Religie și putere

M‑a frămân­tat întot­deauna o între­bare aparent sim­plă, dar al cărei răspuns pare foarte difi­cil de găsit: de ce creș­tin­is­mul ves­tic a reușit să deter­mine sau cel puțin să nu împiedice for­marea civ­i­liza­ției mod­erne, în timp ce creș­tin­is­mul estic, orto­dox, se supra­pune peste țări în care val­o­rile civ­i­liza­ției umane sunt abia recent accep­tate și încă incom­plet imple­men­tate? Sau, mai sim­plu, de ce democrația și statul de drept s‑au dez­voltat în catoli­cism, dar nu în lumea orto­doxă? Care sunt difer­ențele majore care au dus la această evoluție socială difer­ită? Nu am un răspuns abso­lut argu­men­tat, mai degrabă niște opinii per­son­ale, bazate pe obser­vați­ile mele asupra faptelor istorice și pe core­lații prob­a­bil insu­fi­cient ver­ifi­cate între aceste obser­vații. Mă încu­ra­jez să împărtășesc aceste gân­duri, cu sper­anța că ele sunt doar incom­plete, însă nu incorecte.

Eu cred că difer­ența majoră din­tre relați­ile catoli­cis­mu­lui și orto­dox­iei cu soci­etatea laică a constituit‑o modal­i­tatea prin care fiecare din aceste bis­erici au dorit să exercite put­erea. Por­nesc de la pre­m­iza că bis­er­ica, ca insti­tuție izvorâtă din nevoile soci­etății, a început prin a fi o formă de orga­ni­zare socială. Aparte­nența la ea dădea oame­nilor iden­ti­tate spir­i­tu­ală și un sen­ti­ment de sens al exis­tenței lor, în vre­muri când nu exis­tau alte repere onto­log­ice. Și, poate mai impor­tant decât orice, bis­er­ica creșt­ină s‑a definit ca păstră­toare a unei anu­mite con­duite morale în soci­etate, menită să regle­menteze com­por­ta­men­tul indi­vizilor. Dar, pe măsură ce soci­etatea a pro­gre­sat și a agre­gat tot mai mult prin forme de orga­ni­zare de tip statal, rolul bis­ericii a fost put­er­nic influ­ențat, iar relația bis­ericii cu statul a fost pusă în dis­cuție.

Reacția bis­ericii cato­lice a fost una îndrăzneață. Clerul catolic s‑a con­sti­tuit într‑o struc­tură supras­tatală, au ales un con­ducă­tor unic — papa — și au încer­cat de‑a lun­gul isto­riei să influ­ențeze politic statele cato­lice la nivelul cel mai de sus. Monarhii nați­u­nilor occi­den­tale au fost multă vreme con­fir­mați de papă, la fel și căsă­tori­ile lor, ceea ce dădea bis­ericii cato­lice un rol de girant al suc­ce­siu­nilor la tron. Firește, lucrurile nu au evoluat lin și per­fect aproape nicio­dată, au exi­s­tat con­flicte și scan­daluri — Anglia catolică s‑a despărțit de papal­i­tate și a virat spre protes­tantism doar pen­tru că un monarh vroia să divorțeze, ceea ce era împotriva reg­ulilor bis­ericii cato­lice.

Pre­ocu­pată de acest nivel al luptei politice, consumându-și energi­ile în int­rigi inter­naționale sau în insti­tuții care azi s‑ar numi multi­naționale — pre­cum cru­ci­adele sau inchiz­iția — bis­er­ica catolică a acor­dat o mai mică impor­tanță muncii "de teren", adică con­trolu­lui direct și amă­nunțit al eno­ri­așu­lui. Con­strucți­ile cato­lice impre­sionează prin masiv­i­tate și atmos­fera sobră, dar au un altar deschis, unde pre­oții ofi­ci­ază "la vedere", dând impre­sia unei anu­mite trans­parențe. Cer­e­mo­ni­alele s‑au sim­pli­fi­cat tot mai mult, reduse la esențialul lor. Imag­inile lui Dum­nezeu și ale sfinților au fost elim­i­nate prin polit­ica de icon­o­clasm. Predi­cile dobân­desc un car­ac­ter mor­al­iza­tor, bazându-se mai ales pe sub­lin­ierea vir­tuților creștinești ca modal­i­tate de a obține mân­tuirea sufle­tu­lui și iertarea div­ină. Bis­er­ica catolică nu a inter­ferat insis­tent cu viața pri­vată a eno­ri­așu­lui, nu i‑a impus rân­duieli multe sau com­pli­cate.

Un comen­tariu în plus: cap­i­tal­is­mul — forma cea mai îndrăzneață de man­i­festare a iniția­tivei indi­vid­uale ca ele­ment de pro­gres al soci­etății — s‑a năs­cut ca rezul­tat al apariției protes­tantismu­lui, prima ramură a creș­tin­is­mu­lui catolic care admitea moral­i­tatea acu­mulării mate­ri­ale. Din­colo de crit­i­cile care i se pot aduce azi, cap­i­tal­is­mul a reprezen­tat mod­elul eco­nomic care a pre­su­pus cea mai activă impli­care a indi­vidu­lui în soci­etate, născând după sine un com­pli­cat și labo­rios sis­tem juridic care regle­menta relați­ile din­tre per­soane, fără să mai apeleze la medierea bis­ericii. Ca urmare clerul — în înțe­le­sul inter­pusu­lui inamovi­bil, intan­gi­bil și infaili­bil al lui Dum­nezeu — a fost com­plet elim­i­nat de protes­tantism. Pen­tru ca soci­etatea să se orga­nizeze sin­gură, bis­er­ica a tre­buit să fie redusă la sim­pla enunțare a prin­cipi­ilor.

De partea cealaltă, bis­eri­cile orto­doxe au ales o cu totul altă cale. Mai întâi că nu au putut sau nu au vrut să coag­uleze în ace­lași mod ca bis­er­ica catolică, cul­tivând un soi de autonomii locale, care mai târziu au evoluat în con­cep­tul de bis­erici auto­ce­fale. Pe măsura for­mării statelor, bis­eri­cile orto­doxe n‑au avut anver­gura și capa­bil­itățile nece­sare pen­tru a se poz­iționa ca jucă­tori politici la nivel statal, ast­fel că ele au devenit mai degrabă subordonat-dependente de dom­nii și boier­imea locală. Cti­tori­ile și don­ați­ile aces­tora erau modal­ități de a rec­om­pensa această vasal­i­tate infor­mală.

Lip­site de ambiții mari, bis­eri­cile orto­doxe și-au con­cen­trat energi­ile spre influ­ențarea directă a vieții pri­vate a eno­ri­așu­lui, spre asig­u­rarea unei anu­mite păci sociale, apre­ci­ată de boierii stăpân­i­tori ai pămân­turilor. Con­strucți­ile, mult mai mici și mai puțin spec­tac­u­loase decât cele cato­lice pen­tru că erau ridi­cate de un boier, nu de o comu­ni­tate întreagă (dar și din cauza frecven­telor dis­trugeri pro­duse de invazi­ile pop­u­lați­ilor estice), au adop­tat o scenografie difer­ită: pic­turi murale cu scop pro­pa­gan­dis­tic și educa­tiv, altar închis unde preo­tul săvârșește partea secretă, sacră a slu­jbei, icoanele omniprezente cărora li se atribuie put­eri mirac­u­loase. Cer­e­mo­ni­alele sunt foarte com­pli­cate și elab­o­rate, iar respectarea lor strictă este foarte impor­tantă. Slu­jba avea și încă are un car­ac­ter gen­eral crip­tic, mistic, ros­tită într‑o cadență greu de urmărit, ale cărei sen­suri erau une­ori tainice sau greu acce­si­bile mire­an­u­lui de rând. Predi­cile puneau accen­tul pe îndem­nul la smere­nie și ascultare față de stăpâni, începând cu stăpânul suprem, Dum­nezeu. Chiar și în comu­nism, când reli­gia a fost mai degrabă tol­er­ată decât accep­tată, pre­oțimea nu uita să se roage divinității la fiecare slu­jbă pen­tru sănă­tatea con­ducă­to­rilor atei ai țării, val­i­dați ast­fel ca stăpâni către care eno­ri­așul era îndem­nat să man­i­feste obe­di­ență.  Mân­tuirea și iertarea div­ină a eno­ri­așu­lui se obțin mai ales urmând rân­duielile sta­bilite de bis­er­ică, iar recunoașterea vir­tuților creș­tine este oare­cum condițion­ată de urmarea aces­tor rit­u­aluri bis­ericești.

Pe fun­dalul aces­tor difer­ențe, dar și în condiții istorice com­plet diferite, bis­er­ica orto­doxă a încer­cat să impună eno­ri­așu­lui ce, când și cum tre­buie să facă într-un mod mult mai detal­iat și mai intruziv decât catoli­cis­mul sau protes­tantismul. Oamenii s‑au simțit mult mai puțin încu­ra­jați să agrege social în orga­ni­za­ții laice care să struc­tureze soci­etatea și să nască con­cepte avansate de orga­ni­zare eco­nom­ică sau juridică. Dum­nezeu, prin man­datarul său — bis­er­ica, respec­tiv preo­tul — regle­menta toate spețele vieții, clar­i­fica toate pricinile ivite, rec­om­pensa prin acce­sul în rai și pedepsea prin repudierea în iad. În egală măsură își închidea indul­gent ochii la aba­ter­ile săvârșite, oferind iertare în schim­bul don­ației la cutia milei, a par­ticipării conști­in­cioase la cer­e­moni­ile reli­gioase. Dacă mergeai la slu­jbă reg­u­lat, țineai pos­turile și te închi­nai la icoane, erai con­sid­erat un bun creștin indifer­ent cât de imoral îți era com­por­ta­men­tul.

Ceea ce înseamnă că legea poate fi inter­pre­tată, ajus­tată con­tex­tu­lui, ocol­ită prin favoruri oferite de cler. Iar cei ce sunt put­er­nici în stat au un trata­ment spe­cial, ben­efici­ind de obe­di­ența bis­ericii, care e dis­pusă să‑i servească dacă ast­fel dobân­dește avan­taje mate­ri­ale. Iar pen­tru mine aceasta este expli­cația cea mai plauz­i­bilă pen­tru care statele unde reli­gia dom­i­nantă este orto­doxia nu au reușit de‑a lun­gul isto­riei să imple­menteze prin­cipi­ile democrației și ale stat­u­lui de drept. Căci egal­i­tatea de șanse și supre­mația legii sunt con­cepte care con­travin felu­lui în care bis­er­ica orto­doxă își înțelege și își exercită rolul în soci­etate.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu