Dacă te îm­pinge pă­ca­tul să ajungi prin Bă­neasa Sho­pping Cen­ter mâ­nat de vreo mor­bidă cu­ri­o­zi­tate, amă­git de vreo per­fidă re­du­cere sau îm­pins de la spate de ju­mă­ta­tea ta mai bună, nu rata oca­zia de a sa­vura pe în­de­lete zarva și îm­bu­l­ze­ala de la ma­ga­zi­nele Zara. E o oca­zie unică de a‑ți testa li­mi­tele răb­dă­rii. Se zice că în fi­e­care om există un sâm­bure de cri­mi­nal — ei bine, la Zara o să te afli la o dis­tanță cât o fo­iță de ceapă de acest miez neștiut al eu-lui tău de asasin.

Sec­țiu­nea ide­ală e, bi­ne­în­țe­les, aia pen­tru fe­mei. Ne­nu­mă­rate du­dui, domni­șoare și doamne in­ven­ta­ri­ază cu un ochi ex­pert raf­tu­rile și ume­ra­șele într-un ritm ame­ți­tor. Ceea ce mi s‑a pă­rut în­tot­dea­una fas­ci­nant e ca­ra­vana mâi­ni­lor care trec prin­tre haine, ri­tu­a­lul acela aproape ez­o­te­ric al cân­tă­ri­rii cu ochi cri­tic a fi­e­că­rei bo­arfe de că­tre fi­e­care pe­re­che de ochi, suc­ce­siu­nea ne­tul­bu­rată a fe­me­i­lor care trec în re­vistă ace­leași obiecte, ig­norându-se re­ci­proc, ca și cum fi­e­care din­tre ele ar fi com­plet sin­gură în în­treg ma­ga­zi­nul. Una trece ne­gli­jent cu ochii peste o bluză, ur­mă­toa­rea ză­bo­vește la ace­eași piesă, a treia strâmbă din nas în ace­lași loc. Gu­no­iul unora e co­moara al­tora. Sun­tem fas­ci­nanți când ne ale­gem hainele.

Dar dis­trac­ția e de­parte de a se fi ter­mi­nat. Dacă vrei să te simți cu ade­vă­rat pro­vo­cat, mergi la casă. Cozi lungi de du­duci mai pi­si­coase, mai piți­poance sau mai cor­po­ra­tiste se în­șiră în lun­gul te­j­ghe­lei. Fi­e­care are o “mică ru­gă­minte”, o în­tre­bare, o ne­du­me­rire. Tim­pul curge le­neș pe po­dele ma­ga­zi­nu­lui, acolo unde și tu ai vrea să te în­tinzi și să urli. Doar du­duile par im­pa­si­bile și im­per­tur­ba­bile. Încă un ume­raș, încă o țoală, asta nu e la re­du­cere? păi așa scria la raft! da’ aveți și o mă­rime mai mare? Tu mori în­cet, dar sigur.

Și pe urmă, când du­duile s‑au ho­tă­rât în sfâr­șit că asta e tot și plă­tesc, ur­mează în­cu­nu­na­rea, mo­men­tul în care min­tea în­cepe să-ți joace feste și să ima­gi­neze sce­na­rii cri­mi­nale. Toate, dar toate, vor fac­tură pe firmă. Sau even­tual să îm­partă cum­pă­ră­tu­rile în două fac­turi, pe două firme di­fe­rite. Tu vi­sezi ka­laș­ni­koave și să­bii ninja. Ele su­râd se­ra­fic și ne­vi­no­vat. Și-atunci, ca să nu cazi în pă­ca­tul cri­mei, în­cepi să te gân­dești, așa ca ches­tie: cum ar fi dacă ar sta la casă și câte un agent ANAF și să no­teze fir­mele as­tea care pun pe chel­tu­ieli țoa­lele du­dui­lor bu­cu­reș­tene? Și să le în­ca­dreze la di­mi­nu­a­rea ile­gală a pro­fi­tu­lui în sco­pul eva­ziu­nii fiscale…

Dar când rân­jești sa­tis­fă­cut gân­dindu-te cum o să chi­țăie du­du­ița prinsă cu eva­ziu­nea în sa­coșă, amin­tește-ți că de­duc­ti­bi­li­ta­tea chel­tu­ie­li­lor fă­cute de firme e con­tro­lată tot de ANAF. Și dacă ‘mneaei cere fac­tură în­seamnă că știe pre­cis că ono­ra­ții co­legi ai in­transi­gen­tu­lui agent ANAF sunt dis­puși să în­chidă ochii con­tra unei șpă­guțe dră­guțe. Așa că mori, mă, ofti­ca­tule care ești! N‑am vă­zut, do­m’le, atâta in­vi­die și ră­u­tate ca la băr­ba­ții ăș­tia… ce-au cu bie­tele femei?!?


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.