De vorbă cu un funcționar

Se vor­bește mult în ultima vreme despre reforma admin­is­trației și nu știu cât de mulți sunt cei care înțe­leg cât de com­pli­cat și de com­plex este acest proiect. Avem nevoie de el ca de aer, nu de azi, ci de ani buni de zile, dar este atât de anevoios încât doar dacă începi să te gân­dești la ce tre­buie făcut te simți îndată des­cu­ra­jat de uri­așul efort. Și poate că efor­tul îl poți asuma, îl poți împărți într‑o echipă mai mare, dar e des­cu­ra­jant gân­dul că de‑a lun­gul unei ast­fel de trans­for­mări îi vei avea duș­mani pe aproape toți cei care lucrează acum ca funcționari pub­lici. Pen­tru ei reforma admin­is­trației sună ca un fel de declar­ație de război, căci pen­tru prima dată în mulți ani cineva — nu este clar cine și cum — le va evalua per­for­manțele.

Am mai povestit aici despre funcționarul pub­lic și despre modul său de a‑și evalua munca. Eu sunt de părere că există o dis­tor­sion­are ciu­dată a logicii sale, cauzată mai ales de con­fuzia gen­er­ală care dom­nește în insti­tuți­ile de stat, unde anga­jaților nu le e deloc clar care e ros­tul lor acolo. Cei mai mulți con­sid­eră că se află în slu­jba stat­u­lui, iar prin stat ei înțe­leg un fel de sis­tem ocult com­pus din șefi, legi, reg­uli și relați­ile din­tre toate aces­tea. Fără să conș­ti­en­tizeze clar asta și fără să intenționeze neapărat, fiecare funcționar devine o rotiță în angrena­jul aces­tuia.

Privit din această per­spec­tivă, a mecan­is­mu­lui al cărui rost este pro­pria propășire, cetățeanul este un fac­tor dis­tur­ba­tor al sis­temu­lui. Armo­nia reg­ulilor scrise și nescrise ale insti­tuți­ilor pub­lice este tul­bu­rată de pre­tenți­ile sale mai mult sau mai puțin absurde, care vin în răspărul rotițelor admin­is­trației. Și de aceea funcționarul se simte aproape obligat să dev­ină apără­torul sis­temu­lui, transformându-se într-un scut care apără legea, reg­ulile, șefii și pro­priul său scaun de acest etern nemulțu­mit uzur­pa­tor. Din punc­tul de vedere al funcționaru­lui pub­lic, cetățeanul tre­buie învățat care sunt reg­ulile sis­temu­lui și apoi obligat să le respecte, indifer­ent cât de întor­tocheate și nepri­etenoase sunt. Iar com­pe­tența în admin­is­trație pub­lică este dată de pri­ceperea funcționaru­lui în inter­pretarea chichițelor sis­temu­lui, de capac­i­tatea de a încov­oia nevoile cetățean­u­lui pen­tru a le alinia reg­ulilor sis­temu­lui și de abil­i­tatea de a nav­iga printre reg­uli scrise și nescrise care se bat cap în cap.

Iar când cetățenii spun că sis­temul tre­buie schim­bat, funcționarul se simte ata­cat pe nedrept. El nu poate schimba sis­temul, șefii de sus sunt sin­gurii care pot schimba legile și reg­u­la­mentele. El tot ce poate face este să servească sis­temul. Iar pen­tru asta vrea să fie bine plătit, căci își face tre­aba cu conști­in­cioz­i­tate. Deunăzi am pur­tat o dis­cuție cu un funcționar pub­lic, despre care pre­supun că e o per­soană decentă și bine intențion­ată, prob­a­bil necoruptă, dar a cărei mod de a privi lucrurile vădește aparte­nența sa la sis­tem. Dis­cuția a por­nit de la nemulțu­mirea sa față de anunțatele măsuri de reformă admin­is­tra­tivă. Orice reformă, spune funcționarul în cauză, tre­buie să înceapă prin mărirea con­sis­tentă a salari­ilor în admin­is­trație.

Pasajele cu car­ac­tere ital­ice sunt comen­tari­ile mele ulte­rioare.


Funcționar: Trei sfer­turi din­tre buge­tari au salariu minim pe economie fără a mai fi depar­ta­jare de vechime, de com­pe­tență. Cum poate fi un salariat cu min­imul pe economie foarte com­pe­tent când banii nu‑i ajung să-și cumpere o mân­care sănă­toasă, o haină bună, o carte de spe­cial­i­tate?

Eu: Com­pe­tența n‑are nici o legă­tură cu salariul. Dacă cineva e un bun inginer, e bun indifer­ent de salariul mic sau mare care îl primește. Salariul poate avea legă­tură cu moti­vația. Plătit prost, spe­cial­is­tul se demo­tivează și even­tual pleacă din locul respec­tiv, dar e în con­tin­uare com­pe­tent. Lipsa com­pe­tenței înseamnă că nici dacă cuiva i se dau 5.000 euro salariu, tot nu e în stare de ceva util.

Funcționar: Dar nici nu poți aduce oameni com­pe­tenți în admin­is­trație cu așa un salariu. Cei com­pe­tenți pleacă și fac orice pen­tru un ban în plus care să le ofere o viață nor­mală. Știu per­soane cu studii supe­rioare și com­pe­tente care au ple­cat din admin­is­trație și au lucrat în străină­tate pen­tru a‑și întreține copiii în fac­ul­tate.

Prob­a­bil e vorba de oameni care au ple­cat să facă munci necal­ifi­cate.

Asta vi se pare nor­mal? Eu cred că prin aceste salarii miz­er­abile se încu­ra­jează incom­pe­tența. Se face în mod voit.

Eu: În mod simet­ric nu poți crea com­pe­tență prin mărirea salari­ilor, tre­buie să te hotărăști dacă păstrezi oamenii exis­tenți și încerci să‑i educi și să‑i salarizezi trep­tat mai bine pe măsură ce demon­strează că au dobân­dit com­pe­tență sau, vari­anta 2, îi dai pe toți afară, crești salari­ile și aduci oameni com­pe­tenți — pe care o preferi?

FuncționarDar oameni com­pe­tenți există și acum printre ei. Mulți, care n‑au de ales.

E intere­sant de aflat de ce cineva care e com­pe­tent nu are de ales. Com­pe­tența este totuși prețuită în mediul pri­vat. Apare deci între­barea: ce este com­pe­tența în viz­iunea funcționaru­lui român? Com­pe­tența de a găsi modal­i­tatea efi­cientă și efi­cace pen­tru a atinge un obiec­tiv sau com­pe­tența de a mem­ora legi, reg­u­la­mente și norme pen­tru a le recita pe neră­su­flate la momen­tul potrivit?

Prob­lema este cine este atât de cin­stit încât să‑i eval­ueze pe ceilalți?

Aici apare în dis­cuție cri­teriul moral ca o condiție pre­lim­i­nară a drep­tu­lui de a evalua. În imag­inea funcționaru­lui, eval­u­area este un fel de dat cu păr­erea în mod subiec­tiv despre car­ac­terul unei anga­jat, ceea ce pre­supune o pro­bi­tate morală impeca­bilă a eval­u­a­toru­lui. Ori morala impeca­bilă nu există decât even­tual în divini­tate, de unde se deduce că eval­u­area în sine este caducă. Este evi­dent că per­soana cu care vorbesc n‑a avut nicio­dată con­tact cu un sis­tem cât de cât serios de eval­u­are a per­for­manței, pre­cum cele folosite în unele firme pri­vate.

Legea salarizării este plină de con­tro­verse, de multe lucruri neclare, fiecare o aplică după bunul plac. Și nimeni nu face nimic.

Fără nici o legă­tură evi­dentă nici cu com­pe­tența, nici cu eval­u­area per­for­manței, se intro­duce în dis­cuție neclar­i­tatea leg­isla­tivă a salarizării. Prob­a­bil există incon­sis­tențe, dar ce legă­tură au ele cu com­pe­tența pro­fe­sion­ală? Sau cu per­for­manța? 

La buge­tari salariul de refer­ință este 600 lei. În curând salariul minim va fi 1.200 lei. Deci peste 50% din salari­ați ajung la min­imul pe economie. Ei vor eval­uări și com­pe­tență când nu sunt în stare să regle­menteze modul de salarizare al funcționar­ilor pub­lici. Ei sunt primii incom­pe­tenți. Aș putea să vă dau multe exem­ple din legi care se con­trazic și sunt inter­pretabile.

Apare în dis­cuție un generic per­sonaj colec­tiv numit Ei. Funcționarul se extrage pe sine din sis­tem și se pretinde exte­rior lui — el nu face parte, el este iobagul de pe moșie. Nu se înțelege cine sunt Ei. Guver­nul? Teo­retic da, pen­tru că guver­nul actual pune prob­lema com­pe­tenței și eval­uărilor. Totuși nu, pen­tru că nu guver­nul emite legile care se con­trazic și sunt inter­pretabile, ci par­la­men­tul. De alt­fel e naiv să-și imag­ineze cineva că politi­cienii sta­bilesc salari­ile fiecărui funcționar sau că ei inven­tează cri­teri­ile după care se remu­nerează munca. Aceste decizii le iau de fapt tot niște funcționari, cei aflați la con­duc­ere, de multe ori ace­leași per­soane indifer­ent de par­tidul aflat la put­ere.

Eu: O, greșești în rațion­a­mente în atâtea locuri că nici nu știu de unde să încep. Ai un fel de a privi lucrurile foarte emoțional, înțe­leg că ai nemulțu­mir­ile tale, dar ca să găsești răspun­surile corecte tre­buie mai întâi să for­mulezi corect prob­lema. Amesteci com­pe­tența cu salari­ile, cu ine­chitățile, cu proasta leg­is­lație. Sigur că toate au impor­tanța lor, dar dacă le amestecăm pe toate vom sfârși într-un fel de nod pe care nimeni nu‑l poate des­curca. Am niște ani de man­age­ment în spate și cred că știu să diag­nos­tichez o prob­lemă destul de bine. Cum s‑ar zice sunt com­pe­tent. 🙂

FuncționarReal­ist , nu emoțional. Nu va con­trazic, dar în acest dome­niu nu sunt de acord cum puneți prob­lema. Sunt sig­ură că nu o înțelegeți.

O teză mai veche și foarte răspân­dită în rân­dul funcționar­ilor români: alții nu pot înțelege, pen­tru că ei nu știu cum e "înăun­trul" sis­temu­lui. Fap­tul că ei, înăun­tru fiind și având acces la toate amă­nun­tele, nu‑i pot găsi o noimă îi deter­mină să creadă că cei din afară n‑au nici cea mai vagă idee despre sis­tem. Dar, obser­vați log­ica, a înțelege sis­temul pre­supune acceptarea și corectarea lui, nu schim­barea. Pre­cum în par­a­digma nodu­lui gor­dian, tăierea cu sabia nu este o soluție. Tre­buie dezn­o­dat cu răb­dare, indifer­ent cât ar dura, cât ar costa.

Eu: Nu, emoțional, insist. Se simte că trăiești inte­rior aceste prob­leme și ele îți afectează modul de a gândi. Real­itățile sunt per­cepți­ile noas­tre funcție de con­text și de starea pe care o avem. A fi emoțional nu e neapărat ceva rău, dar atunci când vrei să cauți soluții tre­buie să pui emoți­ile deop­arte.

Funcționar: Și eu sunt com­pe­tentă, dar m‑am abținut în ast­fel de afir­mații. Greșiți, mult.

Eu: Am lucrat opt ani într‑o insti­tuție pub­lică. Ce zici, știu ce vorbesc? Am destulă expe­riență? 🙂

Funcționar: Ar tre­bui să abor­dăm un subiect, pe baza legilor ca să-mi dau seama de expe­riență.

După cum bănuiam, expe­riența nu se definește prin capac­i­tatea de a înțelege și even­tual de a sim­pli­fica pro­ce­sele admin­is­trației, rolurile funcționar­ilor și felul în care inter­acționează cu cetățeanul, ci capac­i­tatea de a înmagaz­ina cât mai multe cunoșt­ințe teo­ret­ice. Câte legi știm pe de rost, câte chichițe juridice, cât de corect inter­pretăm niște norme — toate astea sunt mai reprezen­ta­tive pen­tru expe­riența pro­fe­sion­ală. După câteva între­bări aș fi declarat com­plet incom­pe­tent, pen­tru că nu știu nici o lege pe de rost.

Un lucru mi‑e clar: că nu se vrea.

Eu: Asta e ade­vărat, dar tre­buie să te întrebi și de ce. Pen­tru că se dorește sub­or­donarea politică a funcționaru­lui. Să urmeze comanda celui care‑i promite o mărire de salariu. Majori­tatea au căzut în această cap­cană. Și, conș­tienți sau nu, cola­bore­ază cu sis­temul care-și bate joc de ei.

Funcționar: Bătaia de joc de poporul român a fost, este și va fi. Noi dege­aba vor­bim. Nimeni nu ne bagă în seamă.

Eu: Nu, te înșeli. Guver­nul Cioloș este rezul­tatul fap­tu­lui că avem posi­bil­i­tatea să influ­ențăm. Tre­buie să fim însă uniți, hotărâți și con­struc­tivi. Din păcate nu‑i dăm nici o șansă aces­tui guvern, îl crit­icăm după doar 3 zile, știm noi sigur că nu va face bine, că nu se va schimba nimic etc. Ati­tudinea asta defetistă, de renunțare, ca ciobanul din Mior­ița, ne omoară ca popor.

Funcționar: Eu nu l‑am crit­i­cat. Am vrut doar sa atrag atenția asupra unei real­ități. Dar cred că am fost prea mult mințiți și nu mai avem încredere în nimeni. Sper­anța ne este doar la Bunul Dum­nezeu.

Eu: Și chiar mă între­bam când o să apară Dum­nezeu în dis­cuție 🙂 Iată‑l.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu