Șapte la mână

E multă emo­ție în aerul țării. E nor­mal. Patru­zeci și șapte de oameni s‐au dus și moar­tea încă bân­tuie prin oraș. Câți vor fi până la urmă? Nu știm. Dar fre­mă­tăm toți, con­vinși că cineva ar tre­bui să se ia la trântă cu doamna cu coasa, nu știm exact cine, poate guver­nul, poate Iohan­nis, poate Ara­fat. Cineva, nea­pă­rat. Nu e drept să moară oame­nii ăștia.

Între timp viața merge îna­inte. Pro­tes­tele din stradă au pro­dus ceea ce nici dosa­rele DNA, nici moțiu­nile de cen­zură din par­la­ment n‐au reu­șit: demi­sia lui Ponta. Avem o situ­a­ție ine­dită – pen­tru prima oară de la ale­ge­rea sa, Iohan­nis are niște cărți de jucat. Toți ochii sunt îndrep­tați spre el. Iar pri­mele semne sunt pro­mi­ță­toare: par­ti­dele poli­tice n‐au venit cu tupeul obiș­nuit să pre­tindă guver­na­rea. Toți osci­lează între guverne teh­no­crate și ale­geri anti­ci­pate, lăsându‐i pre­șe­din­te­lui rolul prin­ci­pal în această deci­zie.

Strada e încă amorfă. N‐are lideri, are doar nemul­țu­miri. Știe doar ce nu vrea, dar nu pare capa­bilă să arti­cu­leze cereri con­crete și expli­cite. E o ener­gie deloc negli­ja­bilă în stradă, dar ea nu e îndrep­tată spre un pro­gres con­cret. Cris­tian Tudor Popescu, înfi­er­bân­tat ca un Che Gue­vara modern, explica la un jur­nal de seară că în prima fază a unei revo­lu­ții nici nu tre­buie să știi ce vrei, ci ce nu vrei. Domnia sa – m‐am con­vins de asta de ceva timp – este un ames­tec de extra­or­di­nare ana­lize poli­tice, con­di­men­tat ici și colo cu colo­sale pros­tii. Ce revo­lu­ție? Unde ne tre­zim, în Cuba lui Fidel Cas­tro?

Și totuși ener­gia stră­zii tre­buie să pro­ducă ceva. E păcat să se piardă în gol, ca un fel de mas­tur­bare a orga­nu­lui civic al soci­e­tă­ții care pro­duce satis­fac­ție, dar nici un fel de con­se­cințe. Pen­tru că oame­nii încă nu coa­gu­lează în nimic con­cret, ba dim­po­trivă își desem­nează stân­gaci lideri care n‐au nici un fel de abi­li­tăți de repre­zen­tare. Mă umflă râsul când aud de Tudor Chi­rilă – să ne înțe­le­gem, omul ăla la 41 de ani încă poves­tește des­pre aven­tu­rile sale sexu­ale și cântă des­pre cum merge la mare și se îmbată – cum naiba să‐l tri­miți să repre­zinte ceva, orice? De‐abia e în stare să se repre­zinte pe sine. Intransin­gența de ope­retă nu folo­sește nimă­nui.

S‐a spus că Iohan­nis prac­tică un soi de mani­pu­lare atunci când cheamă repre­zen­tan­ții soci­e­tă­ții civile la con­sul­tări. Că nu i‐a invi­tat, ci i‐a con­vo­cat. Tre­buia să‐i roage fru­mos. Mă rog, deta­lii. Când nevo­ile țării o cer, nu ești invi­tat, ci con­vo­cat. În anu­mite subiecte am ten­dința de a deveni un pic mai cazon. Cred că avem niște obli­ga­ții față de țară, nu doar drep­tul de a ne lamenta patri­o­tard că sun­tem igno­rați. Dar să intrăm în ches­tiune: ce mani­pu­lare prac­tică Iohan­nis?

Unu la mână: n‐avea nici o obli­ga­ție legală să dis­cute cu soci­e­ta­tea civilă. Dacă n‐ar fi pome­nit nimic des­pre con­sul­tă­rile cu strada, mă îndo­iesc că cineva i‐ar fi repro­șat că nu le‐a orga­ni­zat. Nici prin cap nu le‐ar fi tre­cut altora ideea, pen­tru că legal nu există nici o pre­ve­dere, iar până acum nimeni n‐a creat vreun pre­ce­dent. Fap­tul că a ini­țiat un dia­log nu ar tre­bui să i se repro­șeze, până când nu există probe evi­dente că a avut inten­ții ascunse.

Doi la mână: ener­gia stră­zii, după cum ziceam, e neu­ti­li­zată. Ea totuși ar putea fi folo­sită căci a pro­dus o tem­po­rară spaimă în rân­dul cla­sei poli­tice – este păcat să iro­sim o ast­fel de oport­u­ni­tate de schim­bare. Alt­min­teri mani­fes­ta­ți­ile se vor stinge trep­tat fără să fi pro­dus nici un efect poli­tic nota­bil.

Trei la mână: cu excep­ția cazu­lui în care ne‐am pro­pus să renun­țăm la mode­lul demo­cra­ției occi­den­tale – ceea ce nu cred că e cazul – va tre­bui să ape­lăm la ale­geri și la for­ma­țiuni poli­tice sau civice. Ne place sau nu, vii­to­rul par­la­ment va fi for­mat din can­di­da­ții unor enti­tăți poli­tice sau civice pe care noi toți vom fi invi­tați să îi selec­tăm și să îi tri­mi­tem să ne repre­zinte.

Patru la mână: revol­ta­ții de azi nu au cum să pro­ducă într‐un inter­val scurt de timp niște struc­turi civice sau poli­tice cre­di­bile, care să fie votate con­sis­tent și să domine par­la­men­tul. Știm foarte bine că pro­tes­ta­ta­rii din stră­zile mari­lor orașe sunt o mino­ri­tate. Inte­li­gentă, orien­tată poli­tic, îndrep­tă­țită să se exprime, dar mino­ri­tate. Româ­nia pro­fundă nu e încă pre­gă­tită pen­tru schim­bări ade­vă­rate.

Cinci la mână: în cazul unor ale­geri anti­ci­pate nici par­ti­dele poli­tice nu ar avea de unde să pro­ducă niște fețe cu ade­vă­rat noi, pre­su­pu­nând (prin absurd) că și‐ar dori asta. Tot ce ar putea face ar fi să scoată din linia doi niște nume noi, mai puțin cunos­cute, oameni con­tro­la­bili de către gran­zii par­ti­du­lui pe care să‐i împingă în față ca să dea impre­sia unei înno­iri.

Șase la mână: există o sin­gură solu­ție pen­tru a da posi­bi­li­ta­tea soci­e­tă­ții civile să gene­reze niște struc­turi care să aibă lideri repre­zen­ta­tivi și aceea este să i se ofere timp. Dar nu orice fel de timp, ci o peri­oadă în care soci­e­ta­tea să rămână anga­jată civic, iar clasa poli­tică să fie supusă unei pre­siuni con­stante, unei ame­nin­țări per­ma­nente că strada poate izbu­cni din nou. Aceasta vari­antă nu este posi­bilă decât cu un guvern teh­no­crat, care să guver­neze după direc­tive agre­ate de soci­e­tate, iar par­la­men­tul să fie pre­sat să‐i sus­țină.

Șapte la mână: pen­tru ca toate astea să se întâm­ple, cineva tre­buie să îndemne pro­tes­ta­ta­rii să nu renunțe, să per­siste, să con­ti­nuie să pună pre­siune pe clasa poli­tică. Amba­sa­do­rul SUA asta spune. La fel și Iohan­nis.

Ăsta nu e un sce­na­riu. E o inter­pre­tare rațio­nală a fap­te­lor din ulti­mele zile, lăsând la o parte emo­ți­ile și sen­ti­men­tele de jus­ti­țio­nar de ope­retă. Pen­tru că nu cred că emo­ți­ile tre­buie să ne con­ducă acum, ci prag­ma­tis­mul. Sau cum spun ame­ri­ca­nii: what is suc­cess? is when opport­u­nity meets pre­pa­ra­tion. Oport­u­ni­ta­tea s‐a pre­zen­tat. Sun­tem pre­gă­tiți să facem o schim­bare? Sau pre­fe­răm să înju­răm pe la col­țuri că ne‐a dez­a­mă­git Iohan­nis și ne ducem acasă cu coada între picioare?


Citește...


Evaluează...

Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu