Criza din Grecia se amână

Rea­li­ta­tea este o ches­tiune de per­cep­ții. În teo­rie toți știm asta, în prac­tică aproape nimeni nu ține cont de acest ade­văr sim­plu. Pen­tru ger­mani, gre­cii sunt niște eva­zi­o­niști putu­roși. Pen­tru români, gre­cii sunt o națiune de invi­diat. Pen­tru ei înșiși, gre­cii sunt cel mai meri­tuos popor. Para­do­xal, fie­care are drep­tate, în felul său.

Cei care îi iubiți pe greci, vă rog să nu vă infla­mați când vă spun că ger­ma­nii au drep­tate să‐i con­si­dere leneși. Când viața ta a însem­nat secole de‐a rân­dul o luptă îndâr­jită cu natura, încer­când să smulgi de la ea maxi­mum de roade în scur­tul sezon cald și îngrijorându‐te că nu poți con­serva sufi­cientă hrană pen­tru lun­gile ierni ce urmează, când tre­buie să tru­dești jumă­tate de an ca să asi­guri hrana ani­ma­le­lor tale pen­tru cea­laltă jumă­tate de an, când tre­buie să porți grija lem­nu­lui cu care să hră­nești gurile nesă­ți­oase ale sobe­lor ce te încă­l­zesc și‐ți gătesc hrana de zi cu zi, nimic nu ți se pare foarte amu­zant. Devii res­pon­sa­bil și chi­b­zuit, serios până la a fi posac, ba chiar sobru ca un cio­clu. Iar cine nu face ca tine nu poate fi decât un ire­me­di­a­bil putu­ros, un incon­ști­ent demn de dis­preț și sor­tit pier­za­niei. Și nu poți să pri­cepi că, undeva mult mai la sud, natura dăru­iește de la sine ori cu mult mai puțină trudă fructe și ier­buri aro­mate, că ani­ma­lele pot pășuna aproape tot anul și mai nici­o­dată tem­pe­ra­tu­rile nu‐ți îngheață sân­gele în vine.

Cei care îi com­pă­ti­miți pe greci, vă rog să nu vă infla­mați când vă spun că româ­nii îi pri­vesc cu admi­ra­ție. Când n‐ai avut nici­o­dată în isto­rie atâta soli­da­ri­tate și deter­mi­nare câtă au ei, când aproape fie­care încer­care de a te ridica în picioare a fost urmată negreșit de umi­lința unei noi înge­nun­cheri impusă ba de unii, ba de alții, nu poți să nu invi­diezi măcar un pic un popor care a rezis­tat mira­cu­los din­colo de toate vici­si­tu­di­nile isto­riei. Nu poți să nu admiri abi­li­ta­tea lor de a stră­punge vre­mu­rile, nu sub­zis­tând obe­dient, ci înfiltrându‐se întot­dea­una în struc­tu­rile pute­rii, indi­fe­rent de cine ar fi deținut‐o for­mal. Ne‐ar fi tre­buit și nouă măcar puțin din această per­se­ve­rență, une­ori per­fidă, ca să ne croim un drum mai lin prin seco­lele ce au tre­cut. Epoca fana­ri­otă, care ne‐a lăsat multe tare com­por­ta­men­tale, s‐a întâm­plat sub stă­pâ­nire oto­mană, dar a fost de sor­ginte gre­cească. Gre­cii ne‐au con­dus și ne‐au edu­cat, învățându‐ne oport­u­nis­mul și fățăr­ni­cia cu care ei și‐au croit drum în sus prin isto­rie, pe care noi n‐am știut cum să le folo­sim în avan­ta­jul nos­tru și ni le‐am apli­cat reci­proc, dezbinându‐ne și mai mult.

Cei care îi con­dam­nați pe greci, vă rog să nu vă infla­mați când vă spun că ei înșiși se pri­vesc cu mân­drie și auto‐mulțumire. Tră­iesc pe niște pămân­turi isto­rice, iar stră­mo­șii lor au dat lumii o mare civi­li­za­ție din care izvo­răsc aproape toate ști­in­țele moderne. Au deci această moș­te­nire incon­tes­ta­bilă care îi va polei pen­tru multă vreme, dându‐le motive să se împă­u­neze în fața între­gii lumi. Poate că nu‐i un motiv atât de înte­me­iat să te mân­drești cu merite care nu‐ți apar­țin, dar toți facem asta mai mult sau mai puțin – de ce ne‐am dori alt­min­teri ca echi­pele noas­tre națio­nale să câștige diverse com­pe­ti­ții spor­tive dacă nu pen­tru a ne mân­dri cu rezul­ta­tele lor pro­iec­tate psi­ho­lo­gic asu­pra noas­tră?

Gre­cii nu pot fi cuprinși într‐o sin­gură pro­po­zi­ție, cum de alt­fel nici un popor nu poate fi. Sunt leneși, dar tră­iesc pe niște pămân­turi care nu le cer să fie tru­di­tori teme­i­nici. Sunt de admi­rat, deși meto­dele lor n‐au fost mereu cele mai ono­ra­bile. Sunt mân­dri de ei și de isto­ria lor, deși con­tem­po­ra­ne­i­ta­tea e o palidă umbră a unei foste civi­li­za­ții. Iar noro­cul pare să‐i înso­țească ade­sea, chiar și atunci când ei înșiși lucrează împo­triva lor.

Căci ce alt­ceva decât auto­sa­bo­tare poate fi să‐ți alegi în frun­tea țării niște clovni drept con­du­că­tori? La ce alt­ceva decât circ te poți aștepta de la ei? Și nu vor­besc des­pre opțiu­nile poli­tice și eco­no­mice între care gre­cii tre­buie azi să aleagă, ci des­pre impos­tura lide­ri­lor lor actu­ali, care i‐au min­țit că vor face și vor drege și acum se văd nevo­iți să‐și înghită pro­mi­siu­nile. Ba mai mult, cu un cinism tot mai răs­pân­dit în rân­dul poli­ti­cie­ni­lor con­tem­po­rani, guver­nan­ții Gre­ciei încearcă să se ascundă de res­pon­sa­bi­li­tă­țile ce le revin în spa­tele unui refe­ren­dum așa‐zis demo­cra­tic.

Ce fel de demo­cra­ție este aceea când pui popo­ru­lui între­bări pen­tru care nu e cali­fi­cat să răs­pundă? Cum ar fi – de exem­plu – ca mâine să avem un refe­ren­dum care să ne întrebe dacă sun­tem de acord să plătim taxe? Ce s‐ar întâm­pla după ce nea Vasile și tanti Maria ar zice că nu?

Deo­cam­dată în Gre­cia pare să fie liniște. Criza se va des­fă­șura la o dată care va fi comu­ni­cată ulte­rior. Dar din­colo de această înșe­lă­toare liniște, dacă asculți cu aten­ție, se poate auzi replica lui Zorba Gre­cul: hey, boss, did you ever see a more splen­di­fe­rous crash?


Citește...


Evaluează...

Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


  1. Rivulus

    Or fi gre­cii cum or fi, da‐i joacă pe ăi din UE de le merg ful­gii, mai dihai ca Orban al ungu­ri­lor…


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu