Re­a­li­ta­tea este o ches­tiune de per­cep­ții. În te­o­rie toți știm asta, în prac­tică aproape ni­meni nu ține cont de acest ade­văr sim­plu. Pen­tru ger­mani, gre­cii sunt niște eva­zi­o­niști pu­tu­roși. Pen­tru ro­mâni, gre­cii sunt o na­țiune de in­vi­diat. Pen­tru ei în­șiși, gre­cii sunt cel mai me­ri­tuos po­por. Pa­ra­do­xal, fi­e­care are drep­tate, în fe­lul său.

Cei care îi iu­biți pe greci, vă rog să nu vă in­fla­mați când vă spun că ger­ma­nii au drep­tate să‑i con­si­dere le­neși. Când viața ta a în­sem­nat se­cole de‑a rân­dul o luptă în­dâr­jită cu na­tura, în­cer­când să smulgi de la ea ma­xi­mum de roade în scur­tul se­zon cald și în­gri­jorându-te că nu poți con­serva su­fi­cientă hrană pen­tru lun­gile ierni ce ur­mează, când tre­buie să tru­dești ju­mă­tate de an ca să asi­guri hrana ani­ma­le­lor tale pen­tru cea­laltă ju­mă­tate de an, când tre­buie să porți grija lem­nu­lui cu care să hră­nești gu­rile ne­să­ți­oase ale so­be­lor ce te în­că­l­zesc și-ți gă­tesc hrana de zi cu zi, ni­mic nu ți se pare foarte amu­zant. De­vii res­pon­sa­bil și chi­b­zuit, se­rios până la a fi po­sac, ba chiar so­bru ca un cio­clu. Iar cine nu face ca tine nu poate fi de­cât un ire­me­di­a­bil pu­tu­ros, un in­con­ști­ent demn de dis­preț și sor­tit pier­za­niei. Și nu poți să pri­cepi că, un­deva mult mai la sud, na­tura dă­ru­iește de la sine ori cu mult mai pu­țină trudă fructe și ier­buri aro­mate, că ani­ma­lele pot pă­șuna aproape tot anul și mai nici­o­dată tem­pe­ra­tu­rile nu-ți în­gheață sân­gele în vine.

Cei care îi com­pă­ti­miți pe greci, vă rog să nu vă in­fla­mați când vă spun că ro­mâ­nii îi pri­vesc cu ad­mi­ra­ție. Când n‑ai avut nici­o­dată în is­to­rie atâta so­li­da­ri­tate și de­ter­mi­nare câtă au ei, când aproape fi­e­care în­cer­care de a te ri­dica în pi­cioare a fost ur­mată ne­greșit de umi­lința unei noi în­ge­nun­cheri im­pusă ba de unii, ba de al­ții, nu poți să nu in­vi­diezi mă­car un pic un po­por care a re­zis­tat mi­ra­cu­los din­colo de toate vi­ci­si­tu­di­nile is­to­riei. Nu poți să nu ad­miri abi­li­ta­tea lor de a stră­punge vre­mu­rile, nu su­b­zis­tând obe­dient, ci în­fil­trându-se în­tot­dea­una în struc­tu­rile pu­te­rii, in­di­fe­rent de cine ar fi deținut‑o for­mal. Ne-ar fi tre­buit și nouă mă­car pu­țin din această per­se­ve­rență, une­ori per­fidă, ca să ne croim un drum mai lin prin se­co­lele ce au tre­cut. Epoca fa­na­ri­otă, care ne‑a lă­sat multe tare com­por­ta­men­tale, s‑a în­tâm­plat sub stă­pâ­nire oto­mană, dar a fost de sor­ginte gre­cească. Gre­cii ne-au con­dus și ne-au edu­cat, în­vă­țându-ne oport­u­nis­mul și fă­țăr­ni­cia cu care ei și-au croit drum în sus prin is­to­rie, pe care noi n‑am știut cum să le fo­lo­sim în avan­ta­jul nos­tru și ni le-am apli­cat re­ci­proc, dez­binându-ne și mai mult.

Cei care îi con­dam­nați pe greci, vă rog să nu vă in­fla­mați când vă spun că ei în­șiși se pri­vesc cu mân­drie și auto-mul­țu­mire. Tră­iesc pe niște pămân­turi is­to­rice, iar stră­mo­șii lor au dat lu­mii o mare ci­vi­li­za­ție din care iz­vo­răsc aproape toate ști­in­țele mo­derne. Au deci această moș­te­nire in­con­tes­ta­bilă care îi va po­lei pen­tru multă vreme, dându-le mo­tive să se îm­pă­u­neze în fața în­tre­gii lumi. Poate că nu‑i un mo­tiv atât de în­te­me­iat să te mân­drești cu me­rite care nu-ți apar­țin, dar toți fa­cem asta mai mult sau mai pu­țin — de ce ne-am dori alt­min­teri ca echi­pele noas­tre na­țio­nale să câștige di­verse com­pe­ti­ții spor­tive dacă nu pen­tru a ne mân­dri cu re­zul­ta­tele lor pro­iec­tate psi­ho­lo­gic asu­pra noas­tră?

Gre­cii nu pot fi cu­prinși într‑o sin­gură pro­po­zi­ție, cum de alt­fel nici un po­por nu poate fi. Sunt le­neși, dar tră­iesc pe niște pămân­turi care nu le cer să fie tru­di­tori te­me­i­nici. Sunt de ad­mi­rat, deși me­to­dele lor n‑au fost me­reu cele mai ono­ra­bile. Sunt mân­dri de ei și de is­to­ria lor, deși con­tem­po­ra­ne­i­ta­tea e o pa­lidă um­bră a unei foste ci­vi­li­za­ții. Iar no­ro­cul pare să‑i în­so­țească ade­sea, chiar și atunci când ei în­șiși lu­crează îm­po­triva lor.

Căci ce alt­ceva de­cât auto­sa­bo­tare poate fi să-ți alegi în frun­tea ță­rii niște clovni drept con­du­că­tori? La ce alt­ceva de­cât circ te poți aș­tepta de la ei? Și nu vor­besc des­pre op­țiu­nile po­li­tice și eco­no­mice în­tre care gre­cii tre­buie azi să aleagă, ci des­pre im­pos­tura li­de­ri­lor lor ac­tu­ali, care i‑au min­țit că vor face și vor drege și acum se văd ne­vo­iți să-și în­ghită pro­mi­siu­nile. Ba mai mult, cu un ci­nism tot mai răs­pân­dit în rân­dul po­li­ti­cie­ni­lor con­tem­po­rani, gu­ver­nan­ții Gre­ciei în­cearcă să se as­cundă de res­pon­sa­bi­li­tă­țile ce le re­vin în spa­tele unui re­fe­ren­dum așa-zis de­mo­cra­tic.

Ce fel de de­mo­cra­ție este aceea când pui po­po­ru­lui în­tre­bări pen­tru care nu e ca­li­fi­cat să răs­pundă? Cum ar fi — de exem­plu — ca mâine să avem un re­fe­ren­dum care să ne în­trebe dacă sun­tem de acord să plătim taxe? Ce s‑ar în­tâm­pla după ce nea Va­sile și tanti Ma­ria ar zice că nu?

Deo­cam­dată în Gre­cia pare să fie li­niște. Criza se va des­fă­șura la o dată care va fi co­mu­ni­cată ul­te­rior. Dar din­colo de această în­șe­lă­toare li­niște, dacă as­culți cu aten­ție, se poate auzi re­plica lui Zorba Gre­cul: hey, boss, did you ever see a more splen­di­fe­rous crash?


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Rivulus

    Or fi gre­cii cum or fi, da‑i joacă pe ăi din UE de le merg ful­gii, mai di­hai ca Or­ban al un­gu­ri­lor…


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.