E di­mi­neață, ziua abia a în­ce­put și mo­to­rul ma­și­nii deja toarce egal. Mă duc la Vă­leni, în Va­slui, sa­tul cu po­ves­tea vi­o­la­to­ri­lor. Am niște treabă acolo. Vreau să dis­cut cu oa­me­nii ăș­tia, să pri­cep care e punc­tul lor de ve­dere la prima mână, nu mij­lo­cit de presă. Să avem o con­ver­sa­ție di­rectă des­pre viol și mo­rală în lu­mea în care tră­iesc ei, în lu­mea în care tră­iesc eu.

In­tru în sat și în­treb în stânga și în dreapta unde casa fa­mi­liei Bu­rada. Ăia cu vi­o­lul? mă în­treabă o babă. Ăia, zic. Mergi ma­tale drept îna­inte și faci la dreapta pe a doua stradă, mă lă­mu­rește fe­meia ară­tându-mi dru­mul cu mâi­nile ei ca niște crengi us­cate. E o casă mare pe stânga, cu un ci­reș în față.

Ajung. La poartă, ni­meni. De fapt nu cu fa­mi­lia aia vreau să vor­besc. Cu cei­lalți, ve­ci­nii lor. Am no­roc, la casa de-ală­turi iese o fe­meie la poartă. Mă pri­vește cu ne­în­cre­dere, a mai vă­zut mulți ve­nind pe-acolo în ul­tima vreme.

-Bună di­mi­neața.
-Bună di­mi­neața.
-Sun­teți ve­cină cu de-alde Burada…
-Sunt.
-Și cum e, doamnă, cu po­ves­tea asta cu vi­o­lul? Că ci­tești prin presă și nici nu știi ce să mai crezi.
-Cum să fie, do­m’ne, o ne­no­ro­cire. Acu’ i‑a luat po­li­ția, să‑i bage la în­chi­soare. Vai de ca­pul lor, s‑au ne­no­ro­cit pe viață din ca­uza unei pramatii.
-Da’ fata unde e? Ce face?
-Ne­ru­și­nata aia e acasă, bine mersi. A dis­trus viața la șapte fa­mi­lii și ea n‑are nici pe dracu’…

Dau din cap aprobator.

-Și-acuma se mai face ceva? Așa rămân lucrurile?
-Păi ce să se mai facă? S‑a ve­dea la re­cur­suri, da’ eu nu cred că se mai schimbă ceva. Să nu le dea mai multă puș­că­rie, săracii…
-Doamnă, eu sunt avo­cat — în­cep eu să-mi cro­iesc min­ciuna — și aș vrea să în­cerc să o aduc la ju­de­cată și pe fata aia, că și ea are vina ei, cum zi­ceați și dvs.
-Așa ar tre­bui, do­m’ne. Așa ar trebui…
-Și am ne­voie de o de­cla­ra­ție din par­tea cuiva ne­u­tru, ci­neva din sat care cu­noaște fa­mi­li­ile, care să sus­țină punc­tul de ve­dere, să pot în­cepe ac­țiu­nile. Tre­buie dată o de­cla­ra­ție în fața no­ta­ru­lui. Ați vrea să mă aju­tați să por­nesc procesul?
-Și ce să fac? Să dau o declarație?
-Da, mer­gem uite chiar acum la Va­slui, am vor­bit cu un no­tar, dați de­cla­ra­ția și pe urmă vă aduc eu acasă. Ați vrea să mă ajutați?
-Da, domnu’ avo­cat, merg și dau de­cla­ra­ție, să se facă drep­tate. Stați să pun alt­ceva pe mine.

Dis­pare în casă pen­tru câ­teva mi­nute și se în­toarce îm­bră­cată “de oraș”. În­cuie poarta și se suie în ma­șină. Por­nesc spre Vaslui.

-Mă ui­tam la casa ve­ci­ni­lor du­mi­tale, par oa­meni înstăriți.
-Da, sunt oa­meni gos­po­dari, eu ce vă spuneam…
-A ma­tale e mult mai mică, pari mai amă­râtă de­cât ei. 
-Eee, eu n‑am ave­rea lor, n‑am avut de unde, am fost pa­tru frați care-am îm­păr­țit pămân­tul de la părinți.
-Aha, zic și ies de pe as­falt că­tre dreapta, pe un drum de pământ prin­tre tarlale.
-Da’ nu‑i bine pe-aici, zice femeia.
-Ba da, că exact pe aici am ve­nit în­coace — mint eu cu convingere.

Mă pri­vește sur­prinsă, nu știe ce să cre­adă. Ne-am de­păr­tat deja de as­falt bi­ni­șor, sun­tem un­deva în mij­lo­cul unui lan de po­rumb. Opresc mașina.

-Doamnă, eu nu sunt nici un avo­cat. Te-am adus aici că vreau și eu să mă simt bine. Și dacă te-ai suit în ma­șină cu un băr­bat sin­gur, e clar ce vro­iai, re­cu­noaște că ai ri­di­cat coada, așa că — poftim — ai gă­sit ce-ai că­u­tat. Hai, nu te mai uita cu ochii ăia hol­bați la mine, că ori­cum ești o amă­râtă așa că nu se face ga­ură în cer. Dez­bracă-te că pe-urmă îți spun eu ce să faci.

* * *

În Vă­leni, la Va­slui, mo­rala are altă în­fă­ți­șare de­cât cea pe care o cre­dem noi. Oa­me­nii sunt con­vinși că băr­ba­tul e o cre­a­tură ne­stă­pâ­nită și ato­tpu­ter­nică, că­ruia dacă i se oferă oca­zia ia de la na­tură, deci și de la o altă fe­meie, orice își do­rește. Așa că e treaba ei, a fe­meii, să se pă­zească și să nu ajungă sin­gură cu un alt băr­bat. Iar dacă a ajuns, orice îi va face băr­ba­tul e vina ei.

Cum poți să te lupți cu un ast­fel de mod de a gândi, când el nu e re­zul­ta­tul vre­u­nui ra­țio­na­ment lo­gic pe care să‑l poți de­monta prin ar­gu­mente? Cum să scoți din min­tea unor oa­meni niște va­lori strâmbe în care ei cred de zeci, poate sute de ani?

Po­ves­tea de mai sus este, de­si­gur, ima­gi­nară. Dar mă tem că sin­gu­rul fel în care — poate — o fe­meie din Vă­leni ar în­țe­lege cât de strâmbă e gân­di­rea lor, ar fi să fie pusă în si­tu­a­ția asta, a unui viol în­sce­nat, si­mu­lat. Să în­țe­leagă cum se văd lu­cru­rile când ești vic­timă, când ai gă­sit ce n‑ai căutat.

Dacă erau nişte amă­râţi mai spu­neai, dar sunt oa­meni la lo­cul lor, oa­meni gos­po­dari care acum trag ne­ca­zul ăsta din ca­uza uneia care a ri­di­cat coada. Jus­ti­ţie e asta? Tre­buia şi ea să facă pu­ş­că­rie cot la cot cu toţi cei şapte bă­ieţi. De la fi­e­care să‑i fi luat câte un an şi să‑l fi dat şi ei. Ce a că­u­tat în ma­şina cu doi bă­ieţi? Tre­buia să se ducă acasă cu mi­cro­bu­zul. A pri­mit ce a că­u­tat. A ne­no­ro­cit vi­i­to­rul a şapte ti­neri. Pă­cat de bă­ieţii ăştia.

O ve­cină a fa­mi­liei Burada

 


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Anonymous

    Auzi So­rine, las‑o to­tusi mai moale cu exa­ge­ra­rile as­tea „ru­rale” gen Pi­pi­rig. E ade­va­rat ca pe vre­mea aceea orice fa­mi­lie, in­de­o­sebi de oa­meni sim­pli, din zona pre­pon­de­rent fo­res­ti­era a Ju­de­tu­lui Neamt, ar fi do­rit sa-si ma­rite fata cu un in­gi­ner sil­vic. Dar, te rog sa ma crezi, ca pe un in­gi­ner sil­vic ce sunt, nas­cut pe acele me­lea­guri, re­par­ti­zat ca si tine pe acele me­lea­guri si, nu te su­para, cu o mai buna cu­noas­tere a oa­me­ni­lor lo­cu­lui si, spre de­o­se­bire de tine, ne­ca­sa­to­rit in anii de sta­gi­a­tura, te rog sa ma crezi zic, exa­ge­rezi intr-un mod gro­so­lan daca iti ima­gi­nezi ca se prac­tica asa ceva. Vor­bele nor­ma­toa­rei tale sunt doar o me­ta­fora a la Ion Cre­anga… Crede-ma, stiu des­pre ce vor­besc. Te rog las‑o mai moale cu exa­ge­ra­rile as­tea fa­cute de dra­gul demonstratiei.

    • Sorin Sfirlogea

      Ao­leu, pe ce nervi am apă­sat? Am ofen­sat onoa­rea ta de nem­țean? 🙂 Că văd că ai scris ju­de­țul cu li­tere mari, ca pe Dum­ne­zeu. Nu e nici o exa­ge­rare, așa mi s‑a ex­pli­cat acolo de că­tre mai multe per­soane, care au și men­țio­nat că e ceva spe­ci­fic lo­cu­lui. Dacă a exa­ge­rat ci­neva, au fost cei ce mi-au dat această ima­gine — per­so­nal n‑am tes­tat pen­tru că eram în­su­rat, după cum zi­ceam. Având în ve­dere că in­for­ma­ția ve­nea de la lo­cal­nici, nu știu de ce m‑ar fi min­țit, de­ni­grându-și concetățenii.

      Apoi ar­ti­co­lul este des­pre alt­ceva, nu în­cearcă să de­mon­streze ni­mic, deci nu e ne­voie de exa­ge­rări în acest scop. Și, în fine, ui­tându-mă la ul­ti­mele tale co­men­ta­rii, aș zice că ești pre­o­cu­pat mai mult de mo­ra­li­tate și de lo­gica ex­pri­mă­rii de­cât de su­biect în sine. Ceea ce mă face să cred că, în­cer­când să pun în dis­cu­ție di­verse su­biecte, am re­u­șit să atrag aten­ția doar asu­pra for­mei și am ra­tat evi­den­ți­e­rea con­ți­nu­tu­lui. Nasol.

      • Anonymous

        Stai li­nis­tit. N‑ai ofen­sat pe ni­meni. Dar a lua de bune in­for­ma­tii ne­ve­ri­fi­cate nu e o scuza pen­tru ni­mic. In ceea ce pri­veste nu­mele pro­prii si fo­lo­si­rea ma­jus­cu­le­lor mai gan­deste-te. Daca scrii de exem­plu „…un ju­det din Ro­ma­nia…” ai acolo sub­stan­ti­vul co­mun „ju­det”. Daca ala­turi nu­mele ju­de­tu­lui, ob­tii Judetul…Cutare. Daca stii tu alta regula…
        In ceea ce pri­veste con­ti­nu­tul ar­ti­co­le­lor tale, n‑as zice ca ai ra­tat con­ti­nu­tul de­cat, din fe­ri­cire, in ra­rele si­tu­a­tii in care acesta chiar nu exista, pen­tru ca te pierzi in spe­cu­la­tii si in­ter­pre­tari prea per­so­nale. Dar, una peste alta, e de bine. Si o ul­tima observatie:sunt pre­o­cu­pat SI de mo­ra­li­tate SI de lo­gica exprimarii.

  2. Marioara Bucur

    Daca po­ves­tea nu‑i adevarata,pacat!

  3. Petruti Cornelia

    as fi pre­fe­rat ca po­ves­tea sa fie reala.…

  4. Ovidiu Toma

    Pu­țin zis groapă de prostie .

  5. Gheorghe Bota

    In zona face parte din cotidian .

  6. Florentina Druziuc

    Aceasta po­veste , mi-ar fi pla­cut sa nu fie ima­gi­nara ci reala .

  7. Violeta Moldoveanu

    Am o sila nes­far­sita de aceasta ig­no­ranta si pros­tie crasa an­ces­trala si fu­dula pana la radacini.….satul ro­ma­nesc .…cam asta a devenit.…o groapa de prostie!!!

    • androne eduard

      in­de­o­sebi in zo­nele pe­ri­fe­ric-me­tro­po­li­tane ; totzi is burici

    • Bijuterii

      E re­vol­ta­tor:(

  8. Raluca Deliu

    ce de‑a lume proasta!!!!!

    • lorelay

      mai mare pros­tie nu am au­zit!!! si am si eu niste ani…

  9. Denisa Muntean

    si adul­tii au ne­voie de edu­ca­tie, care se face in alt fel de­cat la co­pii dar e mai mult de­cat necesara…

  10. ioan_v

    Să pui acolo şi “de comă”. M‑ai speriat ????


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.