Cum va fi la moartea lui Iliescu

Știu că toți vă între­bați unde e Raiul. Unii cre­deți că e în ceruri și că ăi meri­tu­oși din­tre noi se îna­lță acolo după ce mor, ca să bine­me­rite de la Dom­nul o veș­nică odihnă pe pășu­nile înver­zite unde curge ambro­zie și nec­tar. Alții cre­deți că e un fel de pla­netă nedes­co­pe­rită, pe‐aici prin veci­nă­tate, unde ajun­gem în mod mis­te­rios și ne con­ti­nuăm viața într‐o îndes­tu­lare voioasă. Alții cre­deți că Raiul este de fapt o reîn­car­nare în altă ființă, ca să expe­ri­men­tați viață încă o dată, dintr‐o altă per­spec­tivă. Iar alții din­tre voi nu cre­deți deloc în Rai și puneți această între­bare doar pen­tru a‐i iro­niza pe cei care nu pot arăta cu dege­tul dru­mul spre el.

Habar n‐am unde e Raiul sau dacă el există. Dar ceea ce e lim­pede este că, dacă există, Româ­nia este poarta către el. Dacă cineva vrea să ajungă în Rai sau măcar să își dea cea mai bună șansă pen­tru asta, aici e locul unde tre­buie să vină. Desi­gur, nu e de ajuns să devină român. Tre­buie să se mai stră­duie nițel. Tre­buie să caute în sinele său oarece talente artis­tice și să se facă actor sau cân­tă­reț, ori – dacă nu are ase­me­nea îndemâ­nări – să intre în poli­tică. De îndată ce una din aceste metode a dat rezul­tate, suc­ce­sul este garan­tat. Căci la români artiș­tii și poli­ti­cie­nii sunt îndată ce mor cetă­țeni de drept ai Rai­u­lui.

De fi­e­care dată când se mai pră­pă­dește un ac­tor, de bă­trâ­nețe sau de boală, există un șir de ste­re­o­ti­puri care se spun și se fac. S‐a creat un soi de prac­tică bi­zară, un fel de ri­tual so­cial, care îl pune în prim plan – pen­tru ul­tima oară – pe ar­tis­tul de­ce­dat. E mu­sai ca el să fie pre­zen­tat mul­ți­mii într‐o in­sti­tu­ție cul­tu­rală, care își des­chide por­țile pu­bli­cu­lui ve­nit să își ia un ul­tim ră­mas bun de la tru­pul ne­în­su­fle­țit al ma­re­lui ar­tist. Mu­sai se pu­blică tot fe­lul de opi­nii ale co­le­gi­lor săi de brea­slă, fi­e­care dându‐și cu pă­re­rea des­pre tra­ge­dia pier­de­rii ma­re­lui ta­lent.

Lasă că lu­mea ar­tiș­ti­lor este una plină de in­vi­dii și re­sen­ti­mente. Atunci când unul din­tre ei moare, există o lege ne­scrisă care cere im­pe­rios ca toate cri­ti­cile și toate cer­tu­rile să în­ce­teze în fa­voa­rea unui cor de apre­ci­eri la­u­da­tive la adresa de­func­tu­lui. Nu e o în­țe­le­gere pa­ra­fată în vreun fel, ci doar con­se­cința fi­rească a fi­rii umane: pen­tru că vor la rân­dul lor să fie lă­u­dați când se vor duce, tre­buie să vor­bească de bine pe cei ce se duc îna­in­tea lor. Des­pre morți nu­mai de bine.

Dacă ai fost poli­ti­cian, mai ales unul cu tupeu și vizi­bi­li­tate, lucru­rile se întâm­plă simi­lar. Că ai împroș­cat cu inju­rii pe toată lumea, că i‐ai spur­cat cu mize­ri­ile min­ciu­nii și defă­i­mă­rii, că ai fost incom­pe­tent în mai tot ceea ce ai între­prins cu excep­ția par­ve­ni­rii nu con­tează. Cole­gii de poli­tică vor face uitate toate astea și‐ți vor lăuda iubi­rea de nație, dedi­ca­ția poli­tică, patri­o­tis­mul înflă­că­rat, spo­ind cu bidi­neaua neru­și­nată a fățăr­ni­ciei toate scui­pa­tu­rile și gunoa­iele pe care le‐ai arun­cat.

Cât ai fost în viață te‐au înju­rat și te‐au des­ca­li­fi­cat fără milă. Ai fost un tâm­pit și‐un incom­pe­tent, dar aura mor­ții te‐a trans­for­mat mira­cu­los într‐un cetă­țean ono­ra­bil și meri­tuos, căruia îi pavăm cu iscu­site min­ciuni dru­mul către Rai. La fel ca și artiș­tii, poli­ti­cie­nii visează să li se facă și lor ace­lași ritual de tre­cere, când le‐o veni vre­mea să moară. Iar când ai fost și poli­ti­cian și nițel artist, pre­cum Vadim Tudor, vei sta de‐a dreapta Tată­lui. Corul de osa­nale nu se mai sfâr­șește și chiar și cei pe care i‐ai măce­lă­rit cu vor­bele te vor adula.

Imaginați‐vă cum va fi la moar­tea lui Ili­escu. Ce jale națio­nală! Ce mineri sfâși­ați de durere! Ce foste mun­ci­toare de la Apaca devas­tate de tris­tețe! Și ce de‐a poli­ti­cieni care se vor întrece în a sub­li­nia rolul isto­ric pe care Ili­escu l‐a avut cât a trăit! Un sin­gur lucru ne va liniști pro­ba­bil: având în vedere abi­li­tă­țile sale spe­ci­ale, bătrâ­nul comu­nist va fi cu sigu­ranță ales pre­șe­dinte al Rai­u­lui, detronând monar­hia abso­lu­tistă a unui indi­vid care ne tero­ri­zează de mii de ani cu acele zece porunci absurde. Și ast­fel recur­sul la uni­ver­sa­li­tate nu va mai eluda nici­când mean­drele con­cre­tu­lui.


Citește...


Evaluează...

Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu