Sta­tis­ti­cile spun că rata di­vor­țu­ri­lor crește cam peste tot în lume. În Eu­ropa și Ame­rica de Nord cu­plu­rile au di­fi­cul­tăți des­tul de mari de a duce până la ca­păt o că­să­to­rie, till de­ath do us apart, iar so­cio­lo­gii și psi­ho­lo­gii se în­trec în a da ex­pli­ca­ții cât mai com­plexe. Cam toate se în­vârt în ju­rul bi­ne­cu­nos­cu­te­lor su­biecte ale stre­su­lui, ale pre­o­cu­pă­rii prea in­tense pen­tru ca­rieră, ale in­fi­de­li­tă­ții. Dar prin­tre ele apare tot mai des și tot mai preg­nant ego­cen­tris­mul, he­do­nis­mul ego­ist. Sun­tem, se spune, tot mai pu­țin in­te­re­sați de co­mu­ni­tate și tot mai pre­o­cu­pați de noi în­șine și de plă­ce­rile pro­prii. Iar gân­dul că tu nu ești așa, ci­ti­to­rule, care ți‑a ve­nit în minte chiar acum, e și el o formă de ido­la­trie a pro­pri­u­lui ego: eu nu sunt ca cei­lalți, eu sunt spe­cial, eu sunt superior.

A lua nu­mele so­țu­lui la că­să­to­rie este o cu­tumă foarte ve­che — n‑aș ști să spun pe unde a în­ce­put în is­to­rie, dar e des­tul de evi­dent că nu da­tează din vreo pe­ri­oadă de ma­tri­ar­hat. Mă fe­resc să spun că e un obi­cei bun ori rău — îl iau așa cum e, un soi de tra­di­ție. Dar din­colo de in­ter­pre­tă­rile mi­so­gine sau fe­mi­niste, cred că alt­ceva e im­por­tant: cei doi își afirmă vo­ința de a fi o fa­mi­lie ale­gând un sin­gur nume pe care să‑l poarte. Con­stat însă în ul­tima vreme că există un soi de re­ți­nere tot mai frec­vent în­tâl­nită de a mai lua nu­mele so­țu­lui, iar ar­gu­men­tele sunt cele mai va­ri­ate, de la unele de na­tură es­te­tică (îmi place ti­pul, dar are un nume de fa­mi­lie urât) până la unele ab­so­lut ri­di­cole (nu vreau să cre­adă că sunt pro­pri­e­ta­tea lui). Mă aș­tept ca acest ego­cen­trism tot mai pro­nun­țat și tot mai ma­ni­fest în eti­cheta so­ci­ală să ac­cen­tu­eze ten­dința ca fi­e­care par­te­ner al unui cu­plu să-și păs­treze nu­mele pro­priu, ca o de­cla­ra­ție de independență.

Tot so­cio­lo­gii ne spun că este o creș­tere alar­mantă a nu­mă­ru­lui de cu­pluri care nu-și mai ofi­ci­a­li­zează re­la­ția, ci tră­iesc pur și sim­plu îm­pre­ună. Ni­mic nu‑i de­o­se­bește de cu­plu­rile că­să­to­rite, fac co­pii, au cre­dite, își cum­pără case și ma­șini — doar că le­gal ni­mic nu îi leagă, ni­mic nu‑i unește. Nu mi se pare că ar fi mai pu­țină dra­goste dacă nu e o hâr­tie ofi­ci­ală, dar sunt si­gur că un­deva, mai târ­ziu, apar tot fe­lul de in­con­ve­niente — so­ci­e­ta­tea e to­tuși con­stru­ită după ti­pa­rul familiei.

Dintr‑o altă zonă a so­ci­e­tă­ții se aude tot mai tare gla­sul al­tor mi­no­ri­tăți, cele se­xu­ale. Ceea ce cer ho­mo­se­xu­a­lii și les­bie­nele este drep­tul la par­te­ne­riat ci­vil, drep­tul de a fi ofi­cial un cu­plu. Nu sun­tem de acord să ni‑i fa­cem egali, să le dăm ace­leași drep­turi pe care le au he­te­ro­se­xu­a­lii, cel pu­țin în Ro­mâ­nia. Deși s‑ar pu­tea să fim deja obli­gați să in­clu­dem asta în le­gile noas­tre prin forța le­gi­sla­ției Eu­ro­pei. Dar eu re­marc alt­ceva: re­fu­zăm aces­tor oa­meni drep­tul de a fi în mod le­gal îm­pre­ună spu­nându-le că un cu­plu nu poate fi de­cât he­te­ro­se­xual și, pa­ra­do­xal, noi — cei he­tero — de­ve­nim tot mai ne­pri­ce­puți în a în­te­meia și a păs­tra unul.

Poate că, îna­inte de a in­ter­zice al­tora, ar tre­bui să do­ve­dim mai multă pre­o­cu­pare și pri­ce­pere pen­tru ceva asu­pra că­ruia pre­tin­dem că avem monopol.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Ina Elena Irimia

    Nu am vrut să dau click pe “ener­vant” ci pe ori­gi­nal, of! Te rog să ig­nori ra­tin­gul ar­ti­co­lu­lui. Ori­gi­nal vo­i­sem să îmi iasă, dar e stri­cat to­u­ch­pad-ul. Data vi­i­toare doar ci­tesc, nu mai pun mâna.

    • Sorin Sfirlogea

      Un “ener­vant” din când în când e sti­mu­la­tiv 🙂 în­seamnă că am tre­zit o re­ac­ție. Pe mine mă bu­cură când mai și ener­vez pe câte ci­neva. Ceea ce mă spe­rie e in­di­fe­rența. Așa că nu te con­suma pen­tru un clic greșit. Și nu te re­ține în vi­i­tor să arăți cum te‑a miș­cat ar­ti­co­lul (sau nu). Ori­cum vo­tu­rile sunt ano­nime, nu știu cine le‑a dat.

    • Jurnal de bord

      Un “ener­vant” din când în când e sti­mu­la­tiv 🙂 în­seamnă că am tre­zit o re­ac­ție. Pe mine mă bu­cură când mai și ener­vez pe câte ci­neva. Ceea ce mă spe­rie e in­di­fe­rența. Așa că nu te con­suma pen­tru un clic greșit. Și nu te re­ține în vi­i­tor să arăți cum te‑a miș­cat ar­ti­co­lul (sau nu). Ori­cum vo­tu­rile sunt ano­nime, nu știu cine le‑a dat.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.