M‑a provocat Capra Vecinului pe Facebook să cercetez printre amintirile mele de dinainte de ’89 cum era cu alimentele de atunci, cât de sănătoase erau prin comparație cu situația de azi. Teoria lui (am bănuiala că e o capră transsexuală 🙂 — glumesc, vreau să zic că autorul paginii e un tip) este că și atunci mâncarea era îmbibată de chimicale, așa că n‑ar trebui să ne plângem că azi totul e plin de compuși chimici care mai de care mai suspecți. Eu cred că n‑are dreptate și am să încerc să dovedesc asta.
Care va să zică mâncărurile incriminate sunt: piureul din fulgi de cartofi, bomboanele de pom, înghețata Polar din lapte praf, cafeaua din năut sau ovăz, legumele stropite cu DDT, sucurile cu coloranți, “adidașii” de porc, puii tip “frații Petreuș”, creveții vietnamezi, ouăle roșii vopsite cu Gallus, budinca făcută din Zeamil și șarlota verzuie care se vindea la lactate. După bogăția listei și a detaliilor deduc că acuzatorul nostru are o vârstă care începe minim cu cifra 4 sau are niște surse de informații de invidiat. Dar să purcedem la demontarea teoriei sale.
Mai întâi să eliminăm falsele piste ale adidașilor de porc și ale nechezolului. Ambele sunt niște produse care nu presupun în sine nici o chimizare. Adidașii de porc sunt o parte anatomică a animalului cu pricina care există indiferent de chimicalele care i s‑au administrat și, spre deosebire de adidașii umani, purtarea lor îndelungată nici măcar nu provoacă mirosuri suspecte și insuportabile. Cât privește nechezolul, acesta era — dacă ne aducem bine aminte — năut și ovăz prăjit. Nu exista nici un fel de alt adaos chimic în ele, că de aia avea și gustul ăla de rahat cu care trebuia să-ți începi dimineața. Cum nu eram foarte pasionat de cafea pe atunci, am fost scutit de acest disconfort.
Aș zice să continuăm prin a elimina din listă produsele ocazionale. Bomboanele de pom atârnau pseudo-festiv vreo două săptămâni în bradul de Crăciun după care, dacă erau cât de cât proaspete, le mâncam, dacă nu se aruncau. Dar din ce-mi aduc eu aminte n‑am gustat mai mult de vreo zece din astea în toată viața mea ante-decembristă, că nici nu prea erau bune. Ouăle de Paște vopsite cu Gallus se consumau la… Paște, deci o dată pe an și, dacă gospodina era îndeajuns de pricepută să nu se spargă coaja la fiert, culoarea nu prea pătrundea în ou. Oricum mai mult de 3–4 ouă roșii pe an nu se consumau — de unde naiba luxul atâtor ouă?
Putem acum să intrăm în zona produselor chimice: piureul din fulgi și creveții vietnamezi. Este foarte adevărat că erau niște produse extrem de prezente în rafturile alimentarelor, mai ales către anii de final ai comunismului. Dar la fel de adevărat este că erau atât de prezenți și pentru că nu se prea vindeau. În privința cartofilor cel puțin, toți cei pe care îi cunoșteam eu (sau majoritatea covârșitoare, ca să nu folosesc termeni absoluți) erau de părere că un piure din cartofi adevărați e mult mai bun. Iar cartofii nu lipseau din piețe (nu vă repeziți cu întrebarea da’ ce chimicale băgau în cartofi, că ajungem și acolo). Iar creveții — aici trebuie să mă credeți pe cuvânt — erau departe de a fi populari. Doar dacă n‑aveai absolut nimic altceva de mâncare ajungeai la ei. Nici măcar la căminul studențesc — acolo unde foamea era mare și lenea de a găti era imensă — nu prea se mânca așa ceva, chiar dacă efortul de a‑i pune în farfurie era minim: un reșou, o tigaie și niscai ulei..
Sucurile cu coloranți existau. Aș fi gata să pun însă pariu că volumele de Cico și Brifcor consumate pe atunci nu ajung nici la un sfert din consumul actual de Coca Cola și Pepsi. Motivul era destul de prozaic: aveau un gust de rahat și nu prea-ți venea să le bei. Iar înghețata Polar… mda, era din lapte praf, ca de altfel orice produs industrializat pe bază de lapte, pentru că din păcate niciodată nu se va putea produce ceva la scară industrială cu lapte proaspăt. Deci înghețata aș tăia‑o de pe listă din motive că altminteri n‑ai cum, singura variantă eco-bio e să ți‑o faci acasă. Cam la fel stă treaba și cu budinca din Zeamil și șarlota verzuie: erau cam chimice, dar alternativele de acasă, adică orezul cu lapte, grișul cu lapte, plăcinta de mere sau de dovleac erau la fel de ieftine și mult mai apetisante și de aia nu-mi amintesc să mă fi tentat prea des chestiile alea.
Și așa ajungem al miezul problemei: legumele, fructele și carnea de pe vremea “odioasei dictaturi și sinistrei lui soții” erau mai toxice ca azi? Eu zic că nu, dimpotrivă. Pentru că:
No, cam așa se văd lucrurile de la mine. Nu era lapte și miere pe vremea comunismului, dar încă mai aveai șanse să ocolești chimicalele fără să trebuiască să plătești triplu pentru același produs, cum se întâmplă azi. Asta nu înseamnă că-mi plăcea comunismul. Înseamnă doar că așa erau lucrurile atunci.
Deci să tăiem din listă să vedem ce a mai rămas: piureul din fulgi de cartofi, bomboanele de pom, înghețata Polar din lapte praf, cafeaua din năut sau ovăz, legumele stropite cu DDT, sucurile cu coloranți, “adidașii” de porc, puii tip “frații Petreuș”, creveții vietnamezi, ouăle roșii vopsite cu Gallus, budinca făcută din Zeamil și șarlota verzuie care se vindea la lactate. Mamă, praf l‑am făcut pe Capra Vecinului! Ce demonstrație perfectă am făcut! Câtă elocvență pot avea! 🙂
Dragă Capra Vecinului, ai cuvântul!
Lasă un comentariu