Eram în drum spre Cluj zi­lele tre­cute și așa am avut oca­zia să as­cult pen­tru prima oară emi­siu­nea lui Mo­ise Gu­ran de la Eu­ropa FM, Ro­mâ­nia în di­rect. Au­zi­sem des­pre ea, dar ora de di­fu­zare nu este de­loc fa­vo­ra­bilă pen­tru cei care au un ser­vici cu ore fixe de muncă. După ami­aza, la ora 1, lu­mea de obi­cei are alt­ceva de fă­cut. Pă­cat pen­tru emi­siune, pen­tru că de obi­cei e in­te­re­santă și ar me­rita o au­diență mai largă.

În ziua aceea su­biec­tul a fost unul foarte in­ci­tant: cum ne edu­căm co­piii pen­tru a‑i feri de pe­ri­co­lele care îi pân­desc prin ac­ce­sul ne­fil­trat la in­for­ma­ți­ile care cir­culă pe in­ter­net? Cum pro­ce­dăm ca ei să nu adere la idei fun­damen­tal greșite pre­cum te­ro­ris­mul, ra­sis­mul sau fas­cis­mul? Dis­cu­ția era de­clan­șată de po­ves­tea puști­u­lui ji­ha­dist din Crai­ova, care s‑a auto­de­cla­rat isla­mist ex­tre­mist și gata să se ală­ture sta­tu­lui isla­mic pe baza lec­tu­ri­lor sale de pe in­ter­net. Cum s‑a ajuns aici? Ce pu­tem face pen­tru a pre­veni ca așa ceva să nu se mai în­tâm­ple? Oa­me­nii au în­ce­put să sune. Iar dis­cu­ția s‑a axat des­tul de evi­dent pe două po­ten­ți­ale so­lu­ții: con­tro­lul ac­ce­su­lui la in­ter­net și co­mu­ni­ca­rea cu copilul.

Însă nici una din­tre aceste so­lu­ții nu se do­ve­dea in­fa­i­li­bilă. Să pui con­trol pa­ren­tal pe un com­pu­ter nu e com­pli­cat, dar la fel de sim­plu este să‑l oco­lești și, să re­cu­noaș­tem, co­piii din ziua de azi sunt mai ver­sa­tili în ma­te­rie de com­pu­tere de­cât pă­rin­ții lor. Să co­mu­nici cu co­pi­lul este o idee foarte bună, dar în­tre­ba­rea pe care per­ma­nent și‑o va pune un pă­rinte va fi: este com­plet sin­cer cu mine co­pi­lul meu, pot să am în­cre­dere în el? O mamă spu­nea că ea se aș­teaptă ca fiul ei să‑i spună tot ceea ce îl frământă sau îl pre­o­cupă, adică să aibă în­cre­dere to­tală în ea. Două fraze mai târ­ziu re­cu­noș­tea că nu va avea nici­o­dată în­cre­dere to­tală în el și‑l va ve­ri­fica dis­cret ca să știe că nu‑l minte. Dar în­cre­de­rea nu func­țio­nează nici­o­dată unidirecțional.

Însă nici unul din­tre cei care au in­trat în di­rect nu și‑a pus pro­blema fun­damen­tală: de ce sunt atrași ti­ne­rii de te­o­ri­ile ra­di­cale? Ce anume le face atrac­tive pen­tru ei? Cum ajung să îm­păr­tă­șească va­lo­rile pro­po­vă­du­ite de ex­tre­miști, in­di­fe­rent de na­tura lor? Dacă s‑ar fi în­tre­bat, poate ajun­geau la una din ori­gi­nile pro­ble­mei, lipsa de mo­ra­li­tate și de jus­ti­ție so­ci­ală din lu­mea de azi. Și nu mă re­fer doar la Ro­mâ­nia. În­treaga so­ci­e­tate este cu­prinsă de o criză des­tul de pro­fundă a mo­ra­li­tă­ții. Min­ciuna, fur­tul și crima sunt îm­bră­cate în stra­iele de­mo­cra­ției și li­ber­tă­ții și de­fi­lează prin­tre noi cu obrăz­ni­cie, pre­tin­zându-se ade­văr, cin­ste și le­gi­timă apărare.

Re­a­li­zăm cu to­ții în­șe­lă­to­ria, dar o ac­cep­tăm din co­mo­di­tate, din le­nea de a re­ac­ționa, de a ne pune la bă­taie tim­pul și ener­gia în apă­ra­rea unor prin­ci­pii pe care alt­min­teri le de­cla­răm esen­ți­ale pen­tru ci­vi­li­za­ția con­tem­po­rană. Bom­bar­damen­tele din Si­ria nu sunt pen­tru a apăra in­te­re­sele si­rie­ni­lor, re­fu­gi­a­ții nu sunt ac­cep­tați în Eu­ropa doar din so­li­da­ri­tate umană, jo­cu­rile eco­no­miei mondi­ale nu țin cont de re­gu­lile obiec­tive ale ce­re­rii și ofer­tei, băn­cile ne ju­poaie fără scru­pule și fără ca ele să riște vreo­dată ceva, pro­du­sele care ni se vând sunt min­ci­nos pre­zen­tate ca fi­ind de ca­li­tate, mân­ca­rea care ni se oferă e otră­vită, me­di­ca­men­tele care ni se pro­pun nu ne tra­tează boala, ci ne ane­ste­zi­ază su­fe­rința. Lista ar pu­tea continua.

Un co­pil care simte toată această lipsă de mo­ra­li­tate poate ajunge să-și do­rească o lume cu mai multă struc­tură, cu mai multă or­dine. Adică exact ceea ce îi oferă orice formă de ex­tre­mism. Isla­mul ra­di­cal, ne­o­na­zis­mul, na­țio­na­lis­mul ex­tre­mist, fa­na­tis­mul creș­tin sunt toate niște te­o­rii care pro­pun o mo­rală de fier re­pusă în drep­turi prin forță. Căci forța pare să fie sin­gura so­lu­ție de a res­ta­ura mo­ra­li­ta­tea în această lume pu­tredă. Pa­ra­do­xal, cu cât ne vom stră­dui să in­su­flăm mai mult res­pect pen­tru mo­rală co­pi­lu­lui nos­tru, cu atât îl pre­gă­tim mai bine pen­tru a se ra­di­ca­liza în mod violent.

Nu am o so­lu­ție per­fectă pen­tru pro­blema asta. Dar am o bă­nu­ială că, dacă vrem ca ti­ne­rii să nu se mai în­drepte spre ex­tre­mism, ar fi bine să în­ce­pem să pri­vim cu mai multă exi­gență com­por­ta­men­tul nos­tru de fi­e­care zi. Căci mo­ra­li­ta­tea so­ci­e­tă­ții se dis­truge cu ade­vă­rat mai ales atunci când min­ciuna, fur­tul și per­fi­dia se stre­coară în viața de zi cu zi a fi­e­că­rui in­di­vid. Ar tre­bui să ve­ghem cu mai multă vi­gi­lență la ceea ce se  în­tâm­plă în so­ci­e­tate sub as­pect mo­ral și să re­ac­țio­năm ve­he­ment atunci când o au­to­ri­tate — ori­care ar fi ea, sta­tală, lo­cală sau re­li­gi­oasă — de­pă­șește li­mi­tele ac­cep­ta­bile ale com­por­ta­men­tu­lui so­cial acceptabil.

Căci nu­mai așa vom pu­tea de­mon­stra ge­ne­ra­ți­i­lor de după noi că există un alt fel de luptă pen­tru păs­tra­rea mo­ra­li­tă­ții so­ci­e­tă­ții, una care nu im­plică vi­o­lența, care nu te­ro­ri­zează, care nu dis­truge pen­tru a re­clădi. Și că acest tip de luptă, dat în tran­șe­ele fi­e­că­rei zile, este mai cu­rând în­ving­ă­tor căci e pur­tată de fi­e­care din­tre noi.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.