Ușa din­spre pis­cină a ves­ti­a­ru­lui se des­chide și doi ti­neri atle­tici in­tră, dis­cu­tând cu în­su­fle­țire. Unul din­tre ei, mai înalt și mai bron­zat, pare să îi po­ves­tească ce­lui­lalt ceva des­pre un dis­tri­bu­i­tor de whisky și afa­ce­rile pe care le poți face cu el. Ce­lă­lalt se miră că n‑a au­zit de firma aia — cum naiba de nu m‑am lo­vit de ei până acum? Ce­lă­lalt in­sistă: și eu mă mir că n‑ai au­zit de ei, sunt mari, da’ numa’ pe whisky.

Ajung la du­la­pu­rile lor și în­cep să se îm­brace.

- Și ce-ai mai fă­cut în ul­tima vreme?
— Bă, am ui­tat să-ți zic, am fost la un tur de-ăsta de de­gus­tare de vi­nuri, acu’ vreo două săp­tămâni…
— Eee, pe dracu’! Se­rios?
— Da, mă. Ți-am zis că eram cu­rios ce șme­che­rie e ches­tia asta cu de­gus­tat vi­nuri. A fost su­per mișto. Am agățat‑o pe una și seara la ho­tel… pac! pac!
— Păi ce? Era sin­gură?
— Da, frate, nu știu ce dracu’ că­uta pe-acolo, da’ era bu­nuță rău, avea niște craci su­per. M‑am dat pe lângă ea de la în­ce­put, da’ ga­gica o ți­nea într-una că abia aș­teaptă să în­ceapă de­gus­ta­rea, că ea vrea să se facă de­gus­tă­tor, că ce mișto e să te pri­cepi la vi­nuri, ches­tii de-as­tea. Nu pu­team să schimb vorba, că ea iar zi­cea de de­gus­tări și căca­turi.
— Și ce-ai fă­cut?
— I‑am zis că și eu sunt pa­sio­nat, că alt­fel n‑aveam nici o șansă, îți dai seama…
— Bă, da’ tu de când te știu bei numa’ bere!
— Păi și ce vro­iai să fac? Să scap oca­zia? Da’ știi că‑s bă­iat deș­tept… să vezi ce-am fă­cut. Am des­căr­cat pe te­le­fon o apli­ca­ție de-aia de vi­nuri, una su­per mișto — sca­nezi eti­cheta sti­clei și-ți zice tot fe­lul de căca­turi des­pre vin. Că are to­nuri de coa­căze, că are aromă de lemn de ste­jar. Să-mi bag p[..]a dacă eu sim­țeam vreo coa­căză, mie mi se pă­rea cam amă­rui, i‑aș fi pus niște cola peste ca să meargă mai bine. Da’ ci­team pe apli­ca­ție în timp ce ne ex­pli­cau acolo des­pre vin și fă­ceam re­marci de-alea in­te­li­gente, știi? Gen: eu simt o notă de prună us­cată la fi­nal, că așa scria în apli­ca­ție. Și nea ăla care pre­zenta să­rea ime­diat: exact, exact, am vrut să văd cine o se­si­zează, fe­li­ci­tări, aveți sim­țuri foarte bune
— Hă, hă, hă! Și ea ce zi­cea?
— Ga­gica era pe spate. După trei co­men­ta­rii de-as­tea era udă toată și se mu­tase pe lângă mine, da’ nu prea-mi con­ve­nea că nu mai pu­team să mă uit pe te­le­fon. Mi‑a ve­nit ideea aia bună și i‑am bă­gat un text că aș­tept un mail im­por­tant, tre­buie să aprob o achi­zi­ție mare. Și uite așa am pu­tut să mai scot vreo două-trei texte din mine. Pe urmă, seara la ho­tel, după cină, ți-am zis: pac! pac!
— De două ori?
— Ab­so­lut. De-aia zic, frate, ce bine e să ai teh­no­lo­gie…
— Clar. Teh­no­lo­gia te sal­vează.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.