Nesimțirea ca profesie

Vă mai amin­tiți? O jur­na­listă de la Antena 3 a afir­mat, după ce a trans­mis în direct de la clu­bul Colec­tiv în noap­tea tra­ge­diei, că nu se poate stă­pâni să nu zâm­bească gândindu‐se că are cea mai mișto mese­rie din lume. Că nu cre­dea că va mai prinde o ast­fel de zi de lucru, plină, de la ares­ta­rea Ele­nei Udrea până la incen­diul cu vic­time din clu­bul bucu­reș­tean. Firește, a spune că "nu cre­deam să mai prind" este în acest con­text echi­va­lent cu "nu spe­ram să mai prind". Din sub­text Ana‐Maria Roman – așa o cheamă pe jur­na­listă – ne trans­mite că neno­ro­ci­rile soci­e­tă­ții sunt ceea ce ea speră să se întâm­ple pen­tru a le putea filma și comenta.

Mulți s‐au supă­rat și au reac­țio­nat dur la adresa duduii jur­na­list, acuzând‐o că nu are nici un pic de empa­tie față de vic­time și de fami­li­ile lor. Cum e posi­bil să zâm­bești atunci când ești în fața unei ast­fel de tra­ge­dii? Cum e posi­bil să te înve­se­lească ori­care gând după ce ai văzut atâta sufe­rință? Ana Maria Roman dă replica spu­nând că nu zâm­bește la vede­rea tra­ge­diei, ci de feri­cire că are oca­zia să‐și facă mese­ria de jur­na­list, să inves­ti­gheze și să aducă ade­vă­rul către noi. Ce‐i drept lucrează într‐o tele­vi­ziune care și‐a făcut un renume din reflec­ta­rea obiec­tivă a rea­li­tă­ții și pro­mo­va­rea ade­vă­ru­lui.

Eu zic totuși că lumea este rău­tă­cioasă și nu vede lucru­rile din per­spec­tiva corectă. Mai întâi că nu toți oame­nii sunt echi­pați prin pro­pria sen­si­bi­li­tate și prin edu­ca­ție cu ace­eași empa­tie față de sufe­rință. Deu­năzi niște tineri se fil­mau în timp ce tăiau cu topo­rul coada unui câine, doar pen­tru a se amuza. A mai cir­cu­lat un fil­mu­leț al unui indi­vid care a arun­cat o pisică între mai mulți câini de talie mare, ca să pro­beze cât de greu moare o felină atunci când este făcută fer­fe­niță de col­ții unor dulăi de zece ori mai mari ca ea. Și dacă o să spu­neți că sufe­rința inu­tilă a ani­ma­le­lor nu e chiar așa impre­sio­nantă, am să vă aduc aminte de indi­vizi care au foto­gra­fiat și fil­mat alți oameni care se îne­cau în râu sau care erau loviți de mașini. Am să vă amin­tesc că sunt oameni care se fil­mează în timp ce deca­pi­tează alți oameni. Și există oameni care pri­vesc așa ceva. Sunt curi­oși să vadă sufe­rința. Dacă deca­pi­tă­rile s‐ar trans­mite în direct, ar lăsa orice la o parte ca să nu scape spec­ta­co­lul mor­ții.

Apoi aș adă­uga că, chiar dacă unii se vor apăra spu­nând că ei nu fac așa ceva, există cu sigu­ranță un public care con­sumă cu entu­zi­asm știrile‐spectacol. Dacă dați click – măcar din când în când – pe titluri care spun "sen­zațio­nal, n‐o să crezi", "rămâi prost" sau "incre­di­bil" faceți parte din­tre cei cărora spec­ta­cu­lo­sul le atrage aten­ția. Undeva, prin niște baze de date ana­li­tice, pageview‐ul vos­tru e con­to­ri­zat ca dovadă că sen­zațio­na­lul ieftin vinde. E o înde­lungă dez­ba­tere des­pre cine e vino­vat pen­tru exis­tența unei ast­fel de prese: media se apără spu­nând că asta dorește publi­cul, deon­to­lo­gii pre­sei spun că oame­nii con­sumă ceea ce li oferă. Pro­ba­bil că ambele sunt ade­vă­rate și vala­bile con­co­mi­tent. Neîn­do­iel­nic este că prin­tre noi sunt mulți care savu­rează sen­zațio­na­lul ieftin. Pen­tru a le satis­face dorin­țele a apă­rut jur­na­lis­tul tip Ana‐Maria Roman.

În logica ei orice neno­ro­cire este bine­ve­nită pen­tru că îi pri­le­ju­iește oca­zia potri­vită să ne infor­meze – alt­min­teri am fi murit proști, fără să știm ade­vă­rul. O zi de vineri, 30 octom­brie, a fost nemai­po­me­nită pen­tru că a inves­ti­gat și a făcut lumină într‐o mul­țime de pri­vințe. A inves­ti­gat ares­ta­rea Ele­nei Udrea și doar ea ne‐a adus ade­vă­rul: Elena Udrea a fost ares­tată. Apoi seara a inves­ti­gat per­so­nal incen­diul de la clu­bul Colec­tiv și doar ea ne‐a adus cla­ri­fi­cări jur­na­lis­tice unice: oameni au murit, alții sunt arși. Dato­rită fap­tu­lui că ea și‐a făcut exem­plar mese­ria noi am aflat aceste ade­vă­ruri pe care alt­min­teri nu le‐am fi știut. E firesc să zâm­bească mul­țu­mită.

Ar tre­bui să mai pri­ce­pem ceva: să te duci la locul unui ast­fel de tra­ge­dii, să vezi atâta durere și sufe­rință, să vezi dis­pe­ra­rea celor care încearcă să sal­veze vie­țile unor semeni și ție să‐ți ardă de vor­bit și de fil­mat, toate astea cer un anu­mit tip de fibră umană. Una simi­lară cu aceea a curi­o­și­lor care se adună la acci­den­tele auto cu vic­time, cei care stau și cască gura la cada­vre sau răniți, comen­tând de pe mar­gine ca și cum ar privi un film. Însă, dacă ai un dram de cre­ier, pri­cepi repede că din punct de vedere social e totuși ceva în nere­gulă cu ati­tu­di­nea asta.

Un micro­fon în mână și o cameră video pe umăr te sal­vează. Ele te trans­formă mira­cu­los în jur­na­list de "inves­ti­ga­ție", care "scoate ade­vă­rul la lumină". Și nor­mal că îți vine să zâm­bești la finele unei ast­fel de zile. Ce poate fi mai mișto decât să‐ți jus­ti­fici nesim­ți­rea pro­fundă pre­tin­zând că e o pro­fe­sie?


Citește...


Evaluează...

Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu