Șapte la mână

E multă emoție în aerul țării. E nor­mal. Patruzeci și șapte de oameni s‑au dus și moartea încă bân­tuie prin oraș. Câți vor fi până la urmă? Nu știm. Dar fremătăm toți, con­vinși că cineva ar tre­bui să se ia la trântă cu doamna cu coasa, nu știm exact cine, poate guver­nul, poate Iohan­nis, poate Arafat. Cineva, neapărat. Nu e drept să moară oamenii ăștia.

Între timp viața merge înainte. Protestele din stradă au pro­dus ceea ce nici dosarele DNA, nici moți­u­nile de cen­zură din par­la­ment n‑au reușit: demisia lui Ponta. Avem o situ­ație ined­ită — pen­tru prima oară de la alegerea sa, Iohan­nis are niște cărți de jucat. Toți ochii sunt îndrep­tați spre el. Iar primele semne sunt promiță­toare: par­tidele politice n‑au venit cu tupeul obiș­nuit să pretindă guvernarea. Toți oscilează între guverne tehnocrate și alegeri antic­i­pate, lăsându‑i președ­in­telui rolul prin­ci­pal în această decizie.

Strada e încă amorfă. N‑are lid­eri, are doar nemulțu­miri. Știe doar ce nu vrea, dar nu pare capa­bilă să artic­uleze cereri con­crete și explicite. E o energie deloc negli­ja­bilă în stradă, dar ea nu e îndrep­tată spre un pro­gres con­cret. Cris­t­ian Tudor Popescu, înfier­bân­tat ca un Che Gue­vara mod­ern, explica la un jur­nal de seară că în prima fază a unei rev­oluții nici nu tre­buie să știi ce vrei, ci ce nu vrei. Dom­nia sa — m‑am con­vins de asta de ceva timp — este un amestec de extra­or­dinare anal­ize politice, condi­men­tat ici și colo cu colos­ale prostii. Ce rev­oluție? Unde ne trezim, în Cuba lui Fidel Cas­tro?

Și totuși ener­gia străzii tre­buie să pro­ducă ceva. E păcat să se piardă în gol, ca un fel de mas­tur­bare a organ­u­lui civic al soci­etății care pro­duce sat­is­facție, dar nici un fel de con­secințe. Pen­tru că oamenii încă nu coag­ulează în nimic con­cret, ba dim­potrivă își desem­nează stân­gaci lid­eri care n‑au nici un fel de abil­ități de reprezentare. Mă umflă râsul când aud de Tudor Chir­ilă — să ne înțelegem, omul ăla la 41 de ani încă povestește despre aven­turile sale sex­u­ale și cântă despre cum merge la mare și se îmbată — cum naiba să‑l trim­iți să reprez­inte ceva, orice? De-abia e în stare să se reprez­inte pe sine. Intransin­gența de operetă nu folosește nimănui.

S‑a spus că Iohan­nis prac­tică un soi de manip­u­lare atunci când cheamă reprezen­tanții soci­etății civile la con­sultări. Că nu i‑a invi­tat, ci i‑a con­vo­cat. Tre­buia să‑i roage fru­mos. Mă rog, detalii. Când nevoile țării o cer, nu ești invi­tat, ci con­vo­cat. În anu­mite subiecte am tend­ința de a deveni un pic mai cazon. Cred că avem niște oblig­ații față de țară, nu doar drep­tul de a ne lamenta patri­o­tard că sun­tem igno­rați. Dar să intrăm în chestiune: ce manip­u­lare prac­tică Iohan­nis?

Unu la mână: n‑avea nici o oblig­ație legală să dis­cute cu soci­etatea civilă. Dacă n‑ar fi pomenit nimic despre con­sultările cu strada, mă îndoi­esc că cineva i‑ar fi reproșat că nu le‑a orga­ni­zat. Nici prin cap nu le-ar fi tre­cut altora ideea, pen­tru că legal nu există nici o prevedere, iar până acum nimeni n‑a creat vreun prece­dent. Fap­tul că a inițiat un dia­log nu ar tre­bui să i se reproșeze, până când nu există probe evi­dente că a avut intenții ascunse.

Doi la mână: ener­gia străzii, după cum ziceam, e neu­ti­lizată. Ea totuși ar putea fi folosită căci a pro­dus o tem­po­rară spaimă în rân­dul cla­sei politice — este păcat să irosim o ast­fel de opor­tu­ni­tate de schim­bare. Alt­minteri man­i­fes­tați­ile se vor stinge trep­tat fără să fi pro­dus nici un efect politic nota­bil.

Trei la mână: cu excepția cazu­lui în care ne-am pro­pus să renunțăm la mod­elul democrației occi­den­tale — ceea ce nu cred că e cazul — va tre­bui să apelăm la alegeri și la for­mați­uni politice sau civice. Ne place sau nu, viitorul par­la­ment va fi for­mat din can­di­dații unor entități politice sau civice pe care noi toți vom fi invi­tați să îi selec­tăm și să îi trim­item să ne reprez­inte.

Patru la mână: revoltații de azi nu au cum să pro­ducă într-un inter­val scurt de timp niște struc­turi civice sau politice cred­i­bile, care să fie votate con­sis­tent și să domine par­la­men­tul. Știm foarte bine că protes­tatarii din străzile mar­ilor orașe sunt o minori­tate. Inteligentă, ori­en­tată politic, îndrep­tățită să se exprime, dar minori­tate. Româ­nia pro­fundă nu e încă pregătită pen­tru schim­bări ade­vărate.

Cinci la mână: în cazul unor alegeri antic­i­pate nici par­tidele politice nu ar avea de unde să pro­ducă niște fețe cu ade­vărat noi, pre­supunând (prin absurd) că și-ar dori asta. Tot ce ar putea face ar fi să scoată din linia doi niște nume noi, mai puțin cunos­cute, oameni con­tro­la­bili de către granzii par­tidu­lui pe care să‑i împ­ingă în față ca să dea impre­sia unei înnoiri.

Șase la mână: există o sin­gură soluție pen­tru a da posi­bil­i­tatea soci­etății civile să genereze niște struc­turi care să aibă lid­eri reprezen­ta­tivi și aceea este să i se ofere timp. Dar nu orice fel de timp, ci o perioadă în care soci­etatea să rămână anga­jată civic, iar clasa politică să fie supusă unei pre­siuni con­stante, unei amenințări per­ma­nente că strada poate izbucni din nou. Aceasta vari­antă nu este posi­bilă decât cu un guvern tehno­crat, care să guverneze după direc­tive agreate de soci­etate, iar par­la­men­tul să fie pre­sat să‑i susțină.

Șapte la mână: pen­tru ca toate astea să se întâm­ple, cineva tre­buie să îndemne protes­tatarii să nu renunțe, să per­siste, să con­tinuie să pună pre­siune pe clasa politică. Ambasadorul SUA asta spune. La fel și Iohan­nis.

Ăsta nu e un sce­nariu. E o inter­pretare rațion­ală a faptelor din ultimele zile, lăsând la o parte emoți­ile și sen­ti­mentele de justiționar de operetă. Pen­tru că nu cred că emoți­ile tre­buie să ne con­ducă acum, ci prag­ma­tismul. Sau cum spun amer­i­canii: what is suc­cess? is when oppor­tu­nity meets prepa­ra­tion. Opor­tu­ni­tatea s‑a prezen­tat. Sun­tem pregătiți să facem o schim­bare? Sau preferăm să înjurăm pe la colțuri că ne‑a deza­măgit Iohan­nis și ne ducem acasă cu coada între picioare?


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu