Povestea tragediei de la Colectiv se reconstruiește treptat, pe măsură ce anchetele avansează. Mai întâi am aflat că clubul mințise în privința capacității și destinației locației, înghesuind sute de oameni acolo unde ar fi trebuit să existe maxim 80 de inși. Apoi am aflat că primăria a dat autorizație de funcționare fără să‑i pese prea mult de ce se va întâmpla cu adevărat acolo, dacă legea va fi încălcată. Că a fost și șpagă la mijloc, probabil — vom afla la momentul potrivit.
Pe urmă am aflat că artificiile care au aprins incendiul au fost instalate de o firmă specializată, care a trimis un pirotehnician ca să le opereze, iar tehnicianul n‑a sesizat că buretele spre care băteau artificiile era potențial inflamabil și n‑a întrebat nimic. Am luat apoi la cunoștință că persoana care organiza tehnic scena cu toate detaliile ei — sunet, curent electric, amplasamente — inclusiv show-ul pirotehnic, era unul dintre eroii decorați post-mortem pentru că a salvat pe alții. Înainte de a‑i salva, el a fost cel care a indicat unde se amplasează artificiile și la ce moment trebuie declanșate, pentru că era treaba lui.
După tragedie am aflat că firma de efecte pirotehnice nu încheiase un contract scris cu organizatorii concertului și că au fost prinși în timp ce încercau să distrugă documente. Patronii au fost arestați. După care o anchetă a lui Tolontan ne arată că tot firma aia a organizat focuri de artificii pe stadionul național, cu acordul ISU, deși stadionul național nu este autorizat de ISU pentru că are un acoperiș dintr-un material neomologat în România ca rezistență la incendii. Cu toate astea ISU a fost de acord. Iar zvonurile spun că există niște apropieri suspecte între ISU și această firmă.
Dar există un numitor comun al tuturor acestor evenimente organizate, cel din clubul Colectiv și cel de pe stadionul național. Și multe altele care se întâmplă. Toate sunt făcute repede. Cum zice Corina Băcanu într-un articol de ieri “în București oamenii se uită des la ceas”. E grabă mare, nu‑i vreme de multe calcule, de socotit ce riscuri există. Trebuie făcut profit, nu e momentul acum să obținem autorizațiile legale pentru un club unde intră cinci sute de oameni. Trebuie încasată repede o șpagă, nu‑i vreme să ne gândim că riscăm viețile unor oameni. Trebuie organizat iute un concert de lansare a unui album, n‑avem timp de semnat contracte. Trebuie să fie înjghebat rapid un show cu artificii, nu e când să studiem buretele inflamabil de pe pereți. Trebuie distruse repede niște documente incriminatoare, nu‑i timp să ne gândim că poate suntem deja sub filajul poliției. Trebuie să ajutăm imediat victimele incendiului, n‑avem timp să aflăm care e situația lor medicală. Trebuie să‑i ducem repede pe cei răniți în străinătate, nu avem când să ne întrebăm dacă pot suporta transportul. Repede, mai repede, cel mai repede. Și pentru că nimeni nu se oprește să se gândească mai bine la consecințe, unii ajung în pușcărie, alții — mai rău — mor nevinovați. Noi însă continuăm să credem că cel mai important e să accelerăm.
Domnule președinte, nu te miști o dată cu nominalizarea premierului ăla? Și cu schimbarea României ce faci, o mai moșmondești mult? Că doar ți-am spus clar ce vrem de la tine: să ne fie bine, ca să nu ne fie rău. Lasă dracu’ teoria aia cu “pas cu pas”, că nu te-am pus acolo ca să dormi. Repede, repede, repede! Schimbă clasa politică, adu una nouă și miștoacă. Rezolvă cu infrastructura, că n‑avem șosele pe care să ne grăbim. Și vezi cum aranjezi și cu fondurile europene, să fie multe și grase. Până mâine să vii cu o nouă Românie în care noi să ne instalăm comod și să trăim bine. Hai, la treabă, că — dacă nu — te demitem einz-zwei!
Lasă un comentariu