De vorbă cu un funcționar

Se vor­bește mult în ul­tima vreme des­pre re­forma ad­mi­nis­tra­ției și nu știu cât de mulți sunt cei care în­țe­leg cât de com­pli­cat și de com­plex este acest pro­iect. Avem ne­voie de el ca de aer, nu de azi, ci de ani buni de zile, dar este atât de ane­vo­ios în­cât doar dacă în­cepi să te gân­dești la ce tre­buie fă­cut te simți în­dată des­cu­ra­jat de uri­a­șul efort. Și poate că efor­tul îl poți asuma, îl poți îm­părți într‑o echipă mai mare, dar e des­cu­ra­jant gân­dul că de‑a lun­gul unei ast­fel de trans­for­mări îi vei avea du­ș­mani pe aproape toți cei care lu­crează acum ca func­țio­nari pu­blici. Pen­tru ei re­forma ad­mi­nis­tra­ției sună ca un fel de de­cla­ra­ție de răz­boi, căci pen­tru prima dată în mulți ani ci­neva — nu este clar cine și cum — le va eva­lua performanțele.

Am mai po­ves­tit aici des­pre func­țio­na­rul pu­blic și des­pre mo­dul său de a‑și eva­lua munca. Eu sunt de pă­rere că există o dis­to­r­sio­nare ciu­dată a lo­gi­cii sale, ca­u­zată mai ales de con­fu­zia ge­ne­rală care domnește în in­sti­tu­ți­ile de stat, unde an­ga­ja­ți­lor nu le e de­loc clar care e ros­tul lor acolo. Cei mai mulți con­si­deră că se află în slu­jba sta­tu­lui, iar prin stat ei în­țe­leg un fel de sis­tem ocult com­pus din șefi, legi, re­guli și re­la­ți­ile din­tre toate aces­tea. Fără să con­ști­en­ti­zeze clar asta și fără să in­ten­țio­neze ne­a­pă­rat, fi­e­care func­țio­nar de­vine o ro­tiță în an­gre­na­jul acestuia.

Pri­vit din această per­spec­tivă, a me­ca­nis­mu­lui al că­rui rost este pro­pria pro­pă­șire, ce­tă­țea­nul este un fac­tor dis­tur­ba­tor al sis­te­mu­lui. Ar­mo­nia re­gu­li­lor scrise și ne­scrise ale in­sti­tu­ți­i­lor pu­blice este tul­bu­rată de pre­ten­ți­ile sale mai mult sau mai pu­țin ab­surde, care vin în răs­pă­rul ro­tițe­lor ad­mi­nis­tra­ției. Și de aceea func­țio­na­rul se simte aproape obli­gat să de­vină apă­ră­to­rul sis­te­mu­lui, trans­for­mându-se într-un scut care apără le­gea, re­gu­lile, șe­fii și pro­priul său scaun de acest etern ne­mul­țu­mit uzur­pa­tor. Din punc­tul de ve­dere al func­țio­na­ru­lui pu­blic, ce­tă­țea­nul tre­buie în­vă­țat care sunt re­gu­lile sis­te­mu­lui și apoi obli­gat să le res­pecte, in­di­fe­rent cât de în­tor­to­che­ate și ne­pri­e­te­noase sunt. Iar com­pe­tența în ad­mi­nis­tra­ție pu­blică este dată de pri­ce­pe­rea func­țio­na­ru­lui în in­ter­pre­ta­rea chi­chi­țe­lor sis­te­mu­lui, de ca­pa­ci­ta­tea de a în­co­voia ne­vo­ile ce­tă­țea­nu­lui pen­tru a le ali­nia re­gu­li­lor sis­te­mu­lui și de abi­li­ta­tea de a na­viga prin­tre re­guli scrise și ne­scrise care se bat cap în cap.

Iar când ce­tă­țe­nii spun că sis­te­mul tre­buie schim­bat, func­țio­na­rul se simte ata­cat pe ne­drept. El nu poate schimba sis­te­mul, șe­fii de sus sunt sin­gu­rii care pot schimba le­gile și re­gu­la­men­tele. El tot ce poate face este să ser­vească sis­te­mul. Iar pen­tru asta vrea să fie bine plătit, căci își face treaba cu con­ști­in­cio­zi­tate. De­u­năzi am pur­tat o dis­cu­ție cu un func­țio­nar pu­blic, des­pre care pre­su­pun că e o per­soană de­centă și bine in­ten­țio­nată, pro­ba­bil ne­co­ruptă, dar a că­rei mod de a privi lu­cru­rile vă­dește apar­te­nența sa la sis­tem. Dis­cu­ția a por­nit de la ne­mul­țu­mi­rea sa față de anun­ța­tele mă­suri de re­formă ad­mi­nis­tra­tivă. Orice re­formă, spune func­țio­na­rul în ca­uză, tre­buie să în­ceapă prin mă­ri­rea con­sis­tentă a sa­la­ri­i­lor în administrație.

Pa­sa­jele cu ca­rac­tere ita­lice sunt co­men­ta­ri­ile mele ulterioare.

---

Func­țio­nar: Trei sfer­turi din­tre bu­ge­tari au sa­la­riu mi­nim pe eco­no­mie fără a mai fi de­par­ta­jare de ve­chime, de com­pe­tență. Cum poate fi un sa­la­riat cu mi­ni­mul pe eco­no­mie foarte com­pe­tent când ba­nii nu‑i ajung să-și cum­pere o mân­care să­nă­toasă, o haină bună, o carte de specialitate?

Eu: Com­pe­tența n‑are nici o le­gă­tură cu sa­la­riul. Dacă ci­neva e un bun in­gi­ner, e bun in­di­fe­rent de sa­la­riul mic sau mare care îl pri­mește. Sa­la­riul poate avea le­gă­tură cu mo­ti­va­ția. Plătit prost, spe­cia­lis­tul se de­mo­ti­vează și even­tual pleacă din lo­cul res­pec­tiv, dar e în con­ti­nu­are com­pe­tent. Lipsa com­pe­ten­ței în­seamnă că nici dacă cuiva i se dau 5.000 euro sa­la­riu, tot nu e în stare de ceva util.

Func­țio­nar: Dar nici nu poți aduce oa­meni com­pe­tenți în ad­mi­nis­tra­ție cu așa un sa­la­riu. Cei com­pe­tenți pleacă și fac orice pen­tru un ban în plus care să le ofere o viață nor­mală. Știu per­soane cu stu­dii su­pe­ri­oare și com­pe­tente care au ple­cat din ad­mi­nis­tra­ție și au lu­crat în stră­i­nă­tate pen­tru a‑și în­tre­ține co­piii în facultate.

Pro­ba­bil e vorba de oa­meni care au ple­cat să facă munci necalificate.

Asta vi se pare nor­mal? Eu cred că prin aceste sa­la­rii mi­ze­ra­bile se în­cu­ra­jează in­com­pe­tența. Se face în mod voit.

Eu: În mod si­me­tric nu poți crea com­pe­tență prin mă­ri­rea sa­la­ri­i­lor, tre­buie să te ho­tă­răști dacă păs­trezi oa­me­nii exis­tenți și în­cerci să‑i educi și să‑i sa­la­ri­zezi trep­tat mai bine pe mă­sură ce de­mon­strează că au do­bân­dit com­pe­tență sau, va­ri­anta 2, îi dai pe toți afară, crești sa­la­ri­ile și aduci oa­meni com­pe­tenți — pe care o preferi?

Func­țio­nar: Dar oa­meni com­pe­tenți există și acum prin­tre ei. Mulți, care n‑au de ales.

E in­te­re­sant de aflat de ce ci­neva care e com­pe­tent nu are de ales. Com­pe­tența este to­tuși pre­țu­ită în me­diul pri­vat. Apare deci în­tre­ba­rea: ce este com­pe­tența în vi­ziu­nea func­țio­na­ru­lui ro­mân? Com­pe­tența de a găsi mo­da­li­ta­tea efi­cientă și efi­cace pen­tru a atinge un obiec­tiv sau com­pe­tența de a me­mora legi, re­gu­la­mente și norme pen­tru a le re­cita pe ne­ră­su­flate la mo­men­tul potrivit?

Pro­blema este cine este atât de cin­stit în­cât să‑i eva­lu­eze pe ceilalți?

Aici apare în dis­cu­ție cri­te­riul mo­ral ca o con­di­ție pre­li­mi­nară a drep­tu­lui de a eva­lua. În ima­gi­nea func­țio­na­ru­lui, eva­lu­a­rea este un fel de dat cu pă­re­rea în mod su­biec­tiv des­pre ca­rac­te­rul unei an­ga­jat, ceea ce pre­su­pune o pro­bi­tate mo­rală im­pe­ca­bilă a eva­lu­a­to­ru­lui. Ori mo­rala im­pe­ca­bilă nu există de­cât even­tual în di­vi­ni­tate, de unde se de­duce că eva­lu­a­rea în sine este ca­ducă. Este evi­dent că per­soana cu care vor­besc n‑a avut nici­o­dată con­tact cu un sis­tem cât de cât se­rios de eva­lu­are a per­for­man­ței, pre­cum cele fo­lo­site în unele firme private.

Le­gea sa­la­ri­ză­rii este plină de con­tro­verse, de multe lu­cruri ne­clare, fi­e­care o aplică după bu­nul plac. Și ni­meni nu face nimic.

Fără nici o le­gă­tură evi­dentă nici cu com­pe­tența, nici cu eva­lu­a­rea per­for­man­ței, se in­tro­duce în dis­cu­ție ne­cla­ri­ta­tea le­gi­sla­tivă a sa­la­ri­ză­rii. Pro­ba­bil există in­con­sis­tențe, dar ce le­gă­tură au ele cu com­pe­tența pro­fe­sio­nală? Sau cu performanța? 

La bu­ge­tari sa­la­riul de re­fe­rință este 600 lei. În cu­rând sa­la­riul mi­nim va fi 1.200 lei. Deci peste 50% din sa­la­ri­ați ajung la mi­ni­mul pe eco­no­mie. Ei vor eva­luări și com­pe­tență când nu sunt în stare să re­gle­men­teze mo­dul de sa­la­ri­zare al func­țio­na­ri­lor pu­blici. Ei sunt pri­mii in­com­pe­tenți. Aș pu­tea să vă dau multe exem­ple din legi care se con­tra­zic și sunt interpretabile.

Apare în dis­cu­ție un ge­ne­ric per­so­naj co­lec­tiv nu­mit Ei. Func­țio­na­rul se ex­trage pe sine din sis­tem și se pre­tinde ex­te­rior lui — el nu face parte, el este io­ba­gul de pe mo­șie. Nu se în­țe­lege cine sunt Ei. Gu­ver­nul? Te­o­re­tic da, pen­tru că gu­ver­nul ac­tual pune pro­blema com­pe­ten­ței și eva­luă­ri­lor. To­tuși nu, pen­tru că nu gu­ver­nul emite le­gile care se con­tra­zic și sunt in­ter­pre­ta­bile, ci par­la­men­tul. De alt­fel e naiv să-și ima­gi­neze ci­neva că po­li­ti­cie­nii sta­bi­lesc sa­la­ri­ile fi­e­că­rui func­țio­nar sau că ei in­ven­tează cri­te­ri­ile după care se re­mu­ne­rează munca. Aceste de­ci­zii le iau de fapt tot niște func­țio­nari, cei aflați la con­du­cere, de multe ori ace­leași per­soane in­di­fe­rent de par­ti­dul aflat la putere.

Eu: O, gre­șești în ra­țio­na­mente în atâ­tea lo­curi că nici nu știu de unde să în­cep. Ai un fel de a privi lu­cru­rile foarte emo­țio­nal, în­țe­leg că ai ne­mul­țu­mi­rile tale, dar ca să gă­sești răs­pun­su­rile co­recte tre­buie mai în­tâi să for­mu­lezi co­rect pro­blema. Ames­teci com­pe­tența cu sa­la­ri­ile, cu ine­chi­tă­țile, cu proasta le­gi­sla­ție. Si­gur că toate au im­por­tanța lor, dar dacă le ames­te­căm pe toate vom sfârși într-un fel de nod pe care ni­meni nu‑l poate des­curca. Am niște ani de ma­na­ge­ment în spate și cred că știu să di­a­gnos­ti­chez o pro­blemă des­tul de bine. Cum s‑ar zice sunt competent. 🙂

Func­țio­nar: Re­a­list , nu emo­țio­nal. Nu va con­tra­zic, dar în acest do­me­niu nu sunt de acord cum pu­neți pro­blema. Sunt si­gură că nu o înțelegeți.

O teză mai ve­che și foarte răs­pân­dită în rân­dul func­țio­na­ri­lor ro­mâni: al­ții nu pot în­țe­lege, pen­tru că ei nu știu cum e “înă­un­trul” sis­te­mu­lui. Fap­tul că ei, înă­un­tru fi­ind și având ac­ces la toate amă­nu­n­tele, nu‑i pot găsi o no­imă îi de­ter­mină să cre­adă că cei din afară n‑au nici cea mai vagă idee des­pre sis­tem. Dar, ob­ser­vați lo­gica, a în­țe­lege sis­te­mul pre­su­pune ac­cep­ta­rea și co­rec­ta­rea lui, nu schim­ba­rea. Pre­cum în pa­ra­digma no­du­lui gor­dian, tă­ie­rea cu sa­bia nu este o so­lu­ție. Tre­buie dez­no­dat cu răb­dare, in­di­fe­rent cât ar dura, cât ar costa.

Eu: Nu, emo­țio­nal, in­sist. Se simte că tră­iești in­te­rior aceste pro­bleme și ele îți afec­tează mo­dul de a gândi. Re­a­li­tă­țile sunt per­cep­ți­ile noas­tre func­ție de con­text și de sta­rea pe care o avem. A fi emo­țio­nal nu e ne­a­pă­rat ceva rău, dar atunci când vrei să ca­uți so­lu­ții tre­buie să pui emo­ți­ile deoparte.

Func­țio­nar: Și eu sunt com­pe­tentă, dar m‑am ab­ți­nut în ast­fel de afir­ma­ții. Greșiți, mult.

Eu: Am lu­crat opt ani într‑o in­sti­tu­ție pu­blică. Ce zici, știu ce vor­besc? Am des­tulă experiență? 🙂

Func­țio­nar: Ar tre­bui să abor­dăm un su­biect, pe baza le­gi­lor ca să-mi dau seama de experiență.

După cum bă­nu­iam, ex­pe­riența nu se de­fi­nește prin ca­pa­ci­ta­tea de a în­țe­lege și even­tual de a sim­pli­fica pro­ce­sele ad­mi­nis­tra­ției, ro­lu­rile func­țio­na­ri­lor și fe­lul în care in­te­rac­țio­nează cu ce­tă­țea­nul, ci ca­pa­ci­ta­tea de a în­ma­ga­zina cât mai multe cu­noș­tințe te­o­re­tice. Câte legi știm pe de rost, câte chi­chițe ju­ri­dice, cât de co­rect in­ter­pre­tăm niște norme — toate as­tea sunt mai re­pre­zen­ta­tive pen­tru ex­pe­riența pro­fe­sio­nală. După câ­teva în­tre­bări aș fi de­cla­rat com­plet in­com­pe­tent, pen­tru că nu știu nici o lege pe de rost.

Un lu­cru mi‑e clar: că nu se vrea.

Eu: Asta e ade­vă­rat, dar tre­buie să te în­trebi și de ce. Pen­tru că se do­rește sub­or­do­na­rea po­li­tică a func­țio­na­ru­lui. Să ur­meze co­manda ce­lui care‑i pro­mite o mă­rire de sa­la­riu. Ma­jo­ri­ta­tea au că­zut în această cap­cană. Și, con­ști­enți sau nu, co­la­bo­rează cu sis­te­mul care-și bate joc de ei.

Func­țio­nar: Bă­taia de joc de po­po­rul ro­mân a fost, este și va fi. Noi de­geaba vor­bim. Ni­meni nu ne bagă în seamă.

Eu: Nu, te în­șeli. Gu­ver­nul Cio­loș este re­zul­ta­tul fap­tu­lui că avem po­si­bi­li­ta­tea să in­flu­en­țăm. Tre­buie să fim însă uniți, ho­tă­râți și con­struc­tivi. Din pă­cate nu‑i dăm nici o șansă aces­tui gu­vern, îl cri­ti­căm după doar 3 zile, știm noi si­gur că nu va face bine, că nu se va schimba ni­mic etc. Ati­tu­di­nea asta de­fe­tistă, de re­nun­țare, ca cio­ba­nul din Mi­o­rița, ne omoară ca popor.

Func­țio­nar: Eu nu l‑am cri­ti­cat. Am vrut doar sa atrag aten­ția asu­pra unei re­a­li­tăți. Dar cred că am fost prea mult min­țiți și nu mai avem în­cre­dere în ni­meni. Spe­ranța ne este doar la Bu­nul Dumnezeu.

Eu: Și chiar mă în­tre­bam când o să apară Dum­ne­zeu în dis­cu­ție 🙂 Iată‑l.

---

Comentează pe Facebook...

---

---

Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Leave this field empty if you're human: