Hai­deți să nu ne mai min­țim, mă­car acum în zi­lele de după tra­ge­dia asta care s‑a în­tâm­plat: sun­tem cu to­ții foarte im­pru­denți în țara asta. Nu e doar pa­tro­nul clu­bu­lui unde au mu­rit atâ­ția oa­meni. Nu sunt doar cei la­comi de pro­fit care riscă cu in­con­ști­ență vie­țile al­tora pen­tru a câștiga mai mult. Nu e doar sta­tul co­rupt și bi­ro­cra­tic. Toți ne com­por­tăm ade­sea im­pru­dent și nu vor­besc des­pre is­pră­vile prin care ne pu­nem pe noi în­șine în pe­ri­col — alea sunt ne­nu­mă­rate, dar să zi­cem că ne pri­vesc per­so­nal. Vor­besc des­pre si­tu­a­ți­ile în care ig­no­răm ris­cu­rile la care îi ex­pu­nem pe al­ții, ne­vi­no­vați în acel mo­ment, în acea si­tu­a­ție.

Nu oprim la tre­ceri de pie­toni, ac­ce­le­rând pe­ri­cu­los pe lângă oa­meni care tra­ver­sează. Ne an­ga­jăm în de­pă­șiri ris­cante la li­mita tam­po­nă­rii cu ma­și­nile de pe sens opus. Bem și ne suim la vo­lan, pen­tru că sun­tem con­vinși că “n‑avem ni­mic”, sun­tem prea buni șo­feri ca să se în­tâm­ple ceva. N‑avem obiș­nu­ința de lua în con­si­de­rare pe­ri­co­lele că­rora ne ex­pu­nem, de a face câ­teva cal­cule sim­ple, ca să ne dăm seama că pen­tru a câștiga câ­teva mi­nute ne asu­măm ris­curi mult prea mari. Și, chiar mai rău, îi ex­pu­nem și pe al­ții aces­tor ris­curi, deși ei n‑au con­sim­țit la ele în nici un fel. Ar tre­bui să ne com­por­tăm res­pon­sa­bil, dar merge și-așa atâta timp cât nu ne prinde po­li­ția, nu?

Lă­săm fa­ța­dele ca­se­lor vechi să se de­te­ri­o­reze până când cad peste tre­că­to­rii de pe tro­tuar, apoi le câr­pim de ochii lu­mii, că e mai ieftin și mai sim­plu de­cât o res­ta­u­rare bine fă­cută. Fa­cem im­pro­vi­za­ții nea­u­to­ri­zate la in­sta­la­ți­ile elec­trice sau de gaz în clă­di­rile pe care le îm­păr­țim cu al­ții. Fo­lo­sim în școli sobe ne­cu­ră­țate care emană, pu­țin câte pu­țin, gaze no­cive. Ar tre­bui să che­măm un spe­cia­list, să nu fa­cem lu­crări de mân­tu­ială, dar merge și-așa.

N‑avem cul­tura se­cu­ri­tă­ții nici la muncă. Se vede cu ochiul li­ber ten­ta­ția im­pro­vi­za­ției. N‑avem scula care tre­buie? Nu‑i ni­mic, fo­lo­sim un pa­tent și‑o sârmă. Sun­tem in­ven­tivi, ne place să spu­nem. Dar cu ce preț? Nu cu mult timp în urmă un po­li­țist a mu­rit că­zând cu mo­to­ci­cleta într‑o groapă prost sem­na­li­zată din mij­lo­cul stră­zii — toți ne-am re­vol­tat pen­tru fap­tul că se afla într‑o mi­siune ile­gală, dar ade­vă­rul e că omul ar fi fost pro­ba­bil viu și azi dacă niște mun­ci­tori ar fi luat mult mai în se­rios si­gu­ranța ce­lor aflați în tra­fic și ar fi sem­na­li­zat gro­pile cu lu­mini in­ter­mi­tente, cum se face în ora­șele ci­vi­li­zate. Peste tot lu­cră­rile de pe ca­ro­sa­bil sunt surse de imi­nent pe­ri­col, dar merge și-așa.

În com­pa­nii re­gu­lile de pro­tec­ția mun­cii sunt de cele mai multe ori o cor­voadă bi­ro­cra­tică, un exer­ci­țiu de sem­nat niște hâr­tii îna­inte de a veni con­tro­lul. Dacă am lua la în­tâm­plare o sută de oa­meni și i‑am în­treba ce pe­ri­cole există la lo­cul lor de muncă și ce scrie în re­gu­lile de pro­tec­ția a mun­cii ale com­pa­niei pen­tru care lu­crează, mai pu­țin de zece ar da un răs­puns mul­țu­mi­tor. In­stru­i­rile PSI sunt tra­tate ca un su­biect plic­ti­si­tor — tu­tu­ror li se pare că știu ce au de fă­cut — și nu sunt aproape nici­o­dată com­ple­tate de exer­ci­ții se­ri­oase, pen­tru că merge și-așa. V‑ați în­tre­bat cum ar arăta o eva­cu­are de ur­gență din se­diul fir­mei, când fo­cul unui in­cen­diu te arde din spate și mai sunt câ­teva sute de oa­meni care în­cearcă în ace­lași timp să iasă pe ace­leași uși, să co­bo­are pe ace­leași scări? Vă ga­ran­tez că nu sea­mănă de­loc cu o plim­bare prin parc.

Mi­hai Ben­deac pune o în­tre­bare sim­plă: ce re­ac­ție am fi avut dacă în mij­lo­cul con­cer­tu­lui de la Co­lec­tiv pom­pie­rii dă­deau bu­zna, în­tre­ru­peau con­cer­tul și eva­cuau sala pen­tru că nu sunt res­pec­tate re­gu­lile de se­cu­ri­tate? I‑ar fi spă­lat Du­nă­rea de în­ju­ră­tu­rile care și le-ar fi luat? Pro­ba­bil că nu. Dar 32 de oa­meni ar fi fost încă în viață.

Și, când ve­dem că pre­țul im­pru­den­țe­lor e moar­tea unor oa­meni de lângă noi, pu­tem să ne mai spu­nem cum ne stă în obi­cei merge și-așa?


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.