Când am scris des­pre mu­ti­la­rea mun­ți­lor Bu­cegi de că­tre hoarde de in­di­vizi ne­ci­vi­li­zați, am fo­lo­sit câ­țiva ter­meni “con­sa­crați” prin re­țe­lele so­ci­ale ca să ca­rac­te­ri­zez acești oa­meni: co­ca­lari, piți­poance, cor­po­ra­tiști. Unii m‑au cer­tat prin co­men­ta­rii pen­tru asta, con­si­de­rând că afi­șez un soi de eli­tism ne­po­tri­vit cu su­biec­tul. Ori­cine are drep­tul de a merge pe munte, căci mun­tele nu apar­ține doar unora. Așa e. Îmi fac mea culpa. Luat de va­lul in­dig­nă­rii n‑am fost prea clar în ex­pri­mare și am lă­sat loc să se în­țe­leagă că a fi monta­ni­ard e un soi de apar­te­nență la o castă no­bilă, din care nu ori­cine poate face parte. Nu e drept.

Gân­dindu-mă la această gre­șe­ală și la fe­lul în care to­tuși ar tre­bui s‑o în­drept — mă­car prin niște scuze pe care, iată, le pre­zint chiar acum — m‑am tre­zit însă în­tre­bându-mă care sunt acele lu­cruri care dau drep­tul cuiva de a se auto­in­ti­tula monta­ni­ard? Eu, care mă pre­tind a fi în această ca­te­go­rie, sunt în­drep­tă­țit să mă nu­mesc așa? Ce este, de fapt, un monta­ni­ard?

În DEX — sur­priză — ter­me­nul nu e nici pe de­parte ex­pli­cat în sen­sul pe care azi îl uti­li­zăm. În limba ro­mână ofi­ci­ală monta­ni­ard în­seamnă “om de la munte, mun­tean” (ca sub­stan­tiv) sau “mun­te­nesc” în sen­sul de apar­ținând mun­te­lui (ca ad­jec­tiv). Mai există o ex­pli­ca­ție le­gată de Re­vo­lu­ția Fran­ceză, dar nu are nici o re­le­vanță pen­tru ce dis­cu­tăm noi aici. Deci monta­ni­ard este un ne­o­lo­gism pe care uti­li­za­rea frec­ventă îl va im­pune pro­ba­bil și lim­bii ofi­ci­ale. Dar cu ce sens îl vom adă­uga în dic­țio­nar?

Sunt si­gur că mulți din­tre voi vor opta ime­diat pen­tru de­fi­ni­ția cea mai la în­demână: iu­bi­tor al mun­te­lui. Foarte ade­vă­rat, dacă nu iu­bești mun­tele, nu te poți numi monta­ni­ard. Dar ce în­seamnă iu­bi­rea pen­tru munte? Căci, la urma ur­mei, chiar și ce­lui care face gră­tare în vâr­ful mun­te­lui și lasă un mal­dăr de gu­noaie în urma sa îi place mun­tele. Acolo se simte bine, e aer cu­rat, poate să urle cât îl țin plămâ­nii, poate să facă orice îi este in­ter­zis în oraș. Alt exem­plu: nu mă în­do­iesc că există iu­bi­tori ai mun­te­lui care stau în vâr­ful pa­tu­lui și dau like-uri la poze din cres­tele montane, fără să fi ajuns nici­o­dată acolo. Ce fel de iu­bire a mun­te­lui este aceea care dă ca­li­ta­tea de monta­ni­ard?

Pro­ba­bil că veți spune că monta­ni­ar­dul este acela care iu­bește mun­tele, îi stră­bate po­te­cile și îi res­pectă re­gu­lile. Am mai îna­in­tat pu­țin în că­u­ta­rea de­fi­ni­ției, dar ne iz­bim de o altă ne­cla­ri­tate. Și cei care merg cu ATV-uri sau cu mo­to­ci­clete en­duro iu­besc mun­tele pen­tru că le place să îi stră­bată po­te­cile, după re­gu­lile pe care ei le con­si­deră co­recte. Cu ce strică ei dacă se dau cu mo­toa­rele prin pă­duri și prin go­lul al­pin? Dis­trug flora și stre­sează fa­una? Ei, hai, că nu se face ga­ură în cer din câ­teva mo­toare — vor ar­gu­menta ei. Ba da, o să spună mulți al­ții, prin­tre care și eu.

Să șle­fuim din nou de­fi­ni­ția noas­tră: monta­ni­ar­dul este acela care iu­bește mun­tele, îi stră­bate po­te­cile prin pro­pri­ile sale forțe și îi res­pectă re­gu­lile. Prin pro­pri­ile forțe mi se pare o for­mu­lare mai cu­prin­ză­toare căci in­clude și pe cei care urcă mun­ții pe bi­ci­cletă — mie mi se pare un mod ne­in­tru­ziv de a tra­versa na­tura, de aceea am vrut să‑l in­clud în de­fi­ni­ție. Rămân de lă­mu­rit doar re­gu­lile, cele că­rora avem obiș­nu­ința de a le mai spune le­gile ne­scrise ale mun­te­lui. Și aici apare una din cele mai mari pro­bleme: că sunt ne­scrise, deci in­ter­pre­ta­bile. Am în­tâl­nit, de pildă, pre­tinși monta­ni­arzi care fă­ceau fo­cul în go­lul al­pin cu jne­peni, deși știau că sunt ocro­tiți de lege. În opi­nia lor acest gest nu îi des­ca­li­fica din con­di­ția de iu­bi­tori ai mun­te­lui. De­fi­ni­ția noas­tră este ia­răși în im­pas.

Unii din­tre voi s‑ar pu­tea să fi aflat de pro­iec­tul pe care l‑am ini­țiat: Car­tea Mun­ți­lor. Dacă nu știți ni­mic, dar ați vrea să aflați, pu­teți citi această lă­mu­rire. Unul din­tre lu­cru­rile pe care mi-aș dori să fie cu­prinse și, dacă se poate, cla­ri­fi­cate în această en­ci­clo­pe­die a monta­ni­ar­zi­lor ro­mâni este exact această listă a re­gu­li­lor mun­te­lui, cea care ar tre­bui să ghi­deze com­por­ta­men­tul ori­cui se do­rește a fi monta­ni­ard. Și poate că după ce vom fi în­și­rat aceste legi, dându-le viață prin scris, ne vom lă­muri cu to­ții ce este un monta­ni­ard.

Până atunci gân­du­rile și co­men­ta­ri­ile voas­tre sunt bi­ne­ve­nite. Ce este, pen­tru voi, un monta­ni­ard?


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.