Frumusețea feminină a fost și va fi întotdeauna subiectul unei unanime admirații. Bărbații iubesc femeile frumoase, femeile urâte le invidiază, ceea ce e tot o formă de admirație. Dar frumusețea nu este risipită cu dărnicie către noi toți, fiecare primim mai mult sau mai puțin după cum compoziția genetică ne‑a fost favorabilă ori ba. Și pentru că toți am vrea să fim iubiți, admirați, acceptați, chiar dacă nu suntem frumoși, trebuia să existe și o altă cale de a ajunge la aceste deziderate.
Cei mai puternici bărbați și-au disputat dintotdeauna femeile frumoase, ca pe niște trofee. Dar la firul ierbii, acolo unde se trăiește viața de zi cu zi, nu toți pot spera să-și găsească perechea într-un fotomodel. N‑ar fi îndeajuns de multe. Și atunci ce altceva e atrăgător la o femeie? Ce va atrage atenția unui bărbat făcând‑o să i se pară dezirabilă? Răspunsul e relativ simplu: disponibilitatea ei. Și când spun disponibilitate nu mă refer la disponibilitate pentru căsătorie. 🙂 Mă refer la sex.
O privire prelungită lasciv, niște gene fluturând a emoție, un zâmbet insinuant pot transforma aproape orice femeie în subiectul dorințelor unor bărbați. O ea sugerează că un el ar avea șanse dacă îndrăznește, un el devine îndată interesat. Căci, în ciuda tuturor teoriilor care spun altfel, coșmarul cel mai mare al bărbaților a fost și a rămas acela de a cuceri femeile și mai precis pe alea pe care ei le consideră atrăgătoare. Întreaga tevatură a felului în care se prezintă, conversează și avansează pas cu pas către relația fizică pe care și-au dorit‑o de la bun început e o imensă bătaie de cap, un labirint cu capcane din care foarte mulți n‑au mai găsit ieșirea pentru că ghicitorile pe care au trebuit să le dezlege au fost prea multe și prea grele. Un gest al ei care să promită o nesperată disponibilitate e un fel de binecuvântată scutire de la toate aceste cazne.
Prostituția este — de fapt — o modalitate de a monetiza disponibilitatea. Vor fi fiind prostituate frumoase, dar marea lor majoritate sunt doar niște femei de o frumusețe obișnuită, precum oricare altele de pe stradă, ba chiar unele sunt urâte de‑a dreptul. Însă clienții nu vin pentru frumusețea lor, ci pentru disponibilitatea pe care o găsesc. Căci, să fim cinstiți, nu e mai scump să cumperi sex decât să încerci să‑l obții prin relațiile sociale. Ba aș zice că e probabil mai ieftin dacă e să compari cât costă un ceas de sex într‑o casă de toleranță cu toate cheltuielile pe cadouri, restaurante și tot arsenalul de obiceiuri care se interpun în calea simplei dorințe de împerechere. Veți spune că la bordel nu se primesc sentimente — sunt cu totul de acord, dar am să adaug că nici în relațiile care se finalizează cu căsnicii nu garantează nimeni sentimentele, ba uneori nici sexul de calitate și îndestulător. Și apoi eu nu vorbesc aici despre a‑ți căuta partenerul de viață. Până a ți‑l găsi pe acela, sexul rămâne totuși o necesitate, nu?
Femeile au dezvoltat de‑a lungul timpul un arsenal întreg de tehnici prin care să sugereze disponibilitatea sexuală. Practic orice poate deveni un pretext pentru a anunța interesul: o strângere de mână, o privire specială, un anumit ton al vocii, jocurile de cuvinte cu conotații sexuale sunt toate metode potrivite de a afirma disponibilitatea pentru cineva anume. Alesul este astfel invitat să îndrăznească mai mult, căci ar putea fi binevenit. Iar dacă ezită pentru că e nesigur sau mai timid există întotdeauna în trusa de seducție a unei femei încă un gest și încă o sugestie care să‑l mai încurajeze o dată.
Prostituatele își dezvăluie disponibilitatea într-un mod mai general, prin îmbrăcăminte, fără să direcționeze către cineva anume invitația: everybody is welcomed. Fiind un soi de profesie — de vreme ce din asta trăiesc — disponibilitatea trebuie promovată în mod vizibil și clar pentru ca clienții să știe unde pot găsi ceea ce caută. Iar semnele exterioare sunt relativ simplu de recunoscut: pantofii cu toc înalt, eventual roșii, fuste scurte, decolteuri generoase sau chiar sâni aproape dezgoliți, machiaj strident. Totul e menit să comunice același mesaj: vino, oricine ai fi, sunt disponibilă!
Lucrurile se complică în momentul în care moda își împinge limitele către ceea ce poate fi confundat cu semnalizarea disponibilității sexuale. De câte ori evoluția modei a evoluat către a dezbrăca tot mai tare femeia, societatea a considerat că e semnul unei neîndoielnice destrăbălări. O femeie îmbrăcată sumar, cu un machiaj foarte puternic și gesturi sexualizate poate că se consideră pe sine drept o persoană care își afirmă personalitatea feminină — societatea însă va decreta că semnalizează strident interesul său pentru sex. Bărbații se vor simți invitați să încerce apropierea, fiecare prin metodele sale, unele mai subtile și mai civilizate, altele mai directe și mai bădărănești. Când semnalele neintenționat exagerate ale disponibilității feminine se întâlnesc cu lipsa de educație și de autocontrol, probabilitatea violului crește semnificativ. Idioțenia nu are ezitări să “citească” în fusta foarte scurtă și machiajul prea intens o invitație ce i se adresează direct.
La capătul celălalt avem burka. Orice centimetru de piele feminină expusă este tratat ca o provocare adresată bărbatului și cum normele religioase islamice nu îngăduiesc relațiile sexuale neinstituționalizate, e mai bine să se acopere tot ce ar putea fi interpretat greșit. Din acest exces puritan a rezultat o situație care distruge personalitatea feminină — în loc de mame, fiice, soții și iubite au fost create niște apariții cvasi-fantomatice drapate într-un negru morocănos și contraceptiv, cărora nici chip nu le poți da pentru că n‑au.
De un secol femeile oscilează între acești doi poli, nehotărâte parcă asupra felului în care să se manifeste ca ființe sociale cu o proprie personalitate și ființe sexuale cu nevoi fiziologice firești. Nu pot să dau sfaturi nimănui, dar mi se pare că niciodată extremele n‑au servit la nimic, cu excepția cazurilor când cineva a dorit cu tot dinadinsul să împingă limitele mai departe. Moda a dezbrăcat femeia tot mai mult, dar instinctele sexuale au rămas aceleași oricâtă dorință de emancipare ar exista în societate. Activistele feministe sunt aprige împotriva normelor musulmane spunând că nu poți să împiedici o ființă umană să se afirme social, ceea ce include și prezența sa fizică. Nu la fel de vocale sunt când excesul e manifestat în cealaltă direcție — orice vulgaritate stridentă este scuzată în numele unei libertăți individuale. Și până la urmă așa și e, nu poți împiedica pe cineva să se afișeze în ce ținută dorește, dar în spiritul unei echitabile măsuri nu se poate spune despre un bărbat că e porc când se uită pofticios la fundul și picioarele unei tipe când ea e îmbrăcată (sau mai bine zis dezbrăcată) pe stradă precum vedetele site-urilor porno.
Poate că soluția ar fi să mergem cu toții pe calea propusă de activistele alea care umblă topless pe străzile marilor capitale, strigând în gura mare că e corpul lor natural și nu trebuie să le fie rușine cu el. Să umblăm toți goi pe străzi pentru că în felul ăsta nimeni nu se mai poate spune că a înțeles greșit mesajul vestimentației celuilalt. Mă tem însă că ar apărea niște inconveniente mult mai mari decât interpretarea eronată a semnelor disponibilității sexuale. 🙂
Nu știu să trag linia dintre vulgar și discret-senzual prin cuvinte. Dar între burka și bikini există cu siguranță loc pentru destulă ponderație și feminitate. Și mai ales există feluri de a exprima personalitatea într-un mod mult mai subtil-erotic, căci nimic nu e mai surexcitant decât ceea ce se ghicește, dar nu poate vedea pe de-a-ntregul.
9:08
Frumusetea este… cand te uiti in ochii unei femei si vezi frumusetea in inima ei.
13:01
Femeia…oricum e frumoasa
12:10
Interesant articol!
18:10
Interesant articolul. Imaginile pe care le-ai folosit ma duc la gandul ca ambele extreme reprezinta acelasi lucru: femeia obiect.
19:10
Exact. Într‑o parte femeia obiect de folosință personală, în celălalt femeia obiect de uz general.