Criza din Grecia se amână

Real­i­tatea este o chestiune de per­cepții. În teorie toți știm asta, în prac­tică aproape nimeni nu ține cont de acest ade­văr sim­plu. Pen­tru ger­mani, grecii sunt niște evazion­iști putur­oși. Pen­tru români, grecii sunt o nați­une de invidiat. Pen­tru ei înșiși, grecii sunt cel mai mer­ituos popor. Para­doxal, fiecare are drep­tate, în felul său.

Cei care îi iubiți pe greci, vă rog să nu vă infla­mați când vă spun că ger­manii au drep­tate să‐i con­sidere leneși. Când viața ta a însem­nat sec­ole de‐a rân­dul o luptă îndâr­jită cu natura, încer­când să smulgi de la ea max­i­mum de roade în scur­tul sezon cald și îngrijorându‐te că nu poți con­serva sufi­cientă hrană pen­tru lungile ierni ce urmează, când tre­buie să trudești jumă­tate de an ca să asig­uri hrana ani­malelor tale pen­tru cealaltă jumă­tate de an, când tre­buie să porți grija lem­nu­lui cu care să hrănești gurile nesățioase ale sobelor ce te încălzesc și‐ți gătesc hrana de zi cu zi, nimic nu ți se pare foarte amuzant. Devii respon­s­abil și chibzuit, serios până la a fi posac, ba chiar sobru ca un cio­clu. Iar cine nu face ca tine nu poate fi decât un ire­me­di­a­bil puturos, un inconș­tient demn de dis­preț și sor­tit pierzaniei. Și nu poți să pri­cepi că, undeva mult mai la sud, natura dăruiește de la sine ori cu mult mai puțină trudă fructe și ier­buri aro­mate, că ani­malele pot pășuna aproape tot anul și mai nicio­dată tem­per­a­turile nu‐ți îngheață sân­gele în vine.

Cei care îi com­pă­tim­iți pe greci, vă rog să nu vă infla­mați când vă spun că românii îi privesc cu admi­rație. Când n‐ai avut nicio­dată în isto­rie atâta sol­i­dar­i­tate și deter­minare câtă au ei, când aproape fiecare încer­care de a te ridica în picioare a fost urmată negreșit de umil­ința unei noi înge­nuncheri impusă ba de unii, ba de alții, nu poți să nu invi­diezi măcar un pic un popor care a rezi­s­tat mirac­u­los din­colo de toate vicisi­tu­dinile isto­riei. Nu poți să nu admiri abil­i­tatea lor de a străpunge vre­murile, nu sub­zistând obe­di­ent, ci înfiltrându‐se întot­deauna în struc­turile put­erii, indifer­ent de cine ar fi deținut‐o for­mal. Ne‐ar fi tre­buit și nouă măcar puțin din această per­se­v­erență, une­ori per­fidă, ca să ne croim un drum mai lin prin sec­olele ce au tre­cut. Epoca fanari­otă, care ne‐a lăsat multe tare com­por­ta­men­tale, s‐a întâm­plat sub stăpânire otomană, dar a fost de sorginte gre­cească. Grecii ne‐au con­dus și ne‐au edu­cat, învățându‐ne opor­tunis­mul și fățăr­ni­cia cu care ei și‐au croit drum în sus prin isto­rie, pe care noi n‐am știut cum să le folosim în avan­ta­jul nos­tru și ni le‐am apli­cat rec­i­proc, dezbinându‐ne și mai mult.

Cei care îi con­damnați pe greci, vă rog să nu vă infla­mați când vă spun că ei înșiși se privesc cu mân­drie și auto‐mulțumire. Trăi­esc pe niște pămân­turi istorice, iar stră­moșii lor au dat lumii o mare civ­i­liza­ție din care izvorăsc aproape toate ști­ințele mod­erne. Au deci această moștenire incon­testa­bilă care îi va polei pen­tru multă vreme, dându‐le motive să se împăuneze în fața întregii lumi. Poate că nu‐i un motiv atât de înte­meiat să te mân­drești cu merite care nu‐ți aparțin, dar toți facem asta mai mult sau mai puțin — de ce ne‐am dori alt­minteri ca echipele noas­tre naționale să câștige diverse com­petiții sportive dacă nu pen­tru a ne mân­dri cu rezul­tatele lor proiec­tate psi­ho­logic asupra noas­tră?

Grecii nu pot fi cuprinși într‐o sin­gură propoz­iție, cum de alt­fel nici un popor nu poate fi. Sunt leneși, dar trăi­esc pe niște pămân­turi care nu le cer să fie tru­di­tori temeinici. Sunt de admi­rat, deși metodele lor n‐au fost mereu cele mai onor­a­bile. Sunt mân­dri de ei și de isto­ria lor, deși con­tem­po­ranei­tatea e o palidă umbră a unei foste civ­i­liza­ții. Iar norocul pare să‐i însoțească ade­sea, chiar și atunci când ei înșiși lucrează împotriva lor.

Căci ce altceva decât autosab­otare poate fi să‐ți alegi în frun­tea țării niște clovni drept con­ducă­tori? La ce altceva decât circ te poți aștepta de la ei? Și nu vorbesc despre opți­u­nile politice și eco­nom­ice între care grecii tre­buie azi să aleagă, ci despre impos­tura lid­er­ilor lor actu­ali, care i‐au mințit că vor face și vor drege și acum se văd nevoiți să‐și înghită promi­si­u­nile. Ba mai mult, cu un cin­ism tot mai răspân­dit în rân­dul politi­cie­nilor con­tem­po­rani, guver­nanții Gre­ciei încearcă să se ascundă de respon­s­abil­itățile ce le revin în spatele unui ref­er­en­dum așa‐zis demo­c­ra­tic.

Ce fel de democrație este aceea când pui poporu­lui între­bări pen­tru care nu e cal­i­fi­cat să răspundă? Cum ar fi — de exem­plu — ca mâine să avem un ref­er­en­dum care să ne întrebe dacă sun­tem de acord să plă­tim taxe? Ce s‐ar întâm­pla după ce nea Vasile și tanti Maria ar zice că nu?

Deo­cam­dată în Gre­cia pare să fie lin­iște. Criza se va des­fășura la o dată care va fi comu­ni­cată ulte­rior. Dar din­colo de această înșelă­toare lin­iște, dacă asculți cu atenție, se poate auzi replica lui Zorba Grecul: hey, boss, did you ever see a more splen­dif­er­ous crash?


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Rivulus

    Or fi grecii cum or fi, da‐i joacă pe ăi din UE de le merg fulgii, mai dihai ca Orban al ungurilor…


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu