Fru­mu­se­țea fe­mi­nină a fost și va fi în­tot­dea­una su­biec­tul unei una­nime ad­mi­ra­ții. Băr­ba­ții iu­besc fe­me­ile fru­moase, fe­me­ile urâte le in­vi­di­ază, ceea ce e tot o formă de ad­mi­ra­ție. Dar fru­mu­se­țea nu este ri­si­pită cu dăr­ni­cie că­tre noi toți, fi­e­care pri­mim mai mult sau mai pu­țin după cum com­po­zi­ția ge­ne­tică ne‑a fost fa­vo­ra­bilă ori ba. Și pen­tru că toți am vrea să fim iu­biți, ad­mi­rați, ac­cep­tați, chiar dacă nu sun­tem fru­moși, tre­buia să existe și o altă cale de a ajunge la aceste dezi­de­rate.

Cei mai pu­ter­nici băr­bați și-au dis­pu­tat din­tot­dea­una fe­me­ile fru­moase, ca pe niște tro­fee. Dar la fi­rul ier­bii, acolo unde se tră­iește viața de zi cu zi, nu toți pot spera să-și gă­sească pe­re­chea într-un fo­to­mo­del. N‑ar fi în­de­a­juns de multe. Și atunci ce alt­ceva e atră­gă­tor la o fe­meie? Ce va atrage aten­ția unui băr­bat făcând‑o să i se pară dezi­ra­bilă? Răs­pun­sul e re­la­tiv sim­plu: dis­po­ni­bi­li­ta­tea ei. Și când spun dis­po­ni­bi­li­tate nu mă re­fer la dis­po­ni­bi­li­tate pen­tru că­să­to­rie. 🙂 Mă re­fer la sex.

O pri­vire pre­lun­gită las­civ, niște gene flu­tu­rând a emo­ție, un zâm­bet in­si­nu­ant pot trans­forma aproape orice fe­meie în su­biec­tul do­rin­țe­lor unor băr­bați. O ea su­ge­rează că un el ar avea șanse dacă în­drăz­nește, un el de­vine în­dată in­te­re­sat. Căci, în ciuda tu­tu­ror te­o­ri­i­lor care spun alt­fel, coș­ma­rul cel mai mare al băr­ba­ți­lor a fost și a ră­mas acela de a cu­ceri fe­me­ile și mai pre­cis pe alea pe care ei le con­si­deră atră­gă­toare. În­treaga te­va­tură a fe­lu­lui în care se pre­zintă, con­ver­sează și avansează pas cu pas că­tre re­la­ția fi­zică pe care și-au dorit‑o de la bun în­ce­put e o imensă bă­taie de cap, un la­bi­rint cu cap­cane din care foarte mulți n‑au mai gă­sit ie­și­rea pen­tru că ghi­ci­to­rile pe care au tre­buit să le dez­lege au fost prea multe și prea grele. Un gest al ei care să pro­mită o ne­spe­rată dis­po­ni­bi­li­tate e un fel de bi­ne­cu­vân­tată scu­tire de la toate aceste cazne.

Pros­ti­tu­ția este — de fapt — o mo­da­li­tate de a mo­ne­tiza dis­po­ni­bi­li­ta­tea. Vor fi fi­ind pros­ti­tu­ate fru­moase, dar ma­rea lor ma­jo­ri­tate sunt doar niște fe­mei de o fru­mu­sețe obiș­nu­ită, pre­cum ori­care al­tele de pe stradă, ba chiar unele sunt urâte de‑a drep­tul. Însă cli­en­ții nu vin pen­tru fru­mu­se­țea lor, ci pen­tru dis­po­ni­bi­li­ta­tea pe care o gă­sesc. Căci, să fim cin­stiți, nu e mai scump să cum­peri sex de­cât să în­cerci să‑l ob­ții prin re­la­ți­ile so­ci­ale. Ba aș zice că e pro­ba­bil mai ieftin dacă e să com­pari cât costă un ceas de sex într‑o casă de to­le­ranță cu toate chel­tu­ie­lile pe ca­do­uri, res­ta­u­rante și tot ar­se­na­lul de obi­ce­iuri care se in­ter­pun în ca­lea sim­plei do­rințe de îm­pe­re­chere. Veți spune că la bor­del nu se pri­mesc sen­ti­mente — sunt cu to­tul de acord, dar am să adaug că nici în re­la­ți­ile care se fi­na­li­zează cu că­s­ni­cii nu ga­ran­tează ni­meni sen­ti­men­tele, ba une­ori nici se­xul de ca­li­tate și în­des­tu­lă­tor. Și apoi eu nu vor­besc aici des­pre a‑ți că­uta par­te­ne­rul de viață. Până a ți‑l găsi pe acela, se­xul rămâne to­tuși o ne­ce­si­tate, nu?

Fe­me­ile au dezvol­tat de‑a lun­gul tim­pul un ar­se­nal în­treg de teh­nici prin care să su­ge­reze dis­po­ni­bi­li­ta­tea se­xu­ală. Prac­tic orice poate de­veni un pre­text pen­tru a anunța in­te­re­sul: o strân­gere de mână, o pri­vire spe­cială, un anu­mit ton al vo­cii, jo­cu­rile de cu­vinte cu co­no­ta­ții se­xu­ale sunt toate me­tode po­tri­vite de a afirma dis­po­ni­bi­li­ta­tea pen­tru ci­neva anume. Ale­sul este ast­fel in­vi­tat să în­drăz­nească mai mult, căci ar pu­tea fi bi­ne­ve­nit. Iar dacă ezită pen­tru că e ne­si­gur sau mai ti­mid există în­tot­dea­una în trusa de se­duc­ție a unei fe­mei încă un gest și încă o su­ges­tie care să‑l mai în­cu­ra­jeze o dată.

Pros­ti­tu­a­tele își dez­vă­luie dis­po­ni­bi­li­ta­tea într-un mod mai ge­ne­ral, prin îm­bră­că­minte, fără să di­rec­țio­neze că­tre ci­neva anume in­vi­ta­ția: eve­ry­body is wel­co­med. Fi­ind un soi de pro­fe­sie — de vreme ce din asta tră­iesc — dis­po­ni­bi­li­ta­tea tre­buie pro­mo­vată în mod vi­zi­bil și clar pen­tru ca cli­en­ții să știe unde pot găsi ceea ce ca­ută. Iar sem­nele ex­te­ri­oare sunt re­la­tiv sim­plu de re­cu­nos­cut: pan­to­fii cu toc înalt, even­tual ro­șii, fuste scurte, de­col­te­uri ge­ne­roase sau chiar sâni aproape dezgo­liți, ma­chiaj stri­dent. To­tul e me­nit să co­mu­nice ace­lași me­saj: vino, ori­cine ai fi, sunt dis­po­ni­bilă!

Lu­cru­rile se com­plică în mo­men­tul în care moda își îm­pinge li­mi­tele că­tre ceea ce poate fi con­fun­dat cu sem­na­li­za­rea dis­po­ni­bi­li­tă­ții se­xu­ale. De câte ori evo­lu­ția mo­dei a evo­luat că­tre a dez­brăca tot mai tare fe­meia, so­ci­e­ta­tea a con­si­de­rat că e sem­nul unei ne­în­do­iel­nice des­tră­bă­lări. O fe­meie îm­bră­cată su­mar, cu un ma­chiaj foarte pu­ter­nic și ges­turi se­xu­a­li­zate poate că se con­si­deră pe sine drept o per­soană care își afirmă per­so­na­li­ta­tea fe­mi­nină — so­ci­e­ta­tea însă va de­creta că sem­na­li­zează stri­dent in­te­re­sul său pen­tru sex. Băr­ba­ții se vor simți in­vi­tați să în­cerce apro­pi­e­rea, fi­e­care prin me­to­dele sale, unele mai sub­tile și mai ci­vi­li­zate, al­tele mai di­recte și mai bă­dă­ră­nești. Când sem­na­lele ne­in­ten­țio­nat exa­ge­rate ale dis­po­ni­bi­li­tă­ții fe­mi­nine se în­tâl­nesc cu lipsa de edu­ca­ție și de auto­con­trol, pro­ba­bi­li­ta­tea vi­o­lu­lui crește sem­ni­fi­ca­tiv. Idi­oțe­nia nu are ezi­tări să “ci­tească” în fusta foarte scurtă și ma­chi­a­jul prea in­tens o in­vi­ta­ție ce i se adre­sează di­rect.

La ca­pă­tul ce­lă­lalt avem bu­rka. Orice cen­ti­me­tru de piele fe­mi­nină ex­pusă este tra­tat ca o pro­vo­care adre­sată băr­ba­tu­lui și cum nor­mele re­li­gi­oase isla­mice nu în­gă­du­iesc re­la­ți­ile se­xu­ale ne­in­sti­tu­țio­na­li­zate, e mai bine să se aco­pere tot ce ar pu­tea fi in­ter­pre­tat greșit. Din acest ex­ces pu­ri­tan a re­zul­tat o si­tu­a­ție care dis­truge per­so­na­li­ta­tea fe­mi­nină — în loc de mame, fiice, so­ții și iu­bite au fost cre­ate niște apa­ri­ții cvasi-fan­to­ma­tice dra­pate într-un ne­gru mo­ro­că­nos și con­tra­cep­tiv, că­rora nici chip nu le poți da pen­tru că n‑au.

De un se­col fe­me­ile os­ci­lează în­tre acești doi poli, ne­ho­tă­râte parcă asu­pra fe­lu­lui în care să se ma­ni­feste ca fi­ințe so­ci­ale cu o pro­prie per­so­na­li­tate și fi­ințe se­xu­ale cu ne­voi fi­zi­o­lo­gice fi­rești. Nu pot să dau sfa­turi ni­mă­nui, dar mi se pare că nici­o­dată ex­tre­mele n‑au ser­vit la ni­mic, cu ex­cep­ția ca­zu­ri­lor când ci­neva a do­rit cu tot din­a­din­sul să îm­pingă li­mi­tele mai de­parte. Moda a dez­bră­cat fe­meia tot mai mult, dar in­s­tinc­tele se­xu­ale au ră­mas ace­leași ori­câtă do­rință de eman­ci­pare ar exista în so­ci­e­tate. Ac­ti­vis­tele fe­mi­niste sunt aprige îm­po­triva nor­me­lor mu­sul­mane spu­nând că nu poți să îm­pie­dici o fi­ință umană să se afirme so­cial, ceea ce in­clude și pre­zența sa fi­zică. Nu la fel de vo­cale sunt când ex­ce­sul e ma­ni­fes­tat în cea­laltă di­rec­ție — orice vul­ga­ri­tate stri­dentă este scu­zată în nu­mele unei li­ber­tăți in­di­vi­du­ale. Și până la urmă așa și e, nu poți îm­pie­dica pe ci­neva să se afi­șeze în ce ți­nută do­rește, dar în spi­ri­tul unei echi­ta­bile mă­suri nu se poate spune des­pre un băr­bat că e porc când se uită pofti­cios la fun­dul și pi­cioa­rele unei tipe când ea e îm­bră­cată (sau mai bine zis dez­bră­cată) pe stradă pre­cum ve­de­tele site-uri­lor porno.

Poate că so­lu­ția ar fi să mer­gem cu to­ții pe ca­lea pro­pusă de ac­ti­vis­tele alea care um­blă to­pless pe stră­zile ma­ri­lor ca­pi­tale, stri­gând în gura mare că e cor­pul lor na­tu­ral și nu tre­buie să le fie ru­șine cu el. Să um­blăm toți goi pe străzi pen­tru că în fe­lul ăsta ni­meni nu se mai poate spune că a în­țe­les greșit me­sa­jul ves­ti­men­ta­ției ce­lui­lalt. Mă tem însă că ar apă­rea niște in­con­ve­niente mult mai mari de­cât in­ter­pre­ta­rea ero­nată a sem­ne­lor dis­po­ni­bi­li­tă­ții se­xu­ale. 🙂

Nu știu să trag li­nia din­tre vul­gar și dis­cret-sen­zual prin cu­vinte. Dar în­tre bu­rka și bi­kini există cu si­gu­ranță loc pen­tru des­tulă pon­de­ra­ție și fe­mi­ni­tate. Și mai ales există fe­luri de a ex­prima per­so­na­li­ta­tea într-un mod mult mai sub­til-ero­tic, căci ni­mic nu e mai su­rex­ci­tant de­cât ceea ce se ghi­cește, dar nu poate ve­dea pe de-a-ntre­gul.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Kendalo

    Fru­mu­se­tea este… cand te uiti in ochii unei fe­mei si vezi fru­mu­se­tea in inima ei.

  2. Red Prod

    Femeia…oricum e fru­moasa

  3. gaudi claudia

    In­te­re­sant ar­ti­col!

  4. Camelia Voicu

    In­te­re­sant ar­ti­co­lul. Ima­gi­nile pe care le-ai fo­lo­sit ma duc la gan­dul ca am­bele ex­treme re­pre­zinta ace­lasi lu­cru: fe­meia obiect.

    • Jurnal de bord

      Exact. Într‑o parte fe­meia obiect de fo­lo­sință per­so­nală, în ce­lă­lalt fe­meia obiect de uz ge­ne­ral.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.