Când eram co­pil îmi amin­tesc că nu exis­tau prea multe filme la te­le­vi­zor sau la ci­nema care să-mi fi plă­cut din cale afară, dar ex­cep­ția de la această re­gulă erau wes­tern-urile cla­sice. Lu­mea aceea a cow­boy-lor, duri și ne­în­fri­cați, tră­i­tori într‑o epocă în care pis­to­lul tre­buia să-ți fie ori­când la în­demână, era de­o­po­trivă în­fri­co­șătoare și fas­ci­nantă. Pen­tru că fas­ci­na­ția are ade­sea ceva în co­mun cu spaima.

Și dacă ați vă­zut vreo­dată un film din ăsta, știți că în­tot­dea­una exista o scenă a du­e­lu­lui prin­ci­pal, în­frun­ta­rea din­tre bine și rău, când în mij­lo­cul unei străzi pră­foase și pus­ti­ite doi cow­boy își pu­neau viața ca miză, spe­rând fi­e­care ca el să fie cel care scoate cel mai iute pis­to­lul din teacă și își do­bo­ară ad­ver­sa­rul. În ter­me­nii ăș­tia mi se pare că se des­fă­șoară și du­e­lul din­tre Gre­cia și UE. Doi pis­to­lari cu ner­vii în­tinși la ma­xim, se fi­xează re­ci­proc de ceva timp. Ten­siu­nea de­vine cu fi­e­care clipă mai densă, in­su­por­ta­bilă. Fi­e­care crede că el e în­drep­tă­țit să în­vingă. Fi­e­care face ges­turi care să‑l in­ti­mi­deze pe ce­lă­lalt.

Uniu­nea Eu­ro­peană a sis­tat orice asis­tență fi­nan­ci­ară îna­in­tea re­fe­ren­du­mu­lui, agen­ți­ile de tu­rism au în­ce­put să anu­leze va­can­țele în Gre­cia ale eu­ro­pe­ni­lor, băn­cile gre­cești au tre­buit să li­mi­teze re­tra­ge­rile ban­care ale po­pu­la­ției. In­cer­ti­tu­di­nea a cu­prins Gre­cia. Ni­meni nu poate spune ce se va în­tâm­pla cu sta­tul grec dacă su­por­tul eu­ro­pean în­ce­tează. Va avea cu­ra­jul UE să ducă până la ca­păt ame­nin­ță­rile, tri­mițând un po­por în­treg în haos și fa­li­ment? Ce vor gândi ce­le­lalte țări care au di­fi­cul­tăți eco­no­mice? Că într‑o zi va veni și rân­dul lor sub ne­clin­tita pre­siune a per­for­man­tei eco­no­mii ger­mane?

Tsi­pras a con­ti­nuat ne­tul­bu­rat cu re­fe­ren­du­mul său care nu spune ex­pli­cit că vor ieși din zona euro sau din UE, ci doar că nu ac­ceptă con­di­ți­ile cre­di­to­ri­lor — se pare că în spa­tele său s‑a așe­zat o ma­jo­ri­tate a po­pu­la­ției Gre­ciei. Din acest mo­ment nu mai e vorba de un po­li­ti­cian smin­tit care a fă­cut pro­mi­siuni de­șarte și acum în­cearcă să blu­feze, ci de o țară în­treagă care a ales să se răz­vră­tească îm­po­triva cre­di­to­ri­lor. Este nor­mal să pri­mești bani îm­pru­mut și să de­clari că nu vrei să‑i mai dai îna­poi? Unde va duce această ră­zme­riță fi­nan­ci­ară? Sunt gre­cii ca­pa­bili și dis­puși la sa­cri­fi­ci­ile imense pe care le pre­su­pune ie­și­rea din zona euro sau char din UE?

Și poate cea mai im­por­tantă în­tre­bare pen­tru noi, ro­mâ­nii: e ca­zul să ne do­rim să in­trăm în zona euro? Sun­tem ca­pa­bili să evi­tăm des­ti­nul gre­ci­lor? Sau vom ajunge in­e­vi­ta­bil în ace­eași si­tu­a­ție?

Până aflăm răs­pun­sul la aceste în­tre­bări, Gre­cia și UE stau față în față pre­cum pis­to­la­rii ves­tu­lui săl­ba­tic, fi­xându-se unul pe ce­lă­lalt, în­cor­dați ca niște re­sor­turi gata să ples­nească. Cea mai mică slă­bi­ciune poate fi fa­tală. Cine va clipi pri­mul?


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.