O strategie pentru turismul montan

A horse! A horse! My king­dom for a horse! Lecția pe care Shake­speare a încer­cat să ne‐o pre­dea prin vor­bele lui Richard al III‐lea nu pare să fi avut prea mare suc­ces. Ajungem prea des în situ­ația dis­per­ată de a da orice pen­tru a salva ceea ce nu demult ni se părea că n‐avem cum să pier­dem. Cam așa se întâm­plă și cu tur­is­mul româ­nesc. De 25 de ani dis­cutăm despre fap­tul că el ar tre­bui să fie o sursă de ven­i­turi și de tot de 25 de ani nu facem decât să dis­trugem ceea ce există. De 25 de ani ne lăudăm că avem ce arăta străinilor. Și de 25 de ani începem enu­mer­area cu o afir­mație: avem o natură extra­or­di­nară!

Așa e. Avem. Între­barea este însă este ce facem cu extra­or­di­nar­i­tatea ei. Dacă tre­buie neapărat s‐o facem să pro­ducă bani. Și, dacă da, cum o trans­for­măm în bani fără s‐o dis­trugem. La între­bările astea nu prea există niște răspun­suri clare. Ba, aș îndrăzni să afirm, nu există nici un răspuns. Nici măcar n‐am for­mu­lat între­bările la modul serios. Poate că a venit vre­mea s‐o facem. Nu pretind că dețin vreun ade­văr abso­lut. Și nici nu mă înc­umet să vorbesc despre întreaga natură a României. Vreau doar să vă fac să vă gândiți — măcar pen­tru câteva minute — în modul cel mai serios cu putință la acest subiect: ce strate­gie ar tre­bui să avem pen­tru tur­is­mul mon­tan?

Iubesc munții. Îmi place maies­tuoz­i­tatea lor, forța tăcută pe care o exprimă, temeini­cia tre­cerii lor prin timp. Și, în numele aces­tei admi­rații, mi se pare nimerit să încep prin a mă întreba: e bine să scoatem munții noștri la negoț, pe taraba economiei mod­erne? Ce putem vinde din munții noștri?

Prima opți­une și cea mai evi­dentă ar fi resursele lor sub­ter­ane — sunt zone unde minereurile lor ne‐ar putea aduce bani fru­moși — vezi zona Roșia Mon­tană. Dacă am merge pe calea asta, am îngă­dui uti­la­jelor să le răs­colească mărun­taiele, să scoată tot ce‐i de preț în ei și să ne lase în urmă halde de steril și terenuri degra­date pen­tru mulți ani. Ne vom alege poate cu niște bani care ne vor ajunge zece ani, poate douăzeci de ani. O parte îi vom chel­tui ca să reparăm deza­s­trele eco­log­ice pro­duse. Și apoi? Când nu vom mai avea ce scoate din munți, ce vom face? Vom invita străinii să vină să ne viziteze haldele de steril?

A doua opți­une ar fi să vin­dem priv­i­legiul de a vizita fru­musețile lor. Să con­servăm săl­băti­cia lor nat­u­rală și s‐o pro­movăm peste tot ca pe o rar­i­tate. Căci este o rar­i­tate. În Europa nu prea mai sunt locuri unde poți să te simți în mijlocul naturii vir­gine așa cum se întâm­plă în munții Carpați. Să pof­tim străinii să vadă crestele munților noștri și să facem bani din tot ceea ce este adi­a­cent tur­is­mu­lui mon­tan: echipa­ment, taxe de acces, cazare, gas­tronomie, ser­vicii de ghid mon­tan, ture orga­ni­zate, tur­ism mon­tan ecvestru, moun­tain bik­ing, vână­toare cu aparatul foto sau cu cam­era video. Câți n‐ar vrea să petreacă o noapte la o stână aut­en­tică? Sau să vadă pe viu bon­căni­tul cer­bilor, toamna? Sau să par­curgă creasta Făgărașu­lui pe cai de munte?

Pen­tru că nu putem să spunem că ne dau afară din casă ven­i­turile economiei românești, aș înclina să cred că n‐ar tre­bui să resp­ingem ideea de a face bani din tur­is­mul mon­tan. Nu vom câștiga sume fab­u­loase pre­cum cele de la Roșia Mon­tană — nu vin­dem nici aur, nici petrol — dar am putea deveni în scurt timp refer­ința pen­tru natura reală, locul unde vin cei care vor să vadă săl­băti­cia aut­en­tică. Sunt sigur că sunt mulți cei care și‐ar dori asta. Dar cum am putea face asta? Din nou apare o alter­na­tivă.

Putem opta pen­tru stilul mod­ern, occi­den­tal, al acce­si­bi­lizării intense a munților, al instalării facil­ităților mod­erne cât mai sus, spre vâr­ful muntelui. Facem Transalpine și Trans­bucegiuri, asfaltăm, con­struim pen­si­uni și cabane mod­erne, cu gaze și elec­tric­i­tate și aducem la 2000 de metri con­for­tul din buricul orașu­lui. Totul e la dis­poz­iția tur­is­tu­lui, la o răsu­cire de buton. Pe urmă îi aștep­tăm să sosească. Atâta doar că după ce vor vizita stați­u­nile noas­tre mon­tane le vor com­para invari­abil cu cele din țările lor. De pildă vor com­para Rânca cu Cha­monix. Sau Buște­niul cu Davos. Cre­deți că‐i putem bate la arhi­tec­tura stați­u­nilor sau la cal­i­tatea ser­vici­ilor? Putem să‐i con­curăm la con­fort și spec­tac­u­loz­i­tatea peisaju­lui? Dacă ați răspuns că da, mai gândiți‐vă o dată.

Putem opta însă pen­tru stilul nat­ural, săl­batic, pe care ni‐l oferă Carpații. Puncte de acces mai puține, la baza muntelui, bine echipate cu pen­si­uni, restau­rante și mag­a­zine de echipa­ment, locuri unde găsești ser­vicii de ghid mon­tan, unde se orga­nizează ture pe cai sau pe bici­clete și excur­sii de vână­toare foto cu spe­cial­iști care să con­ducă ama­torii la locurile priel­nice pen­tru obser­vație. În loc de dru­muri asfal­tate bagi bani în mar­carea exem­plară a traseelor mon­tane și în refugii sufi­ciente numeric și aprovizion­ate core­spun­ză­tor cu hrană. Nu e nevoie de condiții de cinci stele, dim­potrivă, un minim nece­sar ca să dai sig­u­ranța că drumețul are unde să bea un ceai cald, să mănânce ceva ca să‐și refacă forțele, să doarmă fără grija intem­peri­ilor. Cu ce vor com­para asta turiștii străini? Unde mai găs­esc fru­musețea nat­u­rală a dru­mu­lui prin săl­băti­cie? Unde mai au ocazia să se abată pe la stână și să mănânce un bulz? Asta înțe­leg eu prin a val­ori­fica un avan­taj com­pet­i­tiv.

O să între­bați cum se pot con­strui și aproviziona mai multe refugii mon­tane. De con­struit le con­stru­iești mai greu, e drept. Le proiectezi și pregătești jos, la poalele muntelui, apoi urci mate­ri­alele de con­strucții și com­po­nen­tele cu eli­copterul și le asam­blezi sus pe munte. Aș imag­ina refugi­ile mult mai mari, capa­bile să primească 30–40 de oameni. Le‐aș încred­ința unui caban­ier (nu știu cum s‐ar numi alt­fel) care ar sta acolo per­ma­nent. Aș face o anexă spe­cială pen­tru Sal­va­mont, pe care s‐o poată folosi oricând au nevoie. Aș dota refugiul cu mate­ri­ale med­icale de prim aju­tor și medica­mente de bază. Aș trans­porta hrană cu trac­toare până la capă­tul dru­mu­lui forestier și de acolo cu catâri sau cai de munte le‐aș urca la refugiu. Nu mă gân­desc la frip­turi și ciorbe, ci la ali­mente ușor de păs­trat: sala­muri și brânze­turi uscate, paste, orez, pes­meți, bis­cuiți, miere, glu­coză. Aș pune panouri solare pe fiecare refugiu ca să se poată încărca tele­foanele și GPS‐urile turiștilor. Le‐aș dota cu pri­ci­uri solide și poate cu saltele sim­ple, umplute cu paie. Și cu o toaletă exte­rioară, sim­plă, dar igien­ică. Iar acolo unde con­stat că trec mulți turiști aș face nu un refugiu, ci o cabană.

Nu e deloc imposi­bil ce spun eu aici. Sunt sigur că s‐ar găsi sufi­cienți dori­tori să ia în respon­s­abil­i­tate câte un refugiu. Con­strucția n‐ar costa o avere, iar aprovizionarea s‐ar amor­tiza din vânzări. N‐ar tre­bui să ne frământe prof­itabil­i­tatea fiecărui refugiu în parte, ci a tur­is­mu­lui mon­tan în ansam­blu. Căci chiar dacă un refugiu costa mai mult decât se câștigă din vânzările lui directe, turiștii vor lăsa banii lor altun­deva și prin taxe se vor întoarce la buget.

Cam așa îmi imag­inez eu o strate­gie pen­tru tur­ism mon­tan. Com­bi­nată cu o edu­cație intensă în favoarea mișcării în aer liber, în natură, cu câteva școli de mon­ta­niarzi unde să fie expli­cate reg­ulile echipării mon­tane, ale par­curg­erii traseelor, ale primu­lui aju­tor. Cu ture orga­ni­zate pen­tru începă­tori și pen­tru copii. Cu pro­movare intensă către turiștii străini. E departe de ceea ce se întâm­plă azi, dar nu e departe de ceea ce s‐ar putea real­iza.

Și dacă a alege între opți­u­nile de mai sus vi se pare greu sau dis­cutabil, poate că ar tre­bui să vă răspun­deți la o între­bare sim­plă: ce dorim să pro­movăm ca stat, ca nați­une? Câș­tig­urile ime­di­ate ale unor antre­prenori pri­vați, făcute pe seama tur­is­tu­lui bur­tos, urcat în vârf de munte pe șosele mod­erne și îmbuibat cu mici și bere? Sau câș­tigul greu de cuan­tifi­cat în bani de a avea mai mulți oameni care‐și găs­esc sursa de sănă­tate în drumeți­ile mon­tane? Ce e mai impor­tant: prof­i­tul unora sau sănă­tatea mul­tora?


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Muresan Rodica

    sa‐l intorci pe roman catre mama Natura si cu spatele spre mici si bere mi se pare un proiect aproape utopic, s‐a cam pier­dut respec­tul fata de Natura de aceea arata muntii nos­tri asa cum arata

  2. Alex

    Cred că totul se poate face cu niște investiții min­ime bine plasate, dar astea sunt chestii pe care nu le vezi din birou, de la "Cen­trală". Strate­gi­ile se fac pe măsură ce te lovești de varii prob­leme pe teren (apă, adă­post, hrană, ori­entare, sig­u­ranță etc.).
    Pro­movarea în sine aș delega‐o către oamenii de rând, aleși din cei care ies frecvent pe teren. Le‐aș încred­ința câte o cameră video, una foto, diurnă și bani de trans­port și i‐aș trim­ite o lună prin țară, cu oblig­ația de a furniza mate­ri­ale foto, video, texte în minim 2 limbi și o listă de prob­leme întâl­nite.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu