba­nii nu tre­bu­iau ri­si­piți pe pro­grame so­ci­ale, ci di­ri­jați spre anu­mite bu­zu­nare — doar dis­cur­sul po­li­tic era bun pen­tru a fi dis­tri­buit cu ge­ne­ro­zi­tate. Trep­tat gru­pul ce­lor care par­ve­neau au în­ce­put să ada­uge și nițel na­țio­na­lism, un pic de anti-ca­pi­ta­lism, un strop de “de­mo­cra­ție ori­gi­nală”, dându-și seama că pot crea pro­pria lor re­țetă ide­o­lo­gică, po­tri­vită per­fect ne­vo­i­lor lor.

În fond ca­pi­ta­lis­mul are în cen­trul său ca­pi­ta­lul, so­ci­a­lis­mul se con­cen­trează pe as­pec­tele so­ci­ale, iar co­mu­nis­mul pe pro­pri­e­ta­tea co­mună. Pe ei îi in­te­resa în pri­mul rând pro­mo­va­rea co­rup­ției le­ga­li­zate — cum ar pu­tea să se nu­mească o ast­fel de ide­o­lo­gie dacă nu co­rup­ți­o­nism? Iar pen­tru că cei ce con­du­ceau țara erau vă­zuți ca niște no­bili ba­roni ce îm­part pâi­nea și drep­ta­tea pe pămân­tu­rile lor, co­rup­ți­o­nis­mul a do­bân­dit și o tentă spe­ci­fic lo­cală, bo­ie­resc-fa­na­ri­otă.

Ma­ni­fes­tul co­rup­ți­o­nis­mu­lui bo­ie­resc este sim­plu: pros­ti­mea tre­buie ador­mită cu vorbe, în timp ce ba­ro­ni­mea se îm­bo­gă­țește la adă­pos­tul le­gi­lor care îi pro­te­jează și le în­gă­duie să fure mai de­parte. Acuma nu vă în­chi­pu­iți că nu știu ce con­cla­vuri de fi­lo­zofi au me­di­tat ani la rân­dul pen­tru a te­o­re­tiza această ori­gi­nală ide­o­lo­gie. Ea s‑a năs­cut sin­gură, nițel chi­nu­ită și cu des­tule de­fecte, din prac­tica de zi cu zi a ho­ției și min­ciu­nii po­li­tice. Cu fi­e­care an, cu fi­e­care rând de ale­geri, s‑a per­fec­țio­nat și a de­ve­nit tot mai efi­cientă pen­tru aceia care au conceput‑o. Și pro­ba­bil că ar fi con­ti­nuat să cre­ască pre­cum Făt Fru­mos, căci exem­plul po­veș­tii de suc­ces a Ru­siei era nu de­parte, iar te­re­nul era pro­pice: unde mai gă­sești un po­por des­truc­tu­rat și in­ca­pa­bil de co­e­ziune na­țio­nală, pe care să‑l poți jec­măni până la ul­ti­mul leu fără să pro­tes­teze?

Nu­mai că au apă­rut în poza ge­os­tra­te­gică a es­tu­lui Eu­ro­pei niște eve­ni­mente noi care au adus după sine și niște ju­că­tori noi. Iar ăs­tora co­rup­ți­o­nis­mul nu le prea priește, după cum se vede de câ­țiva ani în­coace. Și uite așa, o dată cu ul­ti­mul mohi­can Ponta, e pe­ri­col mare să se pră­pă­dească acum co­rup­ți­o­nis­mul, o bu­nă­tate de ide­o­lo­gie, con­tri­bu­ția ori­gi­nală a ro­mâ­ni­lor la te­o­ri­ile po­li­tice ale lu­mii.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.