Ministrul de externe al Suediei este o susținătoare cu multă personalitate a mișcării feministe. Ceea ce este cât se poate de lăudabil. Însă în avântul său de a promova drepturile femeii, a făcut cu câteva luni în urmă niște afirmații un pic hazardate din punct de vedere politic despre situația femeilor în Arabia Saudită. Mai precis a condamnat faptul că femeile arabe din această țară nu au voie să călătorească, să facă afaceri sau să se mărite fără permisiunea unui tutore masculin, că fetele sunt forțate să se mărite la vârste foarte mici, fiind împinse în brațele unui om bătrân. Toate astea sunt adevărate și cu siguranță condamnabile din perspectiva culturii europene. Și sunt cât se poate de firești în gura unui activist feminist. Dar în gura unui ministru de externe nu prea sună bine.
Urmarea a fost destul de previzibilă. Arabia Saudită s‑a ofuscat public și a anulat orice viză de călătorie a vreunui suedez în țara lor. Emiratele Arabe Unite le-au copiat gestul. Lumea arabă — și aici mă refer la aia frecventabilă — este deranjată de asemenea ieșiri publice. Prin presă a fost tăcere, doar voci izolate au lăudat așa-zisul curaj al doamnei ministru. Guvernul suedez a fost cam jenat de întreaga istorie, iar regele Suediei n‑a prea lăudat nici el atitudinea vajnicei feministe. În diplomație asemenea situații sunt socotite a fi din categoria “fluieratului în biserică”. Nimeni nu se mândrește cu ele.
E un număr de lucruri care nu mi se par în regulă cu această situație. Dar dați-mi voie să spun de la început ceva: nu susțin în nici un fel atitudinea fundamentaliștilor musulmani față de femei. Din perspectiva mea, privind lucrurile prin prisma culturii căreia îi aparțin, mi se pare nedrept felul în care femeia este privită de fundamentalismul islamic. Pe de altă parte însă înțeleg că și în cultura europeană există lucruri nedrepte pe care nu le observăm sau le ignorăm condescendent pentru că sunt ale noastre, pentru că nu ni se par grave. Există o neîndoielnică subiectivitate atunci când judecăm o altă cultură.
Primul aspect care mi se pare eronat în afirmația ministrului suedez este confuzia rolurilor. Nu poți să-ți amesteci convingerile personale printre responsabilitățile oficiale pe care le ai, decât dacă aceste convingeri se suprapun peste politica oficială a statului pe care îl reprezinți. Altminteri, dacă nu-ți poți ține gura în fața unor astfel de nedreptăți, îți dai frumușel demisia din guvern și te duci la un ONG unde poți să te ocupi cât e ziua de lungă doar de problemele femeilor saudite. Din acest prim motiv, nu găsesc nimerite afirmațiile ministrului de externe suedez.
Al doilea lucru care mă jenează este pretenția de superioritate morală a occidentalului. Luăm valorile noastre culturale — democrația, drepturile omului, egalitatea de șanse — și le proiectăm peste alte civilizații fără să ne punem problema compatibilității. Asta s‑a întâmplat în Irak — i‑am “eliberat” de sub Saddam Husseim și le-am oferit democrația, iar rezultatul e catastrofal. Arabii nu renunță la islamism, iar islamismul nu funcționează după un model democratic. Valorile lor se bat cap în cap cu principiile democrației. Teoriile noastre despre drepturile omului nu sunt îmbrățișate de o majoritate a populației acestor țări. Ce dorim, să‑i “civilizăm” împotriva voinței lor? Toate tentativele de acest gen au eșuat — vezi și situația din Afganistan — reușind doar să inflameze și mai mult radicalismul musulman, căruia i se dă apă la moară despre “imperialismul occidental” ce le distruge cultura lor sfântă.
Al treilea lucru care mă supără este perseverența cu care ignorăm faptul că atitudinile de superioritate morală dau naștere unui răspuns echivalent. Dacă noi occidentalii vrem să ne impunem valorile culturale în lumea musulmană, devine cât se poate de îndreptățită și reciproca. Atitudinea militantă a unor grupuri de musulmani din Europa e tot atât de justificată pe cât sunt asemenea afirmații ale unor militanți feminiști. Și ei au dreptul să creadă că suntem niște materialiști împuțiți, care nu prețuim decât profitul și n‑avem nici un fel de rușine să ne mințim reciproc ca să facem bani unii de pe urma altora. Și, în consecință, se vor simți îndreptățiți să facă prozeliți în rândul nostru, ca să ne aducă la calea cea bună. Când introduci moralitatea în discuție, ori ești maica Tereza, ori începi prin a te analiza pe tine mai întâi.
Al patrulea lucru care mă indignează este că, în numele universalității acestor drepturi ale omului, Europa a devenit exagerat de tolerantă cu alte culturi, până la limita la care își pune în pericol existența propriei culturi. Ca să le cerem altora să îmbrățișeze democrația și să respecte drepturile omului împingem limitele toleranței până în vecinătatea prostiei autodistructive. Imigranții musulmani din Europa tind să transforme încet-încet aspectul periferiilor marilor orașe și în curând vom vorbi despre insule ale Islamului acolo unde cultura europeană era la ea acasă. Nu e de ajuns că ne cam diluăm identitățile naționale prin globalizare, aveam nevoie și de o infuzie zdravănă de islamism ca să fie ghiveciul perfect. Iar în fruntea încurajării imigrației musulmane stau chiar două state care au contribuit major cândva la profilul cultural european: Franța și Germania.
Și, în fine, al cincilea lucru care mă scoate din sărite este că, deși admitem pericolul terorismului islamist și dificultatea de a ne apăra în fața lui, continuăm incitarea radicalismului din Orientul Mijlociu. Căci astfel de declarații, atunci când știi că cel puțin 90% din populația Arabiei Saudite e în dezacord profund, nu vor schimba absolut nimic din statutul femeii saudite. Faptul că ne trâmbițăm valorile noastre occidentale — la care subscriu, nu despre asta e vorba — e doar un fel de umflare inutilă a mușchilor în fața unei armate nevăzute și imposibil de controlat de indivizi care sunt gata să ne arunce în aer împreună cu ei înșiși ca să ne închidă gura. Dacă mâine — Doamne ferește — are loc un atentat terorist în Suedia și mor niște cetățeni, cum va explica doamna ministru intransigențele sale de feministă?
Deci, cu toată simpatia pentru mișcarea feministă, sunt în profund dezacord cu doamna Wallström. Cred că e mult mai înțelept să ne vedem de cultura și civilizația europeană, să ne aplicăm regulile pe care le agreăm la noi acasă și să nu le ducem noi grija arabilor. Când istoria îi va purta într‑o altă etapă și majoritatea lor vor dori o altfel de societate, se va întâmpla ceva din interiorul națiunii lor. Să nu uităm că — nu demult la scara istoriei — femeile europene n‑aveau drept de vot, erau măritate de părinți cu oameni bătrâni, erau întreținute de soț și nu prea călătoreau pe undeva neînsoțite dacă vroiau să-și păstreze reputația intactă. Am fost și noi acolo, cândva, iar istoria ne‑a dus mai departe, acolo unde suntem azi. Poate la fel vor evolua și ei. Poate.
Însă istoria nu are scurtături, oricât de mult ne-am dori asta.
11:09
In speranta ca cititi in engleza, recomand: http://www.economist.com/news/briefing/21664217-worlds-institutional-approach-refugees-was-born-europe-seven-decades-ago?fsrc=scn/fb/te/pe/ed/strangersinstrangelands
10:09
Am mai spus‑o cu alte ocazii. Conflictul generalizat intre occident si islam nu are la baza nimic altceva decat politica expansionista, geostrategica si economica a marilor puteri occidentale, in principal SUA. Restul sunt vorbe goale. Nimeni nu face razboaie de dragul democratiei si al dorintei de a salva „bietele natii arabe inapoiate si subjugate si bietele femei musulmane oprimate”. Nici o tara nu-si trimite tinerii sa moara in acele teritorii pentru astfel de povesti. Pentru expansiune geostrategica si resurse, DA!. Asa a aparut ISIS. O grupare de criminali, avand in spate interese geopolitice, care, neputând face fata unui razboi conventional cu occidentul in propriile teritorii, terorizeaza o lume intreaga, in numele islamului, pe crestini si pe musulmani deopotriva.
12:09
Oare nu are nimeni curajul sa comenteze? Sau nu merita nici un cometariu?
14:09
Apăi de, când jefuiești o țară, așteaptă-te ca populația să vină după locul în care le-au mers resursele…