Nu știu la ce s‑o fi gân­dit An­gela Mer­kel când s‑a ho­tă­rât să de­vină avo­ca­tul în­dâr­jit al pre­luă­rii unui nu­măr cât mai mare de re­fu­gi­ați si­rieni în Eu­ropa, dar tră­iesc to­tuși cu im­pre­sia că i‑au scă­pat din ve­dere câ­teva lu­cruri foarte sim­ple și foarte evi­dente. Și nu vor­besc des­pre cal­cule com­pli­cate sau pro­ba­bi­li­tăți sta­tis­tice care să‑i fi ară­tat câți oa­meni vor da nă­vală că­tre vest, căci poate toate as­tea sunt di­fi­cil de fă­cut. Ca în­tot­dea­una, is­to­ria este cea care ne des­crie cel mai bine vi­i­to­rul.

În se­co­lele evu­lui me­diu în Eu­ropa a fost trep­tat adusă o po­pu­la­ție in­diană, apar­ținând unei caste in­fe­ri­oare, cu ro­lul de a de­veni sclavi ai bo­ie­ri­lor ră­să­ri­teni sau ai no­bi­li­lor din re­ga­tele oc­ci­den­tu­lui. Ți­ga­nii au de­ve­nit o re­a­li­tate a Eu­ro­pei, un grup et­nic și so­cial dis­tinct care de sute de ani re­fuză să se in­te­greze în ci­vi­li­za­ția ma­jo­ri­ta­ri­lor eu­ro­peni. Sin­gura con­ce­sie pe care au făcut‑o, deși eu sus­țin că este de formă și nu de con­ți­nut, a fost tre­ce­rea la creș­ti­nism. În cul­tura lor ți­ga­nii sunt mis­tici, dar nu re­li­gi­oși și nici de­di­cați bi­se­ri­cii, că­reia de alt­fel i‑au și fost robi unii din­tre ei, o vreme. Le e frică de un soi de Dum­ne­zeu ato­tpu­ter­nic, dar bi­se­rica pare pen­tru ei mai de­grabă un loc de cer­șit de­cât unul de in­tros­pec­ție sau de că­ință, iar ce­re­mo­n­i­ile re­li­gi­oase sunt un pri­lej de că­pă­tu­ială.

Nu e foarte com­pli­cat să gă­sim pa­ra­lela din­tre po­ves­tea ți­ga­ni­lor eu­ro­peni și exo­dul în­cu­ra­jat al ma­grebie­ni­lor în Franța. Eu­ropa are în fața ochi­lor două eșe­curi ma­jore ale po­li­ti­cii de pro­mo­vare a mi­gra­ției, am­bele cu con­se­cințe greu de ges­tio­nat și cu cos­turi foarte ri­di­cate. E o ches­tiune de timp până când fie aceste mi­no­ri­tăți vor de­veni ma­jo­ri­tare, fie ma­jo­ri­ta­rii se vor să­tura să plă­tească pen­tru o in­te­grare a lor care e me­reu pro­misă și nici­o­dată de­ve­nită re­a­li­tate. De ce am vrea acum să mai in­tro­du­cem încă o ne­cu­nos­cută în ecu­a­ție, adu­când va­luri de arabi care își pro­pun să rămână pen­tru tot­dea­una aici?

Poate că aflu­xul in­cre­di­bil de si­rieni, afgani și alte nea­muri arabe care vin spre Eu­ropa o vor fi fă­cut pe Mer­kel să de­vină mai cir­cum­spectă în pri­vința re­fu­gi­a­ți­lor, ori poate alte cal­cule ale că­ror date nu le cu­noaș­tem. Cert e că pare să dea îna­poi, să fie mai re­ți­nută în en­tu­zi­as­mul de a‑i primi ne­con­di­țio­nat pe toți cei care vor să vină. Eu­ropa nu-și poate asuma ro­lul de fel­cer uni­ver­sal, cum bine l‑a de­nu­mit de cu­rând An­drei Pleșu. Nu pu­tem fi mama tu­tu­ror ră­ni­ți­lor. Pu­tem fi so­li­dari cu su­fe­rința umană, dar nu prin trans­fe­ra­rea ei la noi în casă, ci aju­tând acolo unde e ne­voie. Și mai ales tra­tând ca­u­zele su­fe­rin­țe­lor, nu efec­tele lor.

Spun unii că re­fu­gi­a­ții care vin sunt te­ro­riști. Al­ții zic că emi­grează din mo­tive eco­no­mice, nu uma­ni­tare. Sunt mulți care de­plâng su­fe­rin­țele re­fu­gi­a­ți­lor și dis­pe­ra­rea lor de a‑și găsi pa­cea și si­gu­ranța. Cir­culă fil­mu­lețe cu ma­ni­fes­tări vi­o­lente ale re­fu­gi­a­ți­lor îm­po­triva po­pu­la­ției lo­cale sau a po­li­ției. Fi­e­care ipo­teză are ta­băra ei de sus­ți­nă­tori, fi­e­care crede că ade­vă­rul este ex­clu­siv de par­tea sa. Dar dacă — de fapt — toate aceste ipo­teze sunt con­co­mi­tent și par­țial ade­vă­rate? Dacă prin­tre re­fu­gi­ați avem și dis­pe­rați și oport­u­niști și te­ro­riști și re­cal­ci­tranți și fa­na­tici? Dacă în in­ten­ția de a‑i ajuta ne de­mo­lăm pro­pria casă și pro­pria cul­tură?

Pe mai­da­nul pla­ne­tar, Ame­rica — jan­dar­mul lu­mii — și‑a luat con­ce­diu după ce a bă­gat zâ­za­nia în­tre huli­ga­nii pla­ne­tei. Îi lasă deci să se în­ca­iere după bu­nul loc plac, iar Eu­ropa se gă­sește să fie aia care își asumă con­se­cin­țele aces­tui tămbă­lău. Și pen­tru ca cir­cul să fie com­plet, be­ți­vul sa­tu­lui — Ru­sia — se bagă și el în scan­dal doar ca să‑i mai ațâțe pe unii con­tra al­tora. Ce-ar pu­tea ieși bun din toată po­ves­tea asta? De­si­gur, ni­mic. Însă ob­serv că doar noi, eu­ro­pe­nii, ar tre­bui să su­por­tăm con­se­cin­țele con­flic­tu­lui. Și nu pri­cep de ce.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Ovidiu Richard Huza
  2. Ovidiu Richard Huza

    Ce li se trans­mite mu­sul­ma­ni­lor de ca­tre cei care le dau ora exacta:
    https://www.facebook.com/100004435574890/videos/532158766941971/

  3. Orlando Rotaru

    ni­mic nou.aceleasi ar­gu­mente ra­siste ‚xe­no­fobe ce le au­zim de cand a in­ce­put to­tul

  4. PT

    eu i‑as im­pa­cheta si i‑as tri­mite acasa. nu am ni­mic cu ara­bii dar nu pot fi de­a­cord cu sce­nele din gara de la Bu­da­pesta. din ce vad pe la stiri si din ce ci­tesc pe di­verse site-uri am im­pre­sia ca asista la o in­va­zie araba nu la un val de re­fu­gi­ati

  5. Mielut Ciobanu

    Be­ti­vul sa­tu­lui il tine pe Asad la pu­tere pen­tru ca are baze mi­li­tare si a ga­sit si ceva gaz me­tan de ex­ploa­tat . Ame­rica a zgan­da­rit toata lu­mea pen­tru bo­ga­ti­ile pa­man­tu­lui a aca­pa­rat pe­tro­lul ‚ga­zele ‚apa te­re­nu­rile ‚mi­ne­rale ‚nu se mai sa­tura bo­ga­tii lu­mii aces­teia ‚pe cand in lume se moare de foame ‚de boli ‚de ura .

    • Jurnal de bord

      Și nu exact la fel se în­tâm­plă și pe un plan mai mic, în viața noas­tră de zi cu zi? Unii aca­pa­rează, al­ții mor de foame, de boli și de ură. Ame­ri­ca­nii n‑au in­ven­tat ni­mic nou, se com­portă exact cum ne com­por­tăm toți, zi de zi.

    • Mielut Ciobanu

      Toate su­fe­rin­tele omu­lui de­riva din ego­ism ‚din egoul exa­cer­bat .De cand se naste ‚tipa si toata vi­ata este un ti­pat dupa sa­tis­fa­ce­rea do­rin­te­lor care nu‑l sa­tura nici­o­data pana nu ga­seste pe Dum­ne­zeu in Isus Cris­tos care com­ple­teaza acel GOL in su­fle­tul omu­lui . So­lo­mon ca­ruia Dum­ne­zeu ia dat ba­ga­tii si faima cum nu a avut alt­ci­neva pe pa­mant ina­in­tea lui si dupa el ‚moare dez­a­ma­git .Eclesiastul,spune ;To­tul este de­sar­ta­ciune ‚ci­titi car­tea ecle­si­as­tul si va ve-ti da seama de ma­rea dez­a­ma­gire a lui So­lo­mon care a avut to­tul si su­fle­tul lui nu a fost sa­tis­fa­cut .

  6. Teodor Georgescu

    Un ar­ti­col extraordinar.Deocamdata nu co­men­tez.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.