Știu că toți vă în­tre­bați unde e Ra­iul. Unii cre­deți că e în ce­ruri și că ăi me­ri­tu­oși din­tre noi se îna­lță acolo după ce mor, ca să bi­ne­me­rite de la Dom­nul o veș­nică odihnă pe pă­șu­nile în­ver­zite unde curge am­bro­zie și nec­tar. Al­ții cre­deți că e un fel de pla­netă ne­des­co­pe­rită, pe-aici prin ve­ci­nă­tate, unde ajun­gem în mod mis­te­rios și ne con­ti­nuăm viața într‑o în­des­tu­lare vo­ioasă. Al­ții cre­deți că Ra­iul este de fapt o re­în­car­nare în altă fi­ință, ca să ex­pe­ri­men­tați viață încă o dată, dintr‑o altă per­spec­tivă. Iar al­ții din­tre voi nu cre­deți de­loc în Rai și pu­neți această în­tre­bare doar pen­tru a‑i iro­niza pe cei care nu pot arăta cu de­ge­tul dru­mul spre el.

Ha­bar n‑am unde e Ra­iul sau dacă el există. Dar ceea ce e lim­pede este că, dacă există, Ro­mâ­nia este poarta că­tre el. Dacă ci­neva vrea să ajungă în Rai sau mă­car să își dea cea mai bună șansă pen­tru asta, aici e lo­cul unde tre­buie să vină. De­si­gur, nu e de ajuns să de­vină ro­mân. Tre­buie să se mai stră­duie nițel. Tre­buie să ca­ute în si­nele său oa­rece ta­lente ar­tis­tice și să se facă ac­tor sau cân­tă­reț, ori — dacă nu are ase­me­nea în­demâ­nări — să in­tre în po­li­tică. De în­dată ce una din aceste me­tode a dat re­zul­tate, suc­ce­sul este ga­ran­tat. Căci la ro­mâni ar­tiș­tii și po­li­ti­cie­nii sunt în­dată ce mor ce­tă­țeni de drept ai Raiului.

De fi­e­care dată când se mai pră­pă­dește un ac­tor, de bă­trâ­nețe sau de boală, există un șir de ste­re­o­ti­puri care se spun și se fac. S‑a creat un soi de prac­tică bi­zară, un fel de ri­tual so­cial, care îl pune în prim plan — pen­tru ul­tima oară — pe ar­tis­tul de­ce­dat. E mu­sai ca el să fie pre­zen­tat mul­ți­mii într‑o in­sti­tu­ție cul­tu­rală, care își des­chide por­țile pu­bli­cu­lui ve­nit să își ia un ul­tim ră­mas bun de la tru­pul ne­în­su­fle­țit al ma­re­lui ar­tist. Mu­sai se pu­blică tot fe­lul de opi­nii ale co­le­gi­lor săi de brea­slă, fi­e­care dându-și cu pă­re­rea des­pre tra­ge­dia pier­de­rii ma­re­lui ta­lent.

Lasă că lu­mea ar­tiș­ti­lor este una plină de in­vi­dii și re­sen­ti­mente. Atunci când unul din­tre ei moare, există o lege ne­scrisă care cere im­pe­rios ca toate cri­ti­cile și toate cer­tu­rile să în­ce­teze în fa­voa­rea unui cor de apre­ci­eri la­u­da­tive la adresa de­func­tu­lui. Nu e o în­țe­le­gere pa­ra­fată în vreun fel, ci doar con­se­cința fi­rească a fi­rii umane: pen­tru că vor la rân­dul lor să fie lă­u­dați când se vor duce, tre­buie să vor­bească de bine pe cei ce se duc îna­in­tea lor. Des­pre morți nu­mai de bine.

Dacă ai fost po­li­ti­cian, mai ales unul cu tu­peu și vi­zi­bi­li­tate, lu­cru­rile se în­tâm­plă si­mi­lar. Că ai îm­proș­cat cu in­ju­rii pe toată lu­mea, că i‑ai spur­cat cu mi­ze­ri­ile min­ciu­nii și de­fă­i­mă­rii, că ai fost in­com­pe­tent în mai tot ceea ce ai în­tre­prins cu ex­cep­ția par­ve­ni­rii nu con­tează. Co­le­gii de po­li­tică vor face ui­tate toate as­tea și-ți vor lă­uda iu­bi­rea de na­ție, de­di­ca­ția po­li­tică, pa­tri­o­tis­mul în­flă­că­rat, spo­ind cu bi­di­neaua ne­ru­și­nată a fă­țăr­ni­ciei toate scui­pa­tu­rile și gu­noa­iele pe care le-ai aruncat.

Cât ai fost în viață te-au în­ju­rat și te-au des­ca­li­fi­cat fără milă. Ai fost un tâm­pit și-un in­com­pe­tent, dar aura mor­ții te‑a trans­for­mat mi­ra­cu­los într-un ce­tă­țean ono­ra­bil și me­ri­tuos, că­ruia îi pa­văm cu is­cu­site min­ciuni dru­mul că­tre Rai. La fel ca și ar­tiș­tii, po­li­ti­cie­nii vi­sează să li se facă și lor ace­lași ri­tual de tre­cere, când le‑o veni vre­mea să moară. Iar când ai fost și po­li­ti­cian și nițel ar­tist, pre­cum Va­dim Tu­dor, vei sta de‑a dreapta Ta­tă­lui. Co­rul de osa­nale nu se mai sfâr­șește și chiar și cei pe care i‑ai mă­ce­lă­rit cu vor­bele te vor adula.

Ima­gi­nați-vă cum va fi la moar­tea lui Ili­escu. Ce jale na­țio­nală! Ce mi­neri sfâși­ați de du­rere! Ce foste mun­ci­toare de la Apaca de­vas­tate de tris­tețe! Și ce de‑a po­li­ti­cieni care se vor în­trece în a sub­li­nia ro­lul is­to­ric pe care Ili­escu l‑a avut cât a trăit! Un sin­gur lu­cru ne va li­niști pro­ba­bil: având în ve­dere abi­li­tă­țile sale spe­ci­ale, bă­trâ­nul co­mu­nist va fi cu si­gu­ranță ales pre­șe­dinte al Ra­i­u­lui, de­tronând mo­nar­hia ab­so­lu­tistă a unui in­di­vid care ne te­ro­ri­zează de mii de ani cu acele zece po­runci ab­surde. Și ast­fel re­cur­sul la uni­ver­sa­li­tate nu va mai eluda nici­când mean­drele concretului.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.