Bucureștiul e un oraș care se află mereu în treabă. Capitala nu cunoaște odihna și veți spune că așa îi șade bine unei citadele europene, să vibreze continuu, să-și schimbe în fiecare zi pielea înfățișării, ca un șarpe care renaște în fiecare dimineață. Mda, cunosc metaforele astea poetice, numai că mie trepidația asta îmi cam ajunge până peste cap.
Șantierele — mai mici sau mai mari — răsar în tot locul. De pildă în fața sediului poliției din sectorul 1, unde a fost perforat un întreg colț de stradă pentru a face oarece lucrări (mărturisesc că n‑am reușit sa depistez scopul lor). În spiritul unei civilități de manual, autoritățile au pus o punte de metal peste șanțul săpat, pentru ca pietonii să poată traversa șantierul. Frumos, mi-am spus.
Frumos până la un punct. Când în poză au apărut “meseriașii”, respectiv muncitorii primăriei. Și pentru că nu putea să vină cu mâna goală, au adus și-un excavator mic cu ei, pe care l‑au parcat fix în dreptul pasarelei metalice, ca să blocheze trecerea, iar ei s‑au instalat în jurul șanțului cu mâinile în șold și cu aerul de specialiști chemați pentru o a doua opinie.
Trec prin zonă și le spun: bă, oameni buni, luați nenorocirea aia de excavator din drum, că nu avem pe unde să trecem. Se uită la mine ca la un extraterestru și-mi explică: mata nu vezi că aici e șantier? Văd, zic, da’ ce facem? Ne mutăm în Ploiești până terminați voi de săpat pe-aici? Unul dintre ei, mai șmecheraș, se scarpină în turul pantalonilor și le zice ălorlalți: fii atent, bă, vii să le rezolvi problemele și tot ei cu gura mare!
Muncitorul de la primărie — ca să știți și voi — vă face o favoare că vă rezolvă problemele. Normal ar fi să stea pe cur undeva și să-și ia salariul. Dacă‑l vedeți pe undeva sprijinindu-se în lopată e pentru că e un suflet mare și a venit să vă scoată din rahat. De-aia ar fi bine să‑l tratați cu respect și înțelegere, că altfel vă lasă să vă faceți singuri reparațiile. Nesimțiților!
Lasă un comentariu