Bătălia de ieri pentru poziția de președinte interimar al PSD a fost una simbolică. Nu funcția era în discuție — de altfel una inexistentă se pare în statut — ci direcția către care o va lua partidul după toate frământările din ultima vreme. Criticii vehemenți ai PSD vor spune poate că nu există diferențe strategice mari între părțile combatante și că, prin urmare, puțin importa cine câștiga această competiție. Eu zic că nu e chiar așa.
În primul rând nu a fost o bătălie între Dragnea și Plumb, ci între Dragnea și Sârbu. Pentru că Rovana Plumb era propusă de Ponta, dar nu el avea să tragă sforile mai departe dacă ea ar fi câștigat, ci socrul său. După Iliescu și Năstase, cei care au fost cu adevărat la putere în PSD au fost întotdeauna în plan secund, mânuind discret și eficient manetele care însuflețesc partidul și liderul său din vârf. Până ieri a condus Ilie Sârbu și gașca lui. Acum Dragnea schimbă paradigma.
Odată cu instalarea lui Dragnea în fruntea PSD păpușarul nu se mai ascunde în timp ce mânuiește o marionetă, ci iese hotărât în față și joacă el însuși piesa de teatru. Și tot el scrie scenariul, stabilește decorurile și distribuie rolurile secundare. Un lider absolut, hotărât și curajos, era ceea ce baza partidului — stratul de mijloc care dă structura și operaționalizează deciziile de sus — își dorea. Diferența de scor între Dragnea și Plumb demonstrează asta.
Ce va însemna asta pentru politica românească? Vom vedea. Dragnea este foarte inteligent, foarte abil, foarte controlat în reacții și aproape imposibil de citit. Fața lui de jucător de poker nu lasă să se întrevadă deocamdată nimic. Doar o determinare de a întreprinde măsuri rapide de “stabilizare” a partidului, lovit mortal de acțiunile DNA din ultimele luni, șubrezit de pierderea alegerilor prezidențiale. Disciplina va reveni în partid. Celor ce nu vor respecta întocmai regulile noului șef li se va lua capul. Iar partidul va ovaționa, încântat să redevină mașinăria perfectă de colectat voturi și de câștigat alegeri.
De undeva dintre operele de artă moștenite de la mătușa Tamara, Adrian Năstase surâde mulțumit, mângâindu-și barba. A dat‑o în bară cu micul Titulescu. Din motive cu totul diferite, Ponta este o mare dezamăgire și pentru PSD, și pentru politica românească. Dar, uite, tocmai când credea că nu va mai rămâne nimic din moștenirea lui politică, modelul său de lider absolut al PSD revine la viață. Ce satisfacție mai mare decât să te vezi confirmat de urmași?
Lasă un comentariu