Noul jurnalism practicat în România e cu adevărat inovator. Nu poți să nu cazi pe gânduri după ce ai meditat puțin la mecanismele sale sofisticate prin care ne‑a îmbrobodit pe toți de mai bine de 25 de ani. Nu s‑a întâmplat nimic peste noapte, toate transformările presei românești s‑au petrecut pe nesimțite, cu aerul că e cea mai firească evoluție a sa, iar rezultatul acestor schimbări abia acum ne este pe deplin înfățișat într-un tablou destul de sumbru în care personajele principale sunt superficialitatea și manipularea. Cum am ajuns aici? Hai să rememorăm.
Va să zică la începuturile sale, presa zicea că un jurnalist meritoriu este acela care are surse de încredere și că nu publică nici o informație care nu e verificată din trei asemenea surse. Era vremea renașterii presei, a jurnalismului cu dinadins democratic. Se făcea chiar caz atunci când vreun grăbit se arunca să facă cu ușurință afirmații ce mai apoi nu se probau. Ziarele erau tipărite pe hârtie, aveau oră precisă de mers la tipar și suficient timp pentru a investiga cât de cât veridicitatea informațiilor. Dacă citeai un ziar serios, după ce eliminai interpretările faptelor, existau mari șanse să ai informații corecte.
Pe urmă a început să fie mai puțin important dacă informațiile erau sau nu adevărate — începea etapa presei militante. Cazurile de dezinformare au început să se îndesească, adesea provocate voluntar de unii care doreau să creeze confuzie. Jurnaliștii s‑au amestecat cu diletanți, cărora nu le era atât de jenă să mintă și să fabuleze cu nerușinare, iar proprietarii de ziare îi apreciau mai mult pe aceia care erau dispuși să răstălmăcească la comandă faptele. Treptat n‑a mai fost treaba jurnalistului să aibă trei surse de informație, ci a cititorului. Ca să afli ceva cât de cât credibil trebuia să citești trei ziare și să încerci să recompui adevărul din țesătura complicată de minciuni și interpretări a presei.
A treia etapă a fost cea a presei cu de toate. Hârtia a fost abandonată, toată lumea s‑a mutat în online. Ca să existe, ziarul trebuie să facă trafic. Ca să facă trafic, ziarul trebuie să scrie despre oricine și orice, chiar dacă un articol contrazicea un alt articol din aceeași zi. Nu mai e timp să verifici nimic pentru că alt site dă informația și ia tot traficul. Autorii nici măcar nu mai trebuie să fie ziariști atâta timp cât sunt suficient de populari sau de controversați încât să producă multe vizualizări de pagini. E imposibil să mai afli ceva cât de cât credibil, indiferent câte ziare ai lectura. Ca cititor nu-ți rămâne decât să citești acele lucruri care îți confirmă propriile opinii, iar pentru asta aproape orice ziar este potrivit, pentru că toate sunt ca o șaorma-cu-de-toate.
De la renașterea presei democratice până la ziarul tip șaorma nu au trecut decât 25 de ani. Mă întreb care va fi următoarea etapă.
Lasă un comentariu