M‑a frămân­tat în­tot­dea­una o în­tre­bare apa­rent sim­plă, dar al că­rei răs­puns pare foarte di­fi­cil de gă­sit: de ce creș­ti­nis­mul ves­tic a re­u­șit să de­ter­mine sau cel pu­țin să nu îm­pie­dice for­ma­rea ci­vi­li­za­ției mo­derne, în timp ce creș­ti­nis­mul es­tic, or­to­dox, se su­pra­pune peste țări în care va­lo­rile ci­vi­li­za­ției umane sunt abia re­cent ac­cep­tate și încă in­com­plet im­ple­men­tate? Sau, mai sim­plu, de ce de­mo­cra­ția și sta­tul de drept s‑au dezvol­tat în ca­to­li­cism, dar nu în lu­mea or­to­doxă? Care sunt di­fe­ren­țele ma­jore care au dus la această evo­lu­ție so­ci­ală di­fe­rită? Nu am un răs­puns ab­so­lut ar­gu­men­tat, mai de­grabă niște opi­nii per­so­nale, ba­zate pe ob­ser­va­ți­ile mele asu­pra fap­te­lor is­to­rice și pe co­re­la­ții pro­ba­bil in­su­fi­cient ve­ri­fi­cate în­tre aceste ob­ser­va­ții. Mă în­cu­ra­jez să îm­păr­tă­șesc aceste gân­duri, cu spe­ranța că ele sunt doar in­com­plete, însă nu in­co­recte.

Eu cred că di­fe­rența ma­joră din­tre re­la­ți­ile ca­to­li­cis­mu­lui și or­to­do­xiei cu so­ci­e­ta­tea laică a constituit‑o mo­da­li­ta­tea prin care fi­e­care din aceste bi­se­rici au do­rit să exer­cite pu­te­rea. Por­nesc de la pre­miza că bi­se­rica, ca in­sti­tu­ție iz­vorâtă din ne­vo­ile so­ci­e­tă­ții, a în­ce­put prin a fi o formă de or­ga­ni­zare so­ci­ală. Apar­te­nența la ea dă­dea oa­me­ni­lor iden­ti­tate spi­ri­tu­ală și un sen­ti­ment de sens al exis­ten­ței lor, în vre­muri când nu exis­tau alte re­pere on­to­lo­gice. Și, poate mai im­por­tant de­cât orice, bi­se­rica creș­tină s‑a de­fi­nit ca păs­tră­toare a unei anu­mite con­du­ite mo­rale în so­ci­e­tate, me­nită să re­gle­men­teze com­por­ta­men­tul in­di­vi­zi­lor. Dar, pe mă­sură ce so­ci­e­ta­tea a pro­gre­sat și a agre­gat tot mai mult prin forme de or­ga­ni­zare de tip sta­tal, ro­lul bi­se­ri­cii a fost pu­ter­nic in­flu­en­țat, iar re­la­ția bi­se­ri­cii cu sta­tul a fost pusă în dis­cu­ție.

Re­ac­ția bi­se­ri­cii ca­to­lice a fost una în­drăz­neață. Cle­rul ca­to­lic s‑a con­sti­tuit într‑o struc­tură su­pras­ta­tală, au ales un con­du­că­tor unic — papa — și au în­cer­cat de‑a lun­gul is­to­riei să in­flu­en­țeze po­li­tic sta­tele ca­to­lice la nive­lul cel mai de sus. Mo­nar­hii na­țiu­ni­lor oc­ci­den­tale au fost multă vreme con­fir­mați de papă, la fel și că­să­to­ri­ile lor, ceea ce dă­dea bi­se­ri­cii ca­to­lice un rol de gi­rant al suc­ce­siu­ni­lor la tron. Fi­rește, lu­cru­rile nu au evo­luat lin și per­fect aproape nici­o­dată, au exis­tat con­flicte și scan­da­luri — An­glia ca­to­lică s‑a des­păr­țit de pa­pa­li­tate și a vi­rat spre pro­tes­tan­tism doar pen­tru că un mo­narh vroia să di­vor­țeze, ceea ce era îm­po­triva re­gu­li­lor bi­se­ri­cii ca­to­lice.

Pre­o­cu­pată de acest nivel al lup­tei po­li­tice, con­su­mându-și ener­gi­ile în in­trigi in­ter­națio­nale sau în in­sti­tu­ții care azi s‑ar numi mul­ti­na­țio­nale — pre­cum cru­ci­a­dele sau in­chi­zi­ția — bi­se­rica ca­to­lică a acor­dat o mai mică im­por­tanță mun­cii “de te­ren”, adică con­tro­lu­lui di­rect și amă­nu­n­țit al eno­ri­a­șu­lui. Con­struc­ți­ile ca­to­lice im­pre­sio­nează prin ma­si­vi­tate și at­mosfera so­bră, dar au un al­tar des­chis, unde pre­o­ții ofi­ci­ază “la ve­dere”, dând im­pre­sia unei anu­mite trans­pa­rențe. Ce­re­mo­n­i­a­lele s‑au sim­pli­fi­cat tot mai mult, re­duse la esen­ți­a­lul lor. Ima­gi­nile lui Dum­ne­zeu și ale sfin­ți­lor au fost eli­mi­nate prin po­li­tica de ico­no­clasm. Pre­di­cile do­bân­desc un ca­rac­ter mo­ra­li­za­tor, ba­zându-se mai ales pe sub­li­ni­e­rea vir­tu­ți­lor creș­ti­nești ca mo­da­li­tate de a ob­ține mân­tu­i­rea su­fle­tu­lui și ier­ta­rea di­vină. Bi­se­rica ca­to­lică nu a in­ter­fe­rat in­sis­tent cu viața pri­vată a eno­ri­a­șu­lui, nu i‑a im­pus rân­du­ieli multe sau com­pli­cate.

Un co­men­ta­riu în plus: ca­pi­ta­lis­mul — forma cea mai în­drăz­neață de ma­ni­fes­tare a ini­ția­ti­vei in­di­vi­du­ale ca ele­ment de pro­gres al so­ci­e­tă­ții — s‑a năs­cut ca re­zul­tat al apa­ri­ției pro­tes­tan­tis­mu­lui, prima ra­mură a creș­ti­nis­mu­lui ca­to­lic care ad­mi­tea mo­ra­li­ta­tea acu­mu­lă­rii ma­te­ri­ale. Din­colo de cri­ti­cile care i se pot aduce azi, ca­pi­ta­lis­mul a re­pre­zen­tat mo­de­lul eco­no­mic care a pre­su­pus cea mai ac­tivă im­pli­care a in­di­vi­du­lui în so­ci­e­tate, năs­când după sine un com­pli­cat și la­bo­rios sis­tem ju­ri­dic care re­gle­menta re­la­ți­ile din­tre per­soane, fără să mai ape­leze la me­di­e­rea bi­se­ri­cii. Ca ur­mare cle­rul — în în­țe­le­sul in­ter­pu­su­lui ina­mo­vi­bil, in­tan­gi­bil și in­fa­i­li­bil al lui Dum­ne­zeu — a fost com­plet eli­mi­nat de pro­tes­tan­tism. Pen­tru ca so­ci­e­ta­tea să se or­ga­ni­zeze sin­gură, bi­se­rica a tre­buit să fie re­dusă la sim­pla enun­țare a prin­ci­pi­i­lor.

De par­tea cea­laltă, bi­se­ri­cile or­to­doxe au ales o cu to­tul altă cale. Mai în­tâi că nu au pu­tut sau nu au vrut să co­a­gu­leze în ace­lași mod ca bi­se­rica ca­to­lică, cul­ti­vând un soi de auto­no­mii lo­cale, care mai târ­ziu au evo­luat în con­cep­tul de bi­se­rici auto­c­e­fale. Pe mă­sura for­mă­rii sta­te­lor, bi­se­ri­cile or­to­doxe n‑au avut an­ver­gura și ca­pa­bi­li­tă­țile ne­ce­sare pen­tru a se po­zi­ționa ca ju­că­tori po­li­tici la nivel sta­tal, ast­fel că ele au de­ve­nit mai de­grabă sub­or­do­nat-de­pen­dente de domnii și bo­ie­ri­mea lo­cală. Cti­to­ri­ile și do­na­ți­ile aces­tora erau mo­da­li­tăți de a re­com­pensa această va­sa­li­tate in­for­mală.

Lip­site de am­bi­ții mari, bi­se­ri­cile or­to­doxe și-au con­cen­trat ener­gi­ile spre in­flu­en­ța­rea di­rectă a vie­ții pri­vate a eno­ri­a­șu­lui, spre asi­gu­ra­rea unei anu­mite păci so­ci­ale, apre­ciată de bo­ie­rii stă­pâ­ni­tori ai pămân­tu­ri­lor. Con­struc­ți­ile, mult mai mici și mai pu­țin spec­ta­cu­loase de­cât cele ca­to­lice pen­tru că erau ri­di­cate de un bo­ier, nu de o co­mu­ni­tate în­treagă (dar și din ca­uza frec­ven­te­lor dis­tru­geri pro­duse de in­va­zi­ile po­pu­la­ți­i­lor es­tice), au adop­tat o sce­no­gra­fie di­fe­rită: pic­turi mu­rale cu scop pro­pa­gan­dis­tic și edu­ca­tiv, al­tar în­chis unde pre­o­tul să­vâr­șește par­tea se­cretă, sa­cră a slu­j­bei, icoa­nele omni­pre­zente că­rora li se atri­buie pu­teri mi­ra­cu­loase. Ce­re­mo­n­i­a­lele sunt foarte com­pli­cate și ela­bo­rate, iar res­pec­ta­rea lor strictă este foarte im­por­tantă. Slu­jba avea și încă are un ca­rac­ter ge­ne­ral crip­tic, mis­tic, ros­tită într‑o ca­dență greu de ur­mă­rit, ale că­rei sen­suri erau une­ori tai­nice sau greu ac­ce­si­bile mi­rea­nu­lui de rând. Pre­di­cile pu­neau ac­cen­tul pe în­dem­nul la sme­re­nie și as­cul­tare față de stă­pâni, în­ce­pând cu stă­pâ­nul su­prem, Dum­ne­zeu. Chiar și în co­mu­nism, când re­li­gia a fost mai de­grabă to­le­rată de­cât ac­cep­tată, pre­o­ți­mea nu uita să se ro­age di­vi­ni­tă­ții la fi­e­care slu­jbă pen­tru să­nă­ta­tea con­du­că­to­ri­lor atei ai ță­rii, va­li­dați ast­fel ca stă­pâni că­tre care eno­ri­a­șul era în­dem­nat să ma­ni­feste obe­diență.  Mân­tu­i­rea și ier­ta­rea di­vină a eno­ri­a­șu­lui se ob­țin mai ales ur­mând rân­du­ie­lile sta­bi­lite de bi­se­rică, iar re­cu­noaș­te­rea vir­tu­ți­lor creș­tine este oa­re­cum con­di­țio­nată de ur­ma­rea aces­tor ri­tu­a­luri bi­se­ri­cești.

Pe fun­da­lul aces­tor di­fe­rențe, dar și în con­di­ții is­to­rice com­plet di­fe­rite, bi­se­rica or­to­doxă a în­cer­cat să im­pună eno­ri­a­șu­lui ce, când și cum tre­buie să facă într-un mod mult mai de­ta­liat și mai in­tru­ziv de­cât ca­to­li­cis­mul sau pro­tes­tan­tis­mul. Oa­me­nii s‑au sim­țit mult mai pu­țin în­cu­ra­jați să agrege so­cial în or­ga­ni­za­ții laice care să struc­tu­reze so­ci­e­ta­tea și să nască con­cepte avan­sate de or­ga­ni­zare eco­no­mică sau ju­ri­dică. Dum­ne­zeu, prin man­da­ta­rul său — bi­se­rica, res­pec­tiv pre­o­tul — re­gle­menta toate spețele vie­ții, cla­ri­fica toate pri­ci­nile ivite, re­com­pensa prin ac­ce­sul în rai și pe­dep­sea prin re­pu­di­e­rea în iad. În egală mă­sură își în­chi­dea in­dul­gent ochii la aba­te­rile să­vâr­șite, ofe­rind ier­tare în schim­bul do­na­ției la cu­tia mi­lei, a par­ti­ci­pă­rii con­ști­in­cioase la ce­re­mo­n­i­ile re­li­gi­oase. Dacă mer­geai la slu­jbă re­gu­lat, ți­neai pos­tu­rile și te în­chi­nai la icoane, erai con­si­de­rat un bun creș­tin in­di­fe­rent cât de imo­ral îți era com­por­ta­men­tul.

Ceea ce în­seamnă că le­gea poate fi in­ter­pre­tată, ajus­tată con­tex­tu­lui, oco­lită prin fa­vo­ruri ofe­rite de cler. Iar cei ce sunt pu­ter­nici în stat au un tra­ta­ment spe­cial, be­ne­fi­ci­ind de obe­diența bi­se­ri­cii, care e dis­pusă să‑i ser­vească dacă ast­fel do­bân­dește avan­taje ma­te­ri­ale. Iar pen­tru mine aceasta este ex­pli­ca­ția cea mai pla­u­zi­bilă pen­tru care sta­tele unde re­li­gia do­mi­nantă este or­to­do­xia nu au re­u­șit de‑a lun­gul is­to­riei să im­ple­men­teze prin­ci­pi­ile de­mo­cra­ției și ale sta­tu­lui de drept. Căci ega­li­ta­tea de șanse și su­pre­ma­ția le­gii sunt con­cepte care con­tra­vin fe­lu­lui în care bi­se­rica or­to­doxă își în­țe­lege și își exer­cită ro­lul în so­ci­e­tate.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.