Ceea ce se întâmplă acum în PSD este, de fapt, îngroparea lui Ponta. A început cu niște depuneri de coroane — UNPR și ALDE au salutat ca pozitive evoluțiile de la conducerea partidului. Cu alte cuvinte nu în Ponta se cramponează ei. Deși până mai ieri ziceau pe dos. Dar, na! interesul național bate promisiunile politice. Apoi Dragnea a început să glăsuiască despre ce urmează să se întâmple în PSD, cu o voce fermă, care nu lasă loc de discuții.
Relaţia dintre centru şi teritoriu să fie mult mai eficientă. Forţa acestui partid stă în membrii lui, care stau în contact direct cu oamenii. PSD este un partid deschis, în PSD nu trebuie să existe pereţi.
Adică baronimea, controlată de Dragnea, va dicta ce direcție are partidul.
Am avut o discuţie cu Ponta în care am discutat despre modul în care partidul va colabora cu Guvernul, am convenit că sprijinul partidului este ferm pentru Victor Ponta. Relaţia între prim-ministru şi partenerii de coaliţie este bună. L‑am rugat luni să prezinte ministrul de Finanţe proiectul de rectificare în BPN, să vedem proiectul înainte să fie aprobat în Guvern.
Adică guvernul va face ce îi dă Dragnea voie să facă. Adevăratul premier va fi el.
Mă interesează proiectele mari, de țară. Acestea nu pot fi realizate doar de un partid. E nevoie de colaborarea întregii clase politice. PSD are capacitatea să genereze dezbateri pentru a construi proiecte mari pentru România. Regionalizarea și descentralizarea sunt astfel de proiecte mari de țară prioritare pentru mine. Pentru prima dată, PSD e condus de un lider din teritoriu. Eu vreau ca decizia și resursele financiare să se mute de la centru spre teritoriu. Trebuie să dăm putere comunităților locale. Nu pot să cred că singurele minți luminate sunt numai în București. Cunosc foarte bine situația din teritoriu și știu că există o așteptare incredibilă pentru regionalizare și descentralizare. Sunt convins că și președintele Klaus Iohannis este interesat de aceste proiecte. Când eram în USL coordonam împreună acest proiect ale regionalizării și descentralizării.
Adică PSD renunță la meciul pe contre cu PNL și președintele și iese la atac cu idei proprii, pe care le vrea acceptate de Iohannis.
PSD este important să iasă din pasivitate. PSD nu a avut o voce politică conturată, o voce plină în care mai mulţi colegi n‑au reuşit să transmită tot ce a făcut Guvernul şi ceea ce vrea să facă PSD în ceea ce priveşte politicile de stânga.
De acuma doar Dragnea vorbește.
Eu vreau să fiu liantul dintre generații. Nu cred că este bine ca experiența politică a unor oameni care au condus partidul sau partidele care au fuzionat cu PSD — Ion Iliescu, Adrian Năstase, Alexandru Athanasiu — să nu fie folosită. Nu e vorba de a participa la decizii, ci de a folosi ce pot asigura ca sfat, ca idei.
Câteva fosile vor fi reactivate. Alea care trebuie.
La TSD a rămas Mihai Sturzu, am încredere în el, dar trebuie reîmprospătată echipa.
De nimeni nu te servești așa de bine ca de omul prost. Sturzu se califică. Va fi dublat cu un om al lui Dragnea. Ca să fie bine.
O să am o atitudine foarte interesantă. Aş vrea să nu mai vorbim despre justiție. Eu nu vreau să văd politicieni (care vorbesc despre justiţie — n.r.). Analişti, presă, sigur, dar ca un om politic să îşi dea cu părerea nu mi se pare în regulă.
Toată vorbăria asta despre justiție a pesediștilor, fie că o ridică în slăvi, fie că o critică, nu face decât să atragă atenția asupra aspectelor negative ale partidului. De acum PSD va tace. Cine e luat cu duba, să fie sănătos.
Ponta e deja istorie. Le roi e mort. Vive le roi.
Lasă un comentariu