Fo­lo­si­rea cu­vin­te­lor în ro­m­gleză a tre­cut de mult din zona mo­dei cor­po­ra­tiste și a de­ve­nit o prac­tică de zi cu zi. Ce­cuim tas­curi fă­cute, es­ca­lăm pro­bleme, șe­ruim in­for­ma­ții, me­ciuim fac­turi cu chi­tanțe, ne fo­cu­săm pe to­pi­curi ((Mul­țu­miri pri­e­te­ni­lor care mi-au adus aminte de fo­cu­sare și to­pic. Le scă­pa­sem din ve­dere.)). Și nu doar că uti­li­zăm aceste pse­u­do­cu­vinte în uzu­a­lele noas­tre con­ver­sa­ții, ci ne sim­țim în­cu­ra­jați să le adă­u­găm al­tele noi, con­stru­ite după ace­lași mo­del al fur­culi­sion-ului englezesc.

De­u­năzi, în lift, două june cor­po­ra­tiste um­pleau spa­țiul cu so­no­ri­ta­tea con­ver­sa­ției lor. Am ob­ser­vat ches­tia asta ade­sea la doam­nele și domni­șoa­rele din Sky Tower (unde coa­bi­tăm ami­cal în scop pro­fe­sio­nal): so­sesc din spa­ții largi și re­la­tiv gă­lă­gi­oase, unde con­ver­sa­ția din­tre ele tre­buie pur­tată la un nivel de de­ci­beli con­si­de­ra­bil ca să se audă re­ci­proc și se opresc în cu­bu­le­țul me­ta­lic al as­cen­so­ru­lui, unde e în­de­o­bște o re­la­tivă li­niște. Doam­nele uită să re­gleze însă vo­lu­mul con­ver­sa­ției și con­ti­nuă să țipe una la alta ca și cum în­tre ele ar fi un deal și‑o vale.

Deci in­tră domni­șoa­rele as­tea, ți­pând una la alta. Una din­tre ele zi­cea că unu’, ne­sim­țit și mă­gar (cum alt­fel?), în­cearcă să o bu­l­și­teze. Că o pune să facă niște do­cu­mente care tre­buie să le facă el. Și ea nu se lasă pă­că­lită. Cea­laltă dă­dea din cap, apro­ba­tor: așa e, fată, nu te lăsa, nu fi proastă! În­cu­ra­jată, juna re­vol­tată con­ti­nua să ex­plice ace­lași lu­cru cu alte cu­vinte: eu bu­l­și­turi de-asta am mai vă­zut, ce crede că m‑am năs­cut ieri? câte bu­l­și­tări de-asta crede că îi rabd până îi spun vreo două în față? că nu mă im­pre­sio­nează bu­l­și­tul lui de func­ție

Pen­tru că o fi­xam cu pri­vi­rea, a oprit tem­po­rar șu­vo­iul de bu­l­șit și m‑a pri­vit in­te­ro­ga­tiv: do­riți ceva? Așa că eu am gă­sit mo­men­tul po­tri­vit să in­tro­duc su­biec­tul care mă frământa: nu vă su­pă­rați, n‑ați vrea să dați de­bi­tul de la bu­l­șit mai mic? că lif­tul e mic, se um­ple re­pede și ne in­tră nai­bii în gură… și-am au­zit că ar avea un gust de căcat!


Comentează pe Facebook...


Răspuns pentru David Dragos Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. David Dragos

    nu stiu de ce dar cred ca au in­trat azi si la mine in lift :))


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.