Lupta împotriva corupției și, mai de curând, lupta împotriva evaziunii fiscale sunt două evenimente majore în istoria recentă a României și ar putea avea o însemnătate foarte mare pentru societatea românească. Dar pentru asta nu e suficient ceea ce fac în perioada asta DNA și ANAF, e nevoie de mai mult, e nevoie de semnalul unei reforme consistente în societate, începând cu sistemul de educație românesc. S‑ar putea să vă mire această asociere de idei — de unde până unde arestarea politicienilor și pedepsirea evazioniștilor au legătură cu școlile? Eu cred că au și încă una foarte strânsă. Am să încerc în cele de mai jos să vă conving de asta și, poate, de nevoia stringentă de a pune presiunea societății civile pe reformarea educației.
De fapt ar trebui să încep prin a repeta ceea ce am mai spus cândva: noi nu avem un sistem de educație, avem un sistem de învățământ. E o mare deosebire. Ceea ce școala românească își propune nu este să educe și să formeze, ci să învețe. Să nu credeți că afirmând asta încerc să ridiculizez cadrele didactice: a învăța pe alții nu este deloc simplu. Să găsești calea potrivită pentru a pune în mintea unor copii cunoștințe de matematică, gramatică, fizică și chimie, istorie și geografie, nu e treabă ușoară. Cum rămâne însă cu educația? Pentru că numai cunoștințele depozitate — câte or încăpea — în creierul unui individ nu sunt suficiente pentru ca lumea din jurul său să capete un sens și el să-și găsească un rost în ea.
Întrebarea adesea nerostită din mintea unui copil care devine adult și încearcă să-și găsească drumul său către propria fericire este: ce fac cu toate aceste cunoștințe pe care școala și experiența de zi cu zi mi le dă? La ce sunt ele bune și cum le-aș putea folosi ca să-mi împlinesc visele, oricare ar fi ele? Iar învățământul — cel pe care școlile de azi îl practică — nu oferă nici pe departe un răspuns mulțumitor. Ce faci cu geografia, istoria, matematica și chimia după ce ai terminat școala? Dincolo de aceste cunoștințe teoretice trebuie să existe corelația între ele, trebuie să existe “schema” proprie a fiecărui individ după care asamblează totul când își construiește viitorul. Iar știința de a crea aceste corelații nu este o disciplină care se poate preda. Este capacitatea profesorului de a fi mentor și coach al fiecărui elev, ajutându‑l pas cu pas, antrenându‑l zi de zi să devină tot mai priceput în a se construi pe sine înțelegând lumea în care trăiește. Această preocupare lipsește școlii românești. Această abilitate lipsește cadrelor didactice.
Împărțirea pe catedre a disciplinelor școlare și specializarea profesorilor nu ajută deloc la crearea profilului de mentor. Fiecare materie are propria sa programă și propria sa metodică de predare — acestea sunt cuvintele sfinte ale învățământului românesc, după care se ghidează orice profesor pentru a avea confirmarea “valorii” sale. Cu alte cuvinte ne interesează CINE învață copilul (calificare de cadru didactic), CE învață copilul (programă) și CUM îl învățăm (metodică), dar aproape deloc DE CE îl învățăm. Pretindem că învățatul îl pregătește pentru viață, îi dă mai multe șanse de a‑și croi un viitor. În teorie așa e.
Dar societatea românească a demonstrat practic că există și alte modalități de a fi fericit, de a‑ți împlini visele. Modelul politicianului corupt și bogat este extrem de vizibil și este validat periodic prin alegeri, demonstrând că admirăm ca națiune atingerea scopului indiferent de mijloace. Modelul antreprenorului evazionist și prosper, a cărui afacere se desfășoară 10% legal și 90% la negru, e prezent la tot pasul. Modelul manelistului este un altul care se bucură de apreciere și respect — oameni care trăiesc în afara legii, care dispun de sume uriașe de bani, care au averi incredibile fără să plătească taxe sau impozite pentru ele. Modelul interlopului este și el un exemplu de succes material tolerat de statul român — sunt binecunoscute și deja dezvăluite legăturile bandelor de infractori cu autoritățile statului și cu clasa politică. Pentru un copil puterea exemplului concret este infinit mai mare decât orice teorie învățată la școală.
Astfel se creează capcana mentală perfectă: cunoștințele sunt inutile atâta timp cât nu înțelege cum ar putea construi din ele ceva util pentru sine, dar uite că fără ele și fără bătaia de cap a învățatului există modele de succes verificate deja. În loc să-și dedice timpul studiului — activitate nu tocmai plăcută nimănui — ar putea alege calea cealaltă, a imposturii, a micii hoții, a evazionismului, a minciunii sau chiar a infracțiunii făcute la adăpostul autorităților corupte. Nu trebuie decât să abdice de la niște principii morale, lucru foarte lesnicios când familia nu s‑a străduit să i le insufle prin educație sau — și mai rău — nici în familia sa nu au existat vreodată.
Se creează deci oportunitatea ca, o dată cu lupta împotriva corupției și a evazionismului fiscal, să se declanșeze în paralel o campanie educativă care să prevină continuarea acestor fenomene sociale. Degeaba arestăm și amendăm hoți dacă societatea generează în continuare indivizi cu această mentalitate. Și cine ar putea fi mai îndreptățit să aibă acest rol, cine se află cel mai aproape de generațiile tinere decât școala și profesorii? De aceea cred că reformarea sistemului de învățământ prin transformarea lui într-unul de educație mi se pare singura modalitate prin care schimbările sociale înițiate de DNA și ANAF se pot permanentiza. De aceea cred că trebuie să oferim copiilor noștri alte modele de succes decât cele pe care le-am încurajat sau tolerat până acum.
Căci generațiile tinere valorizează tot mai mult aceste modele greșite. Chiar și atunci când trec prin școală și fac efortul de a acumula cunoștințe teoretice, chiar și atunci când a existat strădania studiului (în mai mare sau mai mică măsură), tentația compromisului imoral, a scurtăturii comode, a minciunii “nevinovate”, a ocolirii regulilor, a accesului rapid și fără muncă la putere și bani există, este o cutumă socială acceptată. Un studiu recent, făcut pe 1.600 de angajați tineri din companii multinaționale și naționale, relevă concluzii îngrijorătoare despre concepțiile generațiilor tinere asupra succesului social. Vă las să concluzionați singuri dacă ele au sau nu legătură cu sistemul de învățământ actual, dacă sunt potențate de lipsa de eficacitate a școlii. Eu mă limitez să rezum rezultatele acestui studiu, cu mențiunea că diferența procentuală de până la 100% reprezintă pe cei care sunt în dezacord total cu afirmația respectivă:
1. Pentru a avea succes în relaţiile cu ceilalţi, trebuie să le spui ceea ce vor să audă – 86,68%
2. O persoană cinstită are multe de pierdut în ziua de azi – 86,99%;
3. Dacă cineva se comportă nedrept faţă de tine trebuie să‑i răspunzi cu aceeaşi monedă – 65,79%;
4. Nu poţi să fii corect cu toată lumea – 84,05%;
5. Când vrei să determini pe cineva să acţioneze într-un anumit fel este nevoie să‑i dai motive mai puternice decât sunt ele în realitate – 92,45%;
6. Cred că nu aş realiza nimic dacă înainte de a începe o activitate m‑aş gândi la toate aspectele pe care le implică aceasta – 77,62%;
7. Vei avea multe de pierdut dacă eşti cu totul încrezător în ceilalţi – 96,13%;
8. În ziua de azi, nu poţi să fii imparţial – 84,19%;
9. Sunt dispus să fac mici compromisuri pentru a obţine rezultatele dorite – 90,69%;
10. Una e să furi un ou şi alta e să furi un bou – 58,37%;
11. Hoţul neprins e negustor cinstit – 59,96%;
12. Uneori este necesar să faci şi unele lucruri de care poate că nu vei fi mândru mai târziu – 81,40%;
13. În orice companie există şi unele reguli ciudate – 97,01%;
14. Normele şi regulile nu au o strânsă legătură cu viaţa practică de zi cu zi – 82,07%;
15. Regulile sunt respectate de oameni prin constrângere – 88,93%;
16. Oricât s‑ar strădui cineva tot n‑ar putea respecta toate regulile care există în societatea noastră – 93,28%;
17. Sunt anumite situaţii în care este mai bine să nu spui tot adevărul – 91,81%;
18. Scopul scuză mijloacele – 73,97%;
19. Admir persoanele care câştigă în orice situaţie – 87,05%;
20. Pentru a ajunge unde vrei trebuie să te foloseşti de scurtăturile pe care ţi le oferă viaţa de zi cu zi – 94,83%.
Urmăriți aici o emisiune interesantă pe acest subiect și citiți aici câteva concluzii ale autorului studiului.
5:08
Trebuie sa recunosc ca iti lasa un gust ft amar concluzia sondajului.
Logica articolului???? !!!!