Din nou sânge. Din nou moarte. Și din nou întrebarea care o avem toți în gând: când va veni și rândul nostru? Spaima se insinuează iute în noi și hrănește cei mai urâți monștri: intoleranța, bigotismul, radicalismul. Deocamdată e doar șocul, e doar surpriza totală față de amploarea atentatului din Paris. Privim încremeniți imaginile care se derulează pe ecrane, ca și cum ar fi un film de groază. Noi românii abia am trecut printr-un șoc similar, din alte cauze, dar cu aceleași efecte. Ce se întâmplă cu lumea din jurul nostru? Nimic special. E doar cursul logic al unor evenimente care s‑au petrecut în trecut și pe care atunci nu le-am înțeles pe deplin semnificațiile.
Exodul magrebian în Franța de la începutul anilor ’70 n‑a avut niciodată vreo opreliște de natură religioasă, nimeni nu s‑a îngrijorat atunci că procentul de musulmani crește prea mult și se grupează în periferii sărace. Mâna de lucru ieftină era foarte bună pentru muncile de jos, cineva trebuia să curețe toalete, să spele vase, să măture orașele, să facă curățenie în hoteluri și în casele celor mai bogați. Nimeni nu s‑a gândit că populația asta de import va avea o natalitate prea mare pentru puterile lor economice, încurajată de servicii medicale gratuite la care niciodată n‑ar fi avut acces în țările lor. Și că nu‑s destule toalete, străzi și hoteluri pentru câți copii de magrebieni se vor naște. Ori poate că mai sunt toalete de spălat, dar la a doua sau a treia generație foștii magrebieni nu se mai privesc ca niște servitori recunoscători și nu mai acceptă muncile astea. Vor mai mult. Și nimeni nu s‑a gândit că islamismul ar putea recupera nemulțumirile astea ca să le ghideze spre distrugere și teroare. Iată că s‑a întâmplat însă. Și acum, și în atentatul de la Charlie Hebdo.
Îndepărtarea lui Sadam Husein a fost prezentată ca o instaurare a democrației într‑o țară care râvnea la valorile occidentale. În realitate americanii și-au instaurat supremația temporară în zona aceea plină de zăcăminte de petrol. Nimeni nu s‑a gândit însă la consecințele îndepărtării unui regim care controla radicalismul islamic și‑l menținea în limitele unui stat. Căci singurele țări musulmane stabile și relativ predictibile în comportamentul lor internațional sunt cele care sunt organizate ca dictaturi religioase. Iată că democrația nu funcționează pentru musulmani, ba chiar favorizează apariția unor grupări teroriste precum statul islamic.
Relaxarea militară a americanilor — parte a unei politici noi impusă de Barack Obama — s‑a vrut un semnal spre o democratizare a lumii, în care nimeni să nu-și mai aroge rolul de jandarm mondial. Strategii militari americani s‑au împărțit în două: puțini au susținut ideea, mulți au combătut‑o aprig. Nimeni nu s‑a gândit că a ignora statul islamic ar putea avea consecințe atât de mari — teoretic musulmanii ar fi trebuit să aprecieze pasul înapoi făcut de americani și să înceteze atacurile teroriste. Iată că extremismul islamic nu operează cu nuanțe. E totul sau nimic.
Solidaritatea umană invocată de liderii europeni, mai ales de Angela Merkel, n‑a avut nicicând îngrijorarea unor atentate atunci când au încurajat exodul musulman dinspre Orientul Mijlociu. N‑a existat nici o triere, nici o verificare, doar mase uriașe de oameni recepționați necondiționat în spațiul european cu statut de refugiați și vise de emigranți permanenți. Dar probabil că în afluxul ăsta de oameni au existat condițiile propice de a se strecura și niște teroriști, deghizați îndemânatic în persecutați ai sorții. N‑au adus arme, au adus probabil doar instrucțiunile de a organiza atentate, recrutând oamenii potriviți pentru asta. Și iată că au reușit.
Nici unul dintre aceste evenimente și multe altele pe care nu le-am înșirat aici sau nici nu le știu nu a cauzat atentatele de la Paris. Suma lor însă a condus către ceea ce azi vedem. Ne vom uita îngroziți la scenele din Franța, vom vedea cum crește numărul morților. Și într‑o zi ne va lovi revolta. Așa nu se mai poate. Teroarea trebuie să înceteze. Și ne vom întreba cine o seamănă printre noi. Extremiștii musulmani, de bună seamă. Și cum poate fi identificat un extremist? Păi, nu poate fi deosebit de un musulman moderat. Și acolo ne vom opri puțin și ne vom gândi: n‑ar fi mai bine să tragem linia asta de demarcație pe acolo pe unde știm sigur că nu scapă nici un terorist printre noi? Și ne vom simți îmboldiți să strigăm cu toții: afară cu musulmanii din Europa!
Problema e că abia atunci va începe războiul religios. Iar războaiele astea, ca și pe cele nucleare, nu le poate câștiga nimeni.
9:11
Turma s‑a luat dupa tine ‚cu steagul ala pe fata,sau tu dupa turma.