Haideți să nu ne mai mințim, măcar acum în zilele de după tragedia asta care s‑a întâmplat: suntem cu toții foarte imprudenți în țara asta. Nu e doar patronul clubului unde au murit atâția oameni. Nu sunt doar cei lacomi de profit care riscă cu inconștiență viețile altora pentru a câștiga mai mult. Nu e doar statul corupt și birocratic. Toți ne comportăm adesea imprudent și nu vorbesc despre isprăvile prin care ne punem pe noi înșine în pericol — alea sunt nenumărate, dar să zicem că ne privesc personal. Vorbesc despre situațiile în care ignorăm riscurile la care îi expunem pe alții, nevinovați în acel moment, în acea situație.
Nu oprim la treceri de pietoni, accelerând periculos pe lângă oameni care traversează. Ne angajăm în depășiri riscante la limita tamponării cu mașinile de pe sens opus. Bem și ne suim la volan, pentru că suntem convinși că “n‑avem nimic”, suntem prea buni șoferi ca să se întâmple ceva. N‑avem obișnuința de lua în considerare pericolele cărora ne expunem, de a face câteva calcule simple, ca să ne dăm seama că pentru a câștiga câteva minute ne asumăm riscuri mult prea mari. Și, chiar mai rău, îi expunem și pe alții acestor riscuri, deși ei n‑au consimțit la ele în nici un fel. Ar trebui să ne comportăm responsabil, dar merge și-așa atâta timp cât nu ne prinde poliția, nu?
Lăsăm fațadele caselor vechi să se deterioreze până când cad peste trecătorii de pe trotuar, apoi le cârpim de ochii lumii, că e mai ieftin și mai simplu decât o restaurare bine făcută. Facem improvizații neautorizate la instalațiile electrice sau de gaz în clădirile pe care le împărțim cu alții. Folosim în școli sobe necurățate care emană, puțin câte puțin, gaze nocive. Ar trebui să chemăm un specialist, să nu facem lucrări de mântuială, dar merge și-așa.
N‑avem cultura securității nici la muncă. Se vede cu ochiul liber tentația improvizației. N‑avem scula care trebuie? Nu‑i nimic, folosim un patent și‑o sârmă. Suntem inventivi, ne place să spunem. Dar cu ce preț? Nu cu mult timp în urmă un polițist a murit căzând cu motocicleta într‑o groapă prost semnalizată din mijlocul străzii — toți ne-am revoltat pentru faptul că se afla într‑o misiune ilegală, dar adevărul e că omul ar fi fost probabil viu și azi dacă niște muncitori ar fi luat mult mai în serios siguranța celor aflați în trafic și ar fi semnalizat gropile cu lumini intermitente, cum se face în orașele civilizate. Peste tot lucrările de pe carosabil sunt surse de iminent pericol, dar merge și-așa.
În companii regulile de protecția muncii sunt de cele mai multe ori o corvoadă birocratică, un exercițiu de semnat niște hârtii înainte de a veni controlul. Dacă am lua la întâmplare o sută de oameni și i‑am întreba ce pericole există la locul lor de muncă și ce scrie în regulile de protecția a muncii ale companiei pentru care lucrează, mai puțin de zece ar da un răspuns mulțumitor. Instruirile PSI sunt tratate ca un subiect plictisitor — tuturor li se pare că știu ce au de făcut — și nu sunt aproape niciodată completate de exerciții serioase, pentru că merge și-așa. V‑ați întrebat cum ar arăta o evacuare de urgență din sediul firmei, când focul unui incendiu te arde din spate și mai sunt câteva sute de oameni care încearcă în același timp să iasă pe aceleași uși, să coboare pe aceleași scări? Vă garantez că nu seamănă deloc cu o plimbare prin parc.
Mihai Bendeac pune o întrebare simplă: ce reacție am fi avut dacă în mijlocul concertului de la Colectiv pompierii dădeau buzna, întrerupeau concertul și evacuau sala pentru că nu sunt respectate regulile de securitate? I‑ar fi spălat Dunărea de înjurăturile care și le-ar fi luat? Probabil că nu. Dar 32 de oameni ar fi fost încă în viață.
Și, când vedem că prețul imprudențelor e moartea unor oameni de lângă noi, putem să ne mai spunem cum ne stă în obicei merge și-așa?
Lasă un comentariu