Reflexe de fost milițian

Deși poate nu vi se pare, Pie­done este, în adân­cul fibrei sale, un mili­țian de modă veche. Apu­că­tu­rile sale de Pris­tanda modern sunt alto­ite peste un carac­ter de cari­e­rist poli­tic, rezul­tând o com­bi­na­ție oare­cum ine­dită de com­por­ta­mente și ati­tu­dini, de tipul sec­to­ris­tu­lui de Ber­ceni cu ifose de Super­man. Insul gro­bian și incult n‐ar fi tre­buit să ajungă nici­o­dată într‐o func­ție atât de impor­tantă pre­cum cea de pri­mar de sec­tor, însă el este exact ce se cere pen­tru un sec­tor domi­nat de pen­sio­nari și de ex‐proletariatul IMGB și IMUC, din­tre care o parte s‐a con­ver­tit în antre­pre­nori de piei de cloșcă, iar o altă parte sunt anga­jați prin varii firme de apar­ta­ment.

Pe omul nos­tru – Cris­tian Popescu după numele din acte – revo­lu­ția l‐a prins ca șef al unor res­ta­u­rante și hote­luri de pe lito­ral. Adă­u­gați la asta și fap­tul că facul­ta­tea a absolvit‐o mult mai târ­ziu, prin '98, toc­mai la Petro­șani (pen­tru că acolo e un cen­tru uni­ver­si­tar cu renume și tra­di­ție în stu­dii eco­no­mice) și răspundeți‐vă sin­guri la urmă­toa­rea între­bare: ce insti­tu­ție a sta­tu­lui comu­nist ar fi tre­buit să te reco­mande pe vre­mea aia ca să ajungi șef de câr­ci­umi și hote­luri pe lito­ral, fără stu­dii? Să nu ziceți că v‐ați gân­dit la secu­ri­tate! Rușine.

La vre­mea ale­ge­ri­lor Pie­done li s‐o fi părut locu­i­to­ri­lor sec­to­ru­lui 4 un erou jus­ti­țiar. Incur­siu­nile lui prin pie­țele bucu­reș­tene, atent orches­trate medi­a­tic, i‐au adus o noto­ri­e­tate care ulte­rior s‐a trans­for­mat în voturi. Am bănu­iala că asta a plă­nuit de la bun înce­put și, măcar din punc­tul ăsta de vedere, a dat dovadă de o remar­ca­bilă abi­li­tate de mar­ke­ting poli­tic. Sără­ci­mea din adân­cul sec­to­ru­lui patru, adu­nată în blo­cu­rile fetide și pără­gi­nite din mar­gi­nile capi­ta­lei, a fost (și poate că încă este) con­vinsă că un bun pri­mar al unui sec­tor este cineva care răvă­șește legă­tu­rile de pătru­n­jel din piață, răstindu‐se la ăia de le vând că sunt ofi­lite și scumpe. Când Pie­done le‐a mai făcut dino­za­uri și căpri­oare din plas­tic cu becu­lețe, ba le‐a mai și plan­tat pal­mi­eri lângă o arte­zi­ană mul­ti­co­loră, se vor fi sim­țit cu toții în al nouă­lea cer.

Din­colo de vele­i­tă­țile sale de pri­mar care "a făcut, dom'le, ceva pen­tru sec­to­rul ăsta" și care "n‐a fost pus numa' pe furat ca cei­lalți", Pie­done a rămas în sinea sa un func­țio­nar public cu apu­că­tu­rile biro­cra­tice spe­ci­fice mese­riei. Între­bat de presă dacă se simte în vreun fel res­pon­sa­bil de tra­ge­dia de la Colec­tiv, a răs­puns cu seni­nă­tate că din punc­tul de vedere al pri­mă­riei totul era cores­pun­ză­tor la clu­bul res­pec­tiv.

Pro­ce­du­ral adică, pri­mă­ria făcuse tot ce scria prin scripte, bifase toate rubri­cile, apli­case toate nor­ma­ti­vele care țineau de ea. Ches­tia cu incen­di­ile… nu e treaba ei, nu o inte­re­sează. Pen­tru că ros­tul pri­mă­riei în viziu­nea unui func­țio­nar public de carieră cum e dom­nul Pie­done, este să par­curgă biro­cra­tic niște pro­ce­duri, nici­de­cum să aibă cetă­țea­nul în cen­trul aten­ției. Pri­mă­ria e în ser­vi­ciul nor­me­lor și regle­men­tă­ri­lor – pe alea tre­buie să le aibă în vedere, nu pe cetă­țean. Dar dacă cetă­țea­nul se pre­zintă cu o șpagă cores­pun­ză­toare, chiar și neîn­du­ple­ca­tele slove ale pro­ce­du­ri­lor pot fi inter­pre­tate bine­vo­i­tor în favoa­rea dar­ni­cu­lui con­tri­bu­a­bil.

Admo­ne­stat rela­tiv mol­colm de un cetă­țean oare­care pen­tru nepă­sa­rea afi­șată, în Pie­done s‐a răs­cu­lat brusc vechiul mili­țian:

Cetă­țean: – E inad­mi­si­bil!
Pie­done: – … (face o faţă mirată) Eu ce să vă…?
Cetă­țean: – E odios! Putea să fie şi copi­lul dum­ne­a­voas­tră, dom­nule pri­mar.
Pie­done: – Eu sunt de vină sau…? Cum vă numiţi? Aveţi vreo pro­blemă cu mine sau… ?

Pe vre­muri, în comu­nism, când deve­neai recal­ci­trant și te revol­tai împo­triva orga­nu­lui legii, exista o metodă cla­sică de inti­mi­dare: iden­ti­fi­ca­rea. Cum vă numiți? Mili­ția­nul îți cerea să arăți bule­ti­nul, ceea ce con­ți­nea o ame­nin­țare voa­lată: aflăm noi cine ești și ne ocu­păm noi de dum­ne­ata!


Citește...


Evaluează...

Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu