Eram cred că prin clasa a pa­tra când s‑au pe­tre­cut cele ce am să vi le po­ves­tesc. Ne adu­na­sem pe mai­da­nul de peste drum de blo­curi, acolo unde ju­cam fo­tbal cu bă­ie­ții din car­tier. Ăla care adu­sese min­gea era unul mai șme­che­raș, cam țâ­fnos și de­grabă ar­ță­gos cu ori­cine ar fi în­cer­cat să‑i con­teste pos­tura de li­der al șle­h­tei de puș­tani. Co­piii îi spu­neau Ciupi — ha­bar n‑am de unde îi ve­nea nu­mele ăsta. Se cre­dea un fel de șef al găș­tii, re­gele ne­în­co­ro­nat al puști­mii din cartier.

Și‑i mer­gea. Cu­rios lu­cru, cei mai mulți îl ur­mau ca niște bo­boci de rață, peste tot. De­si­gur, tot Ciupi avea și cele mai șme­chere ches­tii: bi­ci­cletă Pe­gas cu coarne mo­di­fi­cată de ta­c’su la fa­brică, arc cu să­geți de bam­bus ade­vă­rat din China și — perla co­roa­nei — minge de fo­tbal din piele. Când ve­nea vorba de fo­tbal, ni­meni nu re­zista ten­ta­ției de a juca cu mi­nu­nea aia albă cu puncte ne­gre, așa cum mai ve­deai doar la te­le­vi­zor. Hai să ju­căm ca­pace. Toți adu­ceam în­dată co­lec­ți­ile de ca­pace tur­tite de bere. Hai să ju­căm fo­tbal, zi­cea el. Și toată lu­mea mer­gea la fotbal.

N‑a fost out, țipa cât îl ți­nea gura când, în fo­cul dri­blin­gu­ri­lor, scăpa nițel min­gea în de­cor. Cei­lalți se fă­ceau că n‑au vă­zut. Fa­ult, fa­ult, zbiera cât îl ți­neau plămâ­nii când pier­dea min­gea în fața unui ad­ver­sar mai di­bace ca el. La un mo­ment dat ci­neva i‑a zis că minte și că in­ven­tează scuze pen­tru cât de prost joacă. S‑a su­me­țit agre­siv la el și, când a vă­zut că nu‑l spe­rie, și‑a luat min­gea și‑a ple­cat, lă­sându-ne pe mai­dan ca pe niște proști, să ne ui­tăm unii la al­ții. Ciupi tre­buia să fie în­tot­dea­una învingător.

Deci, cum vă zi­ceam, ju­cam de mama fo­cu­lui o par­tidă de fo­tbal, când au apă­rut din se­nin doi ți­gani. Erau ceva mai mari ca noi, poate a șa­sea, poate a șap­tea, cam cu un cap mai îna­lți. Ne-au zis că ăla e te­re­nul lor și vor ei să joace acolo, deci să ne că­răm. Eram mai toți paș­nici pe-acolo, ne era frică de în­că­ie­rări și nu prea știam să ne ba­tem, așa că ne-am cam in­ti­mi­dat. Ciupi, în ca­li­ta­tea lui de in­vin­ci­bil li­der al găș­tii, le‑a spus că nu ple­căm. Ăia doi s‑au și în­fi­in­țat lângă el și i‑au ars o cas­tană peste cap. Ciupi s‑a re­tras stra­te­gic în­tre noi, ținând min­gea la piept și ne‑a zis adu­nându-și dem­ni­ta­tea ră­nită: hai, bă, să ne că­răm că ori­cum nu mai aveam chef de fo­tbal. Ți­ga­nii s‑au răzgân­dit: nu ple­cați, hai că vă lă­săm să ju­cați, da’ in­trăm și noi, câte unu’ la fi­e­care echipă.

Ceva din fe­lul lor de a o spune nu pre­ves­tea ni­mic bun — to­tuși Ciupi, după ce s‑a gân­dit nițel, o fi con­clu­zio­nat că așa ar pu­tea pă­rea că n‑a pier­dut în fața agre­so­ri­lor și‑a zis: hai, bă, să joace și ei cu noi că n‑are ni­mic. După câ­teva pase min­gea a ajuns la unul din­tre ți­gani, care a înhățat‑o și îm­pre­ună cu ce­lă­lalt au rupt‑o la fugă peste mai­dan. N‑avea nici un rost să‑i ur­mă­rim, dacă i‑am fi ajuns s‑ar fi în­cins o bă­taie din care nu noi am fi fost vic­to­ri­oși. Ciupi i‑a pri­vit fu­gind. Era poate prima oară când ar fi avut oca­zia să se re­cu­noască în­vins. N‑a pu­tut. Dă‑o dracu’ și-așa avea deja două pe­tice, a în­cer­cat el să pară ne­pă­să­tor. A scui­pat pe pra­ful mai­da­nu­lui și a ple­cat acasă, pro­ba­bil să-și plângă ama­rul de­parte de ochii noș­tri. Le­genda lui de in­vin­ci­bi­li­tate era mai im­por­tantă de­cât o minge-de-fotbal-din-piele-ca-la-televizor.

* * *

În ul­ti­mul timp ur­mă­resc cu aten­ție cum evo­lu­ează re­la­ți­ile din­tre Ponta și Drag­nea. Pre­o­cu­pat să preia pu­te­rea în PSD nu doar de drept, ci și de fapt, Drag­nea își con­stru­iește ima­gi­nea pe exact opu­sul ce­lei a lui Ponta: se­ri­o­zi­tate, cum­pă­nire, de­cla­ra­ții pon­de­rate. Di­a­lo­ghează cu opo­zi­ția fără să arunce con­ti­nuu miș­to­că­re­lile ieftine ale prim-mi­nis­tru­lui. Se arată pre­o­cu­pat de dez­ba­teri se­ri­oase, de abor­dări te­me­i­nice. Nu mă în­tre­bați cât e tea­tru și cât e sin­ce­ri­tate. Nu știu. Într-un pu­seu de ne­jus­ti­fi­cat op­ti­mism mi-ar place să pot spune că Drag­nea chiar vrea să prac­tice aceste va­lori. Dar sunt prea bă­trân ca să mai cred în minuni.

De par­tea cea­laltă, Vi­o­rel cel de ne­în­vins în­ca­sează cas­tană după cas­tană. Pre­șe­den­ția par­ti­du­lui n‑a ajuns la Ro­vana lui, ci la Drag­nea. Ime­diat după aceea ali­a­ții lui l‑au pă­ră­sit, tre­când ser­vili în ser­vi­ciul no­u­lui șef. La în­tru­ni­rea ti­ne­re­tu­lui PSD, ți­nută de cu­rând la Sulina, Ponta a avut in­ter­dic­ție de a merge pen­tru că nu era (ci­tez) “o în­tru­nire de der­be­dei”. Mi­niș­trii lui sunt che­mați să dea ex­pli­ca­ții des­pre cum și dacă se poate im­ple­menta sus­te­na­bil mă­ri­rea de sa­la­rii cu care Vi­o­rel deja s‑a lă­u­dat în toată presa. Co­dul Fis­cal nu e sus­ți­nut de PSD în forma ela­bo­rată de el, ci rot­u­n­jit pe la col­țuri în co­la­bo­rare cu opoziția.

Și de fi­e­care dată Vic­tor Vi­o­rel gă­sește o ex­pli­ca­ție jo­vi­ală, ser­vită cu un rân­jet spe­cial croit pen­tru te­le­vi­ziuni, prin care ne spune tu­tu­ror că el și‑a fă­cut treaba și că e nor­mal ca par­ti­dul să ia la pu­ri­cat orice de­ci­zie a gu­ver­nu­lui. Dar să fim toți si­guri că el are sus­ți­ne­rea to­tală a par­ti­du­lui și va fi pre­mier o mie de ani de acuma îna­inte. Însă într‑o zi nici gu­ver­na­rea n‑o să‑i mai fie lă­sată, vor veni câ­țiva in­di­vizi care i‑o vor lua și vor pleca cu ea la par­la­ment, s‑o dea altcuiva.

În ochii lui de co­pil în­târ­ziat o să pu­teți zări atunci pen­tru o clipă în­că­pă­țâ­na­rea lui Ciupi de a nu se re­cu­noaște nici­o­dată în­vins, când ne va spune rân­jind — pro­ba­bil — încă o dată: dă‑o dra­cu­lui, și-așa mă cam plic­ti­si­sem de guvernat…


Comentează pe Facebook...


Răspuns pentru Valeriu Vrabie Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Anonymous

    Nu ui­tati de tata Sirbu! Omul i‑a dat bi­ci­cleta, min­gea si toate ce­le­lalte ju­ca­rii, adica fata de ne­vasta, par­ti­dul de con­dus si tara. Co­pi­lul asta tam­pit nu e chiar de ca­pul lui. Asta‑i un alt­fel de Ciupi. Mult mai pe­ri­cu­los, de­o­a­rece, vi­zi­bil sau nu pen­tru oa­meni, el este spri­ji­nit si im­pins ina­inte „pe cam­pul de lupta” de popa-se­cu­rist-in­frac­tor „Tata Sirbu”.

  2. Valeriu Vrabie

    Dă‑o dracu’ de Ro­mâ­nie ca e prea mica pen­tru mine!

  3. Sorin Sfirlogea

    Doar două? E ciur, nene! 😀

  4. Bogdan Mihail Gheorghiu

    Și avea și două petice…


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.