Populația economică a României scade. Încet, dar sigur. Și când spun populația economică a României mă refer la românii care trăiesc între granițele țării. Cei care au plecat nu mai sunt în categoria asta pentru că nu mai contribuie la economia locală. Sigur, trimit bani și nu puțini, dar banii ăștia se vor opri într‑o zi când nu vor mai fi bătrânii sau neamurile rămase în urmă. Într‑o bună zi românii se vor stabiliza în țara unde muncesc de ani de zile și vor deveni cetățenii ei. România va fi doar o amintire. De acolo era mama. Sau tata. Sau amândoi.
Așa cum e construită acum economia, scăderea populației active economic este o problemă. Căci sursele de venit ale bugetului național, cel din care se plătesc salariile administrației centrale și locale, cel din care se dau pensiile de stat, scad și ele. Și atunci ai două variante: ori devii foarte inventiv și produci mai mult sau mai bine decât alții — cazul Japoniei, ori imporți forță de muncă — cazul Franței. Ori ambele — cazul Germaniei sau Suediei. Altminteri, așa cum moare câte un sat de prin munții României, stingându-se încet o dată cu ultimii bătrâni care au mai rămas prin casele părăginite, așa poate muri și o țară. E o metaforă, desigur.
Și cred că ar trebui să începem să ne gândim care ne sunt opțiunile. Pentru că timpul curge iute și sunt multe de făcut pentru a evita un colaps economic.
Prima ar fi să devenim rapid eficienți și eficaci. Cu resurse puține, cu importuri reduse să producem calitate superioară și să exportăm. Agricultură — adică sistem național de irigații. Turism — adică plan de infrastructură de transport. Servicii IT — adică școli care să pregătească informaticieni buni. O politică națională trebuie îndată croită și ridicată la rangul constituției, astfel încât nici un partid să n‑o poată schimba, ci doar s‑o urmeze timp de douăzeci de ani. Doar concentrându-ne pe obiective foarte concrete și foarte restrânse vom putea izbândi.
A doua opțiune și — aparent — cea mai la îndemână ar fi să grăbim unirea cu Moldova. Trei milioane de oameni adăugați României, împreună cu pământurile bune de agricultură ale Moldovei, ar însemna teoretic un plus semnificativ. Numai că populația Moldovei este și ea îmbătrânită. Cei tineri sunt deja aici sau au plecat prin Europa și America. Nu doar că nu ne-ar ajuta economic, ci probabil ne-ar trage înapoi. Asta nu înseamnă că unirea n‑ar trebui să se facă. Ci doar că nu trebuie făcută din rațiuni economice.
A treia posibilitate ar fi să acceptăm imigranți ca să creștem forța de muncă care produce și plătește taxe. Ei nu pot veni, desigur, decât din țări mai sărace decât România — nimeni nu e nebun să lase o țară mai prosperă ca a noastră și să vină aici. Deci chinezi, indieni, pakistanezi, sirieni, libanezi… În general oameni cu altă cultură și religie decât noi. Ceea ce înseamnă că trebuie să dezvoltăm rapid o toleranță față de ei, să acceptăm că avem nevoie de ei și să ne împăcăm cu ideea că vom trăi împreună, trecând peste temerile mai mult sau mai puțin firești că se vor înmulți peste măsură și ne vor lua locul, că ne vor converti copiii la religiile lor.
Deocamdată ceea ce facem este că ignorăm prima opțiune, pe a doua o folosim ca pe o cocardă de pus în piept în zilele naționale, iar pe a treia o respingem vehement. Însă timpul curge…
9:09
Este si nu este propaganda..doar trebuie analizat mai mult si cu deosebita atentie…viata fiecaruia dintre noi este marcata de decizii politice care NU sant in totalitate in favoarea populatiei Romaniei…daca tinerii au perceput corect situaia si au plecat , bine au facut , sa cresti un copil si sa- educi nu se poate realiza intr-un mandat sau doua de politician..daca va ganditi bine , tinerii au dreptate…politicienii au interesul lor propriu individual , nicidecum interesul populatiei autohtone…tineretu din strainatate au realizat mult mai mult decat constientizam noi , nu numai din pdv. economic…ofera politicienilor nostrii lectii care NU le convin , intrucat oamenii spun adevarul…in 25 de ani s‑a dus o politica care a dezbinat populatia Romaniei , si slabe realizari au fost TERMINATE …vorbe multe fara efecte benefice pt. toata populatia Romaniei ..un management foarte nepotrivit pt. interesul real al intregii populatii active..( ceva original pur Romanesc ) nu vrem si nu dorim si alte abordari , asa ca nu avem decat sa percepem realitatea asa cum este acum si in perspectiva viitorului…cu respect..
3:09
… nu ne vindem țara … care‑i vândută deja ! … iar 4 — 5 milioane de oameni activi au plecat deja şi majoritatea celorlalți activi care mai sunt vor să plece şi ei … şi vor mai pleca ! ATÂT TIMP CÂT NU AI LOCURI DE MUNCĂ ADECVATE , MAI ALES ÎN PRODUCȚIE DE MĂRFURI DE ÎNALTĂ TEHNOLOGIE , iar pentru aşa ceva România nu are infrastructura ( PARCURI INDUSTRIALE ) cu care să atragă INVESTIȚIILE prin facilitățile aferente … România va avea permanent DEFICIT de locuri de muncă , DEFICIT la Balanța de plăți externe , DEFICIT la Bugetele de stat şi locale ! REZULTATUL în anii următori va fi acumularea de DATORIE EXTERNĂ mai mare decât PRODUCȚIA INTERNĂ BRUTĂ ( PIB ) … o viitoare Grecie , poate şi mai rău …
1:09
Da vor sa voteze in speranta unei vieti mai bune in Romania !in tara avem familia ‚casa ‚nici unul nu a plecat de drag Domnule Panduru !
0:09
nu
22:08
DAAAAAAAAAAAAAAAAA !!!!!
22:08
Nuuuuuuu
22:08
Sa ne vina copiii acasa,sa le asiguram conditii decente .cum?este treaba guvernantilor sa gandeasca la asta ‚ca doar de asta sunt platiti regeste ‚nu sa fie incurajati sa paraseasca Romania,cum facea fostul presedinte.
15:08
pleacă, pleacă dar vor să voteze ! chiar vor sau e smecherie electorală ?
16:08
Întrebarea corectă cred că e: au dreptul să primească aceeași accesibilitate la vot ca și noi? Eu zic că da. Faptul că te afli temporar în altă țară nu te face mai puțin cetățean român. Dar nu le putem pune secții de vot în fiecare școală din Spania, Italia etc. Și atunci votul electronic sau prin corespondență e singurul răspuns posibil. Îl practică țări cu o democrație mai solidă decât a noastră, de ce ne-am teme de asta? Că poate fi manipulat politic, asta e altă discuție. Orice sistem de votare e vulnerabil. În fond Dragnea a reușit să facă morții să voteze la urnă… 🙂
16:08
las‑o baltă, au ” votat ” ca la Paris şi a ieşit chiorul, au votat la Londra , la Paris, la Berlin şi a ieşit mălai mare, intrebarea este chiar au votat ?
19:08
Că nu vă place cum au votat nu are legătură cu dreptul lor de a vota. Și răspunsul e da, chiar au votat. Pe chior și pe mălai mare, cum îi numiți. Dacă puteți dovedi contrariul, vă rog. Altminteri sunt doar afirmații gratuite. Cum și eu aș putea să încep să fabulez despre opțiunile dvs politice și motivația lor. Dar n‑o fac pentru că n‑am argumente și dovezi.
22:08
La Paris, baconski ambasador, au votat peste 3000 de diasporezi , o cadenţă un vot la 30 secunde, o organizare perfectă, nu ?
13:08
care economie?
13:08
Nu vezi ca nici sirienii nu vor sa vina la noi 🙂 Avem, da. Dar ei n‑au nevoie de o tara saraca, xenofoba si corupta. Tocmai au fugit dintr-una.
12:08
propaganda!
12:08
propagandă pentru ce?
12:08
pentru imigratie!
13:08
unde? să citesc și eu…