Mi­nis­trul de ex­terne al Su­e­diei este o sus­ți­nă­toare cu multă per­so­na­li­tate a miș­că­rii fe­mi­niste. Ceea ce este cât se poate de lă­u­da­bil. Însă în avân­tul său de a pro­mova drep­tu­rile fe­meii, a fă­cut cu câ­teva luni în urmă niște afir­ma­ții un pic ha­zar­date din punct de ve­dere po­li­tic des­pre si­tu­a­ția fe­me­i­lor în Ara­bia Sa­u­dită. Mai pre­cis a con­dam­nat fap­tul că fe­me­ile arabe din această țară nu au voie să că­lă­to­rească, să facă afa­ceri sau să se mă­rite fără per­mi­siu­nea unui tu­tore mas­culin, că fe­tele sunt for­țate să se mă­rite la vâr­ste foarte mici, fi­ind îm­pinse în bra­țele unui om bă­trân. Toate as­tea sunt ade­vă­rate și cu si­gu­ranță con­dam­na­bile din per­spec­tiva cul­tu­rii eu­ro­pene. Și sunt cât se poate de fi­rești în gura unui ac­ti­vist fe­mi­nist. Dar în gura unui mi­nis­tru de ex­terne nu prea sună bine.

Ur­ma­rea a fost des­tul de pre­vi­zi­bilă. Ara­bia Sa­u­dită s‑a ofus­cat pu­blic și a anu­lat orice viză de că­lă­to­rie a vre­u­nui su­e­dez în țara lor. Emi­ra­tele Arabe Unite le-au co­piat ges­tul. Lu­mea arabă — și aici mă re­fer la aia frec­ven­ta­bilă — este de­ran­jată de ase­me­nea ie­șiri pu­blice. Prin presă a fost tă­cere, doar voci izo­late au lă­u­dat așa-zi­sul cu­raj al doam­nei mi­nis­tru. Gu­ver­nul su­e­dez a fost cam je­nat de în­treaga is­to­rie, iar re­gele Su­e­diei n‑a prea lă­u­dat nici el ati­tu­di­nea va­j­ni­cei fe­mi­niste. În di­plo­ma­ție ase­me­nea si­tu­a­ții sunt so­co­tite a fi din ca­te­go­ria “flu­ie­ra­tu­lui în bi­se­rică”. Ni­meni nu se mân­drește cu ele.

E un nu­măr de lu­cruri care nu mi se par în re­gulă cu această si­tu­a­ție. Dar dați-mi voie să spun de la în­ce­put ceva: nu sus­țin în nici un fel ati­tu­di­nea fun­damen­ta­liș­ti­lor mu­sul­mani față de fe­mei. Din per­spec­tiva mea, pri­vind lu­cru­rile prin prisma cul­tu­rii că­reia îi apar­țin, mi se pare ne­drept fe­lul în care fe­meia este pri­vită de fun­damen­ta­lis­mul isla­mic. Pe de altă parte însă în­țe­leg că și în cul­tura eu­ro­peană există lu­cruri ne­drepte pe care nu le ob­ser­văm sau le ig­no­răm con­des­cen­dent pen­tru că sunt ale noas­tre, pen­tru că nu ni se par grave. Există o ne­în­do­iel­nică su­biec­ti­vi­tate atunci când ju­de­căm o altă cul­tură.

Pri­mul as­pect care mi se pare ero­nat în afir­ma­ția mi­nis­tru­lui su­e­dez este con­fu­zia ro­lu­ri­lor. Nu poți să-ți ames­teci con­vin­ge­rile per­so­nale prin­tre res­pon­sa­bi­li­tă­țile ofi­ci­ale pe care le ai, de­cât dacă aceste con­vin­geri se su­pra­pun peste po­li­tica ofi­ci­ală a sta­tu­lui pe care îl re­pre­zinți. Alt­min­teri, dacă nu-ți poți ține gura în fața unor ast­fel de ne­drep­tăți, îți dai fru­mu­șel de­mi­sia din gu­vern și te duci la un ONG unde poți să te ocupi cât e ziua de lungă doar de pro­ble­mele fe­me­i­lor sa­u­dite. Din acest prim mo­tiv, nu gă­sesc ni­me­rite afir­ma­ți­ile mi­nis­tru­lui de ex­terne su­e­dez.

Al doi­lea lu­cru care mă je­nează este pre­ten­ția de su­pe­ri­o­ri­tate mo­rală a oc­ci­den­ta­lu­lui. Luăm va­lo­rile noas­tre cul­tu­rale — de­mo­cra­ția, drep­tu­rile omu­lui, ega­li­ta­tea de șanse — și le pro­iec­tăm peste alte ci­vi­li­za­ții fără să ne pu­nem pro­blema com­pa­ti­bi­li­tă­ții. Asta s‑a în­tâm­plat în Irak — i‑am “eli­be­rat” de sub Sa­d­dam Hus­seim și le-am ofe­rit de­mo­cra­ția, iar re­zul­ta­tul e ca­tas­tro­fal. Ara­bii nu re­nunță la isla­mism, iar isla­mis­mul nu func­țio­nează după un mo­del de­mo­cra­tic. Va­lo­rile lor se bat cap în cap cu prin­ci­pi­ile de­mo­cra­ției. Te­o­ri­ile noas­tre des­pre drep­tu­rile omu­lui nu sunt îm­bră­ți­șate de o ma­jo­ri­tate a po­pu­la­ției aces­tor țări. Ce do­rim, să‑i “ci­vi­li­zăm” îm­po­triva vo­in­ței lor? Toate ten­ta­ti­vele de acest gen au eșuat — vezi și si­tu­a­ția din Afga­nis­tan — re­u­șind doar să in­fla­meze și mai mult ra­di­ca­lis­mul mu­sul­man, că­ruia i se dă apă la moară des­pre “im­pe­ria­lis­mul oc­ci­den­tal” ce le dis­truge cul­tura lor sfântă.

Al tre­i­lea lu­cru care mă su­pără este per­se­ve­rența cu care ig­no­răm fap­tul că ati­tu­di­nile de su­pe­ri­o­ri­tate mo­rală dau naș­tere unui răs­puns echi­va­lent. Dacă noi oc­ci­den­ta­lii vrem să ne im­pu­nem va­lo­rile cul­tu­rale în lu­mea mu­sul­mană, de­vine cât se poate de în­drep­tă­țită și re­ci­proca. Ati­tu­di­nea mi­li­tantă a unor gru­puri de mu­sul­mani din Eu­ropa e tot atât de jus­ti­fi­cată pe cât sunt ase­me­nea afir­ma­ții ale unor mi­li­tanți fe­mi­niști. Și ei au drep­tul să cre­adă că sun­tem niște ma­te­ria­liști îm­pu­țiți, care nu pre­țuim de­cât pro­fi­tul și n‑avem nici un fel de ru­șine să ne min­țim re­ci­proc ca să fa­cem bani unii de pe urma al­tora. Și, în con­se­cință, se vor simți în­drep­tă­țiți să facă pro­ze­liți în rân­dul nos­tru, ca să ne aducă la ca­lea cea bună. Când in­tro­duci mo­ra­li­ta­tea în dis­cu­ție, ori ești maica Te­reza, ori în­cepi prin a te ana­liza pe tine mai în­tâi.

Al pa­tru­lea lu­cru care mă in­dig­nează este că, în nu­mele uni­ver­sa­li­tă­ții aces­tor drep­turi ale omu­lui, Eu­ropa a de­ve­nit exa­ge­rat de to­le­rantă cu alte cul­turi, până la li­mita la care își pune în pe­ri­col exis­tența pro­priei cul­turi. Ca să le ce­rem al­tora să îm­bră­ți­șeze de­mo­cra­ția și să res­pecte drep­tu­rile omu­lui îm­pin­gem li­mi­tele to­le­ran­ței până în ve­ci­nă­ta­tea pros­tiei auto­dis­truc­tive. Imi­gran­ții mu­sul­mani din Eu­ropa tind să trans­forme în­cet-în­cet as­pec­tul pe­ri­fe­ri­i­lor ma­ri­lor orașe și în cu­rând vom vorbi des­pre in­sule ale Isla­mu­lui acolo unde cul­tura eu­ro­peană era la ea acasă. Nu e de ajuns că ne cam di­luăm iden­ti­tă­țile na­țio­nale prin glo­ba­li­zare, aveam ne­voie și de o in­fu­zie zdra­vănă de isla­mism ca să fie ghi­ve­ciul per­fect. Iar în frun­tea în­cu­ra­jă­rii imi­gra­ției mu­sul­mane stau chiar două state care au con­tri­buit ma­jor cân­dva la pro­fi­lul cul­tu­ral eu­ro­pean: Franța și Ger­ma­nia.

Și, în fine, al cin­ci­lea lu­cru care mă scoate din să­rite este că, deși ad­mi­tem pe­ri­co­lul te­ro­ris­mu­lui isla­mist și di­fi­cul­ta­tea de a ne apăra în fața lui, con­ti­nuăm in­ci­ta­rea ra­di­ca­lis­mu­lui din Orien­tul Mij­lo­ciu. Căci ast­fel de de­cla­ra­ții, atunci când știi că cel pu­țin 90% din po­pu­la­ția Ara­biei Sa­u­dite e în dez­a­cord pro­fund, nu vor schimba ab­so­lut ni­mic din sta­tu­tul fe­meii sa­u­dite. Fap­tul că ne trâm­bi­țăm va­lo­rile noas­tre oc­ci­den­tale — la care sub­scriu, nu des­pre asta e vorba — e doar un fel de um­flare inu­tilă a mu­ș­chi­lor în fața unei ar­mate ne­vă­zute și im­po­si­bil de con­tro­lat de in­di­vizi care sunt gata să ne arunce în aer îm­pre­ună cu ei în­șiși ca să ne în­chidă gura. Dacă mâine — Doamne fe­rește — are loc un aten­tat te­ro­rist în Su­e­dia și mor niște ce­tă­țeni, cum va ex­plica doamna mi­nis­tru in­transi­gen­țele sale de fe­mi­nistă?

Deci, cu toată sim­pa­tia pen­tru miș­ca­rea fe­mi­nistă, sunt în pro­fund dez­a­cord cu doamna Wa­lls­tröm. Cred că e mult mai în­țe­lept să ne ve­dem de cul­tura și ci­vi­li­za­ția eu­ro­peană, să ne apli­căm re­gu­lile pe care le agreăm la noi acasă și să nu le du­cem noi grija ara­bi­lor. Când is­to­ria îi va purta într‑o altă etapă și ma­jo­ri­ta­tea lor vor dori o alt­fel de so­ci­e­tate, se va în­tâm­pla ceva din in­te­ri­o­rul na­țiu­nii lor. Să nu ui­tăm că — nu de­mult la scara is­to­riei — fe­me­ile eu­ro­pene n‑aveau drept de vot, erau mă­ri­tate de pă­rinți cu oa­meni bă­trâni, erau în­tre­ți­nute de soț și nu prea că­lă­to­reau pe un­deva ne­în­so­țite dacă vro­iau să-și păs­treze re­pu­ta­ția in­tactă. Am fost și noi acolo, cân­dva, iar is­to­ria ne‑a dus mai de­parte, acolo unde sun­tem azi. Poate la fel vor evo­lua și ei. Poate.

Însă is­to­ria nu are scur­tă­turi, ori­cât de mult ne-am dori asta.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Anonymous

    Am mai spus‑o cu alte oca­zii. Con­flic­tul ge­ne­ra­li­zat in­tre oc­ci­dent si islam nu are la baza ni­mic alt­ceva de­cat po­li­tica ex­pansi­o­nista, ge­os­tra­te­gica si eco­no­mica a ma­ri­lor pu­teri oc­ci­den­tale, in prin­ci­pal SUA. Res­tul sunt vorbe goale. Ni­meni nu face raz­bo­aie de dra­gul de­mo­cra­tiei si al do­rin­tei de a salva „bie­tele na­tii arabe ina­po­iate si su­b­ju­gate si bie­tele fe­mei mu­sul­mane opri­mate”. Nici o tara nu-si tri­mite ti­ne­rii sa moara in acele te­ri­to­rii pen­tru ast­fel de po­vesti. Pen­tru ex­pansiune ge­os­tra­te­gica si re­surse, DA!. Asa a apa­rut ISIS. O gru­pare de cri­mi­nali, avand in spate in­te­rese ge­o­po­li­tice, care, ne­pu­tând face fata unui raz­boi con­ven­tio­nal cu oc­ci­den­tul in pro­pri­ile te­ri­to­rii, te­ro­ri­zeaza o lume in­treaga, in nu­mele isla­mu­lui, pe cres­tini si pe mu­sul­mani de­o­po­triva.

    • Anonymous

      Oare nu are ni­meni cu­ra­jul sa co­men­teze? Sau nu me­rita nici un co­me­ta­riu?

  2. dmimobiliare

    Apăi de, când je­fu­iești o țară, aș­teaptă-te ca po­pu­la­ția să vină după lo­cul în care le-au mers re­sur­sele…


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.