E dimineață, ziua abia a început și motorul mașinii deja toarce egal. Mă duc la Văleni, în Vaslui, satul cu povestea violatorilor. Am niște treabă acolo. Vreau să discut cu oamenii ăștia, să pricep care e punctul lor de vedere la prima mână, nu mijlocit de presă. Să avem o conversație directă despre viol și morală în lumea în care trăiesc ei, în lumea în care trăiesc eu.
Intru în sat și întreb în stânga și în dreapta unde casa familiei Burada. Ăia cu violul? mă întreabă o babă. Ăia, zic. Mergi matale drept înainte și faci la dreapta pe a doua stradă, mă lămurește femeia arătându-mi drumul cu mâinile ei ca niște crengi uscate. E o casă mare pe stânga, cu un cireș în față.
Ajung. La poartă, nimeni. De fapt nu cu familia aia vreau să vorbesc. Cu ceilalți, vecinii lor. Am noroc, la casa de-alături iese o femeie la poartă. Mă privește cu neîncredere, a mai văzut mulți venind pe-acolo în ultima vreme.
-Bună dimineața.
-Bună dimineața.
-Sunteți vecină cu de-alde Burada…
-Sunt.
-Și cum e, doamnă, cu povestea asta cu violul? Că citești prin presă și nici nu știi ce să mai crezi.
-Cum să fie, dom’ne, o nenorocire. Acu’ i‑a luat poliția, să‑i bage la închisoare. Vai de capul lor, s‑au nenorocit pe viață din cauza unei pramatii.
-Da’ fata unde e? Ce face?
-Nerușinata aia e acasă, bine mersi. A distrus viața la șapte familii și ea n‑are nici pe dracu’…
Dau din cap aprobator.
-Și-acuma se mai face ceva? Așa rămân lucrurile?
-Păi ce să se mai facă? S‑a vedea la recursuri, da’ eu nu cred că se mai schimbă ceva. Să nu le dea mai multă pușcărie, săracii…
-Doamnă, eu sunt avocat — încep eu să-mi croiesc minciuna — și aș vrea să încerc să o aduc la judecată și pe fata aia, că și ea are vina ei, cum ziceați și dvs.
-Așa ar trebui, dom’ne. Așa ar trebui…
-Și am nevoie de o declarație din partea cuiva neutru, cineva din sat care cunoaște familiile, care să susțină punctul de vedere, să pot începe acțiunile. Trebuie dată o declarație în fața notarului. Ați vrea să mă ajutați să pornesc procesul?
-Și ce să fac? Să dau o declarație?
-Da, mergem uite chiar acum la Vaslui, am vorbit cu un notar, dați declarația și pe urmă vă aduc eu acasă. Ați vrea să mă ajutați?
-Da, domnu’ avocat, merg și dau declarație, să se facă dreptate. Stați să pun altceva pe mine.
Dispare în casă pentru câteva minute și se întoarce îmbrăcată “de oraș”. Încuie poarta și se suie în mașină. Pornesc spre Vaslui.
-Mă uitam la casa vecinilor dumitale, par oameni înstăriți.
-Da, sunt oameni gospodari, eu ce vă spuneam…
-A matale e mult mai mică, pari mai amărâtă decât ei.
-Eee, eu n‑am averea lor, n‑am avut de unde, am fost patru frați care-am împărțit pământul de la părinți.
-Aha, zic și ies de pe asfalt către dreapta, pe un drum de pământ printre tarlale.
-Da’ nu‑i bine pe-aici, zice femeia.
-Ba da, că exact pe aici am venit încoace — mint eu cu convingere.
Mă privește surprinsă, nu știe ce să creadă. Ne-am depărtat deja de asfalt binișor, suntem undeva în mijlocul unui lan de porumb. Opresc mașina.
-Doamnă, eu nu sunt nici un avocat. Te-am adus aici că vreau și eu să mă simt bine. Și dacă te-ai suit în mașină cu un bărbat singur, e clar ce vroiai, recunoaște că ai ridicat coada, așa că — poftim — ai găsit ce-ai căutat. Hai, nu te mai uita cu ochii ăia holbați la mine, că oricum ești o amărâtă așa că nu se face gaură în cer. Dezbracă-te că pe-urmă îți spun eu ce să faci.
* * *
În Văleni, la Vaslui, morala are altă înfățișare decât cea pe care o credem noi. Oamenii sunt convinși că bărbatul e o creatură nestăpânită și atotputernică, căruia dacă i se oferă ocazia ia de la natură, deci și de la o altă femeie, orice își dorește. Așa că e treaba ei, a femeii, să se păzească și să nu ajungă singură cu un alt bărbat. Iar dacă a ajuns, orice îi va face bărbatul e vina ei.
Cum poți să te lupți cu un astfel de mod de a gândi, când el nu e rezultatul vreunui raționament logic pe care să‑l poți demonta prin argumente? Cum să scoți din mintea unor oameni niște valori strâmbe în care ei cred de zeci, poate sute de ani?
Povestea de mai sus este, desigur, imaginară. Dar mă tem că singurul fel în care — poate — o femeie din Văleni ar înțelege cât de strâmbă e gândirea lor, ar fi să fie pusă în situația asta, a unui viol înscenat, simulat. Să înțeleagă cum se văd lucrurile când ești victimă, când ai găsit ce n‑ai căutat.
Dacă erau nişte amărâţi mai spuneai, dar sunt oameni la locul lor, oameni gospodari care acum trag necazul ăsta din cauza uneia care a ridicat coada. Justiţie e asta? Trebuia şi ea să facă puşcărie cot la cot cu toţi cei şapte băieţi. De la fiecare să‑i fi luat câte un an şi să‑l fi dat şi ei. Ce a căutat în maşina cu doi băieţi? Trebuia să se ducă acasă cu microbuzul. A primit ce a căutat. A nenorocit viitorul a şapte tineri. Păcat de băieţii ăştia.
O vecină a familiei Burada
17:08
Auzi Sorine, las‑o totusi mai moale cu exagerarile astea „rurale” gen Pipirig. E adevarat ca pe vremea aceea orice familie, indeosebi de oameni simpli, din zona preponderent forestiera a Judetului Neamt, ar fi dorit sa-si marite fata cu un inginer silvic. Dar, te rog sa ma crezi, ca pe un inginer silvic ce sunt, nascut pe acele meleaguri, repartizat ca si tine pe acele meleaguri si, nu te supara, cu o mai buna cunoastere a oamenilor locului si, spre deosebire de tine, necasatorit in anii de stagiatura, te rog sa ma crezi zic, exagerezi intr-un mod grosolan daca iti imaginezi ca se practica asa ceva. Vorbele normatoarei tale sunt doar o metafora a la Ion Creanga… Crede-ma, stiu despre ce vorbesc. Te rog las‑o mai moale cu exagerarile astea facute de dragul demonstratiei.
18:08
Aoleu, pe ce nervi am apăsat? Am ofensat onoarea ta de nemțean? 🙂 Că văd că ai scris județul cu litere mari, ca pe Dumnezeu. Nu e nici o exagerare, așa mi s‑a explicat acolo de către mai multe persoane, care au și menționat că e ceva specific locului. Dacă a exagerat cineva, au fost cei ce mi-au dat această imagine — personal n‑am testat pentru că eram însurat, după cum ziceam. Având în vedere că informația venea de la localnici, nu știu de ce m‑ar fi mințit, denigrându-și concetățenii.
Apoi articolul este despre altceva, nu încearcă să demonstreze nimic, deci nu e nevoie de exagerări în acest scop. Și, în fine, uitându-mă la ultimele tale comentarii, aș zice că ești preocupat mai mult de moralitate și de logica exprimării decât de subiect în sine. Ceea ce mă face să cred că, încercând să pun în discuție diverse subiecte, am reușit să atrag atenția doar asupra formei și am ratat evidențierea conținutului. Nasol.
12:08
Stai linistit. N‑ai ofensat pe nimeni. Dar a lua de bune informatii neverificate nu e o scuza pentru nimic. In ceea ce priveste numele proprii si folosirea majusculelor mai gandeste-te. Daca scrii de exemplu „…un judet din Romania…” ai acolo substantivul comun „judet”. Daca alaturi numele judetului, obtii Judetul…Cutare. Daca stii tu alta regula…
In ceea ce priveste continutul articolelor tale, n‑as zice ca ai ratat continutul decat, din fericire, in rarele situatii in care acesta chiar nu exista, pentru ca te pierzi in speculatii si interpretari prea personale. Dar, una peste alta, e de bine. Si o ultima observatie:sunt preocupat SI de moralitate SI de logica exprimarii.
15:08
Daca povestea nu‑i adevarata,pacat!
12:08
as fi preferat ca povestea sa fie reala.…
12:08
Puțin zis groapă de prostie .
11:08
In zona face parte din cotidian .
10:08
Aceasta poveste , mi-ar fi placut sa nu fie imaginara ci reala .
23:08
Am o sila nesfarsita de aceasta ignoranta si prostie crasa ancestrala si fudula pana la radacini.….satul romanesc .…cam asta a devenit.…o groapa de prostie!!!
9:08
indeosebi in zonele periferic-metropolitane ; totzi is burici
17:08
E revoltator:(
22:08
ce de‑a lume proasta!!!!!
9:08
mai mare prostie nu am auzit!!! si am si eu niste ani…
13:08
si adultii au nevoie de educatie, care se face in alt fel decat la copii dar e mai mult decat necesara…
8:08
Să pui acolo şi “de comă”. M‑ai speriat ????