Cân­dva, în pri­mă­vara anu­lui ăsta, cred că prin apri­lie, la clu­bul Co­lec­tiv a fost un con­cert al unei trupe sa­ta­niste. Îi cheamă Wa­tain și sunt de prin Su­e­dia, iar flă­căii ăș­tia sunt nițel duși cu ca­pul, așa cum stă bine ori­că­rui sa­ta­nist care se res­pectă. Au o pu­nere în scenă care te cam în­fi­oară și se iau foarte în se­rios, așa că re­cu­zita de scenă in­clude sânge și tot fe­lul de efecte care fac pă­rul mă­ciucă unui om obiș­nuit. Există, ne­în­do­iel­nic, ast­fel de oa­meni — sa­ta­niști — iar unii din­tre ei tră­iesc bine-mersi prin­tre noi. Prac­ti­cile lor mă ori­pi­lează, dar nu‑i con­si­der mai pe­ri­cu­loși de­cât orice alt fa­na­tic re­li­gios. Până una-alta aud mai des de ev­la­vi­oși de­cât de sa­ta­niști că in­tră cu un Ka­laș­ni­kov într‑o sală de con­cert și să în­cep să îm­puște oa­meni. Ori poate nu‑s eu in­for­mat suficient.

Cre­deți că pa­tro­nii de la Co­lec­tiv sunt sa­ta­niști și de aia au per­mis în clu­bul lor con­cer­tul Wa­tain? Vă asi­gur că nu. Din punc­tul lor de ve­dere ar primi în club și un cor de evan­ghe­liști fa­na­tici, dacă aduc cli­enți. Pa­tro­nii de la Co­lec­tiv se în­chină la zeul co­mun al creș­ti­ni­lor, sa­ta­ni­ști­lor, mu­sul­ma­ni­lor și ate­i­lor: ba­nul. Sa­ta­ni­știi au plătit bine, într-un fel sau al­tul. Deci, de ce nu? Ba­nii n‑au mi­ros, nici de tămâie, nici de pu­cioasă. Până la urmă nu ăsta e sco­pul afa­ce­rii nu­mite club? Și, ni­mic de zis, pare o afa­cere bună.

O fi greu să des­chizi un club? Am o bă­nu­ială că nu. Adică nu-ți tre­buie nu știu ce idei ori­gi­nale sau niște ap­ti­tu­dini spe­ci­ale, doar niște bani. Toată șme­che­ria e să ai lo­ca­ția po­tri­vită, lo­cul unde vine lu­mea și pen­tru asta tre­buie să fii din gașca ălora care în­vârt pe de­gete spa­ți­ile as­tea din Bu­cu­rești. Res­tul e mult mai sim­plu: o mână de var, niște de­co­ra­țiuni, un bar tic­sit de bă­u­tură și mu­zică. Da, mu­zică, dar ce fel de mu­zică? Ori­care, dar să fie tare — ai ne­voie deci de o so­no­ri­zare bu­bu­i­toare. Lu­mea așa se dis­trează. Așa se mă­soară suc­ce­sul clu­bu­lui: dacă nu poți să te auzi pe tine în­suți când urli și dacă nu mai ai loc nici să arunci un ac în ju­rul tău. Ci­neva îmi ex­plica des­pre un club că e de mare suc­ces: uite — zi­cea — într‑o seară de we­e­kend in­tră cam 800 de oa­meni și de aici de unde sun­tem până la ușă faci cam 45 de mi­nute. Ușa era la 20 de me­tri de noi. Mă gân­desc ce s‑ar în­tâm­pla acolo în ca­zul unui in­cen­diu. Acolo poți să mori su­fo­cat în timp ce te lupți să-ți iei o bere.

Dacă vrei să aduci trupe care să cânte în club, lu­cru­rile se mai com­plică nițel. Clă­di­rile as­tea prin care poți ame­naja clu­buri n‑au fost con­stru­ite cu sco­pul ăsta. Sunt niște cu­buri de be­ton și că­ră­midă înă­un­trul că­rora su­ne­tul bo­xe­lor unei trupe se re­flectă de zece ori în pe­reți și, în loc de mu­zică, auzi o hăr­mă­laie ge­ne­rală. Așa că tre­buie puse pe pe­reți ma­te­ri­ale care să ab­soarbă su­ne­tul. Bu­re­tele e cel mai frec­vent fo­lo­sit. Îl li­pești cu niște pren­a­dez și gata, poți să dai con­certe. Afa­ce­rea e sim­plă: vine trupa și dacă-ți um­ple clu­bul nu le iei bani pen­tru lo­ca­ție, că-ți fac spec­ta­to­rii con­su­ma­ție su­fi­cientă. Dacă n‑aduc spec­ta­tori, ghi­nion, tre­buie să plă­tească ar­tiș­tii. Pen­tru că un club nu e o fun­da­ție fi­lan­tro­pică de sus­ți­nere a ar­tei. Nu-și asumă ris­curi cu ni­meni. Cine vrea să cânte, să aducă și public.

Ei, și după ce te vezi cu clu­bul plin de oa­meni, în­cepi să în­tre­vezi și alte po­si­bi­li­tăți de câștig. De unde știe fis­cul câți oa­meni ai avut tu în club și câtă bă­u­tură s‑a vân­dut? N‑are cum, de-abia poți să‑i es­ti­mezi tu. Iar a doua zi dacă în­treabă ci­neva câți oa­meni au fost doar n‑oi fi prost să spui că cinci sute. Zici și tu că ai avut cinci­zeci, hai o sută. Au băut câte o bere și-au ple­cat… Ia dă‑i dracu’ pe ăș­tia cu fis­cul, ce face sta­tul pen­tru tine ca să le dai atâ­ția bani prin taxe? Și uite așa pui ban peste ban, te mai în­țe­legi și cu niște pro­xe­neți care aduc curve și le pla­sează prin club, mai sunt și niște de­a­leri de iarbă care-ți dau și ei ceva ca să‑i lași să vândă prin clu­bul tău. Nu‑i vorbă, mai ai și chel­tu­ieli. Dai o șpagă ca să nu ți se ceară au­to­ri­za­ție de la ISU, mai dai o șpagă când vin con­troale, mai dai ceva și la po­li­ția lo­cală ca să nu apară în con­trol fără să știi tu mai în­tâi și să apuci să scoți iarba și cur­vele din club. Una peste alta e bine.

E plin Bu­cu­reștiul de mici trupe care vor să cânte și n‑au unde. Pro­ba­bil că la fel e și prin alte orașe mari. Nu-și per­mit să în­chi­ri­eze un club pre­cum Co­lec­tiv, nu au de unde să aducă sute de spec­ta­tori. Unele din­tre ele or fi chiar mișto, poate chiar cântă bine, dar ce im­por­tanță are? Clu­bu­rile nu sunt in­te­re­sate de­cât de cei care au con­fir­mat deja. Dacă vine Lo­re­dana cu ae­rul ei de ado­les­centă în­târ­zi­ată, dacă vine Vol­taj cu efer­ves­cența lor stu­pidă, dacă vine An­dra cu ver­su­rile ei cre­ti­no­ide e ok. Mer­gem pe mâna ar­tiș­ti­lor pro­mo­vați de ca­sele de dis­curi, sus­ți­nuți de pos­tu­rile de ra­dio. Cei­lalți să bage bani. N‑au? Ghinion!

La club se fac afa­ceri, nu fi­lan­tro­pie. We are in the bu­si­ness of ma­king mo­ney. Easy money.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.