În sta­ția de auto­buz de la ae­ro­por­tul Bă­neasa e un soare to­rid. Peste șo­sea asfin­ți­tul se to­pește trep­tat, îm­prăș­ti­ind o mi­ere fi­er­binte care to­ro­pește tru­pu­rile. Câ­țiva că­lă­tori aș­teaptă auto­bu­zul spre des­ti­na­ți­ile lor, as­cun­zându-se în spa­tele unor po­mi­șori care aruncă un dram de um­bră în ca­lea pâr­jo­lu­lui. Doar un grup de ado­les­cenți, un el și două fete, stau re­ze­mați de gar­dul me­ta­lic al ae­ro­por­tu­lui, în mij­lo­cul sta­ției de auto­buz, în­frun­tând ne­pă­să­tori ca­ni­cula.

Toți trei par să pro­vină din vreo pe­ri­fe­rie bu­cu­reș­teană, ju­de­când după îm­bră­că­min­tea ieftină care se stră­duie to­tuși să imite ten­din­țele mo­dei de mo­ment. Blu­gii rupți în ge­nunchi, pă­lă­riu­țele ieftine de hip­s­ter și tri­co­u­rile im­pri­mate au un in­con­fun­da­bil aer de kit­sch, de haine din Obor. Una din­tre fete, la vreo 15 ani, stă pe bor­dura gar­du­lui, flan­cată de cei­lalți doi care par mai vâr­st­nici cu vreun an-doi.

- Hai, fă! Mer­gem la asta acasă că e sin­gură și mi‑o sugi și mie o dată! îi zice ju­nele ce­lei așe­zate pe bor­dură.
Lasă-mă, bă, în pace că m‑ai în­ne­bu­nit de cap cu asta. Nu vreau să merg ni­că­ieri, nu pri­cepi? ri­pos­tează fata.
De ce, fă? Hai, că stă și ea cu noi — con­ti­nuă el ară­tând spre cea­laltă fată.
Nu. Ți-am zis că nu, lasă-mă. Îmi vine să bo­răsc când sug, nu-mi place.

El pare de­con­cer­tat, nu-și mai gă­sește ar­gu­men­tele. O cu­prinde de mij­loc pe cea­laltă fată și o să­rută pe gură — e a lui, e pro­pri­e­tar, par să spună ges­tu­rile sale.
Zi‑i și tu, fă! Că nu moare dacă vine cu noi să ne dis­trăm… o în­deamnă pe iu­bita sa.

Ea o pri­vește în­de­lung pe juna așe­zată, ca și cum ar că­uta ar­gu­mente să o con­vingă. Nu‑i vine ni­mic în cap.
Hai, fată, că nu mori! îi spune, lovind‑o ușor cu pi­cio­rul, ca un în­demn.
Vrei tu ne­a­pă­rat? în­treabă juna.

Iu­bita ju­ne­lui e în­cur­cată. Nu pare că vrea ne­a­pă­rat. Se uită că­tre el, apoi dă din cap, tot ne­con­vinsă.
Îhî.

În sta­ție oprește auto­bu­zul 304. Toți trei se urcă, glu­mind des­pre alt­ceva, râ­zând îm­pre­ună.

* * *

Am asis­tat la scena asta si­de­rat. Sim­țeam un im­puls de a in­ter­veni, de a le spune în câte fe­luri e greșit ceea ce fac, ceea ce spun, dar să mor dacă am știut de unde să în­cep. M‑au lă­sat per­plex cu na­tu­ra­le­țea con­ver­sa­ției pe un ase­me­nea su­biect. Nu era nici un con­flict în­tre ei, dis­cu­tau li­niș­tiți ca și cum ar fi vor­bit des­pre tema la mate sau la ro­mână. Dis­tanța din­tre lu­mea lor și lu­mea mea pă­rea de ne­tre­cut și nici un ar­gu­ment nu era bun de fă­cut punte în­tre mine și ei.

* * *

N‑aș fi po­ves­tit nici­o­dată scena asta. Mi se pare atât de trist ceea ce am au­zit acolo, în sta­ția de auto­buz, în­cât aș vrea să pot uita to­tul. Dar apoi a apă­rut po­ves­tea vi­o­lu­lui de la Va­slui, unde șapte in­di­vizi au fă­cut sex cu o tâ­nără ore în­tregi, până când fata a le­și­nat. Și am în­țe­les că ig­norând fa­cem ca răul să se am­pli­fice, să cre­ască în fi­e­care zi.

Se vor­bește mult des­pre po­ves­tea de la Va­slui. Unii spun că ti­ne­rii tre­buie ares­tați ime­diat și pe­dep­siți exem­plar. Al­ții spun că vic­tima e de fapt o “poamă” și a gă­sit ce a că­u­tat. Râuri de cu­vinte și acu­za­ții curg de o parte și de alta.

Vi­o­lul e viol, in­di­fe­rent de unde pri­vești pro­blema. Chiar dacă fata o fi vrut ini­țial să se dis­treze cu vre­u­nul din­tre in­di­vizi, sunt con­vins că nu și‑a do­rit să ajungă la le­șin, vic­tima po­ten­ței nesfâr­șite a șapte băr­bați ti­neri. Chiar dacă mo­ra­vu­rile ei nu sunt toc­mai cele mai lă­u­da­bile, vi­o­lul tre­buie pe­dep­sit exem­plar.

Dar în­tre­bă­rile care mi se par și mai grave sunt al­tele.

Fe­tele as­tea care ne­go­ci­ază cu non­șa­lanță pe stradă se­xul oral oca­zio­nal n‑au avut parte de edu­ca­ție în fa­mi­lia lor? Pă­rin­ții lor ce le-au ex­pli­cat, ce le-au spus des­pre sex, des­pre dem­ni­ta­tea per­so­nală, des­pre drep­tul de a fi tra­tat ca o per­soană, nu ca un obiect? Cum de le-au lă­sat pradă car­ti­e­ru­lui, îm­pin­gându-le să de­vină niște mi­ze­ra­bile ne­fe­ri­cite, lă­sate gra­vide la în­tâm­plare de vreun ra­tat sau de vreun un grup de go­lani care vor să-și ad­mire re­ci­proc po­tența se­xu­ală?

Bă­ie­ții ăș­tia care co­mit vi­o­luri n‑au fost cres­cuți de niște pă­rinți și — mai ales — de o fe­meie, nu li s‑a bă­gat în cap că tre­buie să res­pecți pe cei­lalți din jur, că nu poți să trans­formi o per­soană în obiect al plă­ce­rii tale per­so­nale? Cu ce s‑au ocu­pat pă­rin­ții aces­tor ti­neri timp de atâ­ția ani? Ce le-au spus? Cât i‑au pre­o­cu­pat com­por­ta­men­tele lor, an­tu­ra­jele în care se în­vârt, va­lo­rile pe care le îm­bră­ți­șează? Ce s‑a în­tâm­plat cu în­da­to­ri­rile de pă­rinte? Și ma­mele aces­tor ti­neri, cum pot privi în ochi alte fe­mei când e lim­pede că fiii lor, edu­cați de ele, au gă­sit fi­resc să facă sex în grup cu o fată până când au adus‑o la le­șin? Când am re­nun­țat com­plet în Ro­mâ­nia la obli­ga­ția de a fi un pă­rinte res­pon­sa­bil?

Pen­tru că eu cred că ală­turi de ti­ne­rii din Va­slui tre­buie să răs­pundă în fața so­ci­e­tă­ții și pă­rin­ții lor. Nu pot să-și aroge doar drep­tul de a pro­crea. Tre­buie să dea seamă pen­tru in­con­ști­ența de a‑și aban­dona co­piii prin ne­pă­sare. Și tre­buie să fie pe­dep­siți pen­tru asta.

Căci și ne­pă­sa­rea noas­tră față de ast­fel de pă­rinți nu e de ac­cep­tat. Pen­tru că ne face pe fi­e­care din­tre noi com­plici ai fi­e­că­rui viol care s‑a în­tâm­plat deja și ale ce­lor ce se vor în­tâm­pla de acum îna­inte.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Anonymous

    E cu ade­va­rat in­fi­o­ra­tor ce se in­tam­pla. Pe de alta parte, e o nai­vi­tate sa crezi ca pa­rin­ti­lor aces­tor in­di­vizi le pasa. Ei nu in­te­leg ni­mic. Tot ce gan­desti tu, tot ce co­men­tezi, tot ce eu si multi ca mine in­te­leg, n‑are nici cea mai mica im­por­tanta pen­tru cei ce… traim intr‑o lume bol­nava…


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu