Imaginează-ți că locuiești în aceeași casă cu fiul tău. Fiecare are partea lui de locuință, fiecare își plătește separat cheltuielile, mai puțin costul utilităților. Pentru că aveți împreună un singur contor pentru energie electrică, un singur contor pentru gaz și un singur ceas pentru consumul de apă. Știți cam cât costă în fiecare lună toate astea, dar nu există nici o metodă foarte exactă de a le împărți între voi, așa că puneți fiecare bani după niște reguli pe care le-ați discutat înainte: cam atâta pune fii-tu’, cam atât pui tu. Și facturile se plătesc la timp.
Pe urmă tu te hotărăști să‑i dai băiatului responsabilitatea administrării acestor cheltuieli, că a crescut și e vremea să demonstreze că e în stare să fie responsabil. Să aibă el grijă să strângă banii și să plătească facturile. Iar el face asta o vreme, totul pare ok, până într‑o zi când îți spune că s‑a gândit mai bine și ar fi bine să reduceți cota pe care o dați fiecare dintre voi, pentru că în ultima vreme facturile sunt mai mici ca valoare și uite că rămân bani de la o lună la alta. Ce rost are să puneți deoparte mai mulți bani decât costă utilitățile?
Tu te scarpini în cap și te gândești că n‑ar fi o idee prea bună să scădeți contribuția fiecăruia. Pentru că, dacă rămân bani, ar trebui folosiți ca să mai reparați conducta de apă și canalizarea care fac adesea probleme, să plătiți o verificare la instalația de gaz ca să stați liniștiți că totul e în regulă și poate să faceți și reparațiile alea mereu amânate la instalația electrică. Dar fii-tu’ începe să țipe că nu vrei binele familiei și că arunci banii pe geam, că nu urmărești interesele casei, că ați putea trăi mai bine azi în loc să faceți atâtea reparații.
N‑are rost, îți explică el cu ton răstit, mai bine de banii ăștia vă luați și voi o bere, niște mici, faceți o paranghelie, vă simteți bine. Și, apropo — zice el — ar fi bine să preiei tu din nou grija utilităților, să te descurci cu plata facturilor, că el are alte treburi și nu mai are cum să se ocupe de asta. Și ție ți se pare cam aiurea că după ce vrea să puneți mai puțini bani, îți pasează ție grija de a te descurca cu facturile.
Cam asta e situația cu codul fiscal, dragă cititorule. Iar Ponta e fii-tu’. Ai priceput morala poveștii?
11:08
Dacă fiu-tău zice că n‑are timp să stea la coadă să plătească facturile, să le achite de pe telefon… 😉 😀