Cândva, în primăvara anului ăsta, cred că prin aprilie, la clubul Colectiv a fost un concert al unei trupe sataniste. Îi cheamă Watain și sunt de prin Suedia, iar flăcăii ăștia sunt nițel duși cu capul, așa cum stă bine oricărui satanist care se respectă. Au o punere în scenă care te cam înfioară și se iau foarte în serios, așa că recuzita de scenă include sânge și tot felul de efecte care fac părul măciucă unui om obișnuit. Există, neîndoielnic, astfel de oameni — sataniști — iar unii dintre ei trăiesc bine-mersi printre noi. Practicile lor mă oripilează, dar nu‑i consider mai periculoși decât orice alt fanatic religios. Până una-alta aud mai des de evlavioși decât de sataniști că intră cu un Kalașnikov într‑o sală de concert și să încep să împuște oameni. Ori poate nu‑s eu informat suficient.
Credeți că patronii de la Colectiv sunt sataniști și de aia au permis în clubul lor concertul Watain? Vă asigur că nu. Din punctul lor de vedere ar primi în club și un cor de evangheliști fanatici, dacă aduc clienți. Patronii de la Colectiv se închină la zeul comun al creștinilor, sataniștilor, musulmanilor și ateilor: banul. Sataniștii au plătit bine, într-un fel sau altul. Deci, de ce nu? Banii n‑au miros, nici de tămâie, nici de pucioasă. Până la urmă nu ăsta e scopul afacerii numite club? Și, nimic de zis, pare o afacere bună.
O fi greu să deschizi un club? Am o bănuială că nu. Adică nu-ți trebuie nu știu ce idei originale sau niște aptitudini speciale, doar niște bani. Toată șmecheria e să ai locația potrivită, locul unde vine lumea și pentru asta trebuie să fii din gașca ălora care învârt pe degete spațiile astea din București. Restul e mult mai simplu: o mână de var, niște decorațiuni, un bar ticsit de băutură și muzică. Da, muzică, dar ce fel de muzică? Oricare, dar să fie tare — ai nevoie deci de o sonorizare bubuitoare. Lumea așa se distrează. Așa se măsoară succesul clubului: dacă nu poți să te auzi pe tine însuți când urli și dacă nu mai ai loc nici să arunci un ac în jurul tău. Cineva îmi explica despre un club că e de mare succes: uite — zicea — într‑o seară de weekend intră cam 800 de oameni și de aici de unde suntem până la ușă faci cam 45 de minute. Ușa era la 20 de metri de noi. Mă gândesc ce s‑ar întâmpla acolo în cazul unui incendiu. Acolo poți să mori sufocat în timp ce te lupți să-ți iei o bere.
Dacă vrei să aduci trupe care să cânte în club, lucrurile se mai complică nițel. Clădirile astea prin care poți amenaja cluburi n‑au fost construite cu scopul ăsta. Sunt niște cuburi de beton și cărămidă înăuntrul cărora sunetul boxelor unei trupe se reflectă de zece ori în pereți și, în loc de muzică, auzi o hărmălaie generală. Așa că trebuie puse pe pereți materiale care să absoarbă sunetul. Buretele e cel mai frecvent folosit. Îl lipești cu niște prenadez și gata, poți să dai concerte. Afacerea e simplă: vine trupa și dacă-ți umple clubul nu le iei bani pentru locație, că-ți fac spectatorii consumație suficientă. Dacă n‑aduc spectatori, ghinion, trebuie să plătească artiștii. Pentru că un club nu e o fundație filantropică de susținere a artei. Nu-și asumă riscuri cu nimeni. Cine vrea să cânte, să aducă și public.
Ei, și după ce te vezi cu clubul plin de oameni, începi să întrevezi și alte posibilități de câștig. De unde știe fiscul câți oameni ai avut tu în club și câtă băutură s‑a vândut? N‑are cum, de-abia poți să‑i estimezi tu. Iar a doua zi dacă întreabă cineva câți oameni au fost doar n‑oi fi prost să spui că cinci sute. Zici și tu că ai avut cincizeci, hai o sută. Au băut câte o bere și-au plecat… Ia dă‑i dracu’ pe ăștia cu fiscul, ce face statul pentru tine ca să le dai atâția bani prin taxe? Și uite așa pui ban peste ban, te mai înțelegi și cu niște proxeneți care aduc curve și le plasează prin club, mai sunt și niște dealeri de iarbă care-ți dau și ei ceva ca să‑i lași să vândă prin clubul tău. Nu‑i vorbă, mai ai și cheltuieli. Dai o șpagă ca să nu ți se ceară autorizație de la ISU, mai dai o șpagă când vin controale, mai dai ceva și la poliția locală ca să nu apară în control fără să știi tu mai întâi și să apuci să scoți iarba și curvele din club. Una peste alta e bine.
E plin Bucureștiul de mici trupe care vor să cânte și n‑au unde. Probabil că la fel e și prin alte orașe mari. Nu-și permit să închirieze un club precum Colectiv, nu au de unde să aducă sute de spectatori. Unele dintre ele or fi chiar mișto, poate chiar cântă bine, dar ce importanță are? Cluburile nu sunt interesate decât de cei care au confirmat deja. Dacă vine Loredana cu aerul ei de adolescentă întârziată, dacă vine Voltaj cu efervescența lor stupidă, dacă vine Andra cu versurile ei cretinoide e ok. Mergem pe mâna artiștilor promovați de casele de discuri, susținuți de posturile de radio. Ceilalți să bage bani. N‑au? Ghinion!
La club se fac afaceri, nu filantropie. We are in the business of making money. Easy money.
Lasă un comentariu