Povestea ușii de la poarta Olimpului

Româ­nia are copii olim­pici. Și tare ne mai place să spu­nem peste tot că ne mân­drim cu ei, de parcă întreaga Româ­nie ar fi con­tri­buit cu ceva la edu­ca­ția lor. Dar așa e fru­mos, să admi­răm per­for­manța și – dacă se poate – să ne pudrăm și noi puțin cu pole­iala mun­cii alt­cuiva. Căci, e clar: dacă avem olim­pici e pen­tru că sunt copii de români, ceea ce și noi sun­tem, deci o zace și prin curul nos­tru ceva olim­pism nedes­co­pe­rit.

Ceea ce tot aștept să se întâm­ple este să aud că vreo unul din­tre olim­pi­cii ăștia a făcut și vreo ispravă con­cretă după ce a deve­nit adult. Slavă Dom­nu­lui, de 25 de ani încoace tot avem olim­pici la toate mate­ri­ile posi­bile, iar între timp unii din­tre ei au ajuns la vre­mea când vir­tu­țile lor inte­lec­tu­ale ar tre­bui să se trans­forme în ceva util, și pen­tru ei și pen­tru soci­e­tate. Însă maxi­mum de reu­șită des­pre care am auzit au fost fap­tul că unii sau alții din­tre ei au fost admiși pe la vreo uni­ver­si­tate siman­di­coasă din occi­dent și even­tual acum sunt lec­tori pe‐acolo. Însă eu nu vor­besc de cari­ere aca­de­mice.

Aș vrea să văd și eu un olim­pic apucându‐se de un busi­ness pro­priu, cu o idee geni­ală care să‐l umple de bani. Sau exce­lând în ceva prac­tic și con­cret. Dar nu se prea aude de așa ceva și sen­ti­men­tul pe care îl am este că școala româ­nească pro­duce tipul ăsta spe­cial de olim­pici: emi­nen­tul teo­re­ti­cian. Dacă te uiți mai îndea­proape la ei des­co­peri că sunt bur­du­șiți de învă­ță­tură, știu mili­arde de deta­lii, dar sunt ade­sea inca­pa­bili să rezolve pro­bleme coti­diene abso­lut banale. Să vă dau un exem­plu.

Niște surori, foarte olim­pice la mate­ma­tică pe vre­mea lice­u­lui, se mută dintr‐un înde­păr­tat târg mol­do­vean în Bucu­rești. După absol­vi­rea magna cum laude a facul­tă­ții – așa cum îi stă bine ori­că­rui olim­pic – urbea mol­davă era nepo­tri­vită pen­tru vii­to­rul lor. Prea bine. Fete cuminți fiind, hotă­răsc că vor locui în ace­lași apar­ta­ment cum­pă­rat cu bani de la părinți – de unde se vede că baba­cii au oarece stare mate­rială. Ceea ce sigur a aju­tat și la olim­pi­ci­ta­tea lor, căci medi­ta­ți­ile costă bani. Dar pen­tru că Bucu­reștiul e oraș din cale afară de pri­mej­dios, iar ele sunt sin­gu­rele și nepro­te­jate de nimeni, fetele se hotă­răsc să își ia măsuri de secu­ri­tate spo­rită. Așa­dar olim­pi­cele noas­tre se apucă de cău­tat cea mai sigură ușă pen­tru apar­ta­ment, una care să nu poată fi for­țată sau spartă, ast­fel ca nimeni cu gân­duri duș­mă­noase să nu dea buzna peste ele.

După înde­lungi pere­gri­nări găsesc în sfâr­șit ceea ce cău­tau. La un maga­zin spe­cia­li­zat de prin Bucu­rești un tânăr antre­pre­nor de suc­ces – des­pre care am bănu­iala că olim­pi­ci­ta­tea l‐a oco­lit pe la mare dis­tanță – le spune că el le poate aduce mode­lul cel mai șme­cher din lume. Ușa se va încuia – zice junele – cu bare meta­lice care intră în toate cele patru laturi ale ușii, făcând impo­si­bilă spar­ge­rea. Cele mai sigure clă­diri din lume au așa ceva. Minu­nat. Dar e scumpă, ada­ugă vân­ză­to­rul iscu­sit. N‐are nimic, sigu­ranța e mai impor­tantă – zic fetele. Adică e foarte scumpă, insistă el. Avem banii, îl asi­gură olim­pi­cele mate­ma­ti­ciene.

Ușa este așa­dar adusă la comandă și livrată la domi­ci­liul tine­re­lor noas­tre. De bună seamă este insta­lată și pro­bată: func­țio­nează per­fect. Totul este exact ca în plan. Apoi, felicitându‐se reci­proc pen­tru acest suc­ces olim­pic, fetele se așează la o cafe­luță când, deo­dată, cineva sună la ușă. E pri­e­te­nul uneia din­tre ele, pro­ba­bil. Și când se duc să veri­fice cine bate la poarta fere­cată a inex­pug­na­bi­lei lor for­tă­rețe, fetele noas­tre rea­li­zează că în olim­pis­mul lor au uitat să veri­fice un mic amă­nunt. Ușa blin­dată și foarte scumpă e pen­tru sedii de firme. Deci nu are vizor. Ca să te con­vingi că cel care sună e chiar cine pre­tinde că este, tre­buie să des­chizi.

PS Da, au sunat la firmă. Și li s‐a spus că, fiind așa de blin­dată și sofis­ti­cată, ușa nu poate fi gău­rită ca să i se pună vizor. Și nici nu pot s‐o retur­neze, că nu se vinde așa ceva în Româ­nia. Ele au fost sin­gu­rul cli­ent care a coman­dat dră­cia aia.


Citește...


Evaluează...

Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu